vineri, 7 iulie 2017

Dr. Stefan Lanka - Celulele HeLa: cancerul nemuritor din laborator

Ce sunt celulele HeLa? Intrebarea atinge punctul central al medicinei moderne, medicina celulara.

Introducere

Ipoteza ca viata si bolile ar proveni din celule a fost introdusa in 1858 de Rudolf Virchow. Printr-un plagiat incredibil, Virchow a prezentat descoperirile si ideile altor oameni de stiinta ca fiind ale sale. Concomitent, pentru a argumenta ca celulele, si nu tesuturile, ar avea cea mai mare importanta in procesele vietii si ale bolilor, Virchow a fost nevoit sa musamalizeze descoperirile epocale despre rolul tesuturilor in aparitia si dezvoltarea vietii, deoarece acele descoperiri ii invalidau teoria.[1]


Din acea perioada si pana in prezent, in medicina si biologie domina celula ca si punct central, impreuna cu ideile si teoriile gresite derivate de aici. S-a pierdut privirea de ansamblu asupra esentialului, datorita faptului ca medicina moderna atribuie, in mod eronat, proprietatile vitale numai celulei. Orice altceva cu exceptia celulei este considerat prin definitie ceva mort, lipsit de viata, abiotrofic. Manipularea acidului nucleic si, prin aceasta, ingineria genetica utilizata in medicina aduc daune tot mai mari atat omului cat si naturii. Biochimistul austriac Erwin Chargaff a fost pionierul in cercetare care a descoperit compozitia ADN-ului, iar ADN-ul a fost interpretat in mod gresit ca si genom (material genetic); Chargaff a scris ulterior o carte in care a incercat sa ne previna in privinta manipularii ADN-ului: „Focul lui Heraclit”.[2]

Cu toate acestea, inca de atunci era clar ca celulele nu pot aparea si exista decat acolo unde exista mediul propice. Mediul in care exista celulele are deci prioritatea suprema asupra vietii si decide asupra sanatatii si bolii. In organismul uman, acest „mediu” este alcatuit din patru tesuturi embrionare, din sange si din limfa. Datorita descoperirilor facute de dr. Hamer in 1981 stim deja ca cele patru tesuturi (endoderm, mezoderm vechi, mezoderm nou si ectoderm) au sarcini fundamentale pentru viata biologica: digestie, protectie, miscare si contact.

Invalidarea teoriei celulare

Dr. Hamer a demonstrat prin cercetarile sale ca toate functiile esentiale ale celor patru foite embrionare sunt reprezentate in cele patru zone cerebrale, prin caile neuronale ascendente si descendente aferente. Astfel, functia de digestie este reprezentata in trunchiul cerebral, cea de protectie a organelor in cerebel, functia de miscare este reprezentata in creierul mare (substanta alba), iar cea de contact in scoarta cerebrala. Prin masurarea diferentelor de densitate cu ajutorul tomografiilor computerizate ale creierului se poate constata cu precizie care functii se desfasoara normal si care functii (si unde anume in organism) se afla in alarma permanenta. In functie de durata si intensitatea acestui proces de alarma celulara permanenta, in corp se declanseaza si se deruleaza anumite programe biologice care pot cauza simptomele pe care noi le numim boli; acestea pot fi diagnosticate cu exactitate cu ajutorul unei tomografii computerizate fara substanta de contrast.

Pentru a asigura supravietuirea organismului in acea stare de alarma permanenta declansata de un soc neasteptat care ne loveste in mod existential (un soc fie real, fie doar perceput in suflet, in urma cuvintelor altcuiva, de exemplu), in functie de tipul de tesut vom avea fie accelerarea functiilor si proliferare celulara, fie limitarea functiilor si depletie celulara (ulceratie). Simptomele apar uneori abia in a doua faza, „faza calda”, a programelor biologice de supravietuire si sunt interpretate ca fiind boli, cand organismul incearca –dupa rezolvarea conflictului fie sa repare tesuturile descompuse in faza activa, fie sa descompuna tesuturile excedentare din faza activa. Prin descoperirea bifazicitatii oricarui program de „boala” (cu exceptia otravirilor si lipsurilor nutritive grave), teoria patologiei celulare a lui Virchow a fost demontata: bolile nu sunt cauzate de vatamarea sau degenerarea celulelor.

