Afacerea cu frica - acum cu completare

by - marți, ianuarie 26, 2010

- scris duminica seara -

David e bolnavior. De vineri seara are febra cand mai mare cand mai mica, a fost ieri tare pleostit si nu s-a dezlipit nici un centimetru de mine sau de Bogdan, a vrut doar in brate si a fost tot timpul ametit. Of, saracutul de el...

Ieri dimineata am incercat sa-i reducem temperatura cu Belladonna D6, dar la ora 12:30 avea deja 40°. Am fugit la urgenta de copii in clinica orasului Hanau. Cei care locuiti in Romanika, bucurati-va ca nici aici nu e mai bine ca la voi. Am asteptat ... 4 ore si jumatate (da, ati citit bine!!) intr-o sala de asteptare supraaglomerata, am stat si pe jos, ca sinistratii, printre copii care tuseau si stranutau fara probleme peste tot, il schimbam pe David intre noi ca sa-l putem tine pe umar sau pe pieptul nostru, caci era moale ca o carpa, saracutul de el...

Din cand in cand mai iesea cate o asistenta care masura temperatura la copiii cu temperatura de 40° si peste (!!), i-a dat lui David 3 picaturi minuscule de Nurofen (adica ce aveam si noi acasa si eu nu am vrut sa-i dau, ca doar nu umblam la simptome fara sa aflam cauza!) si ne-a lasat sa asteptam in continuare. Printre picaturi am aflat ca era de servici un singur pediatru, in timp ce la urgenta asteptau vreo 20 de pacienti, iar internati mai erau vreo 60!!!!! Na, care mai vreti sa emigrati?? Si care mai credeti ca ii faceti un bine bebelusului ducandu-l la spital?

As fi plecat dupa o ora, insa aveam o proba de urina la noi si - intrucat citisem ca la febra brusca poate fi si o infectie urinara cauza - voiam neaparat sa excludem aceasta posibilitate. In toata nebunia, faza cu urina a fost de circ. Bogdan se apuca sa-i schimbe pampersul lui David, care plangea de mama focului. Brusc, se porneste arteziana. Eu, cu prezenta de spirit, zic "Bogdane, ia repede servetele si pune-le peste putza, dupa aia le stoarcem intr-un paharel si avem astfel o proba de urina!". Si uite-asa, sa-l fi vazut pe Bogdan al meu cum statea aplecat deasupra cazii si storcea servetelele imbibate de pipi intr-o cutiuta de plastic de la Beba (din alea mici, in care pe vremuri congelam carnea pentru piureiasele lui David)...

Sa continuam... Testul de urina a iesit ok (by the way, imi cumpar niste betigase si tabelul respectiv si voi putea face in viitor astfel de teste si acasa, ca le faceam in timpul sarcinii si la ginecolog - ala avea in cabina de toaleta asa ceva!!). Dupa cele 4,5 ore am intrat la doctorita, de unde am iesit cu rezultatul pe care-l stiam dinainte: copilul este fit (ii mai scazuse temperatura si a plans la control de mama focului, lovind-o pe doctorita si ferindu-se de fiecare miscare a ei - dealtfel si pe pediatra o trateaza la fel, din prima secunda cand o vede incepe sa urle!), nu are nimic la urechi, nimic in gat, nimic la plamani... cu alte cuvinte, nu ne poate spune de unde vine febra, decat ca cica ar fi o infectie usoara (??!! si CUM a constatat ea asta???!!!), a zis ca trebuie sa supraveghem febra si sa n-o lasam sa creasca prea mult (de ce???), sa-i dam sa bea multa apa (mancare oricum nu a prea vrut)... Chestii pe care le stiam si noi... O fi febra de trei zile, roseola...

Oricum, lectia e invatata. Per total, ne-am pierdut cam 6 ore din viata degeaba, numai pentru ca ne-a fost frica si am vrut sa ne asigure un doctor ca totul e ok cu David... Frica este un prost sfatuitor. Acelasi "tratament" l-am vazut si la ceilalti parinti: toti copiii au primit Nurofen, pe unul il dureau urechile si abia in cele 4 ore de asteptare in sauna din sala aia l-a luat si febra, dupa care i-au dat imediat antibiotice (fara sa stie sigur ce avea!!!) si tot asa... Singurul lucru care m-a surprins acolo a fost ca nimeni nu a pronuntat cuvintele alea care incep cu gripa si se termina cu porcina ;-)

Azi David si-a mai revenit, la pranz a avut iar putina febra si i-am dat niste Belladonna, a dormit 2 ore neintors... Sper sa-i treaca repede, sa nu ma preseze Bogdan sa ajungem la pediatra, fiindca nu vad ce ar putea sa-i mai faca si aia decat sa ne recomande tot ceva impotriva febrei, vreun supozitor, ceva, pentru variatie... poate ma ia gura pe dinainte si-i spun sa si-l bage ea undeva...

