~~ Acest text a fost initial o postare pe Facebook ~~
𝗗𝗢𝗠𝗘𝗦𝗧𝗜𝗖𝗜𝗥𝗘𝗔 (speciei) 𝗦𝗜 𝗩𝗜𝗦𝗨𝗟 𝗣𝗟𝗔𝗡𝗘𝗧𝗘𝗜
Pasaj din: Cele patru legaminte - 𝑫𝒐𝒏 𝑴𝒊𝒈𝒖𝒆𝒍 𝑹𝒖𝒊𝒛
Pasaj din: Cele patru legaminte - 𝑫𝒐𝒏 𝑴𝒊𝒈𝒖𝒆𝒍 𝑹𝒖𝒊𝒛
[„𝘋𝘰𝘮𝘦𝘴𝘵𝘪𝘤𝘪𝘳𝘦: relaţie reciprocă multigeneraţională în care o specie preia controlul și îngrijirea altei specii pentru a obţine de la aceasta o sursă constantă de resurse...”]
"Ceea ce vedeţi şi auziţi în această clipă este doar un vis. Visaţi chiar acum, deşi creierul este treaz.
Principala funcţie a minţii este de a vis, iar mintea visează 24 de ore pe zi. Ea visează nu doar atunci când creierul doarme, dar şi atunci când acesta este treaz. Diferenţa constă în faptul că atunci când creierul se află în stare de veghe, există un cadru material care ne face să percepem lucrurile într-un mod liniar. În starea de somn cadrul material rigid dispare, iar visul are tendinţa de a se schimba în mod constant.
Oamenii visează tot timpul. Înainte de nașterea noastră, oamenii dinaintea noastră au creat un mare vis exterior, pe care-l vom numi visul societăţii sau visul planetei. Visul planetei este visul colectiv alcătuit din miliarde de vise personale mai mici, care creează împreună un vis al familiilor, un vis al comunităţii, un vise al oraşelor, un vis al ţărilor, iar în final un vis al întregii umanităţi. Visul planetei include toate regulile societăţii, credinţele acesteia, legile, religiile societăţii, diferitele civilizaţii şi culturi, guvernele, şcolile, evenimentele sociale şi vacanţele.
Noi ne naştem cu capacitatea de a învăţa cum să visăm, iar oamenii care trăiesc înaintea noastră ne-au învăţat cum să visăm în același mod în care visează societatea.
Visul exterior are atâtea reguli încât atunci când se naşte un om, imediat i se captează atenţia de mic şi se introduc toate aceste reguli în mintea lui. Visul exterior se foloseşte de părinţi, de şcoală şi de religie, pentru a ne învăţa cum să visăm.
Atenţia este capacitatea noastră de discriminare, prin care ne focalizăm numai asupra a ceea ce dorim să percepem.
Prin mecanismul atenţiei, am învăţat o întreagă realitate, un întreg vis. Am învăţat cum să ne comportăm în societate; ce să credem şi ce să nu credem; ce este acceptabil şi ce nu este acceptabil; ce este bine şi ce este rău; ce este frumos şi ce este urât; ce este corect şi ce este greşit. Toate aceste cunoştinţe, toate aceste reguli şi concepte despre modul în care trebuie să ne comportăm existau deja când ne-am născut noi.
Visul exterior ne captează atenţia şi ne învaţă ce trebuie să credem, începând cu limba pe care o vorbim. Limbajul este codul prin care oamenii se înţeleg şi comunică între ei. Fiecare literă, fiecare cuvânt din fiecare limbă este o convenţie, un acord. Cuvântul pagină este o convenţie pe care noi o înţelegem. Odată ce am înţeles codul, atenţia noastră este captată şi energia este transferată de la o persoană la alta.
Singura modalitate de a înmagazina informaţiile este prin a ne da acordul. Visul exterior ne poate capta atenţia, dar dacă nu suntem de acord cu el, nu stocăm informaţia. În momentul în care suntem de acord cu el, noi credem în acest vis, iar acest lucru se numeşte credinţă. A avea credinţă înseamnă a crede necondiţionat. În procesul de domesticare a omului, informaţia de la visul exterior este convertită în visul interior, creând întregul nostru sistem de credinţe.
Copiii sunt domesticiţi la fel cum sunt domesticite animalele. Pentru a dresa un câine, noi îl pedepsim şi îi oferim recompense. Exact la fel ne antrenăm copiii, ca pe oricare alt animal domesticit: cu un sistem de pedepse şi de recompense. Atunci când copilul acţionează împotriva regulilor el este pedepsit; când acţionează conform regulilor el este răsplătit.
Ne-am creat astfel necesitatea de a capta atenţia altor oameni pentru a primi recompensa dorită. Cu teama de a fi pedepsiţi şi cu frica de a nu fi recompensaţi, începem să ne prefacem că suntem ceea ce nu suntem, doar pentru a le face plăcere celorlalţi, doar pentru a fi suficient de buni pentru cei din jur. încercăm să le facem plăcere mamei şi tatălui, încercăm să le facem plăcere profesorilor la şcoală, încercăm să le facem plăcere celor de la biserică, şi astfel începem să jucăm un adevărat teatru.
Ne prefacem că suntem ceea ce nu suntem deoarece ne este teamă că vom fi respinşi. Frica de a fi respins devine frica de a nu fi destul de bun. În cele din urmă, ne transformăm în cine nu suntem de fapt."
Ce invatam de aici?
De la Don Miguel Ruiz putem invata sa ne maturizam si sa nu ne mai lasam prinsi in capcana de a astepta "morcovelul" recompensei doar cand suntem supusi, cand ne dam acordul sa fim exploatati pe toate planurile, cand inghitim ca pelicanul pe nemestecate doctrine care de care mai "intelepte" care ne sunt bagate cu forta pe gat in timp ce ni se da iluzia ca suntem mangaiati pe capusor 😉
ADEVARUL e initial greu de digerat. Dar cat de ELIBERATOR este! Si in momentul cand INTEGREZI REAL ADEVARUL, intotdeauna apar si solutiile 🙂
𝐂𝐄 𝐄𝐒𝐓𝐄 𝐒𝐂𝐀𝐍𝐓𝐄𝐈𝐀 𝐃𝐈𝐕𝐈𝐍𝐀
EUL NOSTRU ADEVARAT este doar iubire.
SCANTEIA DIVINA DIN NOI este doar iubire.
ESENTA SPIRITULUI care suntem este doar iubire.
⭐⭐⭐⭐⭐
𝑫𝒂𝒗𝒊𝒅 𝑰𝒄𝒌𝒆 scrie asa:
"TOT CEEA CE ESTE se refera la o stare de CONSTIENTA TOTALA care STIE ca este constienta.
TOT CEEA CE ESTE, A FOST si POATE FI VREODATA inseamna toate posibilitatile si tot potentialul care asteapta sa se manifeste prin perceptie.
SPIRITUL este acea stare de constienta eterna, fara forma.
Cu cat esti intr-o frecventa mai densa, cu atat e mai greu sa ramai conectat si influentat de SPIRITUL si acea proiectie a spiritului in forma, pe care vechii intelepti o numeau SCANTEIA DIVINA. Aceea este conexiunea noastra cu EUL INFINIT al SPIRITULUI. Cand acea conexiune este bruiata, incepe suferinta umana.
SCANTEIA DIVINA experimenteaza simularea (1) pe taramul materiei prin corpul uman si (2) pe taramul astral prin ceea ce numim 'suflet'.
Ca atare, sufletul este cel captiv in Samsara, adica in ciclul reincarnarilor.
Creatorii matrixului, ai simularii deci, nu au nicio problema ca noi sa credem in 'suflet' ca adevaratul nostru EU, caci prin aceasta credinta perceptia noastra despre noi insine si despre realitate se invarte TOT IN SIMULAREA LOR.
JOCUL lor consta in a programa perceptia SCANTEII DIVINE sa creada ca este doar corp si suflet si ca are musai nevoie sa se reincarneze de nenumarate ori ca sa 'invete lectii' si sa 'evolueze', adica fix la fel cum la nivel pamantesc oamenii care isi pun pe cap castile realitatii virtuale si intra in metaverse sunt convinsi ca traiesc in acea realitate virtuala cu castile pe cap. Abia cand isi dau castile jos constientizeaza ca erau in cu totul alta parte!!
SCANTEIA DIVINA este proiectia SPIRITULUI, o expresie a TOT CEEA CE ESTE, A FOST si POATE FI VREODATA care este si CONSTIENTA DE CEEA CE ESTE.
𝐒𝐂𝐀𝐍𝐓𝐄𝐈𝐀 𝐃𝐈𝐕𝐈𝐍𝐀 𝐧𝐮 𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐬𝐚 '𝐞𝐯𝐨𝐥𝐮𝐞𝐳𝐞'."
⭐⭐⭐⭐⭐
O sa mai revin si cu alte postari pe aceasta tema, caci tare mult imi doresc sa iesim toti din aceasta capcana.