Teoria celulara era insa deja invalidata chiar in clipa formularii ei, printre altele datorita faptului ca organele si organismul insusi nu apar in urma diviziunii celulare. Toate organele unui organism viu, precum si organismul insusi, se nasc prin „infasurarea” si contopirea structurilor din cele patru straturi embrionare, pana se ajunge la o unitate. Acesta este fundamentul embriologiei. Conform embriologiei, viata se naste dintr-un embrion. De aici rezulta ca tesuturile sunt intotdeauna mai importante decat celulele. Virchow stia acest lucru in 1858, dar l-a musamalizat.

In prezent se stie de asemenea ca embrionul contine acel tesut din care, prin invaginare si comprimare, se nasc cele patru foite embrionare; se mai stie ca in embrion, prin fecundare apar celulele stem, care la randul lor duc la productia de alte substante tisulare. Cand se formeaza organele, se formeaza initial tesutul acelular si forma organului respectiv. Abia apoi ajung celulele stem in tesutul respectiv si il „colonizeaza”. In acest proces, celulele stem se diferentiaza in diverse tipuri de celule, in functie de organ si functia acestuia. Prin aceasta este demonstrat ca viata apare autocatalitic, iar celulele joaca un rol important, dar nu rolul decisiv in aparitia vietii si in declansarea bolilor.

Ce sunt celulele HeLa?

Dogma postulata de Virchow, cum ca toate bolile ar aparea din celule, a deturnat medicina si stiinta de la abordarea holistica a omului si de la embriologie, concentrandu-se in schimb pe analiza microscopica a celulelor din eprubeta. S-a crezut si s-a sperat (si inca se spera) ca prin examinarea si experimentarea cu celule in laborator ar putea fi descoperite cauzele bolilor. In special in cautarea unui remediu-minune pentru cancer si pentru a distruge celulele canceroase in presupusa lor inmultire necontrolata, oamenii de stiinta aveau nevoie de celule canceroase „nemuritoare”, deci care sa nu moara asa cum mor aproape toate celulele cand sunt extrase din organism si introduse in eprubeta. Pana in anul 1951 nici un cercetator nu reusise vreodata sa mentina in viata celulele din eprubeta mai mult de cateva zile.

Intrucat inca din 1948 oamenii de stiinta pretinsesera ca puteau cultiva „virusuri umane” pe celule animale „nemuritoare”, ei cautau acum cu disperare celule umane „nemuritoare” pentru a putea produce „vaccinuri sigure”, dupa ce constatasera ca celulele animale „nemuritoare” mureau de la sine in proportie foarte mare, chiar si atunci cand nu erau „infectate” pentru experimente. Se sustinea ca moartea celulelor in eprubeta ar fi fost cauzata de virusuri necunoscute care existau in acele celule. De aceea trebuiau gasite de urgenta celule umane „nemuritoare”, despre care se sustinea ca nu ar contine virusuri.

In 1951, un cercetator pe nume George Otto Gey, care tocmai cauta acest tip de celule nemuritoare, a intrat in posesia unor probe de tesut cervical ale unei femei pe nume Henrietta Lacks. Dupa ce Henrietta Lacks fusese diagnosticata pe 5 februarie 1951 cu cancer cervical (de col uterin), i se facuse biopsie atat inainte de tratament, cat si dupa tratament. Ceea ce nu se prea spune public in mass media mainstream este faptul ca, pe 6 sau 8 februarie 1951, Henriettei i s-a montat pe colul uterin un mic tubulet cu radiu (substanta puternic radioactiva), fiindu-i astfel administrate 4800 mg-h de radiu si 11.500 R (röntgen). Abia dupa aceea au fost extrase cele doua mostre de tesut (de dimensiunea unei monede) din masa celulara de 2-3 cm marime care sangera usor la atingere.

