joi, 13 mai 2010

A beautiful (but schizophrenic) mind

- Studiu de caz despre John Nash -


Cine nu a vazut filmul "A beautiful mind" poate sa renunte la a citi acest articol.

Demult tot voiam sa transcriu ceva din jurnalul meu din 2004, despre cat de simplu SE VEDE adevarul atunci cand scapam de ochelarii de cal.

Am citit biografia lui John Nash, acelui matematician genial care a revolutionat matematica in anii '50, apoi s-a imbolnavit la 30 de ani de schizofrenie si a fost decenii intregi victima bolii, a nebuniei, a falselor tratamente, a uitarii, inainte ca simptomele bolii sa dispara si el sa-si reia munca, pentru care in 1994 a primit premiul Nobel!

Am vrut sa citesc neaparat cartea fiindca in acea perioada eram abia la inceputul drumului meu terapeutic catre mine insami, ma interesau biografiile tuturor oamenilor celebri, dupa ce citisem si la Alice Miller cat de importante sunt acestea, mai ales detaliile din copilaria timpurie, pentru evolutia ulterioara a oamenilor respectivi. Parca simteam cat de multe sunt de descoperit acolo. De fapt, simteam ca schizofrenia si boala lui psihica au o mare legatura cu copilaria lui si voiam sa vad ce descopar acolo.

Cel mai mult m-au captivat, deci, primele capitole, despre parintii si copilaria lui John Nash. Initial ma asteptam la mesaje ascunse, cifrate, ma asteptam sa trebuiasca sa decodific la greu textul, cand colo totul era acolo, totul era descris pe fata, cu detalii relevante, numai ca orice conexiune era ignorata de autoare sau interpretata gresit.


Iata si datele-cheie:

- Pe taica-su il chema John Forbes Nash, pe el l-au numit John Forbes Nash jun.;

- Parintii lui John erau amandoi profesori;

- Copilaria tatalui lui John fusese foarte nefericita, in ferparul mamei acestuia se mentioneaza multe poveri, raspunderi si dezamagiri;

- Tatal lui John fusese educat la randul lui f.f.f. sever, inoculandu-i-se obligatia de "respectabilitate" si de a pastra aparentele cu orice pret, la asta se adauga saracia, bolile si dezamagirile mamei lui, mai ales dupa divort, care l-au determinat pe John Nash sen. sa se inchida in el total.

- John Nash sen. s-a casatorit cu o tanara pe nume Virginia, o femeie f. energica si comunicativa, care va fi mult mai prezenta in viata lui John jun.; Virginia era atat de energica si vitala, incat - cu multi ani mai tarziu - cand John jun. se imbolnavise si a aflat ca mama lui avusese o cadere nervoasa (!!), nu a crezut nimic, la fel cum nu a crezut nici vestea mortii ei;

- Virginia a crescut intr-o familie in care fratele ei mai mare murise cand era foarte mic, Virginia se imbolnavise la 12 ani de scarlatina si ulterior ramasese cam surda de-o ureche, un frate mai mic murise intr-un accident de tren, iar o sora murise de febra tifoida!

- Virginia era "o profesoara innascuta" (studiase engleza, franceza, germana si latina);

- Virginia si John sen. erau o pereche ambitioasa, cu ambitii sociale, erau republicani convinsi;

- John jun. se naste sanatos pe 13 iunie 1928;

- autoarea scrie apoi ca John jun. era "un baiat ciudat, singuratic si introvertit" [nu era, ci devenise!! - n.m.];

- ca si cum ar incerca sa contracareze orice tentativa de a afla adevarul, autoarea scrie textual: "Mai demult se circula teoria ca originea schizofreniei are de-a face cu faptul ca omul respectiv renunta inca din copilarie la orice speranta de a putea avea vreodata relatii umane care sa-l multumeasca, iar asta din cauza abuzului timpuriu sau a neglijarii sufletesti", dupa care afirma plina de autosuficienta: "La John Nash nu se aplica aceasta teorie" - Punct. Paf - bum - zbang! gata, a hotarat ea ca nu e asa. Tragem cortina si -nu-i asa- nu ne uitam unde nu e voie.

- si totusi, doar 3 randuri mai jos, urmatorul text: "Biografiile multor genii care au fost in copilarie ciudati si singuratici arata ca un copil introvertit poate reactiona la adulti prea staruitori prin aceea ca se retrage si mai mult in el insusi, iar eforturile adultilor de a-l supune (!!??) pe copil se lovesc de o hotarare ferma de a face lucrurile asa cum vrea el";

- Virginia, membru activ al Asociatiei Parintilor Profesori, il invata pe John jun. sa citeasca de la varsta de 4 ani, il trimite la o gradinita privata, are grija ca John sa sara o clasa in scoala primara si ii preda si acasa!! Ulterior, in liceu, il determina sa se inscrie in Colegiul Bluefield ca sa frecventeze cursuri de engleza, stiintele naturii si matematica;

- John sen. isi trata copiii ca pe adulti, un vecin isi amintea ca John ii daduse fiului sau sa citeasca numai carti despre stiintele naturale;

- comportamentul micului John jun. la scoala incepe sa schioapete si sa iasa din schema "perfectiunii" planificate de parintii lui: micul John viseaza cu ochii deschisi sau vorbeste neintrerupt si are mari greutati in a se supune, ceea ce creeaza conflicte intre el si mama lui, in clasa a IV-a are cele mai proaste note la muzica si (surpriza?) la matematica, profesorii noteaza ca "ii lipseste respectul pentru reguli" [evident, din moment ce mama lui il sugrumase si il mutilase acasa cu regulile, revolta se manifesta pe un teren mai "sigur", la scoala];

- Aha, pustiul vrea personalitate, individualitate? Nu-i nimic, i-o scot parintii din cap, obligandu-l sa scrie cu mana dreapta (cand el era de fapt stangaci!) si inscriindu-l chiar la un curs de caligrafie!;

- Autoarea scrie "efortul permanent de a-i stimula copilului interesele devine o obsesie a familiei Nash" [vai de saracul copil, numai interesele lui nu erau stimulate!! - n.m.], apoi autoarea precizeaza cu o candoare aproape imbecila: "nu se stie daca decizia lui John de a-si urma propriul drum porneste de la predispozitia lui temperamentala SAU de la eforturile unite ale parintilor lui de a-i schimba esenta fiintei lui";

- Parintii nu-l lasau sa se ocupe de hobby-urile lui, voiau ca el sa aiba permanent activitati intelectuale, Virginia o convinge pe Martha, sora lui John, sa-l care dupa ea si la prietenii ei, deci i se aranja inclusiv viata sociala! Virginia avea controlul total asupra vietii lui John;

- Autoarea scrie "micul Johnny Nash nu s-a revoltat niciodata deschis in fata parintilor" [evident, daca ar fi facut-o poate nu s-ar fi imbolnavit mai tarziu de schizofrenie!! - n.m.];

- Autoarea mentioneaza ca in scoala John juca feste colegilor, unele din plictiseala, altele din cauza "agresiunilor latente" [de unde veneau agresiuni latente, daca in copilarie fusese, vai, asa de "iubit"?? - n.m.];

- John Nash i-a povestit ulterior unui coleg matematician ca in copilarie ii placuse sa chinuie animale [unul din semnele clare ale nevoii de a se descarca de agresivitate, de a se "razbuna" pe niste fiinte mai slabe ca el, de a pune in act ceea ce simtea el ca ii faceau parintii - n.m.];

- John Nash jun. creste fara prieteni, e considerat arogant, insensibil, distant [evident, a trebuit sa-si reprime si sa-si ucida sentimentele intr-o familie unde nu i s-a permis nici o clipa sa fie el insusi!! - n.m.], dealtfel ca adult il incanta ipoteza existentei unor rase straine de fiinte hiper-rationale care sunt capabile sa-si anuleze orice emotii!!

- Autoarea scrie "asa cum invatase sa se apere de critica parintilor prin rezultate intelectuale, capatase capacitatea de a se proteja de respingeri construindu-si o armura de indiferenta si folosindu-se de inteligenta lui extraordinara pentru a contraataca; sentimentul de superioritate, distanta si manifestarile ocazionale de cruzime sunt niste mecanisme menite sa-i mascheze nesiguranta si singuratatea";

- La 21 de ani John Nash este deja un matematician stralucit, camarazii lui il descriau insa ca pe un om care parea sa nu fi simtit niciodata ceva macar pe departe asemanator cu dragostea, prietenia sau simpatia autentica; cu cat tanjea mai mult sa nu mai fie singur, cu atat era mai arogant si mai rece cu cei din jur; discutand despre solutii matematice la probleme sociale, Nash afirma odata ca "parintii ar trebui sa se autodistruga, adica sa se sinucida, si sa le lase copiilor toate bunurile lor", asta ar fi dovedit dupa parerea lui "principii solide" [asta sustinea adultul, in timp ce copilul John avea o furie dementa asupra parintilor, de fapt lor le dorea moartea, numai ca totul era reprimat];

Photo: NY Times

- Ii placea sa umileasca pe toata lumea, afirmatiile lui jignitoare erau legendare: "Esti copil!" (!!??), "Ce prostie, n-o sa ajungi nicaieri in viata!" [evident, acestea erau placa eterna pe care cu siguranta o auzise si el de la parintii lui in copilarie];

- Prima lui prietena pe termen lung, Eleanor, era de meserie asistenta medicala [alt semn ca subconstientul lui Nash urla dupa ajutor!], insa - in ciuda aparitiei unui copil - Nash a refuzat sa se insoare cu ea, caci o considera insuficient de inteligenta (ea vorbea cu un accent mai ciudat si oarecum incorect), el se mandrea ca mama lui fusese profesoara si se ocupase cu dedicatie ca ambii ei copii sa vorbeasca perfect gramatical! Cu alte cuvinte, niste sentimente amarate de iubire fata de o femeie nu putusera sa anuleze rusinea inoculata de mama lui fata de greselile gramaticale, ce trist... In final, dupa cum stim din film, John Nash se insoara cu Alicia, absolventa a facultatii de fizica;

- Nash era rece, pasiv in relatii, voia sa primeasca totul fara sa dea ceva in schimb (o trasatura caracteristica majoritatii barbatilor abuzati in copilarie);

- Boala lui a fost declansata de sarcina Aliciei, deci de perspectiva aparitiei in viata lui a unui copil, a unei fiinte nevinovate asa cum fusese si el candva, inainte ca parintii sa-l zdrobeasca, aparitia unui copil pentru care de data asta el ca adult avea sa fie raspunzator, asta probabil i-a daramat intreg castelul de carti emotional si armura pe care Nash si le construise pana atunci pentru a "scapa" de fantomele copilariei;

- Cateva din manifestarile bolii: puteri straine din alt univers sau guverne straine intrasera in contact cu el prin careurile de cuvinte incrucisate din New York Times, ii trimiteau inapoi "mesaje" pe care numai el le putea descifra; cand mergeau cu masina, el schimba in permanenta posturile de radio si se simtea urmarit [paranoia este, ca si mania persecutiei, un semn clar ca omul respectiv s-a simtit candva cu adevarat vanat, haituit, cu "dusmanul" suflandu-i in ceafa!]; Nash avea halucinatii, pentru el exista o miscare pentru pace, iar el era conducatorul ei si se intitula "printul pacii"; a incercat sa renunte la cetatenia americana, a cerut azil prin Europa (zadarnic), se simtea de fapt in sufletul lui ca un detinut politic [evident, si in copilarie se simtise tot ca un detinut, fusese prizonier fara sanse de scapare!];

- Nash era disperat in cautarea semnificatiei propriei vieti, a controlului si a aprecierii care-i lipsisera; se stie ca halucinatiile nu sunt simple produse ale fanteziei, ci provin din constrangere; propria supravietuire si supravietuirea lumii par miza "jocului"; gandurile odinioara ordonate devin brusc niste ordine carora nu li se poate opune rezistenta; Nash sustinea ca el era "piciorul stang al lui Dumnezeu pe pamant"; ca orice schizofren, el se afla intr-o constelatie de putere absoluta si neputinta : se purta cand ca un robot, ca un supus vointei altora ... cand era imparatul lumii! Tendinta megalomana se uneste cu sentimente de persecutie si neputinta, asa cum incercarea de a se salva alterneaza cu neputinta din copilarie care-l copleseste mereu si mereu;

