luni, 28 mai 2012

Don Quijote in genunchi


Mama unei bune prietene a fost diagnosticata cu leucemie anul trecut. Mai bine zis i s-a spus mai intai ca e "suspecta" de leucemie. Nu stiau, pur si simplu nu stiau ce are, era slabita, obosita etc., dar i s-a spus ca e suspecta de leucemie. Daca imi cititi blogul de mai mult timp, nu cred ca e cazul sa va spun ce efect cred eu ca a avut comunicarea "suspiciunii" asupra psihicului si moralului ei :-(( 

In ziua de azi nimeni nu mai are un "guguloi" sau o crestere sau o tumoare, toata lumea are ceva malign, are leucemie, are cancer. Sau e suspect de cancer. Direct si la obiect. Ce sa repetam analizele, sa ne mai consultam cu alti medici sau sa punem sub semnul intrebarii un prim diagnostic si sa-l interpretam ca pe un semn ca persoana respectiva se afla intr-o criza existentiala, ca pe un semnal de alarma al corpului ca omul respectiv trebuie sa-si schimbe drastic viata, modul de alimentare si mai ales igiena sufleteasca? Nu, noul diagnostic la moda este ca cineva e suspect de cancer si gata. E ca si cum ai conjura instalarea unei self-fulfilling prophecy :-(( Simpla mentionare a cuvantului produce un soc puternic oricarei persoane care se vede confruntata cu o asemenea situatie si nu s-a informat suficient inainte. Cum oare e posibil ca doctorii sa nu stie ca acest cuvant da o lovitura cumplita moralului si psihicului persoanei respective? Sigur ca exista si oameni pe care un asemenea diagnostic nu-i darama, oameni cu un zid interior de aparare extraordinar, dar nu despre aceia e vorba aici.

Pe vremuri se mai discuta despre chisturi, acum ti se spune in fata ca ai cancer - eventual te imping din spate si te scot in camera de asteptare ca sa nu faci cadere nervoasa in cabinet (asa a patit o prietena!). Acum cuvantul cancer este biletul de intrare cu care medicul da buzna tropaind cu cizmele pline de noroi in viata ta intima, in cele mai adanci cotloane ale existentei tale, cu vesnica atitudine de "eu sunt Dumnezeu si tu esti o marioneta care nu are voie sa-mi iasa din cuvant", cuvantul cancer este bomba atomica ce se prabuseste in viata ta, in mintea ta, in sufletul tau, otravindu-ti toate celulele si declasandu-ti toate fricile, innegurandu-ti capacitatea de a gandi clar si de a lua decizii mature si informate, transformandu-te intr-o fantoma, un ghemotoc de frica, o umbra a propriei tale persoane care din acea secunda umbla numai cu sabia lui Damocles deasupra capului si cu o panica inimaginabila impregnandu-i fiecare senzatie, gand sau actiune.

Mama prietenei mele a mai facut un rand de analize anul trecut, care i-au iesit negative pentru ceea ce considera medicina clasica in ziua de azi ca este relevant pentru a pune stampila "leucemie". Aha! Starea ei se imbunatatise usor. Cineva (un mare profesor, cica) a insistat insa sa se repete analizele de inca vreo 2 ori, pana cand au iesit de asa natura incat sa i se spuna ca da, e vorba de leucemie - daca nu se confirma dupa alte 2 randuri de analize ar mai fi facut inca 6-7 randuri de analize ca sa ajunga la diagnosticul pe care si-l pusesera ei in cap :-(  Ca doar ei nu sunt oameni, ei sunt Dumnezei care nu se inseala, apai daca spune unul ca esti suspect de leucemie e clar ca toate celulele din corpul tau tre' sa stea drepti si sa ia pozitia de bolnav de leucemie. Altfel nu te pot arunca in roata sistemului, dupa ce iti flutura pe la nas amenintarea mortii, ca sa te "trateze".

"Tratamentul" alopat este unul singur pentru mai toate cancerele: radiatii si/sau chimioterapie, adica citostatice = otravuri injectate in sange. Altceva nu ti se ofera in medicina clasica. Ti se bombardeaza deci intregul organism, ti se distruge intreg organismul, e ca si cum ai bombarda toata Italia ca sa distrugi mafia, dar hei, iuhuu, tumoarea a scazut 1 milimetru, li se spune naivilor care accepta citostaticele si simt cum li se plimba moartea prin vene!

Efectele pe termen lung ale citostaticelor - daca ai ghinion si nu erai sanatos tun inainte - culmineaza cu moartea. Moartea care nu vine in urma cancerului (sau a complicatiilor secundare), cum intri tu dupa aia in statistici, ci vine dupa "tratamentul" criminal pe care ti-l aplica acesti macelari incompetenti care isi fac concediile in Belize cu banii castigati de pe urma ta! Tratamentul cancerului este demult o afacere, nu mai e un tratament. Cu cancerul sau leucemia ta se fac sute de mii de dolari, euro etc. SUTA DE MII pentru un singur pacient!! E o afacere foarte banoasa si cel putin o treime din pacienti mor. Am vrut sa dau aici niste linkuri informative, dar stiti ceva? Toata lumea care citeste acest blog are posibilitatea de a se informa, de a trage concluzii cu propriul creier si propriul discernamant.

Mama prietenei mele a facut chimioterapie. Tot programul. A stat saptamani intregi in spital, a inghitit sau i s-au injectat toate otravurile clasice. Ii trimisesem prietenei mele niste linkuri informative despre partea cealalta a medaliei, ea mi-a scris ca are alte pareri despre medicina decat mine si asta a fost. M-am retras. Cu inima grea, dar m-am retras. Discutand ulterior mai la rece despre chimio, i-am dat sfaturi pentru mama ei referitoare la alimentatie (macar sa treaca pe cruditati, sa manance hrana vie etc.), sfaturi mai inofensive care sa nu-i zguduie prea tare convingerile prietenei mele ;-(( Printre altele, ii spuneam ca am citit ca o chimioterapie iti distruge sanatatea in asa hal incat ajungi sa mori in spital de pneumonie si nimeni nu mai stie ca de fapt chimioterapia te-a omorat cu zile :-((

Ei bine, in februarie mama prietenei mele a trecut printr-un transplant, i s-a spus ca totul a decurs dupa plan (!). A mai facut o runda de chimio, i s-au dat si imunosupresive ca nu cumva organismul sa respinga celulele transplantate. Din nou tot tacamul, tot programul. In principiu, totul era acum ok. Imi place mult expresia asta "in principiu" - acopera atat de elegant adevarul :-(((  Deci in principiu totul era ok, dupa ce spuneau doctorii. "Sistemul imunitar" incepea sa-si revina in principiu, dupa cum spuneau doctorii. Ei, si acum doua saptamani prietena mea primeste un telefon, sa alerge la spital, caci mama ei facuse pneumonie, apa la plamani, nu reusisera sa i-o scoata, intrase in coma si urma sa moara neintarziat. Ceea ce dealtfel s-a si intamplat. Prietena mea a ajuns la spital exact la timp ca sa mai auda ultimele rasuflari ale mamei ei. Dar in principiu totul era ok :-((

Am aflat vestea de la sotul ei a doua zi, eu o sunasem din cu totul alt motiv. Evident ca nu m-am putut stapani si - inca sub influenta starii de soc - am spus ce gandeam "Au omorat-o cu zile, nicio leucemie din lume n-o ucidea atat de repede si efectiv!!". Evident ca sotul i-a relatat prietenei mele convorbirea si evident ca dupa niste zile am primit un mesaj in care eram trasa de urechi si rugata sa fiu mai retinuta cu asemenea afirmatii... Mi-e jena sa recunosc, dar am ajuns pana intr-acolo incat am simtit chiar o vaga recunostinta fata de ea ca nu m-a eliminat din viata ei dupa crima asta de lezmajestate :-((((

