sâmbătă, 12 iunie 2010

Schimbi locul, schimbi norocul

Asa sa fie, doamnelor si domnilor!

Primul semn de viata (de pe netbook, PC-ul e inca in cutie) de la noul domiciliu. Ne-am aranjat frumos, mai avem de despachetat numai vreo 5-6 cutii (si am avut vreo 40, cred!). A venit rusoaica mea draga care ma ajuta si cu curatenia si am muncit ca sclavele 9 ore la jug, dar am si reusit sa terminam dormitorul, camera lui David, bucataria si jumate de sufragerie intr-o zi. Jiiisas!

Acu', sa va zic drept, avem si o lingura de dezamagire in farfuria cu ciorba noua: e zgomotos, nenica, mult mai zgomotos decat ne gandeam noi - care vizitasem de 4 ori apartamentul pe la orele 18-19... Dimineata la ora 6 incepe nebunia spre S-Bahn si trec masinile in tact de secunda pe sub fereastra :-( OK, e zona de 30, e strada cu sens unic, insa tot e zgomot, mai ales fata de linistea de paradis din Steinheim... si mai ales fiindca fereastra de la dormitor nu este perfect etans, trebuie sa-l contactam pe administratorul cladirii ca sa o regleze putin (poate dupa aceea va fi o idee mai putin zgomot).

A doua zi dupa ce ne-am mutat l-a apucat disperarea pe Bogdan: "Aici e ca in Romania, am venit din paradis in iad!!" - eu l-am incurajat, i-am ridicat moralul, am discutat despre ferestre din alea duble cu izolare fonica mare, ca aici exista solutii la toate problemele mai putin impozitele si moartea, nu? Daca inchidem ferestrele si usile de la camere si de la baie/bucatarie si stam in sufragerie cu geamurile deschise auzim numai ciripit de pasarele, deci partea din spate e minunata, cu vedere la gradina si la copaci. Iar pentru cea de la strada (care oricum nu ne deranjeaza decat dimineata devreme - in rest vom fi ori la TV, ori la PC, vom avea radio-ul mergand) o sa rezolvam cu ferestrele duble; o sa ne coste niste mii de euro probabil, dar va merita, sa dormim si noi linistiti... Culmea e ca David doarme beton, se trezeste doar de 2-3 ori pe noapte scurt ca sa ceara apa, dupa care trage aghioase de numa-numa... Macar asta e bine, copilul asta e asa de adaptabil... Imi amintesc ca atunci cand am fost in 2002 la Lisabona am innoptat la hotelul National din Rossio, la 100m de locul unde intorceau toate autobuzele si unde treceau foarte multe masini. Ei bine, in hotel toate camerele aveau aceste ferestre duble si efectiv nu se auzea nimic din afara, era o liniste nemaipomenita! Deci solutii exista!

Azi a fost randul meu sa trag niste minute bune de plans, dar nu neaparat din cauza zgomotului de afara (sau a prafului, care si el e puuutin mai multicel decat in paradisul verde din Steinheim - noroc ca am femeie la curatenie, nu? Apropos de asta, un coleg al lui Bogdan a facut ochii cat cepele: "Ceee, aveti femeie la curatenie???", la care Bogdan i-a raspuns elegant "Pai daca te gandesti bine si tu de fapt ai femeie la curatenie, o numesti sotie, nu-i asa??").

Starea mea proasta a venit din mai multe motive: 1) am recitit o carte despre abuzuri la care am mai plans cand dormea David, 2) concomitent au trecut 5 zile fara internet si fara televizor, 3) a fost si o arsita cumplita, apoi 4) a trebuit sa stau mai mult lipita de David ca sa nu se urce pe masa, sa nu desfaca din cutii, sa nu umble la dulapurile din bucatarie, sa nu dea drumul la masina de spalat vase, sa nu sparga televizorul cu masina de pompieri, mi-au iesit peri albi!! In plus, 5) am realizat acum - cand sunt departe si de Mutti - cat de singura ma simt si ma simt cu adevarat. Bun, in afara de Antoanela si Claudia cu baietelul ei Christoph oricum nu venea nimeni regulat la mine, daca as fi avut chef sa stau de vorba cu cineva din vecini oricum n-o aveam decat pe Mutti, dar acum chiar ca am sentimentul ca nu am pe nimeni, ca nu avem pe nimeni, ca suntem complet si total singuri!