- John vorbea despre el insusi la persoana a treia, numindu-se John von Nassau, ca si cum nu ar fi fost vorba de el; vorbea mereu despre pace pe pamant (!); intrucat nimeni nu a inteles ce se petrecea cu adevarat cu Nash si nimeni nu a fost dispus sa se ocupe de sufletul lui, imbecilii de psihiatri au ajuns la concluzia ca a) boala era "inexplicabila" si b) tratamentul ideal era cel cu electrosocuri si insulina (pe care Nash il descria ulterior ca pe un "tratament-tortura", scriind scrisori pe care se iscalea "Institutul de Insulina"!);

- Unul din colegii lui, dupa ce Nash a fost iar "convins" sa intre in clinica, a povestit ani mai tarziu plangand: "Credeam ca asta era solutia unei probleme neobisnuite, credeam ca pot salva un om valoros. Jim Miller imi spusese ca ar fi o crima sa i se administreze tratament cu electrosocuri unui om ca Nash, asta ar innebuni un geniu ca el. Cineva l-a trimis in clinica Carrier, unde i-au facut electrosocuri si asta l-a transformat pentru ani la rand intr-un zombie. Pentru mine asta a fost cel mai mare esec al vietii mele. Daca ma uit asa, la omenire, nu vad nici un motiv pentru care ar continua sa traiasca. Suntem distructivi, nepasatori, nechibzuiti, lacomi si avizi de putere. Dar privind la cativa oameni, foarte putini, se pare ca exista totusi un motiv pentru ca omenirea sa supravietuiasca. John Nash era un om pentru care merita sa dai tot ce aveai mai bun";

- Nash era fascinat de existenta numerelor magice si credea in numere periculoase; voia sa salveze lumea, avea halucinatii ca se afla in lagare, in inchisori sau in buncare, alteori era in infern, in purgatoriu, era un sogun japonez, "omul de aur", Hiob, Jorab Castro, Chin Hsiang, un soarece, vedea apocalipsa genocid, judecata de apoi, armageddon, moartea, adica tot ceea ce sufletul lui de fapt traise, reprimase si refulase in copilaria lui, il obsedau teme deja traite in copilarie: pedeapsa, ispasire, penitenta, confesiuni, regrete, se simtea acuzat (copilul din el) si in acelasi timp acuzator (parintele integrat);

- Era modest, devenise bun si bland, religia pe care o fondase el se baza pe trei principii: fapte bune, ganduri bune, cuvinte bune [exact ce-i lipsise lui in copilarie];

- Insanatosirea a venit treptat, incet, sotia lui (probabil singura care l-a iubit vreodata!) a avut multa rabdare cu el, iar atitudinea ei intelegatoare si de acceptare totala a contribuit major la procesul vindecarii, in sfarsit primea ceea ce-i trebuia: ca cineva sa se ocupe cu adevarat de el, cu dragoste si empatie, si sa nu se mai faca nici un fel de presiune asupra lui ca sa presteze ceva!!

Ce simplu ar fi fost totul! In loc sa i se faca electrosocuri si sa fie diagnosticat cu "homosexualitate latenta" sau alte elucubratii, ar fi fost suficient un terapeut empatic care sa-si fi luat timpul de a discuta cu el, de a-l intelege, de a-l accepta asa cum era el si de a-l ajuta sa-si rezolve traumele din copilaria abuziva.

Tragedia la fel de mare este insa continuarea cercului vicios: John Nash s-a purtat fata de ambii lui fii (John David, facut cu Eleanor, si John Charles, facut cu Alicia) EXACT LA FEL cum se purtasera propriii lui parinti cu el: era f.f. sever, ii critica in permanenta, pe cel mare il facea "gras" (desi ala era normal), il umilea fiindca era "doar" asistent medical si nu medic (obsesia Virginiei pentru cariera!), pe fiul cel mic il corecta la sange la fiecare greseala, l-a dresat sa studieze si el matematica, astfel incat acesta ... surpriza, incepuse sa aiba si el halucinatii si manifestari schizoide. Aproape 25 de ani l-au "tratat" (tot cu medicamente, evident), i-au amortit simturile si l-au adancit si mai tare in bezna minciunilor si iluziilor, cu scurte intreruperi (crize in care spargea lucrurile prin casa, isi ataca parintii sau se purta ciudat in public!). Aceasta continuare a traumei a fost posibila doar din cauza ca John Nash nu a constientizat niciodata traumele copilariei, de aceea le-a transmis mai departe copiilor lui, repetand propriul lui abuz fata de copiii lui.

