Ganduri disparate

by - sâmbătă, septembrie 05, 2009

Am citit de curand ceva care m-a amuzat copios. La unii incremenirea in proiect (hai, nene Liiceanu, da-mi voie sa-i zic prostie) este atat de perfect impletita cu aroganta didactica incat n-ar recunoaste o ironie nici cand i-ar musca de cur... Multi simt asa o chemare nobila spre manifestari profesorale numai fiindca ii arde permanent sa le dea cu linia peste degete altora. Aoleu, nu mai da, tanti, nu mai da! Daca ma doare burta de ras, pot sa slabesc?

Unii se urasc pe ei insisi atat de mult incat isi schimba numele, doar-doar s-or putea convinge ca astfel au devenit altcineva. Pentru unii este o pedeapsa atat de mare sa fie ei insisi, incat se imbata (cu alcool sau cu apa rece) in incercarile lor disperate de a evada din propria piele. Pedeapsa vine pe baza zilnica: ce poate fi mai cumplit pentru unii decat sa se trezeasca in fiecare dimineata si sa constate ca tot ei sunt, indiferent cat ar incerca sa fuga de propria mizerie interioara? Sa renovezi, sa faci curatenii peste curatenii, sa schimbi mobila, sa te inhaimuresti mereu proaspat, sa te vacsesti, sa cureti si crapaturile din fata trotuarului casei, sa speli la greu, sa dai cu furtunul imaginar si sa nu reusesti sa scapi, dom'le, de mizeria aia... Cum spunea prietenul meu Oscar Wilde? "Viata e nedreapta si pentru unii din noi e bine asa". Dap, subscriu... Eu nu as schimba absolut nimic la viata mea de acum, este exact cum trebuie sa fie, ba chiar mai mult decat asteptam sau speram...

Am descoperit de curand o perluta de serial numita "The Mentalist". Tipul din rolul principal (un profiler cu calitati suplimentare) este un simpatic si are un dar superb de a confrunta oamenii intr-un mod candid, dar direct si penetrant si ... efectiv! Imi place mult de tot cum ii demasca pe toti si distruge aparentele, le arata cum se tradeaza singuri si ii sileste sa iasa de dupa cortina teatrului de papusi cu care se amagesc si incearca sa-i amageasca si pe ceilalti. Comunicare directa, personala, de substanta, de esenta. Asa mult mi-ar place ca toata lumea sa poata fi asa... Ar cadea toate mastile, ar disparea nevoia inconstienta si inefectiva de a ne proteja, care de fapt ne face si mai vulnerabili tocmai fiindca ne aratam altfel decat suntem... Totul ar fi autentic. Ce visuri...

Mai am putin si termin ultimul volum din saga "Twilight". Mi-ar place sa fiu ca Edward Cullen, sa pot sti ce gandesc ceilalti. Culmea e ca de foarte multe ori chiar stiu, simt, intuiesc, dar ce te faci cand persoana in cauza nu stie nici ea insasi ce gandeste cu adevarat? Acolo e buba, asta impiedica o comunicare personala. Bogdan imi spunea la inceputul terapiei ca avea senzatia ca Elfriede ghiceste gandurile. E simplu: 1) cunoaste extrem de bine psihicul uman si 2) noi, oamenii, nu suntem chiar atat de diferiti precum ne place sa credem, aproape toti reactionam standard si deci previzibil. Exista grade de dificultate, dar ele nu sunt date de inteligenta cuiva, ci de masura in care persoana respectiva este in contact cu ea insasi; astfel, de multe ori tocmai cei exacerbat de inteligenti sunt si cei mai transparenti.

Cand cineva traieste ca un zombie, e usor sa nu se lase afectat de diverse chestiuni. Cel putin la suprafata. Merge pe "ce-am avut si ce-am pierdut", adica oricum n-a avut nimic si nu simte nici o pierdere cand lucrurile se schimba intr-un mod pe care nici nu-l percepe. Perception is reality - asa spunea cineva... Oare? To perceive is to be real, asta mai degraba... dar nu e acelasi lucru.

Dialog telepatic mama-copil:
- "Nu-mi place mancarea asta!"
- "Cum asa, adica eu nu sunt o mama buna?"

Row, row, row your boat
gently down the stream...

Dialog telepatic mama-copil:
"Mama, eu te imit cu mijloacele mele si pun in act ceea ce simti tu fara sa verbalizezi si ceea ce nu este in ordine in viata noastra"
Mama: "Vai, copilul meu a devenit un domnul Goe, e mult prea rasfatat!"

Merrily, merrily, merrily, merrily
Life is but a dream...

De ce le place tuturor sa traiasca doar caldut, ca o bere trezita, ca intr-un fel de somnabulism cronic?

Daca simti, te doare. E normal ca pentru unii e preferabil sa nu simta. Vrei sa uiti ca ai simtit vreodata? Nu se poate. Corpul isi aminteste totul. Amintirea vine si te ajunge din urma cu siguranta candva, tu iti alegi doar forma: ca durere sufleteasca sau ca suferinta fizica (migrene, boli de piele, ulcer, gastrita, diabet, infarct, cancer, atac cerebral etc.). Your choice. Universul e milos.

You May Also Like

0 comments