Pentru ca studentii invata empirisme iar noi ne tratam dupa o medicina de acum 200 de ani. Sunt metode noi, cercetari noi dar nu vor vedea lumina zilei pentru ca farma are criteriile ei de afaceri care nu concorda cu realitatea.

Chiar microorganismele, însele, prin activitatea lor de scavangeri - hoitari, gunoieri, sanitari, debarasatori, curățitori - generează simptome neplăcute. Faptul că nu există rezistență la antibiotice și că microorganismele sunt distruse de fiecare dată cu ajutorul otrăvurilor chimice, duce la sistarea temporară a acelor simptome generate de activitatea specifică a microorganismelor. Dar, asta până când organismul, la comanda creierului, generează alte microorganisme... cu condiția să mai aibă suficientă energie vitală și resurse nutritive, pentru a face asta.

Problema este că, din ce în ce mai mult în ultimul timp, există situații în care simptomele nu se mai diminuează nici pentru că organismul intră în starea de luptă, declanșată de otrăvirea celulară cu antibiotice și nici pentru că microorganismele sunt distruse și nu mai generează simptome neplăcute. Asta arată cât de mare este degenerarea... cumulată cu lipsa de vitalitate și de resurse nutritive, necesare în procesul auto-vindecării.

Folosirea, generații la rând, a antibioticelor și a tuturor celorlalte medicamente de natură chimică, a marcat dramatic, integritatea, vitalitatea și genomul populațiilor. Se nasc generații de copii care moștenesc, genetic, amprenta distructivă a energiilor chimice artificiale. Rata randamentului procesului de autovindecare, a scăzut dramatic. Energiile chimice, electromagnetice și ionizante au impresionat negativ genomul uman, cu consecințe devastatoare.

Cu starea de otrăvire, organismul lupta prin simptome prin care încearcă să scuipe otrăvurile. Adică, vărsături, diaree, transpiratii, erupții cutanate, hemoragii tisulare, edeme. In cazurile grave apar și hipotensiunea si blocajul renal febra și hemoragiile extinse (febrele hemoragice pentru care se da vina pe virusuri patogene). Ficatul se mărește și are un rol important în detoxificare. S.a.m.d. Starea de "luptă" cu toxicitatea se manifestă prin simptome mai mult sau mai puțin intense.

Dacă nu există nicio rezistență la antibiotice, care distrug de fiecare dată microorganismele... si, dacă otrăvirea celulară cu antibiotice induce starea de luptă a organismului (simpaticotonie) care este explicația că în unele cazuri simptomele dispar iar în alte cazuri simptomele nu dispar? Asta nu poate arata decât că, în funcție de gravitatea afectarii, organismul manifestă anumite simptome, indiferent de prezenta sau absența microorganismelor și de starea de simpaticotonie indusă de otrăvirea celulară. Sau, poate că otrăvirea celulară nu induce o simpaticotonie ca în cazul unui conflict biologic, adică fără simptome. Și, poate că cercetătorii s-au înșelat iar microorganismele, în vivo, chiar se adaptează la antibiotice.

E ceva ce nu pușcă, aici. Dacă vindecarea nu poate avea loc fără acțiunea microorganismelor... iar microorganismele sunt distruse, de fiecare dată, de antibiotice - deoarece n-au nicun fel de capacitate de adaptare... atunci, cum mai are loc vindecarea? Și, dacă nu există adaptare la antibiotice a microorganismelor, cum se explică ”succesul” inițial al antibioticelor în îmbunătățitea simptomelor, ca urmare a distrugerii microorganismelor... comparativ cu eșecul ulterior, ce intervine după o perioadă de folosire intensivă, deși ele distrug, în continuare, microorganismele... cu aceeași eficiență ca la început?

Există așa numita antibiogramă. Este un test In Vitro, care arată ce antibiotice distrug microorganismul testat. Dacă n-ar exista rezistență la antibiotice, această analiză ar deveni complet inutilă. Dacă aceast test chiar este real, el dovedește că microorganismele chiar au capacitatea de a se modifica pentru a deveni imune la otrăvuri. Teoretic, chiar și microorganismele din așa zisele infecții nosocomiale (intraspitalicești) sunt considerate microorganisme rezistente la antibiotice. Atâta timp cât microscopul este la oamenii Sistemului, noi, ceilalți, nu putem decât să folosim puterea rațiunii. Mie, rațiunea îmi spune că dacă microorganismele n-ar căpăta rezistență la antibiotice, acum nu cred că mai erau prea muli oameni pe Pământ... mai ales dacă ținem cont de puternica otrăvire chimică și electromagnetică la care suntem supuși. Cred că biologul Stefan Lanka este unul dintre cei care pot face lumină în acest caz.

Există antibiotice care Nu distrug germenii de fiecare dată... dar care de fiecare dată reușesc să suprime simptomele? Iar atunci când nu reușesc să distrugă germenii... nu este din cauză că germenii se adaptează? În afară de adaptarea germenilor prin căpătarea de rezistență... din ce cauză un antibiotic n-ar mai putea ucide germenii? Să fie fiindcă, uneori, ar putea fi posibil ca rata producerii, de către organism, a germenilor... să fie mai mare decât puterea de exterminare a lor, de către dozele de antibiotic?

Experimentele în urma cărora acei câțiva medici au pretins că microorganismele cercetate de ei nu prezintă niciun fel de rezistență la antibiotice, au fost făcute în afara organismului. Cine poate dovedi că la fel stau lucrurile și cu microorganismele supuse acțiunii antibioticelor, în timp ce se află în organismul uman? Însă, indiferent dacă 1) microorganismele dezvoltă rezistență sau 2) sunt create de organism la o rată mai mare decât rata de distrugere sau 3) sunt înlocuite cu alt gen de microorganisme, ce nu pot fi ucise de antibioticul admninistrat... cert este că microorganismele supraviețuiesc, cumva. Fără microorganisme, supraviețuirea noastră ar fi imposibilă, ele fiind vitale în procesele vieții, inclusiv în procesele de auto-regenerare. Consider că nu există suficiente dovezi pentru a pretinde că microorganismele nu au capacitatea de adaptare pentru a supraviețui. Nici nu consider că n-ar putea fi posibil. Poate că altele sunt mecanismele prin care organismul reface rezerva de microorganisme vitale vieții și auto-vindecării. Poate aveți posibilitatea să-l consultați, în această privință, pe biologul Stefan Lanka. Poate că subiectul discutat aici, va face obiectul cercetărilor viitoare ale domniei sale.

Este evident că activitatea microorganismelor generează simptome. Însă reacția organismului la otrăviri, arată că simptomele nu sunt generate doar de către activitatea microorganismelor. Așa că, chiar dacă un tip de microorganisme sunt omorâte, simptomele pot continua drept consecință a faptului că alte microorganisme, de alt tip, n-au fost afectate de antibiotic... dar și ca simptome generate de către organism, independent de activitatea microorganismelor. Pentru a nu se înțelege greșit ceea ce afirm... se știe că toate microorganismele sunt simbionte și au asupra corpului nostru, doar efecte benefice, chiar dacă simptomele generate de ele sunt neplăcute.