Mailul de la ea continua astfel: "Transplantul in sine decursese bine, in principiu. Sistemul imunitar era si el in urcare. Ceea ce a ucis-o a fost die gute alte Lungenentzündung (vechea si draguta pneumonie)". Oare asa detasat se exprima cineva care e in doliu si tocmai si-a ingropat mama? Oare asta nu este atitudinea unui om care refuza sa priveasca adevarul in ochi si care se afla intr-o totala negare? Cum oare poti sa accepti un asemenea verdict de la medici: "in principiu totul era ok, dar pregatiti-va de inmormantare!"!!! Cum e posibil sa nu vezi paradoxul criminal? Nu pricep si pace. 

Si ajung la explicatia titlului postarii mele de azi. Se pare ca inca nu am obosit sa ma lupt cu morile de vant, sa incerc sa fac bine, sa incerc sa deschid ochii oamenilor, dar simt ca ma doare tot mai tare sa-i vad cum se indeparteaza de mine. Nu am obosit sa incerc sa arat prietenelor adevarul, dar ma doare tot mai tare cand simt ca mi se intoarce spatele. Ma doare. Dar oare sunt dispusa sa fiu altfel? Se pare ca nu. Nu inca. Si poate e bine asa. Fiindca la urma urmei eu sunt cea care trebuie sa simta ca poate trai cu ea insasi.

P.S. Analiza psihologica: modul cum reactionez e strict legat de impactul emotional al situatiei. De multe ori, cand ma simt plina de bune intentii si incep sa identific zidul mental al interlocutorului, ma pot opri si ma pot distanta; e atitudinea calma a adultului care realizeaza ca fiecare din noi poarta raspunderea pentru propria viata. Rareori (rare, dar dureroase) ma implic prea mult in ciuda faptului ca simt si vad zidul, simt si vad rezistenta. Acelea sunt ocaziile cu o incarcatura emotionala deosebita, ocaziile cand Feliuta cea mica si iubitoare de adevar isi reia vechea lupta pentru a se face auzita, pentru a fi luata in serios, pentru a putea rosti adevarul fara a fi amenintata ca i se retrage dragostea... Of... iar rezultatul este intotdeauna o mare durere, o noua pierdere a cuiva apropiat (sau pe care l-am crezut apropiat).

UPDATE 2014: Prietena mea a reusit intre timp sa accepte ca am avut dreptate. Din pacate, prea tarziu pentru mama ei.

21 de comentarii:

  1. eu cunosc multi oameni salvati de medicina alopata. printre ei, nepotica mea, salvata de leucemie. sunt de acord ca medicamentele sunt niste otravuri in sine, dar experienta mea cu tratamentele naturiste(a mea personala si a unor persoane dragi care au murit renuntand la tratamentul alopat) ma face sa fiu f reticenta.
    Pot spune ca medicina e neputincioasa inca, dar nu mai mult...
    concret, ce ar fi trebuit sa faca mama prietenei tale?

    RăspundețiȘtergere
  2. E foarte adevarat ce spui tu si te inteleg.Am si eu o prietena cu cancer care a fost tratata cu chimio si tot tacimul si a suferit si eu ma gindeam daca asta e viata...Si degeaba incercam sa ii dau sfaturi. Ba chiar refuza sa ia alimente considerate ca detoxifiante, pentru ca otrava intrata in organismul ei sa-si faca bine efectul si nu sa fie indepartata mai usor. In situatia ei, singurul lucru in care are incredere e tratamentul, adica se agata de el cu disperare si suporta orice. Ni vorbim din perspectiva unor persoane sanatoase, dar cred ca viata unei persoane bolnave de cancer basculeaza in momentul in care i se pune diagnosticul , devine doar "pacient",regreseaza si, ca un copil mic se lasa pe mina doctorilor care decid pentru el. Pentru noi e usor sa dam sfaturi fiind de cealalta parte a baricadei...
    Ana

    RăspundețiȘtergere
  3. exagerezi si nu vezi ca problema incepe de la cum primesti o veste de genul asta, daca panica si frica pun stapanire pe tine, deja este o piedica in calea vindecarii indiferent daca o iei pe calea alopata sau naturista ( eu personal consider ca cele doua trebuie combinate)

    eu una ii multumesc lui Dumnezeu ca sunt astfel construita incat am primit suspiciunea si apoi confirmarea diagnosticului de cancer cu calm si fara sa fac din asta o tragedie; stiu despre ce e vorba, mai ales ca am fost alaturi de mama care a trecut cu bine de tratamentul cu chimioterapie

    in mod surprinzator nu toata lumea este automat distrusa de o astfel de veste (spun asta si dupa experienta avuta in aproape un an la Institutul Oncologic cu mama), chiar mama mea care era o fire mai fricoasa a trecut repede de socul vestei (la asta a ajutat si modul in care familia a gestionat situatia, fara a dramatiza inutil)

    exagerarile nu fac bine, mai ales in astfel de situatii; trebuie pastrat calmul si echilibru si sa intelegi ca in primul rand viata ta este in mainile tale si apoi ale doctorilor, etc.

    RăspundețiȘtergere
  4. Of! Feli, in primul rand: eu nu consider ca doctorii au intrat cu bocancii in viata noastra si ne-au incalcat intimitatile cand ne-au dat diagnosticul de leucemie al Victoriei. Mi s-a parut pur si simplu ca ma respecta suficient ca om si ca parinte sa-mi spuna adevarul. Care e sensul ascunderii dupa degete si chisturi si alte asemenea cand de fapt, tot despre cancer vorbim, la urma urmei? Da, e absolut covarsitor sa auzi ca propriul copil are cancer, dar te ridici, te aduni si te intaresti ptr. a avea grija de copil. Tu spui ca tu si Bogdan ati discutat si ati hotarat ca ati spune Nu tratamentului (radiatii, chemo, etc.). OK, ptr. voi! Viata voastra, decizia voastra. Eu te-am mai intrebat o data si nu mi-ai raspuns, te mai intreb o data: daca un copil al tau (NU David, nu pot vorbi despre David) ar fi diagnosticat cu leucemie, ce ati decide, tu si Bogdan? Tot NU tratamentului? Mi-e greu sa cred ca ai pune viata proprpiului copil in pericol pentru un principiu, pana la urma. Vreau sa cred ca (,) ca si mama, ai face ORICE ptr. binele copilului tau, chiar si chemo. Vreau sa cred ca nu ai incerca sa tratezi leucemia copilului cu ierburi si mancare bazata pe cruditati. Tu chiar crezi ca 2 ardei si 3 rosii pot trata o leucemie? Si cum a intebat si Degetica, ce ar fi trebuit sa faca mama prietenei tale? Iar citatul asta: "medicina clasica nu se mai avanta cu chemoterapia fiindca aia chiar te-ar ucide in 3 luni si nu le mai ramane lor timp sa incaseze pentru tratamentul complet, moartea le-ar lua-o inainte si le-ar mai strica si frumusetile de statistici", sincer-sincer iti spun, cu scuzele de rigoare, stii ca-mi esti draga-draga, mi se pare de domeniul fantasticului (ca sa raman politicoasa). Si nu inteleg despre ce tumora si radiatii vorbesti referitor la mama prietenei tale? In leucemie nu exista nici tumora nici radiatii.
    Te pup si iti doresc din suflet sa nu fi vreodata pusa in situatia de a fi nevoie sa iei o asemenea hotarare.

    RăspundețiȘtergere
  5. Of! Nadia, din suflet imi cer iertare daca te-am tulburat sau indispus cu postarea mea, ea reprezinta strict parerea si convingerea mea. Tumora si radiatiile nu se refereau la mama prietenei mele, am generalizat putin problematica tratamentului cu citostatice pentru orice forma de cancer...

    Ai dreptate sa crezi ca as face orice PENTRU BINELE COPILULUI MEU, dar eu nu privesc chemoterapia ca fiind ceva care poate face bine cuiva, asta e diferenta majora dintre noi. Eu privesc chemoterapia ca pe 1) o incercare disperata a medicinei clasice de a vindeca boli care uneori sunt de nevindecat si 2) o afacere f. banoasa. Eu consider ca persoanele care au facut chemo si se vindeca de cancer nu se vindeca datorita chemoterapiei ci IN CIUDA chemoterapiei. S-ar putea ca in cazul leucemiei la copii rata vindecarilor sa fie atat de mare tocmai din aceasta cauza, ca un copil are un organism mult mai sanatos si un psihic mult mai echilibrat decat un adult.

    Imi pare rau daca te supara convingerile mele, dar din tot ce am citit pe tema asta eu nu reusesc sa vad ceva "vindecator" sau pozitiv in chemo... ceva care e menit sa DISTRUGA nu poate sa vindece, de aceea pentru mine nu se pune problema la modul "ori chemo, ori mananc 2 ardei si 3 rosii", fiindca sunt doua chestii absolut paralele si nici una din ele nu reprezinta vreun "tratament". Insa - daca te informezi pe tema asta - poti afla ca exista foarte multe cazuri de "cancer" care 1) nici nu era cancer in the first place (dar bietii oameni au facut chemo fiindca au avut incredere in doctori - o prietena a mea de exemplu) sau care 2) se vindeca "spontan" (parerea medicinei clasice cand nu poate gasi o explicatie care sa le convina dpdv "stiintific" ;-)) Deci exista dovezi f. multe cum ca nu chemoterapia (= bombardamentul cu chimicale!) este solutia universala. Convingerea mea profunda este ca sanatatea nu vine niciodata din chimicale.

    Si din nou imi cer iertare daca te-am suparat cu ceva, te rog din suflet incearca sa te detasezi de convingerile mele si sa nu le iei ca pe un atac personal, si te mai rog sa ma crezi ca am suferit si inca sufar si eu in urma tragediei voastre, asa cum sufar si in urma tragediei pe care o traieste prietena mea. Daca nu as suferi, nu m-ar afecta atat de mult si as putea privi cu neutralitate toata problema :-(

    RăspundețiȘtergere
  6. Cred ca e foarte bine sa fim informati, dar totul are o masura. Cunosc si cazuri de oameni care s-au tratat naturist si au murit de cancer, dar si de oameni care s-au tratat cu chimio acum 20 ani si sunt sanatosi acum. Cum zicea cineva, cred ca se pot combina amindoua terapiile.
    Si pe mine ma afecteaza cind cineva nu-mi asculta sfaturile, dar e alegerea fiecaruia, nu trebuie sa fim asa inversunati.
    Apropo de cazurile de asa zis cancer de sin, am citit o carte foarte bine documentata despre mamografii, care m-a convins ca in nici un caz nu o sa-mi fac mamografii in asa numitele campanii de depistaj.
    Ana

    RăspundețiȘtergere
  7. Totul are o masura cand e vorba de a ne informa? ;-))) Glumesc, am inteles sensul, te referi la reactia mea care este "fara masura". Ce vrei, asa sunt eu, patimasa si inversunata ;-) Stii cum zicea Camil Petrescu, e necesar sa fii obiectiv si calm numai atunci cand iti FORMEZI o parere, dar nu si atunci cand o SUSTII ;-)
    Afirmatia ta cum ca exista oameni tratati naturist care au murit si exista oameni tratati cu chemo care sunt sanatosi nu contrazice cu nimic convingerile mele, daca ai citit atent. Fiecare om e altfel, fiecare are alt sistem imunitar si alta istorie medicala. Dealtfel eu nu am afirmat nicaieri ca tratamentele naturiste ar vindeca ceva; ceea ce este cert este insa ca ele nu otravesc organismul si mai mult. Vindecarea este insa alta poveste, care tine de foarte foarte multi factori.
    Si eu am citit despre mamografii si bravo ca ai ajuns la concluzia ca nu doresti sa-ti faci asa ceva.
    Mai citeam undeva ca FIECARE din noi dezvolta celule canceroase la un moment dat in viata (chiar si in mai multe momente) si atunci depinde doar de noi daca ele se vor dezvolta mai departe (alimentatie gresita + conflicte emotionale nerezolvate) sau daca ele se dizolva pur si simplu si dispar. Daca te prinde o asemenea "campanie de depistaj" intr-un moment din acesta, tzac, ai si devenit pacient - ar trebui de fapt sa le redenumeasca in "campanii de racolare de pacienti", fiindca de fapt asta sunt :-(( ... dar, evident, asta e doar convingerea mea.

    RăspundețiȘtergere
  8. Feli, nuuuuuuu, nu ma supara convingerile tale. Sunt ale tale si le respect ca atare. Nu le inteleg ;) dar asta este altceva, asa cum tu ni imi intelegi mie alegerile. Nici nu am pretentia sa intelegem ce simte/gandeste cealalta, stiu si stii ca (,) convingerile fiecareia dintre noi sunt 100% diferite fata de a celeilalte. Ce ma bucura, insa, e ca putem fi prietene, desi nu suntem de acord. Si ce ma mai bucura e ca nici una dintre noi nu incearca sa o convinga pe cealalta ca proprille convingeri si alegeri sunt cele corecte. Ti-as oferi o floare, da' nu am emoticon, asa ca iti trimit o imbratisare virtuala si un pupic, tot virtual, deocamdata.

    RăspundețiȘtergere
  9. Feli, ce spui tu e sindromul ... (umple tu golul), ala de care sufera cei care cred ca au 100% dreptate, pana la punctul in care nici nu concep ca ar putea exista 0,0000000001% sanse sa greseasca, pana la punctul in care atunci cand cineva isi exprima o parere contrara parerii lor, nici macar nu asculta ce are interlocutorul de spus, nicidecum sa mai si chibzuie la ce incearca celalalt sa transmita. Eu sunt 100% convinsa ca alegerea pe care am facut-o eu (noi) a fost cea mai buna ptr. Victoria. Insa nu as putea spune altui parinte ca TREBUIE sa aleaga ce am ales noi. Eu cred cu tarie ca TOTI parintii (normali) aleg ptr. copiii lor ceea ce cred ei ca e mai bine. (mai vroiam sa zic ceva, dar mi-a cerut Victoria un snack si am uitat :) ).
    Oricum, din toate astea, eu ies mai castigata cu un pupic :) in rest, numai bine si pupici ptr. David. XOXO

    RăspundețiȘtergere
  10. Ah, mai vroiam sa spun, in 'self-defense' :) ca mie mi se pare normal sa iti tolerez si chiar mai mult, accept parerile, ca si discutie, pentru ca indiferent care iti sunt parerile, pe MINE si pe FAMILIA mea nu ne afecteaza! Tu iei decizii ptr. familia ta, nu ptr. a mea... asa ca nu vad de ce nu ti-as tolera parerile si de ce nu ti-as respecta si accepta convingerile, la nivel de discutie/conversatie. Daca, insa, ar trebui sa iei tu decizii ptr. familia mea, altfel ar sta lucrurile.