* * * * *

Continui cu un mic update mai general...

Cu contractul de cumparare pt. apartament suntem in tratativele finale, dar pe cale de rezolvare cumva... de indata ce judecatorul de la curtea de tutela (sau cum se cheama) ne da aprobarea pentru pretul si forma contractului...

Cura pentru mama si copil inca nu am solicitat-o, abia saptamana care vine vreau sa-mi fac timp sa merg in sfarsit la doctorul de casa ca sa-mi dea trimitere.

Capitolul apoteotic l-am pastrat pentru final: in perspectiva (acum foarte probabila) a mutarii noastre in alt oras, am cautat locuri la gradinitele de acolo ca sa-l inscriu pe David dupa ce face 2 ani. Rezultatul: ZERO. Nu exista nicaieri nici un locsor liber, iar locul din orasul unde stam acum il vom pierde fiindca nu vom mai sta aici, logic, nu? ;-(((

Acum avem programare pe 12 februarie la biroul de intermediere pentru bone. Pana atunci trebuie sa mai vorbesc cu office managerita de la firma mea, careia i-am anuntat 2 alternative de program de servici incepand cu iulie: fie 6 ore dimineata (8-14), fie 6 ore dupa-amiaza (15-21), in functie de bona pe care o gasim sau nu... Ea a zis ca se intereseaza intern unde ma poate plasa, desi mi-a dat clar de inteles ca ideal ar fi sa vin 6 ore dimineata... O sun pe 11 februarie ca sa-mi dea vesti...

Cam asta ar fi despre noi la ora actuala... Sper sa revin cu vesti mai bune curand.

Pana atunci, va doresc sanatate multa tuturor!!

* * * * *

- completarea de marti seara -

Dupa ce ieri a aparut si eruptia de bubite pe burtica si pe piept (azi se vede ceva-ceva usor si pe picioare si pe frunte), concluzia este ca David are roseola. Exact ce banuisem noi. Ca atare, l-am diagnosticat mai bine decat "specialistii" lui peste. Doarme bine, dar e cam plangacios. Cred ca face si un salt de dezvoltare enorm, ca e mai vorbaret ca oricand... desi tot in coreana cu dialect swahili vorbeste... Hagn-dadn-dudn-dedn :-)

In seara asta i-a revenit si apetitul. Doamne-ajuta!

You May Also Like

2 comments

  1. Off Doamne! Sa va mai povestesc si eu cat m-am plimbat cu varicela pana la cel mai destept dr dermatolog din Timisoara? Slava Domnului ca nu am avut de asteptat cate 6 ore in fata cabinetelor...ma gandesc doar la cati as mai fi dat-o...
    Multa sanatate! Pupam Daviducul sa se faca bine...in Romanika nu mai stie nici naiba de virusi pe frigul asta (mai nou nu mai mor oamenii de gripa, ci de frig!)...Tata nici matele nu le scoate din casa...ca ii e mila!
    Ma bucur mult ca v-ati gasit casa...Poate face Doamne Doamne o minune si gasiti si loc la gradi...
    Sper sa mergeti la cura aia ptr mama si copil...Abia astept sa citesc impresii.
    Noi saptaman aviatoare plecam la bunici pentru ca tati are o conferinta pe la Bucuresti.

    Va pup!
    Miha

    RăspundețiȘtergere
  2. puilor, ma bucur ca v-a revenit pofta de mancare - e semn de insanatosire.

    Cat despre gradinite, inscrie-l la toate care iti plac! se mai elibereaza locuri, poate mai renunta altcineva care se muta, poate unii s-au inscris in 5 locuri ca apoi sa aleaga etc. Se mai elibereaza!!! Un motto al meu, din anii tulburi e "exista un loc undeva si pt mine".
    Va pupam.

    RăspundețiȘtergere