joi, 6 octombrie 2011

Pasi mici

Luni, 3 octombrie, a fost sarbatoare mare (ziua nationala a Germanikai si ziua cand, acum 4 ani, l-am conceput pe Daviduce ;-)). Ca urmare, gradinita inchisa.

Marti ne-am intalnit pe peronul S-Bahnului ca sa mergem cu toata grupa de pisicei (Katzengruppe) la piata saptamanala din Offenbach. Atmosfera frumoasa, veselie, noi eram singurii cu tricicleta... so what? Ajunsi in piata, se face mic popas pe niste banci pentru ca toti copiii sa-si serveasca micul dejun adus de acasa. Noi nu aveam nimic, am mers sa cumparam de la o brutarie de acolo. Ne intoarcem cu cornuletele in mana, ne ducem la una din cele trei bancute unde se imprastiasera copiii si incepem sa mancam. Mai bine zis eu incep sa mananc, iar David se intoarce timid catre mine si spune ceva in soapta care, cand m-am aplecat mai mult, a sunat asa: "Mami, mi-e frica, putem sa mergem in alta parte?" :-(

Acu', poa' sa spune oricine orice, eu nici nu eram atenta la ce se discuta in grupa aia, nu i-am "transmis" copilului absolut nimic (mai nou am primit eticheta asta, ca i-as transmite copilului propria mea nesiguranta - voi reveni), fiindca eram pierduta in contemplarea pietii in lumina soarelui de dimineata si cautam perspective de facut fotografii pentru homepage. OK, am plecat la alta grupa, unde nu a mai avut copilul nici o problema cu "nesiguranta" mea (!). Acum, in grupa de care fugise David era o fetita (Mia-Mischa, 5 ani si jumatate) impreuna cu taticul ei, tatic ras in cap (nu-i bai, si Bogdan se rade in cap) si imbracat asa: camasa sport, tenisi de carpa si blugi care-i atarnau la fund de parca avea 3 pampersi pusi unii peste altii... Noi am stat vizavi de ei in S-Bahn. Acest tatic era responsabil pentru Mia-Mischa si un baietel pe nume Paul (un scumpisor blondut de vreo 4 ani si jumatate), pe care tot drumul in S-Bahn l-a tachinat (bland spus!!!) incepand cu "glume rimate" de genul "Paul ist faul" (Paul e lenes) si incheind cu "Esti un diavol, ia uite, ai doua coarne in cap" (saracul baietel avea doua vartejuri in crestetul capului). Zambea, o facea pe un ton prietenos, dar mie mi s-a strans stomacul uitandu-ma in ochii lui Paul, care numai incantat nu parea... Of...

Excursia la piata a fost frumoasa, afara erau cam 27° si un soare splendid, copiii au primit prune de la o taranca amabila, au alergat si au chiuit pe acolo... La final am facut poze, i-am asezat noi pe toti dupa marime, i-am pus sa zica "pastaa" si "spaghetiii" - ca in ultima secunda sa realizam ca facusem cu totii pozele pe fundalul unui camion de macelarie :((( Evident, la loc comanda, ia-i pe copii si aseaza-i din nou cu navetele de ardei grasi si vinete si dovlecei si ceapa in spate, sa avem dovada ca am fost la piata ;-)) Rasul de pe lume...

Ne-am despartit acolo, eu am ramas cu David in Offenbach sa-i cumpar niste "cipici" de gimnastica (mor cand aud cuvantul asta si nu l-am mai auzit de cateva secole, asa ca il folosesc cu mare drag), dar nu am gasit decat masuri prea mari sau roz-bombon...

Asta a fost marti. Miercuri (adica ieri), am ajuns la gradinita la 9 fara ceva, i-am pus lui David papuceii si nu dadea semne ca ar vrea sa ma lase sa plec, incepuse sa se agate masiv de mine si sa suspine sa nu plec... Am intrat scurt in camera cu el si cand am vrut sa-i explic ca plec si ma intorc repede, Marita il ia in brate si practic ma da afara, spunandu-mi sa vin dupa o ora (!). Inutil sa spun ca l-am auzit si l-am si vazut (fara insa ca el sa ma vada pe mine) cum s-a zbatut si a urlat "Lass' mich runter!! Ich will raus!! Ich will zu meiner Mami!!!" ("Da-mi drumul!! Vreau sa ies!! Vreau la mami!!"), de mi-a crapat inima in mii si mii de bucati. S-a potolit dupa vreo 10 minute, a iesit o alta mama care mi-a povestit ca deja radea cu alti copii si sareau prin pat.