In primele zile am fost foarte activa, am iesit cu David cate 5-6 ore pe zi, am facut turul cartierului si am gasit vreo 2-3 locuri de joaca pentru el (se da singur pe tobogan, m-a terminat!!), dar azi a plouat si am ramas in casa, poate de aia m-a apucat iar depresia si tristetea. De fapt nu, depresia e pe duca, de cand am venit aici ma simt mai energizata, mai motivata sa ma misc, sa ies din casa, deci nu e depresie, ci tristete... Poate ca e normal cand iti schimbi total locul in care traiesti, nu? In orice caz, am gasit o grupa de joaca pentru David martea dimineata de la 9:30 la 11:45 si sper sa ma mai imprietenesc cu vreo mamica pe acolo, am inteles ca si copiii sunt cam de varsta lui David si asta e bine, caci la grupa noastra de joi din Hanau au plecat cam de multisor copiii de 2 ani si acum sunt numai de un an, ba chiar si de 8 luni, ori cu aia ce sa faca bietul David? El ramasese singurul de 2 ani... Apoi mai vreau sa vorbesc cu vecina de la 3 (mama micutei Moleen, care are 2 ani jumate si e o scumpica) sa ne vedem macar o data, de doua ori pe saptamana ca sa se joace astia mici impreuna.

In rest, abia astept sa reiau munca, sa ma mai duc si eu la Frankfurt, sa am abonamentul gratuit cu care sa pot merge cu David si la padurea mare din Offenbach (unde e restaurantul romanesc Parkterrasse) si sa ma pot plimba prin tot oraselul asta de la cap la coada, sa gasesc locurile de joaca cele mai frumoase si sa ajung si la padurea din apropiere cu autobuzul (cred ca pe jos mi-ar lua mai mult de 20 de minute si nu ma simt motivata sa merg atata pe jos pe arsita)... In plus, un coleg de servici al lui Bogdan s-a mutat si el cu sotia si fetita lor tot in oraselul asta, iar Bogdan deja a vorbit cu el ca sa ne vizitam, sa ne cunoastem etc. Poate reusim sa ne imprietenim cu totii (daca nu-i "psihologizez" eu si pe astia de s-or speria - asta e traducerea lui Bogdan pentru ceva ce in ochii mei inseamna a fi autentic).

In rest, per total lucrurile sunt totusi ok, apartamentul asta a fost compromisul cel mai mic dintre toate pe care le puteam face: este spatios, bine "desenat" (arhitectul a fost baiat destept), este ingrijit, plasat la distanta mica de S-Bahn, de supermarket, la 10 minute de strandul cu piscina, de scoli si gradinite... si in plus a fost si cel mai convenabil financiar (fara sa fie ieftin - ca alea ieftine sunt de rahat). Nu se putea sa gasim unul care sa indeplineasca toate aceste conditii si sa fie in acelasi timp si la marginea padurii... Asta e... Asa ca acum ferestre duble scrie pe noi, dupa ce ne intoarcem din concediu incepem sa ne ocupam si de asta...

Un comentariu:

  1. Multumim de incurajari, o sa incercam sa sfintim locul (adica cel mult sa-l "spurcam", ca asa suntem noi, mai libertini in limbaj ;-)))
    Despre termopane, alea sunt mai mult pentru incalzire, noua ne trebuie geamuri speciale care protejeaza de zgomot, alea sunt pe categorii (de la 1 la 6, in functie de cati decibeli vrei sa-ti blocheze) si sunt intr-adevar mai scumpe - zice Bogdan. Dar nu-i nimic, merita sa investim pentru linistea noastra!

    RăspundețiȘtergere