imi pare tare rau sa te citesc asa, Feli draga...poate reusesti sa-ti amintesti ca astea-s doar ganduri care iti dicteaza cum sa simti. si ca daca schimbi gandurile, schimbi si sentimentele.

prin urmare, desi e blamata calea intelectualizarii si rationalizarii ca fiind una de defensiva, eu tot pe asta merg cand mai cad. si cu pixul demonstrez negru pe alb ca nu exista nici singuratate absoluta(mamele nu-s niciodata singure, au responsabilitatea si dragostea de companioni fideli), nici cea mai neagra luna (esti sigura? lunile abuzului au fost negre, astea post-abuz sunt doar griute asa), pierduta in niciun caz nu esti (ai familie, ai x, y, z, pune-le pe hartie, deseneaza-le, fa-le cerculete si inimioare, de aici pleaca jocul imaginatiei care te va scoate din cealalta imaginatie, depresiva).

logic si rational nimic din ce afirmi aici nu se sustine, de acord? dar tu asa simti. pentru ca tu crezi ca sentimentele astea sunt valide, adica sunt bazate pe realitate.

iar atunci cand realitatea e chiar de cacat, io iau o pauza de tot si toate si astept sa treaca valul. in caz ca pot s-o schimb in bici, o schimb in bici. ca sa nu mai simt cum simti si tu.

trebuie sa gasesti iesirea. da, din acelasi considerent de copil captiv, pentru ca avem responsabilitatea de mame, asa cum am avut-o si pe-aia de copii captivi. dar nu tocmai responsabilitatea asta, oare, ne-a ajutat sa ramanem in doua picioare pana hat, in zilele noastre?

stii ce-mi zic eu cand cad? "I am my own hero. I made it so far, so it doesn't matter if I make it another day, I am still a hero." and it f...king works, man. I promise. Simt cum se ridica greutatea de pe umeri si ma apuca rasul sau linistea, sau indiferenta aia care ma impinge sa merg mai departe ORICUM.

te imbratisez cu dragoste multa, ma rog pentru tine mereu.

Ana, scumpa, iti multumesc din suflet pentru tot ce mi-ai scris. In clipa de asta simt exact ce ai scris tu aici: "atunci cand realitatea e chiar de cacat, io iau o pauza de tot si toate si astept sa treaca valul."
Ma tem ca un anumit fel de cacat nu se mai poate schimba in bici... La vechile dureri se adauga uneori si unele noi, diverse rupturi, pierderi, mizerii, dezamagiri, identificari, conflicte, meschinarii, care si alea uneori ranesc adanc...
Cat despre "my own hero", eu intotdeauna imi spun asa: "indiferent cat imi este de greu, nu as schimba viata mea cu nimeni pe lumea asta". Si atunci stiu ca per total e de bine.
Numai ca uneori mai simt nevoia sa-mi descarc sufletul, cand il simt prea greu...

Feli, cunosc povestea cu dezamagirile noi calare pe alea vechi. insa, cred ca de la prea multe doze de saltele de-astea unele peste altele, mi-am dezvoltat o anume nesimtire, ca sa zic asa. pur si simplu nu ma mai afecteaza. nu le mai bag in seama, nu le mai acord importanta. pentru ca altfel riscam naibii sa ajungem in mormant prea devreme de la atata stress si suferinta. e prea mult, Feli, mai da-le si la naiba cateodata, mai fa-te ca nu exista. stiu ce sensibila esti, stiu ca ti-ar fi greu, dar io alta cale nu vad. ca pe cat te afunzi in ele si-n despicat firul de ce si cum, din aia doare mai tare, din aia e mai greu sa iesi. mizeriile nu au nici o explicatie, ele doar sunt. :-))

sarbatori linistite. xoxox