In Berlin (Germania) a avut loc de curand a 4-a Conferinta Nationala a Vaccinarii.
Institutul Robert Koch - Brosura pentru medici, Difterie, www.rki.de, actualizat 15.12.2009
(RKI-Ratgeber für Ärzte, Diphtherie, wwwk.rki.de, Stand 15.12.2009)
(RKI-Ratgeber für Ärzte, Diphtherie, wwwk.rki.de, Stand 15.12.2009)
In caz de suspiciune de difterie, vaccinatii trebuie sa primeasca deci antibiotice.
In aceste conditii, este uimitor ca in Germania (si peste tot), difteria este extrem de rara pana la inexistenta. O fi oare o consecinta a vaccinarii?
Sa ne uitam de pilda la urmatoarea statistica:
Rata de incidenta la difterie in Italia (1952-1987)
Articolul citat mai sus se refera la tusea convulsiva, dar include si acest grafic despre difterie.
Iata si un prim studiu reprezentativ despre statutul vaccinal al adultilor in Germania:
(Poethko-Müller / Schmitz, Impfstatus von Erwachsenen in Deutschland, BgesBl. 5/6/2015)
Completez acum cu informatii de pe un site francez:
* * * * * * * * * *
Haideti sa vedem acum ce ne spun sursele oficiale despre istoria vaccinarii antidifterice.
Iata din alta sursa guvernamentala informatii despre cum era produs "miraculosul" vaccin antidifteric:
1. Oamenii de stiinta cultiva in laborator bacteria care cauzeaza difteria si recolteaza toxina.
3. Oamenii de stiinta colecteaza sange de la cai si separa serul bogat in antitoxine.
4. Apoi, cercetatorii purificau serul cu antitoxina pentru a-l utiliza ca medicament pentru oameni.
* * * * *
Si acum, mai multe detalii din istoria vaccinului antidifteric, explicate de medicul naturopat Patrick Rattigan.
Rezistenta francezilor fata de vaccinare a fost incheiata de catre ocupatia germana, ceea ce a dus la 47.000 de cazuri de difterie.[2]
Norvegia a refuzat vaccinul si a avut 50 de cazuri de difterie.[6]QED.
Referinte:
1. South Yorks Times, Mar 11 1938
2. The Poisoned Needle McBean E., 1974
3. Birmingham Infectious Disease Hospital report 1932
4. Lancet Mar 16 1935
5. Lancet Nov 14 1909
6. Vaccines do not Protect, McBean E.
* * * * * * * * * *
Am vazut mai sus ca inca din secolul trecut medicina alopata tot jongleaza cu diagnosticele in functie de interesele de moment ale industriei farma.
Ei bine, simptomele pentru care se pune diagnostic de "difterie" sunt multiple (si aici incepe bajbaiala medicinei alopate): inflamarea laringelui, a gatului, a nasului, a amigdalelor, inflamarea ganglionilor limfatici, febra etc. Ca atare, diagnosticul alopat "difterie" este doar o eticheta pe borcan (ca si la pojar), inglobeaza la gramada mai multe simptome si nu ne ajuta la constientizat cauza simptomelor. Trebuie analizat ca intotdeauna fiecare simptom individual, tesuturile afectate etc. Cine cunoaste Noua Medicina Germanica stie ca fiecare tesut dezvolta propriul sau program biologic special si nu are nimic de-a face cu alte procese biologice.
Ca atare, nu putem sti exact ce are acel copil doar fiindca a scris la ziar ca ar avea "difterie".
Apoi, conteaza mult si istoria medicala anterioara a copilului diagnosticat cu "difterie", conteaza mult si ce "tratament" i s-a administrat si daca nu cumva medicamentele au agravat starea lui, asa cum a fost cu copilasul din Germania care a fost declarat ca "decedat de pojar", dar in realitate el murise din cauza unei afectiuni cardiace peste care primise toate vaccinurile, plus medicamentele administrate la primul spital, unde starea i s-a agravat fatal si a fost transportat de urgenta la clinica Charité din Berlin pentru a musamaliza probabil malpraxis-ul!
Ca fapt divers, o mamica de copil nevaccinat imi povestea ca ajunsese la spital cu fetita ei care tusea, iar in spital i s-au facut copilei TREI teste de tuse convulsiva doar-doar o iesi vreunul pozitiv, pentru a se putea apoi bate toba prin presa ca "un copil nevaccinat a facut tuse convulsiva".
Niciodata nu trebuie sa subestimam conflictele de interes ale celor implicati in astfel de povesti mediatizate.
Eu zic ca e bine sa filtram totul si sa nu inghitim pe nemestecate povestile isterizante servite de mass media.
* * * * *
UPDATE 2 iulie 2015
* * * * *
UPDATE 6 iulie 2015
Vreau sa va redau in incheiere un articol exceptional gasit pe activenews.ro.
Când cineva încearcă să spună despre vaccinuri altceva decât că sunt minunate ÅŸi foarte necesare, se confruntă aproape invariabil cu „argumentul” că numai experÅ£ii au dreptul să vorbească despre asta.