Imi pare rau ca povestea asta nu are un final fericit (ca in film, cand el tine discursul pentru primirea premiului Nobel), asta e... realitatea este mai cruda decat filmul...

Va doresc sa invatati multe din povestea asta...

13 comentarii:

  1. Felicia, filmul asta m-a atras teribil, m-a obsedat aproape si atunci nu stiam de ce, era doar o alimentare a optimismului meu "de aparare". Habar nu aveam ce bagaj mai caram cu mine... inca. Dar cred ca mi-a dat speranta.
    Acum insa se vede diferit.
    Multumesc pentru postare.

    Roxana

    RăspundețiȘtergere
  2. De ce zici ca chinuitul animalelor la copii e semn de dezechilibru psihic? Poate fi cruzime copilareasca sau curiozitate naiva in care copilul nu stie de fapt ce face.

    RăspundețiȘtergere
  3. Blu, ai dreptate, am scris prea schematic. Acum am corectat.
    P.S. Cruzime copilareasca nu exista ca atare, cruzimea este un concept necunoscut unei fiinte nevinovate care vine pe lume ca sa iubeasca si sa fie iubita. Cruzimea poate fi cel mult invatata, preluata de la parinti si de la modul cum trateaza ei copilul (inconstient, caci copiii mici sunt telepatici si simt/absorb totul, inclusiv ceea ce parintii vor sa ascunda de ei insisi!).
    La fel, din curiozitate "naiva" nici un copil nu va face rau intentionat unor animale... Deja din modul cum pui problema se vede tendinta de a exonera adultii de orice raspundere pentru devenirea unui copil. Poate te mai gandesti de ce simti nevoia sa iei apararea adultilor acuzand copilul.

    RăspundețiȘtergere
  4. Hm, pai zici ca copilul e un recipient gol pe care il umplu parintii cu ce au strans ei in spate? Sigur ca un copil simte si se incarca cu toate starile si istoria inconstienta a parintilor insa poate are si el niste porniri ale lui, o mica schita de "personalitate". doi frati, de exemplu nu ajung niciodata la fel si nu poti pune asta doar pe seama felului in care ii vad parintii.
    Nu cred ca vreau sa iau apararea adultilor, nu prea e genul meu, din contra:) fiindca nu cred ca e "rau" ca un copil sa aiba pornirile lui crude sau agresive. nu cred ca trebuie sa fim niste ingerasi facuti din lumina. Nu-mi plac povestile roz, imi plac oamenii intregi. cum sa se impotriveasca copilul abuzurilor parintilor daca el nu are niciun resort agresiv?

    RăspundețiȘtergere
  5. Daca vei citi Alice Miller, vei intelege mult mai bine decat pot explica eu, dar realitatea este ca da, copilul NU ARE resorturi agresive si NU POATE nicicum sa se impotriveasca abuzului parintilor! Insasi alcatuirea lui este de asa natura ca este nevoit sa-si iubeasca parintii chiar atunci cand ei abuzeaza de el. De aceea el ulterior va pune in act agresiunile asimilate inconstient si le va revarsa asupra altora, in cazul cand nu va avea in viata lui nici un martor salvator care sa-i ofere iubire sau sa-i arate ca nu este el de vina pt. abuzul suferit.
    Schita individuala de "personalitate" a unui copil nu include NICIODATA agresiunea. Asta este insa ceea ce prefera sa creada adultii pentru a nu se confrunta prea profund cu cauzele adevarate ale acelei agresiuni pe care copilul o DEZVOLTA la un moment dat.

    RăspundețiȘtergere
  6. Stai stai ca o dam in extreme. N-avem de unde sa stim daca un copil nu are tendinte agresive de la el insusi. Nici eu nici tu. Si nici nu conteaza atat de mult pana la urma.
    Tu cum ai vrea sa fie copilul tau? Sa nu fie agresiv? Sa nu se bata cu alti copii?