Am iesit in curte si m-am asezat pe o bancuta. Iese directoarea (clampanitoarea, scuze, dar I just tell it like it is!) si incepe sa-mi serveasca binecunoscutele clisee: ca eu trebuie sa ma desprind, ca el simte nesiguranta mea. Am privit-o intens 10 secunde, i-am zambit cat am putut eu de cald si i-am spus (multumesc, Elfriede!!!) ca sentimentul meu de nesiguranta este un sentiment-barometru, care nu vine din neant, deci nu-l pot ignora... i-am spus, elegant si zambitor si facandu-ma mica-mica si cu o privire nevinovata, ca sunt dispusa sa ma desprind si 10 ore pe zi, DAR sa stiu ca este in siguranta, protejat, ocrotit si tratat cu afectiune. Am explicat ca e un copil sensibil, afectuos, care are nevoie de mangaieri si imbratisari pentru ca el asta cunoaste de acasa :-) Pe scurt, si ea si eu ne-am exprimat foarte cordial mesajele, iar in final ea ma linisteste "Stati linistita, e in siguranta, e la gradinita si nu la inchisoare" (!? that remains to be seen, my dear!). Inainte de a iesi sa discute cu mine, fusese in camera si statuse putin de vorba cu David ("Vai, dar vorbeste extraordinar de bine" - pai cu asemenea parinti cum s-ar putea altfel? nu-i mai tace gurita aia de dimineata pana noaptea, mai stim noi pe cineva care era exact la fel in copilarie, nu? ;-))). Imi povesteste ca l-a intrebat ce mai face, iar David i-a raspuns "O astept pe mami" - deci pana una-alta el asta a inteles in ziua aia ca trebuie sa faca el la gradinita, s-o astepte pe mami, care "are ceva de rezolvat", cum ii spusese Maritta. Ceva-ceva tot mi s-a strans inima, mai ales ca pe drum spre casa mi-a soptit si altceva: "Mami, heute ich habe mir Sorgen auf dich gemacht, als ich im Kindergarten war" ;-) (Mami, azi mi-am facut griji la tine cat am stat la gradinita! ;-)).

Boon... Cand am intrat in camera, el se juca in Bauecke (coltul-santier) si cand m-a vazut s-a luminat tot la fata si a chiuit "Mami, mami" si mi-a alergat in brate de parca nu ma mai vazuse de doi ani!! Am plecat veseli, Maritta si-a luat ramas bun de la el, ne-am spus "Tschüüs, bis morgen!", apoi afara mi-a povestit cum a plans si cum l-a consolat Maritta si cum s-a jucat apoi cu ceilalti copii. Tot in ziua aceea mai venise un incepator, un baietel pe nume Domenic, cu un tata neamt mai in varsta (la vreo 50 de ani) si o mamica asiatica (ea avea in brate un bebe de 5-6 luni), m-am gandit ca e bine sa se joace impreuna baietii, fiind amandoi si incepatori si cei mai mici... Deocamdata vad ca a fost bine... Ar fi chiar ideal sa se imprieteneasca unul cu celalalt...

Ei, deci ieri am tot vorbit pe tema gradinitei, a jucariilor de acolo, a copiilor etc. Azi dimineata ma trezesc ca-mi spune pe cel mai serios ton "Mami, dar azi nu te mai duci la cumparaturi si ma lasi singur acolo"... In clipa aia mi-a fost clar ca nu am voie sa-l mai mint si ca e prea destept ca sa merite sa fie dus cu presul in felul asta. L-am luat in brate si i-am explicat adevarul: "David, uite, un KINDERgarten este un loc doar pentru Kinder (copii), mamicile sau taticii vin si ii aduc pe copii la joaca, apoi copiii raman acolo sa se joace si mamicile sau taticii vin dupa aceea sa-i ia. Parintii nu mai au voie sa ramana acolo, fiindca un KINDERgarten este facut doar pentru copii. Mami insa vine sa te ia si dupa aceea mergem si cumparam un Kinder-Überraschungsei (ou-surpriza Kinder) cu McQueen" ;-)) M-am gandit ca adevarul este cea mai buna strategie; va suporta evident frustrarea necesara, dar nu va fi in plus dezamagit ca mami il minte sau il lasa acolo ca sa-si rezolve ea cine stie ce treburi (imaginare sau nu).


Boon... Ajungem pe holul gradinitei, ii pun papuceii (cu etichetuta cu numele lui pe interior, of ;-)), iese si Maritta sa-i zica buna dimineata, el incepe sa se agate iar de mine, Maritta ii spune sa-si ia ramas bun de la mama, eu l-am pupat si i-am spus ca vin sa-l iau imediat, Maritta il ia in brate si intra cu el in camera. El plangea din nou. Azi s-a linistit insa dupa 2 minute (yay!!!), drept pentru care am stat afara aproape 2 ore si am scris in jurnal (am cam racit, ca s-a facut dintr-o data frig si eu tot in tricou eram!!). Cand m-am dus inauntru, Maritta tocmai iesea din camera si-mi spune "Credeam ca nu mai veniti! Deja a intrebat de 3 ori de dvs.!" (?!?!?). Eu ii spun, siderata: "Pai am inteles ca veniti sa ma chemati, ca si ieri mi-ati facut semn!"; ea "Ah, nu, ieri am iesit intamplator si v-am vazut" (si eu trebuia sa ghicesc in stele asta???). Noroc ca am avut prezenta de spirit si i-am raspund glumind "Pai vedeti ce bine ma pot desprinde? Mai ca mai aveam putin si uitam de el ;-)))"... Apoi am luat-o la sentiment, i-am spus ca David mi-a relatat ieri cum l-a consolat Maritta si ca am impresia ca a gasit o legatura emotionala la ea, ca o simte calda si "mamoasa" (e cea care imi seamana mie cel mai mult dintre toate 3 educatoarele si care pare cea mai blanda). Am periat-o putin, dar am fost sincera. A parut placut jenata ;-))

Am intrat sa-l iau pe David, care se juca de zor, n-avea treaba ;-))) Mi-a povestit imediat "Mami, m-am jucat aici cu copiii o runda", dupa care am plecat spre casa.

Salutam mica luminita din capatul tunelului :-)

3 comentarii:

  1. ma bucur ca evoluati.
    Si ma bucur ca ai atentionat educatoarele, dandu-le indicatii stricte: "copilul are nevoie de mangaiere, vorbeste bine si are nevoie de asta" etc.
    Sa nu uiti sa le repeti asta - pana le intra in cap. Au si alti copii, au si alte probleme, evident ca uita.

    Apropos de turcoaz, Marei i-am cumparat un tricou culoarea asta acum ceva timp. Are o maaare pasiune pt el!! (si mie imi place, e posibil sa ii induc si eu tendinta de albastru si mov din jurul nostru).

    RăspundețiȘtergere
  2. Feli :

    Cleo, cred ca pana la urma tot raul spre bine, ca in felul asta l-a luat Maritta aia sub sanul ei ocrotitor ;-)) si a scapat de "baba in turcoaz"... Culmea e ca si mie imi place turcoazul, nu asta era problema, dar cand la 60 de ani ai parul lung pana la coate, te vopsesti negru pana corbului si porti tenisi de pustoaica, am eu asa o senzatie ca ceva nu e chiar in regula ;-))
    Diana, da, e vorba mai ales de reintoarcerea la job incepand din primavara. Acum lucrez 3 seri pe saptamana (17:30 - 23:45), ceea ce inseamna adormit pe la 1 noaptea si trezit la 7 ca sa merg cu cupilu' la gradi, ceea ce in 3-4 luni ma va termina de tot, ca si-asa sunt varza pe toate planurile :-( Plus ca Bogdan s-a cam saturat sa nu ma vada deloc 3 zile pe saptamana, plus ca nu ne-ar strica mai multi bani... Oricum, nu va fi usor, deja mi s-a pus in vedere ca program redus nu e ok, tb. ca minimum 2 zile pe saptamana sa stau pana la ora 17-18 (asa sunt avocatii, le-ar place secretare care sa stea 10 ore la dispozitia lor!), fostul meu sef s-a carat la biroul din München si deci voi avea nevoie de un loc cu totul nou (si nu stiu care avocat ma va accepta, cu doar 2 zile full si restul pana la ora 15, iar vinerea chiar pana la 14 fiindca la 15 inchide gradinita)... O sa fie greu, nu stiu cum o sa reusesc sa "implementez" totul, insa prima prioritate este oricum David si cum se va adapta el la gradi...

    Sorry, nu ma lasa sa postez cu profilul propriu de la servici :-((

    RăspundețiȘtergere
  3. a, si inca un lucru.
    Gandeste-te ca educatoarele sunt femei simple. Cele in varsta nu au facultate, nu cred ca nici toate cele tinere, nu au citit atatea carti, din contra, dupa o varsta sunt bombardate de tot felul de noi reguli/noi informatii care le depasesc. Ai pretentia prea mare de la ela, de aceea pur si simplu da-le indicatii putine si clare- pe specificul fiecarui copil.

    RăspundețiȘtergere