A fi mama: goana dupa fericire si echilibrul interior
Am citit un articol foarte interesant, pe care vi-l recomand calduros:
Sa spicuiesc cateva idei.
Este foarte adevarat ca parintii aleg sa uite sau sa nege momentele negative din viata lor de zi cu zi ca parinti.
Faptul de a avea copii nu contribuie absolut deloc la fericirea parintilor, ba dimpotriva: starea de fericire cea mai accentuata este traita in ultimele 6 luni dinainte de nasterea copilului, iar parintii par fericiti si in primul an dupa nastere, dar dupa aceea ... the only way is downhill! Sa clarificam pentru cei care se pregatesc sa urle "Ba nu e asa" - din cate inteleg eu, aici e vorba doar de rolul direct al copiilor asupra starii de fericire a parintilor! Adica, daca pana implineste piticul un an parintele (adultul!) nu si-a recuperat capacitatea de a fi fericit cu sine si prin sine insusi, el se va prabusi si mai adanc in depresie (sau whatever), caci prezenta copilului in viata lui in nici un caz nu-i va ridica standardul de fericire.
Un studiu efectuat de sociologul american Robin Simon, care a intervievat pentru asta 13.000 de americani, arata ca nici un grup de parinti nu a experimentat vreo bunastare emotionala semnificativa de la aparitia copiilor in viata lor.
Foarte adesea, a constatat si psiholoaga Jacqui Marson, femeile cu o cariera profesionala de invidiat sunt cele mai dezamagite de mamicie, ele abordand chestiunea cu aceeasi fermitate ca si meeting-urile lor de succes si realizand ca un bebelus este singurul lucru pe care nu-l pot controla. Psiholoaga este de parere ca a fi parinte in ziua de azi este un aspect al vietii moderne care a fost simplificat, reimpachetat si este vandut acum ca un fel de mers la cumparaturi in magazinul fericirii - lucru care accentueaza nefericirea parintilor (si in mod special a mamelor) cand realitatea se face simtita.
Psihologul Daniel Gilbert sustine ca oamenii nu vor sa admita ca a fi parinte cauzeaza foarte mult stres si nefericire, deoarece se tem sa nu se interpreteze ca nu-si iubesc indeajuns copiii. Vicky, mama unui baietel de 4 ani, pune punctul pe i: "Il iubesc pe James din tot sufletul. Nu despre asta e vorba. Fericirea mea nu e responsabilitatea lui James - fericirea lui este responsabilitatea mea. De aceea imi este atat de greu."
De asemenea, a fi parinte in ziua de azi nu mai inseamna doar a creste copii sanatosi si echilibrati, inseamna proiecte de perfectionare: sa fie produsi copii atat de reusiti incat sa fie justificata decizia (si sacrificiul!) de a-i avea.
In final vine si nota care ne consoleaza: da, eliminam din memorie durerile nasterii, stresul cumplit al noptilor nedormite, micutele crize de nervi care ne pun creierii pe moate. Fericirea noastra, a parintilor, este si-asa foarte fragila, fiindca ea este legata pentru totdeauna de fericirea copiilor nostri... Dar asta e pretul iubirii.
"Parintii nu au dreptul la fericire", afirma Jacqui Marson. "Nu exista o astfel de stare, exista doar momente trecatoare de bucurie pe care trebuie sa stim sau sa invatam sa le recunoastem". Albumele noastre de poze sunt pline de astfel de momente.
* * * * *
Acu', ce am constatat eu la mult prea multe femei (si nu neaparat la alea de cariera) este ca ele se avanta in mamicie cu niste sperante total absurde (evident, fara a fi constiente de asta!!), ele sunt convinse ca un copil le va asigura un abonament pe viata la fericire si apoi raman siderate cand constata ca totul a fost o iluzie. De aceea de multe ori vine bb2 si bb3 si bb4, in cazurile cand ele tot nu vor sa accepte ca un copil nu este o scurtatura spre fericire. Ma uit la celebritatile gen Madonna, Angelina Jolie, care tot nasc si adopta juma' de planeta in speranta de a obtine in sfarsit o bucatica de fericire. Numai ca fericirea aia nu vine asa.
Imi aduc aminte si de ardoarea cu care m-a dorit mama pe mine. Aceeasi obsesie naiva de a-si obtine propria portie de fericire pe care nu o avusese niciodata. Aceeasi iluzie nascatoare de tragedii... caci sa te fereasca Dumnezeu de furia dezlantuita a unei asemenea femei cu asteptarile inselate...
Da, cert este ca femeile care nu au in ele insele capacitatea de a fi fericite, care nu pot gasi in ele insele rezervele necesare pentru a-si umple rezervorul afectiv si fara un copil, femeile care spera si asteapta (si ulterior pretind!) combustibil afectiv nelimitat de la copii, aceste femei sunt cele mai distructive mame. Trist, dar adevarat...