    RăspundețiȘtergere
  7. Pai uite cum vad eu - sa-ti doresti ca al tau copil sa fie capabil de empatie fata de un altul care-l loveste e o forma de agresiune asupra copilului. de ce? fiindca inseamna sa ceri prea mult de la el, sa-i ceri sa fie adult, sa-i ceri sa fie intelept.

    RăspundețiȘtergere
  8. Mda, punctele noastre de vedere sunt complet paralele. Iti recomand cu caldura cartile scrise de Alice Miller.

    RăspundețiȘtergere
  9. Am incercat sa citesc mai demult Alice Miller dar nu m-a prins.
    Apropos de crezut si necrezut ce imi doresc eu sa nu ma agat de o "credinta" si cand voi avea un copil sa fiu deschisa la ce imi transmite chiar el. Asta mi se pare cel mai important, sa comunic cat mai bine spontan cu copilul, sa-l las pe el sa ma invete.

    RăspundețiȘtergere
  10. Blu, daca te prindea poate acum nu mai sustineai posibilitatea existentei unor agresiuni innascute la copii. Pacat.
    Iti doresc ca planul cu copilul sa-ti reuseasca asa cum ti-l imaginezi tu, dar sa retii un lucru esential: in cazul parintilor la care curatenia interioara nu a fost facuta temeinic si care nu si-au constientizat si prelucrat macar o parte din traumele reprimate, evolutia copilului va fi afectata in sensul ca acel copil va deveni copia INCONSTIENTULUI parintilor si nu ceea ce isi doresc in mod constient parintii.

    RăspundețiȘtergere
  11. Cred ca ti-ar placea asta http://www.youtube.com/watch?v=l7AWnfFRc7g&feature=player_embedded#!

    RăspundețiȘtergere
  12. Si eu am fascinatia biografiilor. Caut mereu si DE FEIACRE DATA GASESC intr-o masura mai mare sau mai mica "reteta" vietii oamenilor care au devenit modele pentru generatiile viitoare. Ma uit la Lumea in care traim noi astazi si am convingerea ca ea nu se va schimba daca nu se schimba radical sistemele de educatie. Cn fretele meu mai mic cu 4 ani decat mine era batut de tata eu STIAM ca daca as fi fost mama lui (a fratelui meu) asa ceva nu s-ar fi intamplat. Ma imtem vinovata pentru ca nu puteam face ceva pentru el dar in acelasi timp simteam ca eu puteam sa fiu un parinte mai bun, ca oamenii aceia habar n-au sa educe un copil. La 11 ani am inceput sa dezvolt o adevarata pasiune pentru cresterea copiilor. La varsta la cara alte fetite citeau povesti eu citeam orice despre educatie si cresterea copiilor imi cadea in mana, ma strecuram printre mamici si asculam discutiile lor despre copii ca si cum eram eu insami mama. TOTUL are legatura cu viata in familie. Tot raul si toate agresiunile lumii isi au originile acolo. Dar lumea e in continuare surda si insensibila.

    Ma uit la invataoarea copilului meu si la modul in care trateaza ea absolut toate incidentele de la clasa drept "copilarii". Toate mesajele cat se poate de serioase pe care ni le dau copiii noi le privim detasati si indulgenti si le calificam drept "copilarii". In lumea mica si fragila a unui copil totul este grav, mare si serioos.

    blu... copilul tau nu numai ca nu o sa-ti arate ce sa faci (asa, cam ca un far calauzitor) dar o sa rascoleasca prin tine si prin emotiile tale profund si ireversibil. Sunt parinti care se inchid in fata acestei "invazii" si altii care i se deschid si-i fac fata chiar daca doare si e greu. Iti doresc din suflet sa alegi ce e mai bine pentru copil.

    RăspundețiȘtergere
  13. Cat ma bucur ca te-am regasit! Iti pierdusem urma de cand nu ai mai scris pe DC si tare mult ma ajuta sa citesc ce scrii.Cu mult drag , bine te-am regasit!A.M.

    RăspundețiȘtergere