A murit Adrian Paunescu. Poetul. Nu psihoterapeutul cu acelasi nume pe care l-am cunoscut in 2004 in Romania (si care a fost unul din fondatorii Asociatiei Romane de Terapie Centrata pe Persoana). De cel din urma chiar mi-a parut rau, era un suflet delicat si chinuit.

Pentru celalalt Paunescu, avem acum mare circ mass-media. Ca de obicei. A mai murit un "tatuc". Sau un simbol de tatuc. Sau un inaltator in slavi de tatuci si de "despoti luminati". Cel mai mult mi-a placut ce a scris Ana pe tema asta, asa ca nu mai insist.

Majoritatea popoarelor (sa-i luam doar pe romani si pe nemti) si-au adorat si "cinstit" dintotdeauna dictatorii si tortionarii. Cel putin cat acestia au fost la putere. S-a spus despre cei care au colaborat cu sistemul ca i-ar fi imbatat mirosul puterii. Ei bine, eu cred ca era doar sindromul Stockholm (adica pactul inconstient cu abuzatorul). Exact ca in familie.

Traditia spune sa-ti cinstesti parintii. Pe copii ii poti stalci in bataie cu papucii sau cu ce-ti pica in mana, daca a doua zi mergi la biserica si aprinzi cuminte o lumanarica, sa fie de sufletul maicutei moarte. Se vehiculeaza pana la dementa "Ruga pentru parinti" a lui Paunescu, a devenit imnul national al acestor zile. Ca intotdeauna cand oamenii fug de propriile lor abisuri, se indreapta privirea catre trecut, se ridica osanale raului infaptuit pe care refuzam sa-l vedem, pe care ne topim de dor sa-l retraim daca s-ar putea, ne place sa ne mintim si sa fim mintiti... Asta e poporul roman, imatur si narcisist, pregatit oricand sa sarute mana care sfichiuie biciul inca o data si inca o data peste spinarea deja sangeranda... Iar poporul roman e alcatuit din parinti care au fost odinioara copii abuzati.

La inceputul terapiei as fi spus ca sunt prosti cei care se comporta asa. Acum stiu ca sunt doar orbi si retezati de tulpina sufleteasca a propriei persoane, traiesc ca niste zombie si se alimenteaza doar din zeama otravita a unor crengi mucegaite de care inca se agata cu disperare... Pe undeva, pentru cineva caruia propriul suflet ii este complet strain este normal sa se agate de nostalgia iubirii (dorite si inchipuite) a parintilor, altceva nu le mai ramane ca sa nu infrunte prapastia din ei insisi. Vezi si cazul Madalina Manole. Desi, in cazul ei, adevarul interior nu a mai avut rabdare.

Ei bine, eu refuz sa ma rog pentru parinti. Ma voi ruga pentru copii.

Bucuria de a fi
O gasiti in glasul lor,
Muzica de drag si dor,
Dragii nostri, dragi copii!

Nu avem nimic pe veci,
Bani, masini, tot ce-adunam,
La zei falsi de ne-nchinam
Raman sufletele reci!

N-asteptati ca o minune
Sa va faca fericiti,

Cand voi nimic nu simtiti

Viata va e un taciune.

Pana cand nu veti mai fi

Pe pamant si in memorii,

Nu fiti doar educatorii,

Mangaiati-i pe copii!

Autentici si cuminti,

Unici in marinimie,

Pana cand mai mari sa fie

Au nevoie de parinti!

Ia priviti-i cum se tem,
Inima lor se infioara,
Cand de zi pana de seara

Vocea voastra-i un blestem!

Palma voastra este grea

Cand obrazul lor se-aprinde,

Peste inimi suferinde

Nu mai cade nici o nea.

Cei pe care i-ati facut

Sunt ai vostri orice-ar fi,

Mangaiati-i pe copii,

Regasiti timpul pierdut!

Niste suflete pustii

V-au distrus copilaria,

Parasiti voi puscaria,

Mangaiati-i pe copii!