9 comments
Eu cred ca, ba, poti fi fericit ca parinte! Si fara sa inseli asteptarile proprii si fara sa furi din sansele la fericire ale propriului copil. Conteaza probabil de unde vii si ce drum vrei sa apuci ca mama, cu ce final pentru tine si pentru copil. Cine isi pune sperantele neimplinite din viata proprie, cea de pana la copil, pe umerii lui fragili sau se lasa prins in jocul falselor standarde ale societatii de azi-pierde. Nu numai propria fericire ci mai ales pe cea a copilului. Sau sansa acestuia la fericire...
RăspundețiȘtergereAsa spun si eu, ca poti fi fericit ca ADULT, care intamplator este si parinte, dar numai daca ai chestia asta in tine si nu cauti sa ti-o implinesti prin copil. Pentru mine de pilda conditia esentiala este sa-mi rezolv problemele MELE care ma impiedica sa fiu fericita - dar eu sunt constienta (spre deosebire de multe ale mame) ca problemele mele nu au absolut nimic de-a face cu copilul meu.
RăspundețiȘtergereEu sunt un adult care nu poate fi fericit. Suna rau, dar asa e. Sau NU MAI POATE. N-am facut copilul ca sa am si io un motiv de bucurie, dar am ajuns in situatia sa fie singurul.
RăspundețiȘtergereMa bucur ca cineva a facut studii pe tema asta si nu ma mai simt ingrat ca nu pot sa urmez sfatul celor din jur "ai un copil, fii fericita".
Doar ca eu imi dau seama de asta. Nu ca mi-ar folosi la ceva, dar sunt cumva usurata acum, citind ce-ai scris, ca nu sunt o mama rea daca sunt nefericita.
Fericirea mea nu e obligatia Norei.
Mie una mi se pare ca in momentul cand devii parinte renunti la 'doar tu'. Adica inveti ca, odata venit, copilul ala nu mai pleaca. Pe mine ma fericeste o chestie egoista; sunt centrul universului copilului meu si asta ma maguleste pana peste poate. E un soi de fericire la care nu ma asteptam.
RăspundețiȘtergereMi se pare ca aceia incapabili sa gaseasca fericirea neconditionat, in ei, sunt oricum nefericiti si aici ai mare dreptate, ei fac o greseala cumplita imaginandu-si ca odata cu bebe vine lapte si miere, cand de fapt e marea incercarea, aia dupa care te poti numi om intreg, dar ca sa ajungi asa te imparti intai in sute de bucatele. Eh, noi sa fim sanatosi si sa ne ferim de depresia post natala.
super articolul feli
RăspundețiȘtergerechiar regret ca atunci am fost impotriva ta regret si te rog sa ma scuzi
iti citesc blogul si mereu invatz cate ceva din el
incerc sa mi cresc copiii cat mai "ap ist" posibil sa mi infranez crizele de oboseala sa fiu mereu vesela pentru ei sa transform totul in joaca
va pup pe tine si pe David e tot asa frumos cum il stiam
@Alé, haha, pe asta o stiu si eu, cu "de ce nu esti fericita, doar ai un copil??" - multi au ramas cu ideea asta din basme cum ca un copil este implinirea implinirilor si dupa aceea tre' sa-ti tii fleanca daca ai ghinionul sa fii femeie/mama...
RăspundețiȘtergereImi pare bine ca te-am ajutat sa mai scapi de niste remuscari inutile ;-) si poate candva, vei redeveni fericita prin tine si pentru tine. Eu cel putin sper asta si pentru mine ;-))
@zoozie, ce frumos ai spus cu marea incercare si cu impartitul in sute de bucati - eu acum incerc sa adun bucatelele alea de pe jos si sa ma refac pe mine ca om... incet, one step at a time, batraneste, cum pot si eu...
@Ana - nu stiu cine esti!! Esti cumva Belleane? Daca da, stai linistita, ca eu stiu cine si din ce motive a fost cu adevarat atunci impotriva mea, pe mamicile care au reactionat mai vehement doar din motive impulsive nici nu m-am suparat. Ma suparase la tine (daca tu esti aceea ;-))) o alta chestie: ai spus la un moment dat "eram noua la Mladite si am avut impresia ca nu ma pot integra, ca sunt bagate in seama doar mamicile carora li se adresa MissParker" (!!). Ei bine, pe langa ca nu era adevarat (era doar impresia ta), daca reiei lectura tuturor subiectelor respective ai sa vezi ca MissParker se adresa TUTUROR mamicilor (conspectele mele erau printre cele mai lungi si amanuntite!), asa ca acolo m-am simtit atacata pe nedrept...
In rest, toate bune, pupam si noi fetele!
Nu nu sunt ea ...mi am uitat si contul si parola cu care m am înscris la tine pe blog sunt mami a alessiei
RăspundețiȘtergereAtunci chiar nu te pot identifica... esti de la Mladite sau doar de pe DC? Si cand ai fost impotriva mea?? Si tu, Brutus? ;-)))
RăspundețiȘtergereAnisiap Off am renunțat la forum din motive personale de securitate mai multe nu pot zice
RăspundețiȘtergereAstept cu nerăbdare postari noi