Initial, Henrietta fusese diagnosticata cu carcinom cervical epidermoid, reinterpretat ulterior ca si adenocarcinom, care nici nu are cum sa existe in acel loc si demonstreaza doar ignoranta diagnosticului alopat si a cunostintelor alopate despre embriologie. La una din sedintele ambulante ulterioare de radioterapie i s-au luat din nou probe tisulare (biopsie). Din prima sau a doua proba tisulara, dr. Gey a izolat celule, iar la jumatatea lui februarie o colaboratoare a acestuia a observat ca una din probe se multiplica permanent si foarte rapid. Astfel, este foarte probabil ca aceste celule care se multiplicau intr-un asemenea ritm sa fi aparut abia dupa iradierea cu radiu si/sau raze Röntgen.

Din cauza diagnosticului si a iradierii, Henrietta incepuse sa aiba dureri crunte. Iradierea si panica datorata diagnosticului primit au declansat conflictul si programul biologic numit „conflict existential, conflict de abandon, conflictul refugiatului”, conflict care apare foarte frecvent odata cu internarea in spital, unde oamenii se simt abandonati. Acest program biologic, care afecteaza tubii colectori renali, duce la retentia de apa, de urina, de uree, creatinina, adica la „sindromul hemolitic-uremic”, astfel incat pe 4 octombrie 1951 Henrietta Lacks a murit in dureri crunte in spital, dupa ce tubii colectori renali lucrasera la capacitate maxima retinand toata urina, iar montarea de cateter uretral nu reusise. La autopsie s-a constatat dealtfel hidronefroza severa, a carei cauza medicina alopata nu o intelege nici in prezent.[3]

In ziua in care Henrietta Lacks murea, dr. Gey aparea la televizor anuntand ca „lupta impotriva cancerului va fi in curand castigata”. In 1952, Gey si colegii au publicat „evaluarea in vitro a potentialului de crestere a carcinomului normal, timpuriu intra-epitelial si invaziv, dintr-o serie de cazuri de carcinom cervical.” Un singur set de celule de carcinom cervical a fost perpetuat timp de aproape un an, in culturi continue de plasma de pui de gaina, extract de embrion bovin si ser de placenta umana: celulele HeLa.

Acest tip de celule care crestea uimitor de rapid si usor a fost denumit celule HeLa, devenind peste noapte un fel de „organism standard” pentru intreaga biologie si medicina de laborator. Luand in considerare ca astazi se stie ca din celulele stem se nasc toate celelalte tipuri de celule, de asemenea luand in considerare studiile facute incepand cu anul 2014[4] si faptul ca liniile celulare HeLa provin toate dintr-o singura celula a Henriettei Lacks, prin aceasta este demonstrat ca celulele HeLa din prezent provin fie dintr-o celula stem normala, fie dintr-o celula stem creata artificial prin iradiere.



Celulele stem se diferentiaza in celule normale in functie de mediul natural in care ajung, atunci cand acolo este nevoie de celule noi. Dar si din anumite celule diferentiate se pot naste la nevoie din nou celule stem, cand diviziunea celulelor deja diferentiate nu este suficienta pentru a acoperi nevoile celulare ale corpului.

Scurta istorie a „evolutiei” aberante a medicinei din cauza celulelor HeLa

Dupa ce dr. Gey a dezvoltat mediul propice pentru multiplicarea in masa a celulelor HeLa, a inceput sa le „infecteze” cu presupuse virusuri pentru a le pune la dispozitia productiei de vaccinuri. In 1953 si-a testat si Jonas Salk (inventatorul „oficial” al vaccinului polio) asa-zisele „virusuri” in celule HeLa, dupa ce pana atunci lucrase exclusiv cu celule de maimute. Tot in 1953, cromozomii celulelor HeLa au fost colorati intamplator, ceea ce a dus la determinarea numarului de cromozomi umani si ulterior la cercetari despre asa-zisele boli genetice.

