vineri, 3 august 2012

Medicii nu înţeleg statisticile despre cancer

Medicii alopaţi se lasă induşi în eroare (oare?) de rezultatele eronate ale statisticilor şi astfel supraevaluează beneficiile depistării timpurii a cancerului.
(Articolul original apărut in ziarul Süddeutsche Zeitung Nr. 65 din17/18 Martie 2012)

Preiau de pe site-ul Qui bono traducerea (adaptata de mine) a articolului de mai sus, cu introducerea personala a lui Qui bono:
   Cel puţin o dată la doi ani atât eu cât şi soţia mea suntem efectiv „bombardaţi” cu tot felul de scrisori-invitaţii la campaniile naţionale (de aici din Germania) de depistare timpurie a cancerului. Îndeosebi a celui mamar sau a celui de prostata. Daca nu dăm curs primului „val” de invitaţii, suntem terorizaţi cu un al doilea val. Desigur, prezenţa nu este obligatorie la un astfel de control, costurile sunt preluate de asigurările de sănătate iar scrisorile conţin convingătoare fraze pline de argumente benefice ale „screening”-ului preventiv contra cancerului. Argumentul principal este acela că datorită acestor campanii de descoperire timpurie a cancerului, „rata supravieţuirii” a crescut simţitor, ceea ce sună cumva a succes, vindecare, noroc....   Ei bine, NU; nu participăm la astfel de campanii de „hai să ne aflăm în treabă”, nici eu şi nici soţia mea. De ce? Că doar nu costă nimic! Şi nu este oare bine să afli din timp dacă ai cumva o problemă de sănătate? Ba da, în principiu este bine. Doar că.....
    Doar că se ştie deja că testele cum ar fi de exemplu Papanicolau, pentru cancerul de col uterin sau cel pentru cancerul de prostată au o marjă de eroare care depăşeşte în ambele sus-numite cazuri procentul de 50%. Cu alte cuvinte, un test din două este eronat. Iar eu nu am de gand să joc „alba-neagra” cu sănătatea şi nervii mei. Iar mai apoi, medicina alopată bazată pe evidenţe, aşa cum îi place să se răsfeţe şi cum încearcă să ne facă să credem, se bazează şi in acest domeniu (ca de altfel în foarte multe altele), al descoperirii timpurii a cancerului, pe o serie de statistici care, aşa cum vom vedea în articolul de mai jos, sunt complet (şi nu mă îndoiesc că şi voit) eronate.
    Dar înainte de a vă prezenta articolul apărut într-unul dintre cele mai mari şi serioase ziare din Germania, vreau să vi-l prezint şi pe autorul lui. Este vorba de Patrick Illinger, născut în 1965, şeful resortului de ştiinţă de la sus-numitul ziar. Domnia sa a studiat fizica, în care şi-a obţinut şi doctoratul. După mai mulţi ani de activitate în domeniul cercetării, a devenit şi jurnalist corespondent la diferite ziare, reviste şi posturi de radio germane, printre care „Bayerischer Rundfunk”, redactor la bine-cunoscuta revistă „Focus”, iar în anii din urmă, redactor pe probleme ştiinţifice la „Süddeutsche Zeitung”.  
    Şi acum, iată traducerea articolului respectiv:



  O rată de supravieţuire crescută – asta sună bine, sună a succes, a vindecare, a noroc curat…
   Şi totuşi, modul cum foarte mulţi medici lucrează cu aceste statistici este orice altceva în afara unui succes, ci doar un joc matematic al cărui rezultat este… zero, nul, nimic.
   Fie în mod eronat, fie intenţionat, atunci când este vorba despre avantajele „depistării timpurii a cancerului“ medicii şi grupurile lobby-iste jonglează cu procente care sunt complet irelevante, ba chiar care induc intenţionat în eroare (vezi graficele de mai jos).


 Sursa: Analele medicinei interne (© SZ Grafik:Braun)

Deformări statistice cauzate de supradiagnostic (exemplu fictiv pe un grup de 3.000 de persoane).


            Traducerea textului, începând cu coloana din stânga, sus:

Ohne screening = Fără screening:
2.000 de persoane dintr-o populaţie sau grup capătă cancer, care însă nu este descoperit în timpul vieţii şi care nici nu duce la deces (Nota Qui bono: se ştie deja că practic în organismul fiecărui om apare de-a lungul întregii sale vieţi de circa 6-8 ori o tumoare cancerigenă; acestea însă de regulă sunt rezolvate de către sistemul imunitar al persoanei respective, astfel că respectivele tumori nu se dezvoltă şi nici nu duc la decesul persoanei).
În cazul a 1.000 de persoane cancerul se manifestă concret şi duce la decesul pacientului. Rezultă deci, (în coloana mică din dreapta, cu procente de culoare mov-închis) că după 5 ani, din grupul respectiv de 1.000 de persoane, 60% sunt decedate, 40% sunt încă în viaţă.

           Traducerea textului pentru coloana din dreapta:

Mit Screening = Cu screening:
La 3.000 de persoane este depistat cancer, în baza screening-ului pentru depistare timpurie. În cadrul acestor 3.000 de persoane se află şi cele 2.000 care nu au o evoluţie fatală (deces). Astfel, procentul „supravieţuitorilor“ după o perioadă de 5 ani creşte radical, deşi numeric, ca şi număr de decese, el rămâne neschimbat (compară cele două coloane de culoare mov-închis)!

Două ERORI ale depistării timpurii a cancerului
   Controalele în masă în direcţia afecţiunilor cancerigene sunt doar atunci utile, când sunt salvate vieţi omeneşti! Pentru a justifica foloasele unui control de depistare timpurie se argumentează cu rata ridicată de supravieţuire pe 5 ani. Doar că această unitate de măsură este lipsită de valoare. Două efecte pur matematice pot crea procente impresionante, chiar dacă nu a fost vindecat nici măcar un singur pacient mai mult decît ar fi fost fără screening. Primul efect îl clarifică graficul de mai sus, al doilea efect îl demonstrează graficul de mai jos.




Deformări statistice cauzate de diagnoza timpurie (exemplu fictiv):


Şirul de sus (ohne screening – fără screening): la vârsta de 59 de ani pacientul se îmbolnăveşte de cancer, fără însă să observe (nu se manifestă încă simptomatic). La vârsta de 67 de ani cancerul devine manifest. La vârsta de 70 de ani pacientul decedează. Rata de supravieţuire de 5 ani nu este depăşită, deci avem aici un procent nul (0%), căci între diagnostic (67 de ani) şi deces (70 de ani) nu sunt decît 3 ani!

Şirul de jos (mit screening – cu screening): la vîrsta de 59 de ani pacientul se îmbolnăveşte de cancer, fără însă să observe; la vârsta de 62 de ani, ca urmare a unui screening, pacientul primeşte un diagnostic de cancer; la vîrsta de 70 de ani pacientul decedează. Deoarece însă între diagnosticul dat la 62 de ani şi vârsta din momentul decesului (70 de ani) au trecut mai mult de cinci ani, rata de supravieţuire de 5 ani atinge un procent de 100%
 (Că pacientul tot atunci decedează, cu sau fără screening, cu sau fără terapie, asta e treaba lui. Nouă însă ne-a ieşit fain statistica asta, nu-i aşa?)

 
      Deci, cum rămâne cu pacientul, atunci când acesta cere sfatul unui medic generalist legat de depistarea timpurie? Centrul Harding pentru competenţa riscului de la Institutul Max-Planck din Berlin (care se ocupă cu instruirea şi formarea cercetătorilor) a chestionat în această privinţă peste 400 de medici generalişti din SUA, iar rezultatul a fost dezolant: în marea lor majoritate, medicii NU ÎNŢELEG NIMIC DIN STATISTICILE PENTRU CANCER!!!

      O unitate de măsură centrală în toate aceste studii este aşa-numita „rată de supravieţuire pe 5 ani“. Aceasta desemnează procentul de pacienţi care se mai află încă în viaţă la 5 ani după ce au fost diagnosticaţi cu cancer. Dacă într-un studiu farmaceutic se compară două medicamente, atunci desigur că această rată de 5 ani ne spune multe despre eficacitatea variantelor terapeutice. Însă dacă ne întrebăm cu cât contribuie controalele (screeningurile) de depistare timpurie la salvarea vieţii unui pacient, răspunsul este nimicitor: cu NIMIC. Din acest punct de vedere controalele sunt complet lipsite de valoare! Două efecte pur statistice conduc automat la un ridicat procent al ratei de supravieţuire, deşi in ultimă instanţă nu a fost salvată viaţa niciunuia dintre pacienţi!

     Motivele sunt:
- în primul rând, atunci când la un pacient cancerul este diagnosticat timpuriu, pacientul trăieşte mai mult de 5 ani chiar fără terapie!
- în al doilea rând, dacă sunt controlaţi mai mulţi oameni care nu au nici un fel de simptome, tot pot fi găsite tumori, care de la sine nu s-ar fi făcut remarcate de-a lungul întregii vieţi. Astfel se descoperă mai multe cazuri de cancer, multe dintre ele nepericuloase, iar numărul cazurilor de cancer urmat de deces scade procentual. Şi în acest caz, în mod real şi obiectiv, nu a fost salvată viaţa vreunui pacient, în ciuda procentului ridicat de supravieţuire!

           Pe scurt spus, totul este doar un artificiu matematic!


O rată ridicată de supravieţuire poate însemna chiar un fapt negativ
   Deci, o rată ridicată de supravieţuire, luată în sine, singură, nu este în nici un fel o dovadă a utilităţii campaniilor de recunoaştere timpurie a cancerului. Aici este decisivă o altă unitate de măsură: numărul total de decese din populaţie. Doar această cifră poate spune ceva semnificativ legat de teoria că screening-urile ar salva vieţi. Un screening care nu duce la o creştere a ratei de vindecare, eventual prin faptul că tumorile descoperite timpuriu pot fi tratate mai bine, poate constitui chiar un factor dăunător: pacientul respectiv trebuie să poarte mai mulţi ani povara inutilă a unui diagnostic de cancer. Şi pe deasupra trebuie să se supună unei grămezi de intervenţii, de la recoltarea de ţesuturi pînă la operaţii de îndepărtare a tumorilor, chiar şi în cazurile în care, fără a fi depistat timpuriu, cancerul s-ar fi rezolvat de la sine.

    Jumătate din medicii generalişti chestionaţi de către cercetătorii de la Institutul Max-Planck erau absolut convinşi că descoperirea timpurie a cât mai multor cazuri de cancer este o dovadă a faptului că aceste screening-uri salvează vieţi. Trei din patru medici văd în procentele mari din statistici referitoare la rata de supravieţuire o dovadă a faptului că aceasta salvează mai multe vieţi.

   Cercetătorii de la Max-Planck au pus la dispoziţia medicilor respectivi două statistici, ambele referitoare la cancerul de prostată, fără însă a dezvălui faptul că este vorba de această formă anume de cancer. Într-una dintre statistici, rata de supravieţuire ca urmare a screeningului a crescut de la 69 la 99%. În cealaltă statistică numărul de decese din întreaga populaţie scădea de la 2 în 1000 de cazuri la 1,6 în 1000 de cazuri. Întrebarea pusă medicilor participanţi la chestionar era: care dintre cele două „screening“-uri îşi certifică utilitatea, respectiv care dintre cele două ar trebui recomandată pacienţilor?
    (Poate o să vă întrebaţi: de ce nu li s-a spus medicilor că în statisticile respective era vorba de un cancer de prostată? Păi simplu, cancerul de prostată are una dintre evoluţiile cele mai lente, astfel că şmecheria cu „5 ani de supravieţuire“ nu funcţionează aici, aceşti 5 ani fiind depăşiţi ca urmare a evoluţiei lente a cancerului de prostată).

    Prima statistică suna atât de convingător, încât 80% dintre medici au optat pentru aceasta, considerând-o ca fiind „salvatoare de vieţi“. 69% dintre medici au declarat că vor recomanda "absolut" pacienţilor un control de depistare timpurie în baza acestei statistici (care în sine este complet irelevantă). În cazul scăderii numărului de decesse, doar 60% dintre medici au considerat-o ca având un efect pozitiv. Şi doar 23% dintre aceştia voiau să recomande un screening în baza rezultatelor acestei statistici. Scăderea mortalităţii de la 2 la mie la 1,6 la mie li s-a părut multor medici un element marginal.
    
     În momentul în care respectivilor medici li s-a arătat cum numărul de cazuri de cancer creşte ca urmare a unui screening, majoritatea acestora a considerat şi acest element ca fiind o dovadă a beneficiilor aduse de depistarea timpurie. Doar că şi această statistică este complet irelevantă fără numărul real de vieţi salvate ca urmare a screeningului.

Un comentariu: