Am citit mai departe topicul Anei si am ajuns aici, la un pasaj-cheie scris de ea:
"la mine e din rau in mai rau si vreau sa vad luminita aia o data, ca nu mai rezist. la proiect o sa incerc sa mai lucrez in uichend, imi cer scuze pentru taraganare, dar nu am energie, pur si simplu. schimbarile de atitudine din partea mea au dus la schimbari de situatie, iar reactia mea la reactii a fost un atac de panica absolut cumplit ieri. ma simt la jumatea drumului - de intors nu mai pot, de mers inainte mi-e groaza, ma simt sfarsita si fara putere. dar nici sa stau unde am coborat nu pot, asa ca trebuie sa ma scot din mlastina asta cumva. sa cer ajutor, asta fac, desi nu stiu cum, ca n-am invatat niciodata. ieri am batut la vecina inusa sa ma ajute si m-a ajutat, dovada ca dragostea si intelegerea pot veni si din alte parti, nu numai de la mami si tati si fratioru' - pe care acum sunt extrem, extrem, extrem de furioasa, nu-mi trece deloc. credeam ca i-am iertat, uite ca de fapt nu inca. nu-mi pot controla furia pe ei, pur si simplu, imi vine sa urlu de tristete...nu stiu ce sa pun in loc, nu stiu cum arata iubirea adevarata la fatza, nu mai stiu cine sunt si din ce-s facuta. in limbaj de specialitate, am atins un "low". poa' sa urmeze un high sau un si mai low. cred ca se mai cheama si soc post-traumatic, pentru ca eu abia acum imi permit sa traiesc emotiile reale pe care le-am inghesuit adanc, ascunse si neauzite atatia ani de zile. ma simt de parca traiesc un doliu dupa o moarte care s-a intamplat jde veacuri in urma - copilul din mine. pentru ca eu am crezut la inceput ca e vorba despre un copil captiv, acum stau sa ma gandesc daca am fost vreodata copii, daca ne-am simtit copii...daca nu cumva am fost fortati sa devenim adulti prea devreme..."
Dintr-o data, mi-am amintit ca exact asa a decurs si la mine inceputul. De aceea m-am gandit sa scriu cate ceva pe tema asta, sa impartasesc din "vasta mea experienta" si acelora care fie sunt si ei la inceput de drum spre ei insisi, fie sunt inca blocati in reprimare si stau ghemuiti in pozitie de autoaparare in fata ideii de a face terapie (= de a-si schimba viata din temelii). Am incredere ca vei urma drumul meu, Ana, ma regasesc in aproape toate descrierile tale si am convingerea ca inteligenta ta iesita din comun te va ajuta sa-ti recuperezi si partea emotionala din tine care a ramas mai in urma pe parcursul vietii tale.
"la mine e din rau in mai rau si vreau sa vad luminita aia o data, ca nu mai rezist. la proiect o sa incerc sa mai lucrez in uichend, imi cer scuze pentru taraganare, dar nu am energie, pur si simplu. schimbarile de atitudine din partea mea au dus la schimbari de situatie, iar reactia mea la reactii a fost un atac de panica absolut cumplit ieri. ma simt la jumatea drumului - de intors nu mai pot, de mers inainte mi-e groaza, ma simt sfarsita si fara putere. dar nici sa stau unde am coborat nu pot, asa ca trebuie sa ma scot din mlastina asta cumva. sa cer ajutor, asta fac, desi nu stiu cum, ca n-am invatat niciodata. ieri am batut la vecina in
Dintr-o data, mi-am amintit ca exact asa a decurs si la mine inceputul. De aceea m-am gandit sa scriu cate ceva pe tema asta, sa impartasesc din "vasta mea experienta" si acelora care fie sunt si ei la inceput de drum spre ei insisi, fie sunt inca blocati in reprimare si stau ghemuiti in pozitie de autoaparare in fata ideii de a face terapie (= de a-si schimba viata din temelii). Am incredere ca vei urma drumul meu, Ana, ma regasesc in aproape toate descrierile tale si am convingerea ca inteligenta ta iesita din comun te va ajuta sa-ti recuperezi si partea emotionala din tine care a ramas mai in urma pe parcursul vietii tale.