Versiunea in engleză se găseşte aici.[1]
* * * * *
Sursa
Sursa
Sursa
Sursa
Asociatia Libertas Sanitas, printre membrii careia ma numar si eu, ofera de foarte multi ani informatii independente si critice despre vaccinare si a avut propriul stand la aceasta conferinta, cu materiale foarte importante despre mitul si realitatea vaccinarii.
 |
| Libertas Sanitas e.V. Forum pentru problematica vaccinarii, sanatate si un viitor mai bun |
Libertas Sanitas a prezentat la aceasta conferinta Cartea neagra a vaccinarii.
Aceasta brosura are 88 de pagini, contine si comenteaza exclusiv informatii din surse oficiale.
Din motive evidente, azi va voi traduce la inceputul acestui articol materialul despre difterie. Retineti, este vorba de comentarii facute strict la publicatiile autoritatilor medicale germane si argumentele se refera la modul de abordare oficial ;-)
TEORIE OFICIALA
"Virulenta patogenului difteriei este data de toxina difterica... Profilaxia consta in imunizarea activa cu vaccinul toxoid."Institutul Robert Koch - Brosura pentru medici, Difterie, www.rki.de, actualizat 15.12.2009
(RKI-Ratgeber für Ärzte, Diphtherie, wwwk.rki.de, Stand 15.12.2009)
COMENTARIU
Intrucat vaccinul ofera in mod oficial "imunizare" fata de toxina difterica, nu exista asa-zisa imunitate de turma. Ca atare, este de neinteles faptul ca se vaccineaza impotriva toxinei, in timp ce bacteria respectiva se poate imprastia nestingherita si poate produce toxina in orice organism.
TEORIE OFICIALA cu limite
"Printr-o terapie concomitenta cu antibiotice, microbii care produc toxinele sunt eliminati ... Imunitatea obtinuta cu vaccinul toxoid previne in mare masura imbolnavirile, insa nu infectia sau colonizarea, astfel incat si vaccinatii pot fi purtatorii microbului" [atentie! purtatorii microbului sunt in teoria alopata contagiosi! - n.a.]
Institutul Robert Koch - Brosura pentru medici, Difterie, www.rki.de, actualizat 15.12.2009(RKI-Ratgeber für Ärzte, Diphtherie, wwwk.rki.de, Stand 15.12.2009)
COMENTARIU
Transmiterea bacteriei nu poate fi prevenita prin vaccinare.In caz de suspiciune de difterie, vaccinatii trebuie sa primeasca deci antibiotice.
In aceste conditii, este uimitor ca in Germania (si peste tot), difteria este extrem de rara pana la inexistenta. O fi oare o consecinta a vaccinarii?
Sa ne uitam de pilda la urmatoarea statistica:
Rata de incidenta la difterie in Italia (1952-1987)
 |
| Biskin u.a., Epidemiology of pertussis in a developed country with low vaccination coverage: the Italian experience, Pediatric Infectious Diseases Journal 1962; 11: S. 653-6 |
• Pana in 1962 in Italia nu au fost efectuate vaccinuri impotriva difteriei.
• Intre 1952-1962, deci fara niciun vaccin, cazurile de difterie scazusera cu 83 %.
(de la 30/100.000 la aprox. 5/100.000 cazuri).
• Dupa introducerea vaccinarii obligatorii avem o incetinire a scaderii cazurilor de difterie!!
• Cu o masura medicala eficienta ar fi fost de asteptat o accelerare a scaderii cazurilor.
• Autorii afirma ca boala ar fi fost "eradicata" la 5 ani dupa introducerea vaccinarii. De ce trebuie sa credem ca incidenta nu ar fi scazut la fel si fara vaccinuri?
• Ce inseamna "eradicare"? Autorii vorbesc de "eradicare" cand in 1968 incidenta era inca de 2 la 100.000 de locuitori. Pentru Germania asta ar fi insemnat 1.600 de cazuri!
• Este evident ca pe atunci estimarea riscurilor era altfel, ca si la pojar.
REALITATE
Informatiile pentru stabilirea morbiditatii si mortalitatii au frecvent dezavantajul ca nu contin date relevante despre inceputul campaniilor de vaccinare si despre ratele exacte de acoperire vaccinala, mai ales la adulti.
Iata si un prim studiu reprezentativ despre statutul vaccinal al adultilor in Germania:
 |
| Bader/Egler, Initiative pt cresterea acceptarii vaccinurilor in Schleswig-Holstein. Protectia vaccinala la adulti, BGesBl. 12/2004 (Buletinul Federal de Sanatate), pag. 1204-15 |
Statutul vaccinal actual al adultilor cu privire la tetanus si difterie este mai solid decat acum 10 ani; cu toate acestea 28,6% din populatie ar fi inca "neprotejati" fata de tetanos, iar 42,9% nu au facut in ultimii 10 ani niciun vaccin antidifteric.
Poethko-Müller / Schmitz, Statutul vaccinal al adultilor in Germania, Buletin Federal de Sanatate 5/6/2015(Poethko-Müller / Schmitz, Impfstatus von Erwachsenen in Deutschland, BgesBl. 5/6/2015)
COMENTARIU
Din tabelul de mai sus se vede clar cat de mica este acoperirea vaccinala in Germania.
Grupa de referinta cuprinde ca. 50 milioane de adulti. 11,3% (deci ca. 5,65 milioane) nu au primit niciodata vreun vaccin antidifteric.
7,7% (deci aprox. 3,85 milioane) nu au fost primovaccinati cu toate vaccinurile.
42,5 % (deci ca. 21,25 milioane) nu au niciun fel de protectie vaccinala dupa criteriile oficiale (vaccin sau rapel in ultimii 10 ani).
Cu toate acestea, Oficiul Federal de Statistica German a inregistrat timp de 22 de ani inainte de realizarea studiului (1981-2002) doar 29 de cazuri de difterie, deci in medie 1,3 imbolnaviri pe an. Toate acestea in ciuda faptului ca vaccinul NU ofera "imunitate de turma" si vaccinatii pot fi purtatorii microbului (vezi mai sus).
Ce parere aveti de aceste paradoxuri? Sa va ganditi la aceste cifre cand cineva va mai arata drobul de sare :-)
Ce parere aveti de aceste paradoxuri? Sa va ganditi la aceste cifre cand cineva va mai arata drobul de sare :-)
* * * * * * * * * *
Completez acum cu informatii de pe un site francez:
Difteria este un alt exemplu frapant al disparitiei unei boli inainte de vaccinarea sistematica. In Australia, inca din 1923, K.R. Morre remarcase ca difteria regresase in acelasi ritm in localitatile cu vaccinare recomandata ca si in localitatile unde nu se vaccinase. Studiul sau a aparut in Buletinul Ministerului de Igiena Publica in 1926. De atunci, statisticile OMS au aratat o descrestere identia in Germania, Ungaria, Elvetia, Polonia si SUA.
Cat despre Japonia fara vaccinuri si Canada cu vaccinuri, incidenta nu este aceeasi, dar descresterea numarului de cazuri este totusi spectaculoasa. Intre 1944 si 1952, Japonia, care incepuse o campanie de vaccinare, a stopat campania in urma a 40 de "accidente vaccinale cu consecinte fatale" [ce frumos redenumesc ei intotdeauna genocidul vaccinal - n.m.]. In ciuda stoparii campaniei de vaccinare, declinul bolii a fost remarcabil, fiind inregistrate de 11-15 ori mai putine cazuri (morbiditate si mortalitate), chiar in perioada cand Japonia inca suferea de pe urma consecintelor infrangerii in cel de-al doilea razboi mondial: subnutritie si saracie extrema. QED. Vaccinurile nu au nicio influenta pozitiva.
Dupa cum descrie Fernand Delarue in cartea sa Intoxicarea vaccinala, «daca vaccinarea a parut sa faca miracole in Canada, atunci nevaccinarea a facut si ea miracole in Japonia».
In Franta, intre 1945-1950, numarul de decese a scazut de la 1839 la 121 la copiii intre 1-14 ani (vaccinati) si de la 517 la 34 la copiii sub 1 an (nevaccinati). Avem aici un declin de 93% in ambele cazuri! Declinul natural al difteriei este considerat meritul vaccinarii, in realitate este vorba de un fenomen spontan de regresie epidemica in toate tarile europene, fie ca se vaccina, fie ca nu.
In graficul de mai jos se poate vedea clar ca nici in Anglia si Tara Galilor vaccinarea antidifterica nu a avut vreun efect benefic asupra scaderii incidentei.
* * * * * * * * * *
Haideti sa vedem acum ce ne spun sursele oficiale despre istoria vaccinarii antidifterice.
In Biblioteca Nationala de Medicina Americana gasim povestea descoperirii "antitoxinei miraculoase"; acolo ni se spune ca antitoxina fusese inventata ca si antidot impotriva simptomelor difteriei, dar doctorii au recunoscut potentialul profilactic (cum ?!?!?) si au inceput sa administreze antitoxina tuturor celor care venisera in contact cu vreun om "infectat".
Acum devine interesant. Ni se spune ca "o injectie conferea imunitate pentru aproximativ trei saptamani". Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand citesc asemenea enormitati nu mai stiu daca sa rad sau sa plang.
Apoi, se admite deschis (probabil ca aveau atat de multe cazuri incat lucrurile nu mai puteau fi musamalizate) urmatoarea realitate:
Apoi, se admite deschis (probabil ca aveau atat de multe cazuri incat lucrurile nu mai puteau fi musamalizate) urmatoarea realitate:
"Ca si multe alte miracole, antitoxina a venit cu un impediment: boala serica. La anumiti pacienti, injectarea antitoxinei ducea la o reactie imuna caracterizata prin febra, urticarie, inflamarea ganglionilor si dureri articulare. In 1905, pediatrii austrieci Clemens E. von Pirquet si Béla Schick au publicat rezultatele investigatiilor lor asupra acestui fenomen, in lucrarea lor intitulata "Boala serica" (Serum Sickness).
Cercetarile lor au demonstrat ca pacientii injectati in mod repetat cu serul antidifteric sufereau nu numai accese de boala mai puternice cu fiecare injectie succesiva, dar in unele cazuri injectia cu antitoxine cauza socuri anafilactice periculoase. Ceea ce experimentau pacientii era de fapt o reactie alergica la proteinele de cal prezente in serul antidifteric. (Von Pirquet si Schick au inventat termenul de “alergie” in 1906.)"
Nu mai e nevoie sa combatem nimic, sursa oficiala ne spune de data asta tot ce e nevoie sa stim, nu-i asa? Trebuie doar sa citim si sa gandim.
Iata din alta sursa guvernamentala informatii despre cum era produs "miraculosul" vaccin antidifteric:
1. Oamenii de stiinta cultiva in laborator bacteria care cauzeaza difteria si recolteaza toxina.
Comentariu: Pe ce fel de cultura se cultiva? S-au facut si experimente de control ca sa se demonstreze daca nu cumva conditiile de laborator cauzau efectele puse in carca bacteriei? Cum si unde s-a publicat si demonstrat stiintific ca bacteria cauza difteria? Cum se recolta toxina?
2. Apoi, cercetatorii injectau toxina difterica in cai. Ca raspuns imun, sangele animalului produce antitoxina difterica.
Comentariu: Cum si unde a fost demonstrat si publicat ca un cal dezvolta imunitate la toxine? Cum si unde a fost demonstrat ca reactia calului era "raspuns imun" si nu doar o reactie alergica normala de imbolnavire la injectia cu material genetic strain? Unde s-a demonstrat ca un cal devine imun la otrava?
Comentariu Dr. Johann Loibner: "Toxicologul german Louis Lewin a reusit [...] sa darame ipoteza conform careia organismul uman ar fi capabil sa produca antitoxine. Citat Lewin: "Nu exista absolut nici o otrava cunoscuta chimic care sa poata fi introdusa animalelor si sa provoace in sange producerea unui antidot care a) sa contracareze efectul otravii sau b) sa previna efectul vreunei otravi. In experimentele mele am demonstrat printre altele pe exemplul ariciului, despre care se stie ca are o rezistenta innascuta impotriva unor otravuri, ca aceasta capacitate nu se afla in sange si ca un ser obtinut din sangele ariciului si injectat altor animale nu le protejeaza pe acestea de o otrava la care ariciul ar supravietui... Nu exista nici un alcaloid si nici un glicozid, nici o substanta otravitoare de oricare alta natura cunoscuta din categoria substantelor anorganice sau organic-sintetice care sa poata fi prevenite prin serologie." (Louis Lewin, Otravuri si otraviri, a 6-a editie, 1992, Ed. Haug; Gifte und Vergiftungen, 6. Aufl. 1992, Haug-Verlag)."
3. Oamenii de stiinta colecteaza sange de la cai si separa serul bogat in antitoxine.
Comentariu: Cum il separau, cu ce tehnici? Cum se asigurau ca serul nu era contaminat? Unde sunt publicate experimentele de control?
4. Apoi, cercetatorii purificau serul cu antitoxina pentru a-l utiliza ca medicament pentru oameni.
Comentariu: Cum il purificau? Cum se asigurau ca serul nu era contaminat? Unde sunt publicate experimentele de control?
* * * * *
Si acum, mai multe detalii din istoria vaccinului antidifteric, explicate de medicul naturopat Patrick Rattigan.
In anii treizeci, din cauza numarului de cazuri de difterie aparute la persoanele vaccinate, a fost necesar sa se introduca practica re-diagnosticarii [cunoastem de la polio - n.m.]. Persoanele incomode, cum ar fi medicul militar de la Wath-On-Dearne, nu erau deloc de folos, cu comentarii de genul: "Unde s-a imunizat cel mai mult, acolo au cele mai multe cazuri de difterie."[1]
In 1927, Ministerul Sanatatii din SUA a venit cu ideea de a folosi "testul de cobai" pentru a reduce rusinea: la pacientii cu difterie evidenta trebuia sa se demonstreze ca aveau in nas sau in gat bacili difterici suficient de puternici pentru a ucide un cobai (!?!?!?).
Intrucat aproape 40% dintre pacienti cu difterie nu aveau bacteria, iar restul puteau foarte bine sa nu aiba bacili suficient de puternici pentru a ucide un cobai si tinand cont si de faptul ca testul de cobai era total nesigur, respiratia suieratoare a victimelor (wheezing) a avut efectul foarte binevenit de a oferi posibilitatea de a-i re-diagnostica pe vaccinatii care faceau difterie, punand diagnostic de "amigdalita" sau "durere in gat" [rosu in gat??? – n.m.].
O mana de ajutor in frauda a dat-o si testul Schick. Din surse oficiale aflam urmatoarele despre cum functiona acest test Schick. Va las pe voi sa ganditi cu propriul cap despre "stiintificitatea" acestui test:
O mana de ajutor in frauda a dat-o si testul Schick. Din surse oficiale aflam urmatoarele despre cum functiona acest test Schick. Va las pe voi sa ganditi cu propriul cap despre "stiintificitatea" acestui test:
Doctorii injectau o cantitate mica de toxina difterica intr-o solutie salina (1/50 din doza minimala letala pentru un cobai) in bratul pacientului care urma sa fie testat [?!?!?!]. Pe post de control, celalalt brat era injectat cu aceeasi cantitate de toxina intr-o solutie salina, mixata cu suficienta antitoxina incat sa neutralizeze efectul [?!?!?]. Intre 24-48 ore, pacientii care nu fusesera niciodata expusi la difterie prezentau o roseata la locul de injectare a toxinei, in timp ce corpul construia raspunsul imun la substanta neobisnuita. Acest test “pozitiv” Schick identifica pacientii care urmau sa beneficieze de pe urma unei doze de ser preventiv de antitoxina.
Testul Schick fusese dezvoltat de intreprinzatorul Béla Schick si apoi interzis in Austria, tara lui de bastina, datorita plangerilor parintilor cum ca acest test le ucidea copiii. Dupa ce testul a fost interzis in Europa, Schick "... l-a adus in America, unde stia ca doar concernele medicale lipsite de scrupule domina domeniul de sanatate. O recolta bogata a fost promisa si tehnica de presiune obisnuita a fost pornita, iar publicul exploatat a fost folosit si abuzat din nou... Testul Schick si antitoxina difterica continua sa distruga vieti in timp ce oficialii nostri alesi si protectori publici (?) inchid ochii."[2]
Dupa ce acest test periculos, total fraudulos si frecvent letal a fost „spalat” de baietii cu drogurile din SUA, Schick a putut sa-l importe iar la re-diagnosticienii primitori din Europa, unde, in combinatie cu testele de cobai, a adus bani frumosi cauzei vaccinarii. Astfel, in Birmingham 70% din cazuri au fost re-diagnosticate. "Din 441 inregistrati cu difterie in 1933, 285 au fost in cele din urma diagnosticati cu amigdalită."[3]
Dr. JH Parish, angajat la producatorul de vaccinuri Wellcome Research Laboratories [precursorul firmei GlaxoSmithKline!! – n.m.], a sugerat ca difteria „aparenta” ar trebui "diagnosticata ca amigdalita la cei care ies negativ la testul Schick."[4] Pentru a contracara problema antitoxinei difterice letale, re-diagnosticienii au fost din nou angajati, de data aceasta pentru a veni cu o versiune revizuita a statisticilor mortalitatii infantile de la difterie.
Inainte de introducerea antitoxinei in 1895, diagnosticul de difterie era pus doar pe baza de simptome clinice, deci cei care murisera de difterie au fost inregistrati ca decese datorate difteriei. Din 1895, diagnosticul a inceput sa fie pus pe baza probelor luate din gat. Intrucat foarte multe victime nu prezentau bacteriile necesare diagnosticului, s-a considerat ca murisera din alte cauze, iar statistica arata un declin clar al numarului de decese de difterie dupa introducerea antitoxinei in 1895 [acelasi truc ca si la polio: redefinim boala, schimbam criteriile de diagnosticare si gata si „declinul” bolii in urma vaccinarii – n.m.].
Ca un stimulent suplimentar pentru industria difteriei, oamenii sanatosi ieseau uneori pozitivi la test, cu bacterii de difterie in nas sau in gat; despre acele persoane se spunea ca, desigur, "supravietuisera difteriei datorită eforturilor medicilor dedicati". «Ca urmare a acestei schimbari de perspectiva, cazurile de dureri in gat usoare sunt acum clasate ca difterie - cazuri care se vor vindeca in orice caz, indiferent de tratament; si astfel fatalitatea difteriei va fi redusa in consecinta. »[5]
Germania a inceput vaccinarea obligatorie antidifterica in 1939. Cand s-au epuizat dozele de vaccin s-au inregistrat 150.000 de cazuri de difterie.[6]
Rezistenta francezilor fata de vaccinare a fost incheiata de catre ocupatia germana, ceea ce a dus la 47.000 de cazuri de difterie.[2]
Norvegia a refuzat vaccinul si a avut 50 de cazuri de difterie.[6]
Referinte:
1. South Yorks Times, Mar 11 1938
2. The Poisoned Needle McBean E., 1974
3. Birmingham Infectious Disease Hospital report 1932
4. Lancet Mar 16 1935
5. Lancet Nov 14 1909
6. Vaccines do not Protect, McBean E.
Ca atare, dragii mei, va redau in incheiere ceea ce am comentat la o alta postare, unde se facea mare valva cu privire la copilul spaniol diagnosticat cu difterie.
Conform medicinei alopate, difteria ar fi cauzata de "otrava" (toxina) bacteriei respective, da?
Am vazut mai sus ca inca din secolul trecut medicina alopata tot jongleaza cu diagnosticele in functie de interesele de moment ale industriei farma.
Ei bine, simptomele pentru care se pune diagnostic de "difterie" sunt multiple (si aici incepe bajbaiala medicinei alopate): inflamarea laringelui, a gatului, a nasului, a amigdalelor, inflamarea ganglionilor limfatici, febra etc. Ca atare, diagnosticul alopat "difterie" este doar o eticheta pe borcan (ca si la pojar), inglobeaza la gramada mai multe simptome si nu ne ajuta la constientizat cauza simptomelor. Trebuie analizat ca intotdeauna fiecare simptom individual, tesuturile afectate etc. Cine cunoaste Noua Medicina Germanica stie ca fiecare tesut dezvolta propriul sau program biologic special si nu are nimic de-a face cu alte procese biologice.
Ca atare, nu putem sti exact ce are acel copil doar fiindca a scris la ziar ca ar avea "difterie".
Apoi, conteaza mult si istoria medicala anterioara a copilului diagnosticat cu "difterie", conteaza mult si ce "tratament" i s-a administrat si daca nu cumva medicamentele au agravat starea lui, asa cum a fost cu copilasul din Germania care a fost declarat ca "decedat de pojar", dar in realitate el murise din cauza unei afectiuni cardiace peste care primise toate vaccinurile, plus medicamentele administrate la primul spital, unde starea i s-a agravat fatal si a fost transportat de urgenta la clinica Charité din Berlin pentru a musamaliza probabil malpraxis-ul!
Ca fapt divers, o mamica de copil nevaccinat imi povestea ca ajunsese la spital cu fetita ei care tusea, iar in spital i s-au facut copilei TREI teste de tuse convulsiva doar-doar o iesi vreunul pozitiv, pentru a se putea apoi bate toba prin presa ca "un copil nevaccinat a facut tuse convulsiva".
Niciodata nu trebuie sa subestimam conflictele de interes ale celor implicati in astfel de povesti mediatizate.
Eu zic ca e bine sa filtram totul si sa nu inghitim pe nemestecate povestile isterizante servite de mass media.
* * * * *
UPDATE 2 iulie 2015
Epidemiologii italieni de la Societatea italiana de pediatrie preventiva si sociala au analizat minutios cazul copilului spaniol diagnosticat cu difterie si decedat cu cateva zile in urma.
Este deci o luare de pozitie oficiala a autoritatilor medicale italiene!
Un pasaj din articolul lor ne-a atras atentia in mod special si va lasam sa va puneti si voi intrebarile pe care ni le-am pus si noi.
"Este util să amintim elementele critice ale acestei povești, în scopul de a evalua acțiunile care ar trebui puse în aplicare pentru a reduce riscul de experiențe similare:
***** copil de 6 ani nevaccinat: este aparent un caz izolat, nesemnificativ statistic într-o țară care, conform datelor OMS, în 2013 a avut o acoperire vaccinala de 3 doze de DPT de 96% [8]; colegii copilului spaniol la care exsudatul ieşise pozitiv pentru C. diphtheriae fusesera toti vaccinaţi.
***** întârziere în diagnosticul clinic si de laborator: abia după 7 zile de la debutul simptomelor a fost identificată oficial prezența C. diphtheriae. [CE s-a intamplat cu acest copilas in aceste 7 zile??? CE alt "tratament" medicamentos i s-a administrat?? Nu cumva "tratamentul" a declansat simptome mult mai grave si s-a cautat un motiv de a musamaliza acele simptome?? Bacteria de difterie o avem cam toti in organism si nu devine "virulenta" decat in anumite conditii care stimuleaza inmultirea numarului de bacterii C. diphtheriae din organism; de asemenea, CUM de s-a asteptat SAPTE zile cu administrarea de antibiotice, cand in mod normal ele sunt prescrise si la un simplu rosu in gat???? - n.m.]
***** întârziere în terapie: succesul tratamentului la difterie este legat de administrarea rapidă a antitoxinei, in combinaţie cu antibiotice. Antitoxina se poate lega la toxină doar atunci când aceasta circulă și nu s-a fixat în ţesuturi sau a pătruns în celule [9], [10]. Tratamentul cu antitoxina difterică la 48 de ore de la debutul simptomelor sistemice toxice are un impact limitat asupra pronosticului clinic [11]. Antitoxina difterică este în lista medicamentelor esențiale recomandate de OMS care trebuie să fie disponibile în orice moment, în cantități adecvate și în forme adecvate de calitate garantată [12]. In Spania nu au fost de găsit, iar alte ţări de vârf din UE, cum ar fi Franța și Germania, nu au fost în măsură să ofere decât un medicament expirat. Incidența redusă a cazurilor de difterie a dus la o scădere a cererii mondiale de antitoxină difterică, motiv pentru care cele mai multe companii au stopat producția acestei antitoxine [se urmareste cumva un boost al vanzarilor la firmele producatoare de antitoxina difterica??? - n.m.]; ca urmare, multe țări se află în imposibilitatea de a-şi reface stocurile [13] [dar dupa o asemenea propaganda in toate ziarele de pe mapamond, cu siguranta ca toate tarile isi vor reface stocurile, nu-i asa??? - n.m.]. Inițierea tratamentului a fost amânată în continuare, deşi antitoxina trebuie administrată imediat, împreună cu antibioticele, numai în baza suspiciunilor clinice și fără a aștepta confirmarea de laborator." [din nou: CUM de s-a asteptat SAPTE zile cu administrarea de antibiotice, cand in mod normal ele sunt prescrise si la un simplu rosu in gat???? - n.m.]
Intrebare cruciala: Va amintiti cum a fost lasat si Toni Tecuceanu sa moara pentru a promova vaccinul impotriva gripei porcine?? Va mai amintiti, da?
* * * * *
UPDATE 6 iulie 2015
Vreau sa va redau in incheiere un articol exceptional gasit pe activenews.ro.
Anatomia unei strategii de comunicare: Reapariţia difteriei în Spania este pusă pe seama nevaccinării, în timp ce decesele la copii vaccinaţi înregistrate în Brazilia sunt ocultate
Ceea ce ar fi un argument relativ acceptabil, dacă ar fi vorba despre lucruri precum structura moleculară a cristalelor descoperite în vulcanii de pe Marte.
Însă, în realitate este vorba despre lucruri care îl privesc direct pe fiecare şi pe baza cărora fiecare trebuie să ia decizii care îi vor influenţa direct atât propria sănătate, cât şi pe a celor dragi. Şi nu îţi trebuie doctoratul în imunologie ca să faci anatomia unei strategii de comunicare şi să citeşti printre rânduri ceea ce nu se spune. Din păcate, însă, majoritatea oamenilor nu sunt cititori atenţi. Ei reţin doar ceea ce se sugerează în titlu şi eventual în prima parte a unei ştiri.
Dar să exemplificăm, bazându-ne pe un caz recent. De curând, în presa globală a apărut o ÅŸtire care relata moartea unui băiat într-un spital din Barcelona. Cazul a fost prezentat ca o spectaculoasă reapariÅ£ie a difteriei după 28 de ani de la eradicarea ei în Spania. Åžtirea a fost repede preluată pe „blogurile de sănătate” sub titluri de genul: „Difteria revine în Spania din cauza nevaccinării”. Desigur, nimeni nu a mai stat să observe că este un nonsens, în condiÅ£iile în care aceleaÅŸi materiale ÅŸi experÅ£ii pe care îi citează arată că rata de vaccinare contra difteriei în Spania este foarte bună (95%). Exact acesta este ÅŸi procentul de vaccinare recomandat de OMS pentru realizarea acelei „herd immunity” (herd – „cireadă”), adică imunitate de masă critică (noua teorie adoptată de oficialităţile din sănătatea publică globală susÅ£ine că imunizarea nu oferă protecÅ£ie individuală garantată, ci este eficientă doar dacă se atinge în societate o masă critică a celor imunizaÅ£i – un pretext excelent pentru instaurarea dictaturii medicale prin eliminarea dreptului pacientului de a refuza un tratament, fie el ÅŸi profilactic).
Dar să disecăm unul din articolele care relatează despre cazul de difterie din Spania: este vorba despre acesta.
Versiunea in engleză se găseşte aici.[1]
Cel nevaccinat e făcut ţap ispăşitor pentru noile cazuri de difterie
În primul paragraf al ştirii se afirmă că băiatul decedat, care avusese difterie, nu fusese vaccinat contra acestei boli. Prin urmare, se subînţelege că de aceea a contractat boala care l-a ucis.
ÃŽn al doilea paragraf se relatează că analizele făcute la 57 de persoane din anturajul copilului au relevat alte opt cazuri de infectare asimptomatică. Se afirmă că aceste cazuri sunt asimptomatice tocmai pentru că au apărut la copii care erau vaccinaÅ£i. Se mai spune că acestora li s-au administrat antibiotice ÅŸi li s-a recomamdat să stea acasă, „pentru a evita contaminarea procentului de 3% dintre persoanele din zona localităţii Olot, care erau nevaccinate”. AfirmaÅ£ia este menită a induce o oarecare stare de panică, ce poate fi totuÅŸi înÅ£eleasă până la un punct.
Dar adevărata întrebare este de ce s-au infectat cei opt copii vaccinaţi? Nu ar fi trebuit să fie protejaţi de vaccin?
De ce părinţii se tem de vaccin?
Următorul paragraf relatează regretul profund al părinÅ£ilor care, la căpătâiul copilului, se simÅ£eau vinovaÅ£i de decizia de a nu-l fi vaccinat ÅŸi „induÅŸi în eroare” de ceea ce se subînÅ£elege a fi propaganda celor care se opun vaccinării.
Desigur, motivaţia pentru care părinţii au ales să nu îşi vaccineze copilul este trecută cu vederea, considerându-se că nu este suficient de întemeiată pentru a fi prezentată. Dar merită menţionat că studiile au demonstrat că părinţii care refuză vaccinarea sunt în general persoane bine educate şi bine informate.
Cu siguranţă, ÅŸi părinÅ£ii acestui copil au văzut că vaccinul împotriva difteriei face parte dintr-un vaccin plurivalent, care vine la pachet cu alte două tulpini infecÅ£ioase sau toxine aferente unor infecÅ£ii: DPT (DtaP – difterie, tetanus, pertussis/tuse convulsivă). Åži probabil că s-au informat că, pe lângă încărcătura toxică ÅŸi infecÅ£ioasă de trei ori mai mare decât a unei imunizări obiÅŸnuite, la aceste vaccinuri se adaugă ÅŸi mai mulÅ£i adjuvanÅ£i ÅŸi conservanÅ£i, despre care se ÅŸtie că sunt puternic alergenici ÅŸi pot afecta sistemul neurologic.
Formula împotriva tusei convulsive din vaccinul trivalent DPT [2] reprezintă imunizarea care a înregistrat cele mai multe dovezi [3] despre efectele sale adverse – efecte foarte severe, care merg până la leziuni ireversibile pe creier ÅŸi chiar moarte. Mai nou, s-a adăugat la acest vaccin ÅŸi componenta de imunizare contra poliomielitei, vaccinul devenind DPTP, unul tetravalent (cu patru componente de imunizare).
Se admite adevărul că, de fapt, sursa infectării nu s-a identificat încă
Abia în a doua parte a materialului se spune negru pe alb că oficialii din sănătate încă monitorizează cazul, pentru a găsi sursa contaminării. Aşadar, deşi de la bun început articolul efectiv afirmă (sau sugerează cu măiestrie) că băiatul nevaccinat este sursa infectării, cei care au avut răbdare să citească până aici află acum că, de fapt, încă nu se cunoaşte cu certitudine cauza acestei epidemii locale de difterie.
ECDC spune că cei vaccinaţi sunt purtători ai bolii. De ce nu şi surse de infectare?
Dar să lăsăm deoparte contradicÅ£iile interne ale articolului citat ÅŸi să urmăm sfatul conform căruia numai experÅ£ii pot vorbi în cunoÅŸtinţă de cauză. AÅŸadar, să lăsăm experÅ£ii să vorbească. Din raportul [4]dedicat cazului respectiv de către ECDCD – Centrul European pentru Controlul Bolilor, aflăm lucruri care ne deschid o cu totul altă perspectivă.
Raportul spune: „Nu este ceva neobiÅŸnuit un caz de difterie apărut într-o populaÅ£ie cu rată mare de protecÅ£ie (prin vaccinare – n. red.), deoarece cei vaccinaÅ£i pot fi purtători asimptomatici ai bacteriei toxigene Corynebacterium diphtheriae”.
Aşadar, ECDC recunoaşte că vaccinul transformă persoanele vaccinate în purtători asimptomatici ai infecţiei. Iar copiii vaccinaţi la care s-a descoperit infecţia nu s-au contaminat neapărat de la prietenul lor bolnav, ci puteau purta de mult infecţia în organism, aceasta datorându-se vaccinării. O admite autoritatea supremă în domeniul controlului bolilor la nivel european. În acest caz, întrebarea legitimă care se iveşte este dacă nu cumva copilul nevaccinat a luat boala de la cei vaccinaţi!
ECDC: două decese în Brazilia, la copii vaccinaţi
ÃŽn raportul ECDC menÅ£ionat mai sus se mai arată: „Cazuri grave, printre care ÅŸi două decese, s-au înregistrat de curând în Brazilia, la copii vaccinaÅ£i conform schemei complete de vaccinare”.
De reÅ£inut că presa nu a scris nimic despre moartea de difterie a doi copii din Brazilia – poate copiii brazilieni sunt mai puÅ£in importanÅ£i decât cei spanioli; sau poate că e incorect politic să fluieri în biserica vaccinaÅ£ionistă, mai ales că decesele au avut loc în urma unei forme mai agresive a bolii decât în mod normal.
Deci nu este deloc neobiÅŸnuit ca cei vaccinaÅ£i să dezvolte chiar boala împotriva căreia se presupune că vaccinul oferă protecÅ£ie. Conform ediÅ£iei din 24 septembrie 1976 a ziarului Washington Post, dr. Jonas Salk, creatorul vaccinului anti-poliomielitic în formula cu viruÅŸi morÅ£i, folosită în anii 1950, a depus mărturie [5] că virusul viu atentuat folosit ulterior în SUA între anii 1960 ÅŸi 2000 a fost „cauza principală, dacă nu chiar unică” a tuturor cazurilor de poliomielită înregistrate în SUA din 1961 încoace. Documente oficiale din anii 2000 ale OMS ÅŸi CDC recunosc această realitate referitoare la vaccinuri, mai ales în privinÅ£a vaccinului oral [6] cu virus poliomielitic atenuat, care, fiind mai accesibil ca preÅ£, a făcut multe victime după ce a fost folosit în India ÅŸi ţările africane, unde au existat multe cazuri de poliomielită rezultate tocmai în urma vaccinării.
După ce citeÅŸti un document precum cel de aici [7], nu poÅ£i să nu te gândeÅŸti că vaccinurile ar putea deveni un adevărat risc pentru sănătatea publică [8], iar ÅŸtiri „doftoricite” precum cea exemplificată ÅŸi disecată mai sus nu încearcă altceva decât să apere acest secret bine păstrat.
***
Alte surse din articol:
[1] http://23on.com/30-years-after-its-eradication-diphtheria-reappears-in-spain/
[2] http://thinktwice.com/dpt.htm
[3] http://www.amazon.com/exec/obidos/ASIN/089529463X/optimalwellnessc
[4] http://ecdc.europa.eu/en/publications/Publications/diphtheria-spain-rapid-risk-assessment-june-2015.pdf
Alte surse din articol:
[1] http://23on.com/30-years-after-its-eradication-diphtheria-reappears-in-spain/
[2] http://thinktwice.com/dpt.htm
[3] http://www.amazon.com/exec/obidos/ASIN/089529463X/optimalwellnessc
[4] http://ecdc.europa.eu/en/publications/Publications/diphtheria-spain-rapid-risk-assessment-june-2015.pdf
[5] http://www.thinktwice.com/Polio.pdf
[6] http://usatoday30.usatoday.com/news/world/2009-08-14-nigeria-polio_N.htm
[7] http://www.who.int/immunization/diseases/poliomyelitis/endgame_objective2/oral_polio_vaccine/VAPPandcVDPVFactSheet-Feb2015.pdf
[8] http://vactruth.com/2013/02/23/17-examples-of-vaccine-failure/
* * * * *
Sursa
Sursa
Sursa
Sursa