Din anul 1954 a inceput productia industriala si comertul cu celule HeLa (patentate, evident). Din anul 1965 au fost introduse in cromozomii celulelor HeLa particule cromozomiale de la soareci, pentru a constata si studia structura cromozomilor umani. In timp s-a constatat insa ca cromozomii celulelor HeLa se inmultesc (si se modifica) in mod extrem de la sine [iradierea???], prezentand in medie 76-80 cromozomi puternic modificati, in loc de 46. S-a constatat ca celulele HeLa produc permanent noi „particule genetice”, care sunt interpretate in laborator fie ca noi componente cromozomiale, fie ca virusuri. Cu toate acestea, se lucreaza in continuare cu celulele HeLa, deoarece ele se multiplica usor, sunt foarte usor de cultivat si au devenit „celulele standard” ale teoriei celulare.

In anul 1984, Harald zur Hausen a pretins ca modificarile cromozomiale observate de el in celulele HeLa ar fi cauzate de un asa-zis „virus papilloma uman” (HPV), care ar cauza cancer de col uterin. Pentru aceasta ipoteza, zur Hausen a primit in anul 2008 premiul Nobel (se stie acum ca acolo a curs mita la greu, au existat investigatii asupra comitetului premiului Nobel din partea procuraturii etc.). In prezent se stie ca celulele care cresc mult timp in eprubeta produc permanent „material genetic” nou (pentru adaptarea la mediu), drept pentru care cromozomii lor devin tot mai instabili, iar in timp celulele capata tot mai multe caracteristici identice. De asemenea, aceste celule crescute mult timp in conditii de laborator incep sa semene tot mai mult intre ele, mai ales in ce priveste structura genetica. Exact in acest tip de celule gasim asa-zisul acid nucleic al fictivelor „virusuri papilloma” (HPV).[5]

Intrucat celulele HeLa se multiplica atat de usor, ele au fost declarate drept „standard genetic” de catre Richard Nixon in „Razboiul impotriva cancerului”, pentru a studia cancerul si posibilitatile de tratament, apoi au devenit standardul tuturor cercetarilor despre genetica. Din anul 1986, celulele HeLa sunt folosite cu „succes” si in cercetarea despre SIDA, desi s-a constatat rapid pana si printre cercetatorii din mainstream ca „HIV” se modifica atat de rapid si masiv incat celulele folosite la experimente trebuiau „tratate” cu doze mari de chimioterapie. In realitate, HIV este (ca si asa-zisul virus rujeolic) doar un artefact de eprubeta, adica particule celulare interpretate gresit ca fiind virusuri.[6]

Din toate „descoperirile” facute in urma „cercetarilor” cu celule HeLa au rezultat pana in prezent 12.000 cereri de patente, 4 premii Nobel si 85.000 lucrari publicate in reviste stiintifice. Aceasta inseamna cam 300 de publicatii pe luna, cu tendinta de crestere, iar aceasta in ciuda faptului ca inca din anii '70 se constatase ca celulele HeLa se modifica permanent, sunt instabile genetic si ca atare NU sunt indicate pentru niciun fel de cercetare, cu atat mai putin pentru cercetarea cancerului.[7]

Incepand din 1966, cu publicatiile lui Stanley Gartler[8], s-a descoperit ca „celulele canceroase” izolate din diverse tipuri de cancer si cu care se facusera cercetari pentru alte tipuri de cancer devenisera toate HeLa, se transformasera toate in celule HeLa! Explicatia oficiala: intrucat celulele HeLa ar creste si s-ar multiplica mult mai repede decat orice alte celule canceroase, ele ar fi contaminat si eliminat celelalte celule canceroase (!). Acest lucru inseamna ca o parte esentiala a cercetarii oncologice este o aberatie, ceva complet nestiintific, insa marea majoritate a cercetatorilor continua ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic.

In 1994, autorul Gerald Dermer a abordat si explicat aceste aspecte in cartea sa „Celula nemuritoare. De ce esueaza cercetarea oncologica”.[9] De aici rezulta ca doar foarte putine din celulele canceroase asa-zis „specifice” au fost contaminate de celulele HeLa; aceste asa-zise „celule canceroase”, care sunt de fapt celule stem, se modifica in timp, in eprubeta, pana ajung sa aiba toate aceeasi morfologie. Intrucat acidul nucleic are in realitate o cu totul alta functie fundamentala decat cea genetica (de transmitere a genelor), anume functia de a elibera energie, toate aceste procese sunt logice si previzibile din aceasta perspectiva.

In 2004, dna prof. Buehring a realizat un sondaj, al carui rezultat a fost ca aproape toti cercetatorii continua sa lucreze cu celule HeLa, desi le este clar ca astfel isi pericliteaza si anuleaza toata munca (si pe a lor si pe a colegilor lor), intrucat se stie deja oficial ca celulele HeLa „contamineaza” foarte usor toate celelalte celule. Rezultatul sondajului: nici macar 50% din cercetatori nu testeaza sa vada daca nu cumva culturile celulare le-au fost contaminate cu celule HeLa; mai mult de 60% din cercetatori fac troc intre ei cu linii celulare HeLa si nu le achizitioneaza din surse oficiale, asa-zis „curate”. Toti acesti cercetatori lucreaza nestiintific si absolut iresponsabil.[10]

O solutie a acestei probleme ar fi ca experimentele si publicatiile tuturor cercetatorilor sa fie controlate de niste grupuri cu adevarat independente, lucru pe care marile organizatii stiintifice l-au impiedicat pana in prezent. Dupa marele scandal Herrmann din 1998, au fost introduse Regulile Cercetarii Stiintifice, care impun cercetatorilor sa-si puna intotdeauna sub semnul intrebarii propriile descoperiri sau teorii, dar foarte putini biologi sau experti medicali respecta aceste reguli. Munca noastra de informare doreste sa dea un impuls pentru ca stiinta si omenirea sa ia la cunostinta din nou cum functioneaza cu adevarat biologia, lucru care a fost mult ingreunat dupa postularea teoriei patologiei celulare a lui Virchow in 1858.

O perspectiva asupra cercetarii in domeniul tesuturilor si celulelor

Stadiul actual de cercetare cu privire la „tesutul conjunctiv” al creierului, tesutul glial, ofera doua teorii. Prima: dezvoltarea de substante tisulare ar putea avea loc si in mod acelular, deci fara interventia celulelor. A doua: din masa nucleilor de ADN liberi si organizati acelular precum si din mitocondriile din tesutul glial al creierului[11] s-ar putea naste celule noi, contrar dogmei celulare virchowiene, care afirma ca celulele se nasc doar din alte celule. Astfel este justificata ipoteza ca in tesutul conjunctiv (in general) sau in alte locuri in corp ar putea aparea celule noi fara diviziune celulara, ceea ce ar explica multe fenomene observate pana acum in corpul uman si care sunt considerate inca inexplicabile.

Daca asa stau lucrurile cu adevarat, iar celulele pot aparea in functie de nevoile corpului si fara a se multiplica din alte celule, atunci este clar ca nu mai putem atribui celulelor presupusa functie a mostenirii genetice, care a devenit in ziua de azi explicatia universala pentru aproape toate procesele denumite generic „cancer”. Aceste concluzii logice despre auto-organizarea moleculelor si structurilor biologice pot fi trase din sinteza celor trei noi sisteme stiintifice (cel despre substantele fundamentale din corp, cel al celor 5 legi biologice descoperite de dr. Hamer si cel al apei dense, al substantei fundamentale a vietii, descoperite de biologul Peter Augustin).