    RăspundețiȘtergere
  11. Prietena mea, Christina: http://www.facebook.com/profile.php?id=544504122 are cancer la san. Mai mult de jumatate de an (si o viata inainte) a avut aceeasi convingere ca tine: ca se poate vindeca prin alimentatie raw, sedinte de meditatie, apa de nu stiu care, supraalimente etc. Dumnezeule, ce nu a incercat! Insa tumorile cresteau si cresteau... asa ca a facut raze si chimio, acum deocamdata e ok.

    Era ceva mai convinsa decat tine ca nu va face niciodata chimioterapie, acum insa experienta i-a adus intelepciunea de a spune... never say never.

    Si nu, frica nu este cel mai prost sfatuitor. De aia si avem frica si panica, pentru a ne ajuta a lua cele mai bune & rapide decizii in situatii de criza.

    RăspundețiȘtergere
  12. Eu nu am convingerea ca un om se poate vindeca de orice forma de cancer, indiferent ce ar face. Ca disperarea ne poate duce intr-acolo incat sa cedam si sa ne incalcam principiile, asta se intampla din pacate mult prea des.
    Convingerea mea este, simplu, ca nu chemoterapia si nu bombardamentul cu chimicale si radiatii sunt cele care pot vindeca, in cazurile in care cancerul poate fi invins. Atat.
    Iti multumesc pentru linkul de facebook, am sa urmaresc povestea ei si ii doresc tot binele din lume! Tare as dori insa sa stiu ce se ascunde cu adevarat in spatele acestui "acum deocamdata e ok" - fiindca exact asta i s-a spus si prietenei mele inainte de a suna telefonul si de a fi chemata la capataiul mamei ei aflate in coma :-(((
    Eu consider ca frica este un prost sfatuitor atunci cand iei o decizie bazandu-te doar pe frica. Ratiunea trebuie sa ia deciziile, fara frica. Frica ne orbeste si ne face marionete. Imi pare tare rau pentru prietena ta.

    RăspundețiȘtergere
  13. Deocamdata e bine inseamna ca.. a trecut cu bine peste operatie / radiatii / chimio. Forma ei de cancer (triple negative breast cancer) nu este insa unul dintre cele mai "vindecabile" forme...

    Cea mai buna prietena a mea a avut leucemie in copilarie. Acum e ok, are peste 35 de ani si desi inca resimte efectele chimioterapiei, este extrem de recunoscatoare ca... traieste.

    Revenind la ceea ce ai povestit, mi s-a parut foarte crud fata de prietena ta sa vii si sa ii spui "nu e bine ce ai facut, trebuia sa ma ascultati, esti raspunzatoare pentru moartea ei". Realizezi cruzimea vorbelor, mai ales la o zi dupa moartea mamei ei? Pune-te putin in locul ei...

    Iarta-ma daca, la randul meu, sunt cam dura insa nu ma impac prea bine cu convingerile absolute :-)

    O zi frumoasa sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Raluca, prietena ta Christina a murit in octombrie 2014: "A funeral mass for Christina Newman will be held on Tuesday November 4, 2014"

      "Tratamentul" cu chimio si-a facut efectul. si nu numai: "Blood work is back and I definitely need a blood transfusion.", apoi "Back home now thank goodness. Sent home with antibiotics."
      Avea si noduli limfatici, dureri de stomac insuportabile, tumori la ficat, avea nevoie de oxigen... "At the hospital . Bad reaction to chemo. Need fluids and pain meds. Hopefully that helps me feel better."

      Citesc pe pagina ca in timp ce ii faceau chimio ii mai administrau si vaccinuri ("Had a very tough weekend physically. Flu like symptoms that could be from the vaccine. Or I could have had food poisoning. I am feeling a bit better today. The Vlog will post later today! When you see I am not posting much it usually means I am very sick.")
      Sindicatul farmceutic a facut treaba temeinic.
      Dzeu s-o odihneasca in pace.

      Ștergere
  14. Raluca, eu nu i-am spus prietenei mele absolut nimic, am scris clar ca am vorbit doar cu sotul ei cateva minute, cu atat mai putin am insinuat vreo raspundere a ei (!!), mama ei avea 62 de ani si doar ea singura a decis sa faca chemoterapie; evident la sfatul medicului :-((
    Daca tu esti convinsa ca prietena ta cea mai buna a fost vindecata prin chemoterapie, la fel si eu sunt convinsa ca pe mama prietenei mele chemoterapia a ucis-o.
    Iti multumesc pt. feedback, let's agree to disagree, fiindca nici una din noi nu o va convinge pe cealalta, ok?

    RăspundețiȘtergere
  15. Raluca, te rog poti sa explici cum resimte prietena ta efectele chimoterapiei si acum, la 35 de ani? Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  16. Salut Nadia, trebuie spus din start ca prietena mea a avut parte de chimio ceva mai ne-targetata si mai invaziva fata de ceea ce se foloseste in ziua de azi. Apoi, ca efecte: nu poate sta in soare, are probleme cu splina, oboseste repede, copii i s-a recomandat sa nu faca. Oricum, nimic observabil cu ochiul liber sau care sa ii fi schimbat viata radical (copii nu isi doreste).

    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  17. un alt articol despre cancer, care da de gandit:
    http://desprecancer.com/2011/01/03/rana-care-nu-se-vindeca/

    Un alt caz f. interesant este cazul bunicei mele. A facut cancer la un san. A zis initial ca s-a lovit/a piscat-o ceva; timp de 1-2 luni nu s-a dus la medic, ducandu-si aceeasi viata ca inainte: semi vegetariana, efort fizic sustinut, rugaciune. Inflamarea i-a cuprins tot sanul si o parte din muschi. Chimioterapie a facut 1 sedinta - ficatul nu i-a suportat mai mult. Operatia a indepartat toata zona afectata, a facut apoi minimum de radioterapie localizata. La 69 ani.
    Acum sunt 10 ani si in continuare nu stie cuvantul Cancer. Dar merge in fiecare an la oncologie pt ecografii. Atunci nu i-au zis medicii, singura a zis medicului ca uite ce a crescut acolo,ca o doare, ca supureaza, si medicul a confirmat: taiem.

    RăspundețiȘtergere
  18. Cleo, iti multumesc din suflet pentru link, am sa citesc tot ce e acolo si am sa trimit mai departe, poate mai ajuta pe cineva sa se trezeasca din iluzia ca s-ar vindeca datorita chemoterapiei.
    Bunica ta e un om extraordinar!!

    RăspundețiȘtergere
  19. Cunosc si eu de un gagiu care a decis sa trateze naturist un cancer. Din cate am auzit nu prea i-a iesit. Il chema Steve Jobs!

    Eu sufar de o problema medicala. Nu cancer, Doamne fereste, din fericire nu e ceva grav, doar ca e chinuitor si care ma face sa sufar mult. Diverse persoane vin si imi povestesc ca daca dimineata ma dau jos din pat cu piciorul drept inainte, daca bag 3 sucuri de morcov pe nerasuflate si ma frec cu 1.5 radacini de sanziana pe la tample o sa scap. Eu sunt o persoana foarte calma si pacifista, dar cand le aud imi vine sa ma duc si sa le bag radacinile in fund.

    Si eu merg pe calea naturista. Nu am luat o singura pastila de aproximativ 7 ani. Nu am facut o singura raceala de tot atatia ani. Si eu cred ca, asa cum mamaia a trait pana la 90 de ani fara chimicale, si eu pot face la fel. Dar ceea ce ma deranjeaza pe mine e cum romanu se pricepe si la fotbal si la medicina si la politica, si e musai sa-si impartaseasca opinia

    Niciodata, dar niciodata nu ai dreptul sa vorbesti atata timp cat nu esti in situatia aia. Pentru ca din gura e asa usor sa dai, nici macar febra musculara nu faci

    RăspundețiȘtergere