sâmbătă, 6 martie 2010

O noua sedinta de terapie in doi

Saptamana asta am fost impreuna la Elfriede. Aveam nevoie, mare nevoie. Si ne-a ajutat ENORM.

Indiferent cat de multa terapie facem individual, indiferent cat de mult citim si stim pe tema asta, oricand mai pot veni noi revelatii, e uimitor si atat de fascinant!!

Problemele de baza sunt aceleasi: ne-am tot certat si injurat, ne controlam tot mai greu, ne iesim din pepeni, fiecare reactioneaza dupa tiparele de comportament ancorate adanc inca din copilarie, el ma identifica uneori cu mama lui, alteori cu sora lui, eu il identific pe el cu mama mea etc. etc. etc. - un cerc vicios cumplit!

Ne-am "jucat" iar cu papuselele pe care le are ea acolo, sunt vreo 4 de fiecare sex si de varste diferite (bebelusi, copii, adolescenti si adulti) si noi incercam sa ne identificam prin intermediul papusilor cu varsta emotionala in care ne simtim: am constatat amandoi ca suntem undeva intre 10 si 14 ani (eu mai aproape de 10, Bogdan mai aproape de 14). El este la varsta emotionala la care a fost exact in perioada in care mama lui a parasit definitiv familia lor, eu sunt la varsta emotionala in care luam masiv distanta de mama, care ma batea si ma tortura.

De aici si reactiile diferite: Bogdan este intr-un conflict imens, in care (din perspectiva baietelului) lupta reflex dintr-o constrangere f. puternica pentru a castiga iubirea mamei si concomitent e furios si frustrat si vrea sa distruga legatura care-l tine dependent, vrea sa se fereasca de suferinta si incearca sa ucida orice speranta care l-ar putea duce la o noua dezamagire... in acest proces proiecteaza masiv pe mine sentimentele baietelului din el, considerand ca eu nu-l mai iubesc si incercand sa se autoconvinga ca lupta nu mai are nici un rost, ca trebuie sa abandoneze... iar in acelasi timp eu ma inchid in mine insami, fiindca asa incerc eu (din perspectiva acelei fetite chinuite) sa ma distantez, ca sa ma protejez de violenta si agresivitatea si critica permanenta si teroarea la care ma supunea mama - chestii pe care acum fetita le simte ca venind si de la Bogdan, fiindca el (again, din perspectiva baietelului) nu mai reuseste sa ma accepte neconditionat si sa-mi dea sentimentul ca sunt iubita, asa cum era inainte in relatia adulta dintre noi doi...

La un moment dat m-am ridicat ca sa ma duc la toaleta si l-am mangaiat pe cap pe Bogdan, l-am pupat pe obrajor si i-am spus "Ma duc pana la toaleta"... Cand m-am intors, am mentionat cat de mult ma duruse ceva ce-mi spusese Bogdan intr-un moment de criza acuta (ca nu mai simte nici o bucurie, nici o fericire - am plans de m-am uscat ;-(() iar Elfriede i-a explicat "Dar Feli va iubeste, sa nu cumva sa credeti contrariul!! Eu vad asta clar de tot. Uitati-va cum a simtit intuitiv nevoia, cand s-a dus la toaleta, sa va linisteasca si sa va asigure ca se duce doar la toaleta: a simtit nevoia sa-l consoleze pe baietel si sa-i promita ca ea nu-l paraseste in nici un caz, cum l-a parasit mama lui!!", apoi mi-a spus mie "Iar dvs. sa nu credeti nici o clipa ca Bogdan nu va mai iubeste!! Uitati-va, baietelul o fi furios, frustrat, nervos, agresiv, arunca vorbe grele, DAR ce face adultul? Semneaza contractul de cumparare a casei, planifica renovarea, bucataria, mutatul..." Elfriede tinea in maini papusile adulte si ne-a spus "Amandoi sa aveti incredere in iubirea dvs. si in relatia dvs., veti depasi criza daca lucrati amandoi la traumele copiilor din dvs., partea adulta va reveni la viata in curand, va promit ca totul va fi bine, iubirea asta frumoasa si puternica dintre cei doi adulti rezista si va rezista in continuare si va asteapta o viata frumoasa si implinita impreuna!!"...

In afara de asta Elfriede ne-a ajutat sa intelegem si mai bine ce VALOARE enorma are David in viata noastra: el este catalizatorul si trigger-ul care ne-a catapultat in aceste varste emotionale, readucandu-ne in memoria corpului si a simturilor acele momente ale durerilor noastre cele mai puternice, el este cel care in felul asta ne ofera posibilitatea si SANSA de a ne confrunta cu adevaratii demoni ai trecutului si de a ne mai curata multe rani sufletesti la care altfel nu am fi ajuns niciodata!

Doamne-ajuta!

6 comentarii:

  1. Niciodata nu am simtit atita apropiere fata de un strain asa cum simt fata de tine, Piersicuto.
    Fiecare cuvint al tau mi se duce infipt direct in inima.
    Esti atit de vie si calda, Felicia!
    Te indragesc mult, cu tot sufletul...
    Ma rog pentru tine, ma rog pentru voi.
    Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  2. Uuna, iti multumesc pentru cuvintele afectuoase, imi mangaie sufletul!! Daca te simti apropiata de mine, e pentru ca probabil impartasim aceeasi experienta trista a copilariei... M-as bucura mult daca as sti ca te ajuta si pe tine ce scriu eu, dealtfel de asta si scriu, ca sa le fac curaj altora care au trecut sau trec prin situatii asemanatoare si nu au norocul unei terapeute ca a mea. Doamne-ajuta, ca bine zici!

    RăspundețiȘtergere
  3. Draga Felicia,

    ti-am descoperit abia acum blogul, l-am citit pe tot in cateva ore. Nu stii cat ma bucur, eu nu intru des pe forum si nu stiam cum si de ce ai plecat si ce mai faci acum, ce face David.

    Imi pare asa bine ca ai facut blogul acesta, ca stiu ca sunteti bine, ca mergeti inainte, ca David e asa frumos si sanatos.

    In viata mea ai facut o mare schimbare prin postarile tale, am inceput si eu terapia, las in urma multe multe ,lucruri rele si soarele straluceste tot mai puternic :)

    In legatura cu ultimul tau post, va admir mult, ati ajuns foarte departe amandoi si fiecare separat, poate ca par certurile un semn ingrijorator dar nu e asa, e cum nu se poate mai bine, ultimele si cele mai bine ascunse mizerii care trebuie prelucrate ies la iveala doar cand exista stabilitate si incredere in viata adultului in momentul respectiv.
    Eu cred ca asta e la voi, se inchid ultimele si cele mai adanci rani.

    Va doresc multa putere, multa iubire, multa lumina care sa dizovle toate aceste neguri!

    Te imbratisez cu drag, din nou, nu am cuvinte sa-ti spun ce mult ma bucur ca am ajuns pe pagina asta!

    RăspundețiȘtergere
  4. Mihaela, iti multumesc din suflet pentru cuvintele tale. Cine esti de pe forum, esti de la odiseea de mamici sau ne-am intersectat pe la alte subiecte? In fine, prea putin conteaza, m-ai impresionat tare mult scriindu-mi ca postarile mele te-au ajutat!! Chiar aveam nevoie zilele astea de inca o confirmare de genul asta, imi face tare bine!!
    Ai tu mare dreptate, cele mai profunde si adanci rani se fac remarcate atunci cand in viata adultului exista o mare stabilitate si o relatie bazata pe iubire si adevar, altfel psihicul ar tine in frau orice manifestare care ar putea duce la conflicte (cum a fost dealtfel obisnuit o viata intreaga). Iti multumesc!!
    Si eu te imbratisez (chiar daca doar virtual) si te felicit pentru ca mergi la terapie si iti doresc mult succes, tarie, curaj si speranta!!

    RăspundețiȘtergere
  5. La ce adresa iti pot scrie mai mult?

    Mihaela

    RăspundețiȘtergere
  6. oh, Felicia, stii cit ma bucur ca reusiti, ca aveti o asemenea familie, in care fiecare se asuma cu atita luciditate!
    seninatatea vine apoi, dupa intelegere, dupa furtuni, dupa punerea in cuvinte

    RăspundețiȘtergere