Daca oamenii de stiinta vor reusi sa demonstreze ca celulele se nasc si din nucleii de ADN liberi care exista in organism si nu numai prin diviziune celulara, tragedia lui Rudolf Virchow ar fi completa. Initial el a refuzat sa accepte ipotezele formulate inainte de 1855, cum ca ar fi fost demonstrat in laborator ca celulele apar numai prin diviziune celulara, si a fost de partea fondatorilor teoriei celulare a vietii, Theodor Schwann si Matthias Jacob Schleiden, sustinand si el ca celulele apar in mod spontan in functie de nevoile corpului si nu prin diviziune celulara. Insa pentru a putea atribui celulelor un potential patogen propriu (= „boala apare in celula”), potential pe care celulele l-ar transmite mai departe prin diviziune celulara si astfel s-ar transmite mai departe si boala, Virchow a schimbat complet macazul de pe o zi pe alta si a adoptat ipotezele contrarii, despre care apoi a pretins ca ar fi fost rezultatul muncii lui.

Dubla tragedie a lui Rudolf Virchow ar fi nu numai ca el a cauzat intrarea in fundatura a medicinei, dar si ca –inainte de a fi postulat „patologia celulara”- tot el a avut in mana cheia pentru o medicina fara dogme, o medicina ca o adevarata stiinta a naturii, dar nu a stiut s-o foloseasca.

**************

Surse:
[1] Articole Dr. Stefan Lanka si Johann Siegfried Mohr in WissenschafftPlus 5/2016, 6/2015.
[2] „Das Feuer von Heraklit”. In a doua carte a lui Chargaff, intitulata „Privelistea de la etajul 13: Eseuri noi” („Die Aussicht vom 13. Stock: Neue Essays”), el a incercat sa ne avertizeze despre limitarea imaginatiei umane prin stiinta devenita tot mai dogmatica.
[4] Qi et al. Cancer Cell International 2014, 14:3. Sorting and identification of side population cells in the human cervical cancer cell line HeLa.
[5]  HeLa nucleic acid contamination in the cancer genome atlas leads to the misidentification of human papillomavirus 18. J Virol. 2015 Apr; 89(8): 4051-7
[6] Dr. Stefan Lanka: HIV – Realität oder Artefakt? Wechselwirkung, Dezember 1994
[7] Samuel Rutledge. What HeLa Cells Ar You Using? The Winnower June 11 2015
[8] Apparent Hela cell contamination of human heteroploid cell lines. Nature, 1968 Feb 24;217 (5130):750-1.
[9] Gerald B. Dermer. The Immortal Cell: Why Cancer Research Fails. 1994.
[10] Alexandra del Carpio. The Good, The Bad, And The Hela. Berkeley Science Review. 2013
[11] Dr. Harold Hillmann. A radical reassessment of the cellular structure of the mammalian
nervous system, 2011 


* * * * *

Completare

In 2007, Academia Internationala de Homotoxicologie a publicat o lucrare stiintifica avand titlul "Histologia si fiziologia substantei fundamentale (matrix)", din care spicuim ideile principale:


"Organismul are un sistem informational perineural alcatuit din microtubuli de proteine. Ceea in deceniile trecute era cunoscut sub numele de tesut conjunctiv pare a fi un sistem de comunicare omnidirectional intre toate tesuturile organismului uman, chiar la nivelul celulei. Prin acest matrix, fiecare celula stie ce face alta celula. Matricea fundamentala nu este sistemul nervos, este chiar mult mai rapid in comunicare decat acesta. Caile energetice ale matricei fundamentale sunt si mai vechi decat sistemul nervos.
Structura aproximativa a matricei fundamentale este matricea extracelulara (MEC) ca realitate histologica. Nu numai ca majoritatea interactiunilor intre sistemele de reglare au loc in matricea extracelulara, dar si prezenta sau stocarea de homotoxine la acel stadiu ar putea induce tot felul de dereglari si patologii, inclusiv intracelulare."

"Zona celulara protectoare se numeste spatiul extracelular. Nicio substanta nu poate ajunge in mod direct din exterior la celula, care este intotdeauna inconjurata de matrix. Aceasta matrix este un filtru biofizic tridimensional foarte fin structurat, care controleaza transmiterea de nutrienti celulari si produse metabolice, mediatori si orice alte substante din mediul celular. Nicio substanta nu poate patrunde direct din fluxul sangvin in celula sau invers. Pana si eliberarea de neurotransmitatori de catre neuroni ajunge in mod obligatoriu la celula prin matricea extracelulara."

"Fibroblastele sunt esentiale pentru matricea extracelulara si pentru procesele de reparatie din organism.
O disfunctie masiva a fibroblastelor cu o tulburare a matricei fundamentale ca si consecinta va rezulta intr-un risc crescut al intoxicatiilor celulare si prin asta se va ajunge la patologii cronice degenerative."

"Celulele sunt autonome si independente daca traiesc intr-o matrice extracelulara curata. Pentru a supravietui si a functiona, celulele au nevoie de nutrienti si sunt dependente de ceea ce primesc prin matricea extracelulara, caci nicio celula nu este hranita direct de catre vreun vas capilar. Celulele convertesc nutrientii in energie pentru a o utiliza adecvat. Specificitatea celulelor le ajuta sa indeplineasca anumite sarcini spre binele intregului organism."

"Intr-un mod bidirectional, nutrientii ajung la celule prin matricea extracelulara, iar produsele metabolice toxice ale celulelor sunt transportate prin aceeasi structura spre sistemul venos si limfatic. Depozitarea masiva de homotoxine la nivel de matrice extracelulara ar putea tulbura transmisia normala de nutrienti si de toxine, astfel creand un stadiu de sufocare pentru celule.

Intrucat homotoxinele pot ajunge din matricea extracelulara si in alte locuri din organism, matricea extracelulara devine cea mai mare platforma pentru evolutia bolii si a sanatatii."

Unul din oamenii de stiinta care s-au ocupat intens de cercetarea matricei extracelulare a fost fiziologul francez Claude Bernard, parintele conceptului de 'teren interior'.

"Acest termen de teren interior se refera la mediul imediat inconjurator al celulei, care se afla in lichidul interstitial din care se hraneste si in care elibereaza apoi produsele metabolice toxice. Starea de sanatate a mediului extracelular este esentiala pentru sanatate si impuritatea acestuia va cauza boli.
Ce a vrut Bernard sa spuna este ca in jurul nostru lumea se modifica permanent, dar intr-un organism care functioneaza bine, homeostaza determina ca totul sa ramana in echilibru si nicio intoxicatie sa nu dureze. Doar cand apar tulburari ale homeostazei apar si bolile."
Cel care a facut descoperirile cele mai spectaculoase si importante in domeniul substantei-matrix a fost fara indoiala profesorul Pischinger, directorul Institutului de Anatomie al Universitatii din Viena. Autor al revolutionarei carti "Matrix and Matrix Regulation", Pischinger este parintele conceptului de substanta fundamentala (Grundsubstanz), de matrice extracelulara, pe care a descris-o ca pe o substanta amorfa, de consistenta unui gel, care umple intreg mediul extracelular.

"Termenul de 'sistem de reglementare de baza' a fost introdus de prof. Pischinger. Este un sistem de homeostaza. Homeostaza este capacitatea organismului de a-si regla propriul mediu intern. Conceptul de sistem de baza de bioreglare provide din homeostaza."

Iata ca o terapie pentru regenerarea matricei extracelulare gasiti si in Romania

Prof. Dr. Probst recomanda pentru regenerarea matricei extracelulare sa ne petrecem in fiecare zi cateva minute desculti pe iarba, pentru a ne incarca organismul cu electroni!

In incheiere, va invit sa cititi un articol foarte interesant despre apa de mare si regenerarea celulara.

Sanatate si decizii intelepte va doresc!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu