• Home
  • Parenting
  • Vaccinare
    • Pharmafia
    • Copii vatamati de vaccin
    • Virusuri si Bacterii
  • Despre Feli
  • Noua Medicina Germanica
  • Contact

Jurnal si introspectii de mamica - Feli Popescu

facebook google instagram
De multi ani de zile mi se tot cer sfaturi si recomandari de catre mii de parinti privind simptomatologia copiilor lor din perspectiva legilor biologice ale naturii (NMG - Noua Medicina Germanica).
Foto: Thinkstock by Getty Images

A sosit timpul sa va prezint ghidul unei anamneze corecte si complete din punct de vedere al legilor biologice ale naturii.

Deci daca aveti nevoie de sfaturile mele, va astept cu raspunsuri detaliate si exacte la intrebarile de mai jos.
Share
Tweet
Pin
Share
6 comments
"Am fost spalati pe creier de mici ca bacteriile din gura ar produce, din zahar si carbohidrati, niste acizi care ar ataca dintii si ar face carii (gauri) in ei.

Dintii sunt insa de departe cele mai rezistente si dure structuri din corp. Deci acizii respectivi ar trebui sa fie foarte agresivi si corozivi, nu-i asa ?

Insa cum se face ca acei acizi nu ataca niciodata mucoasa, gingia sau limba, ci culmea, ar ataca numai dintii, al caror smalt este cea mai rezistenta substanta?

Cea mai buna dovada a faptului ca nicio carie nu apare din cauza bacteriilor este urmatoarea: daca va uitati in morminte, veti vedea ca dintii raman neatacati si se mentin nealterati cel mai mult, mii de ani, desi la putrefactie sicriul e plin de microbi de tot felul. Daca ar exista in gura microbi care sa produca acizi capabili de a ataca smaltul, atunci mai intai acidul ar fi facut gaura in mucoasa gurii.  

De ce nu ne arde si ne doare gingia sau mucoasa de la acidul acelor bacterii ? De ce acizii nu ne-ar face gauri si in gingie sau mucoasa sau limba, ci numai in dinti si masele? (Aftele din gura nu sunt cauzate de acizi, in caz ca va ganditi la ele. Aftele au alte cauze si nu apar in legatura cu cariile).

Cele mai multe resturi de mancare – si deci si bacteriile - se afla oricum in spatiile interdentare si nu pe suprafata dintilor sau a maselelor. Insa in spatiile intradentare cariile apar cel mai rar, iar gingia sau mucoasa adiacenta nu este atacata niciodata de acei acizi teoretici, desi este clar ca acolo se afla cele mai multe bacterii. De aceea ne bat la cap dentistii sa curatam bine acel spatiu cu ata dentara sau cu periuta.

Deci, cu privire la formarea cariilor, spalatul pe dinti nu aduce nimic, avand in vedere ca peste 90% din carii apar in locuri in care oricum nu raman resturi alimentare si periajul nu are niciun folos.
Aceasta teorie a aparitiei cariilor nu poate fi decat o prostie. Ca aproape toate teoriile medicale de pana acum, dovedite deja de Noua Medicina Germanica si de legile biologice ale naturii ca fiind gresite.
Share
Tweet
Pin
Share
17 comments

Diferenta dintre a linisti si a consola


Bebeii percep lumea mult mai intens decat adultii. Bebeii plang si oracaie. Este modul lor de a comunica, de a exprima ce-i apasa, plansul lor are mult mai multe motive decat crampele, colicile, foamea, un pampers plin sau dorinta de apropiere. Un bebe poate experimenta sentimente de durere sufleteasca, de singuratate, de tristete, de dezamagire, de aparare sau de suprasolicitare, el e capabil sa-si imparta senzatiile in “placute” si “neplacute” si sa le retina in memorie. 


Share
Tweet
Pin
Share
4 comments
De curand am citit pe Facebook intr-o grupa urmatorul anunt postat de o mamica pe care nu o cunosteam:
Constelatiile familiale-detalii

"Farmecul Metodei constelaţiilor familiale şi organizaţionale constă în trăirea la care suntem expuşi în calitate de participanţi, trăirea la rezonanţa inconştientă prin care descoperim că am fost alesi să reprezentăm pe cineva fără să cunoaştem acea persoană şi să descoperim aspecte comune, trăirea unei părţi din viaţa altei persoane şi din a cărei reprezentare putem să ne rezolvăm anumite aspecte din viaţa proprie.

ConstelaÅ£iile familiale ÅŸi organizaÅ£ionale reprezintă o metodă prin care interconectarea în funcÅ£ie de întreaga noastră istorie de viaţă personală, familială, organizaÅ£ională, socială, culturală, naÅ£ională, este înfăţiÅŸată prin reprezentanÅ£i umani cu scopul identificării sursei unei dificultăţi ÅŸi a armonizării acelei situaÅ£ii pentru atingerea obiectivelor personale, familiale, organizaÅ£ionale.

Temele ce pot fi abordate sunt deopotrivă probleme ÅŸi suferinÅ£i, dar ÅŸi necesităţi de îmbunătăţire a vieÅ£ii, de trecere de la satisfăcător către mai mult ÅŸi mai specific personalităţii, familiei, profesiei, organizaÅ£iilor ÅŸi obiectivelor acestora. Iar metoda constelaÅ£iilor familiale ÅŸi organizaÅ£ionale scoate la iveală de multe ori modalităţi nebănuite către o viaţă aÅŸa cum ne-o dorim ÅŸi nu doar atât cât părea că se poate…

Eficienţa metodei constelaţiilor familiale şi organizaţionale constă în foarte multe aspecte dintre care menţionez doar câteva: experienţa în sine de explorare a temei personale, dar şi de implicare în a fi reprezentant în constelaţiile celorlalţi, face ca lucrul propriu zis să fie multiplicat de numărul de reprezentări. Cu fiecare reprezentare, mai rezolvăm ceva în noi şi relaţiile noastre, mai aflăm ceva nou. Un alt aspect referitor la eficienţă este legat de faptul că această metodă implică toate modalităţile noastre senzoriale şi uneori extrasenzoriale, astfel lucrul conduce la integrarea rapidă şi rezultatele apar în concordanţă."
(Sursa: Loreley Nedelcu - constelatiifamiliale.com)


Citind anuntul, m-am speriat: aoleu, au inceput sa prolifereze si in Romania constelatiile familiale ale lui Hellinger?

Sa va spun de ce m-am speriat. Din ce am citit cu ani in urma pe tema asta si din ce am discutat si cu terapeuta mea, eu personal am ajuns la concluzia ca metoda asta este extrem de periculoasa. Tineti cont ca o gasisem intr-o perioada de depresie grava si de disperare totala (2005-2006), cand ma agatam de orice idee ca sa pot functiona cat de cat, dar dupa ce am aprofundat aceasta metoda a lui Hellinger si am vorbit si cu doua persoane care trecusera printr-o astfel de "constelatie familiala", am realizat cat este de periculoasa.

Practic, despre ce e vorba? In caz ca nu ati inteles nimic din prezentarea foarte "eleganta" si foarte vaga de mai sus, e vorba de niste "ateliere" cu mai multi clienti si un facilitator, la care se "rezolva" problemele si traumele unuia din clienti la modul urmator: clientul este asezat intr-un loc, iar pe langa el sunt alesi (dupa criterii complet aleatorii) diversi alti clienti prezenti la "atelierul" respectiv, care vor interpreta rand pe rand diverse roluri ale unor personaje sau concepte din viata clientului principal, astfel creandu-se un "camp energetic" al familiei clientului, din care - intuitiv - vor iesi la iveala si se vor rezolva anumite probleme ale acestuia. Va place pana aici? Are sens reclama? 


Ei bine, parerea pe care mi-am format-o eu personal pe cand eram potential client, dupa un research consistent, este ca aceste constelatii familiale NU reprezinta niciun fel de "terapie", ci sunt pur si simplu o inscenare grosolana cu marionete naive, asezonata de multe ori cu dresura, umilirea si manipularea "pacientilor" in public. In germana, Familienaufstellung inseamna dealtfel asezarea familiei. Adica participantilor li se spune inclusiv unde sa se aseze, sunt mutati ca piesele de sah, li se indica ce rol trebuie sa joace (si sunt la roluri, nenica, de te ia ameteala, inclusiv viata, moartea, destinul, cancerul, copiii avortati ai lu' bunica trebuie interpretati acolo, sa aiba publicul joc de emotii si sa intre toti intr-o transa colectiva), li se spune in "pielea" cui trebuie sa se puna si sentimentele cui trebuie sa le simta (cand ei saracii inca nu au invatat sa se puna in PIELEA LOR si de fapt acolo e intreaga lor tragedie!!), dupa care incepe un fel de exorcism combinat cu o hipnoza colectiva total pierduta de sub control, o hipnoza care se produce fara niciun fel de cadru supravegheat competent, fara niciun fel de pregatire emotionala a participantilor, care sunt de cele mai multe ori aruncati intr-un haos sufletesc de nedescris... mai ales cand "rezultatele" acestor constelatii dirijate NU CORESPUND cu ceea ce simt de fapt in sufletul lor participantii, acesti copii ramasi captivi intr-un corp de adult.

Ideea asta cu roluri diferite mi s-a parut un teatru de spalaturi pe creier, fiindca in asemenea constelatii nu e vorba nici pe departe de a intra in "anumite incaperi ale sufletului", cum formula persoana care postase mesajul original pe FB, ci dimpotriva, se practica indepartarea si mai mare de propriile tale trairi, sugerandu-ti-se sa te identifici nu numai cu diverse personaje din viata altora (preluand deci - chiar daca doar la modul superficial - si din traumele si istoria personala a altora!), dar mai ales sa te identifici cu anumite personaje din viata ta si cu trairile si motivatiile acestora (aka parintii, ca acolo e buba, se stie ca 99% din participanti o "aduc" pe scena intotdeauna pe "mamica"!), dupa care - i-auzi braul! - e musai sa iertam la comanda, sa stergem cu buretelul abuzurile comise de "mamica" si "taticul" sau "bunicutul" sau "unchisorul" - normal, din moment ce ne tot punem in pielea lor, descoperind traumele si dezechilibrele lor, descoperind constelatiile altor si altor membri ai familiei noastre, nu mai putem sa ne interpretam si pe NOI INSINE, deci practic accentuam in continuare abuzul comis ASUPRA NOASTRA, cand noi de fapt de ala incercam sa scapam, sa ne eliberam... Cand nu suntem inca pregatiti sa ne iertam nici pe noi, fiindca nu am iesit mental din starea de dependenta de parintii abuzivi, cum ar putea oare sa functioneze "iertatul" asta impus asa, la sedinte de teatru hipnotic cu public? Nu are cum... insasi iluzia este extrem de nociva.

Eu dintotdeauna am simtit asa: cand om fi gata cu traumele noastre, cand ne-om vindeca NOI ranile, sunt de acord cu iertarea si a lui Hitler... dar nu inainte si mai ales nu inversand cauzalitatea; adica mai intai imi impun sa iert si dupa aia ma fac bine? haida-de; e aici o capcana enorma, cu implicatii extrem de periculoase; vezi ce scrie si Alice Miller in articolul tradus de mine cu titlul "Despre iertare".

Rog a se retine ca critica mea fata de metoda constelatiilor familiale este exclusiv din perspectiva cuiva care s-a informat ca potential client si a identificat pericolele acestei metode tocmai pentru acei oameni care PREA MULT s-au pus doar in pielea celorlalti, PREA MULT si-au ignorat propriile traume, propriile dureri, propriul suflet.

Abia mai tarziu am abordat si la terapia mea proprie problema si am primit confirmarea ca instinctul meu nu ma inselase si ca o asemenea metoda poate face mai mult rau decat bine. Ah, si nu, nu am nimic impotriva sedintelor de terapie personala in care incerci de pilda sa te reconectezi intuitiv la vechile dureri, sa te lasi prada vechilor sentimente si sa reintri in starea de constienta de la, sa zicem, 10 ani, sa-ti vizualizezi parintele-abuzator si sa incerci sa-ti recuperezi trairile de atunci (fiindca numai asta duce la o potentiala vindecare si rezolvare a traumei: retrairea ei in starea de constienta de atunci! - neaparat de citit cartea psiholoagei Jean Jenson - Reclaiming your life), dar asemenea metode pot fi folosite cu succes doar intr-o terapie individuala, dupa ce s-a stabilit o relatie de incredere totala intre terapeut si fostul copil abuzat care e clientul, intr-un cadru de deschidere controlat exclusiv de client, deci exclusiv pe baza propriilor trairi, fara indicatii regizorale din exterior etc.

Sunt perfect de acord cu ce a spus persoana cu mesajul original, ca "Putem trai cu durerea ascunsa, insa ea ne poate dauna mai mult daca ramane cu tine, decat daca trec prin ea. In multe terapii te duci cu gandul sa vindeci imediat si realizezi ca drumul este lung, lung [...]".

Sunt pe aceeasi lungime de unda in privinta asta, nu exista scurtatura, singurul drum prin durere este PRIN DURERE!! Dar sa fie durerea ta proprie, nu a unor personaje halucinate din viata ta sau a altora intr-un decor de mascarada cu pretentii terapeutice...


"Atunci cand facilitatorul alege, ei nu stiu cum arata oamenii care sunt reprezentanti, asa ca nu pot fi influentati. In momentul in care un reprezentant patrunde in campul energetic al familiei clientului, el simte ceea ce simte individul pe care il reprezinta. Aceste lucruri pot sau nu pot fi familiare clientului. De exemplu, doua persoane care reprezentau mama si tatal unui client nu se priveau unul pe altul, iar clientul a fost de acord ca aceasta este o imagine autentica a relatiei celor doi." (aimee.ro - Care sunt beneficiile metodei de constelatii familiale?, citand ca sursa Joy Manne, PhD: Family Constellation – A Practical Guide to Uncovering the Origins of Family Conflict)


Sa-mi iertati furia, dar eu personal nu am capacitatea de a intelege cum un om poate sa fie atat de IMBECIL incat sa puna botul la asa ceva, sa cumpere drajeul asta de "adevar" supt de altcineva si scuipat sub aceasta forma. Pe ce criterii alege facilitatorul? Ii place galbenul si persoana care joaca destinul are o cravata galbena? CUM patrunde reprezentantul in campul energetic al familiei clientului??????? CUM simte acest reprezentant taman ceea ce simte individul pe care il reprezinta?????? Vine cumva din mormant unchiul Vasile (de ex., unul din abuzatorii mei) sii ii sopteste la ureche ca o fantoma ce sentimente are el in clipa aia??? Ah, bine ca se precizeaza ca "aceste lucruri pot sau nu pot fi familiare clientului". Pai la o asemenea "metoda", mai bine ma bazez pe mama Omida sau iau doua zaruri si doi catei de plastic si ii las pe ei - pe gratis! - sa patrunda in campul meu energetic si ii pun sa joace rolul de mama si tata si ii pun sa stea cur in cur... si nu ma costa nimic.

* * * * *
 
Inainte de a-l naste pe David in 2008, eu facusem deja peste 4 ani de terapie non-directiva centrata pe client (metoda rogersiana), care m-a ajutat sa-mi salvez viata! Acolo am invatat sa ma confrunt cu traumele, cu valurile de depresie, acolo am invatat ca nu exista scurtatura pe drumul eliberarii de traume, acolo am invatat de ex. ceva ce mi-a dat putere multa in infruntarea cu demonii trecutului:
1) Nu se mai poate intampla nimic din ce nu s-a intamplat deja.
2) Adultul suporta.
Prin aceasta terapie, eu mi-am rezolvat f.f.f. multe din traumele copilariei, cu multe rezultate pozitive in prezent, din care enumar aici (in ordine cronologica, nu a importantei) doar trei:
  1. Mi-au trecut complet durerile "cronice" de stomac pe care le aveam inainte de terapie (si care erau de fapt FURIA mea stransa si reprimata si niciodata exprimata, de teama de a nu pierde "iubirea" celor care oricum nu ma iubeau);
  2. Mi-au disparut niste dureri de coloana "cronice" si insuportabile (ma trezeam dimineata impietrita de durere, cu senzatia unui corset de otel in jurul coastelor, care ma impiedica sa inspir profund, si nu ma puteam da jos din pat decat dupa ce stateam 10 minute in pozitie fetala); aceste dureri mi-au trecut definitiv la cateva saptamani dupa ce am constientizat la terapie GREUTATEA pusa de catre mama mea pe umerii si pe coloana mea vertebrala de a o face pe ea fericita (de aici si numele pe care mi l-a ales), durerile au disparut 100% din clipa cand am constientizat ca trebuie sa pun raspunderea acolo unde ii era locul si sa ma eliberez, la 37 de ani, de incercarile inutile si imbolnavitoare si toxice de a o face pe mama fericita in speranta copilului captiv din mine ca atunci, abia atunci cand voi reusi s-o fac pe mama fericita, imi voi obtine si eu de la ea "feliuta" mea proprie de fericire.
  3. De unde nu-mi dorisem niciodata copil, la 38 de ani am realizat datorita revelatiilor de la terapie ca a fi copil nu este iadul pe care-l traisem eu, am constientizat ca eu nu sunt mama mea, am realizat ca nu era adevarat ce-mi spusese mama o viata intreaga ("ai copil, te-ai nenorocit, nu mai ai viata proprie, totul se duce de rapa etc. etc."), am constientizat ca traisem cu o viziune gresita integrata de la mama mea, de care am putut in sfarsit sa ma eliberez si astfel a aparut dorinta de a deveni mama, dorinta incununata la 40 de ani...
Pe masura ce aveau loc schimbarile si le constientizam tot mai mult, o mai intrebam pe terapeuta: "Dar daca stiati asta, de ce nu mi-ati spus??" si ea imi explica, mereu cu aceeasi rabdare divina, ca nu m-ar fi ajutat cu nimic sa vina de la ea, ca EU trebuia sa descopar totul in mine fiindca EU sunt singura care are acces la propria istorie personala.

Ei, poate si de aceea mie constelatiile astea familiale mi-au aparut instinctiv ca ceva absolut neautentic, o metamorfoza superficiala, sugerata si periculoasa tocmai fiindca este menita sa ii ademeneasca pe clienti intr-o “ordine” impusa si dirijata de conducatorul spectacolului (pardon, facilitatorul - ce gaselnita de marketing cu aceasta denumire!!),o ordine care insa nu are nimic de-a face cu constelatia sufleteasca autentica a clientilor, ca sa ramanem in terminologia asta. Hellinger era obsedat cu ordinea, totul sa aiba ordine (evident, ordinea stabilita de el). Un client/pacient aflat intr-o stare de depresie grava, care nu-si mai poate gestiona viata ca inainte, este de multe ori extrem de vulnerabil si devine o prada usoara pentru acesti "guru" ai unei ordini iluzorii pe care o vand sub forma acestor constelatii familiale.
 
Imi mai aduc aminte de o chestie pe care am simtit-o extrem de nociva, care spunea ceva de genul “daca iti onorezi parintii – indiferent de ceea ce ti-au facut – atunci apare ordinea in adancul sufletului”. Tin minte ca la acel pasaj am simtit cel mai clar ce nu este in ordine cu aceasta metoda, desi atunci n-as fi putut sa articulez in atatea cuvinte, pe atunci as fi spus doar un "ba pe-a ma-tii, cine e prost sa creada o asemenea gogomanie!!"...
 
Ca fost copil abuzat (caci toate depresiile se nasc in urma unei copilarii abuzive, make no mistake!), ceea ce te ajuta sa te vindeci nu este sa onorezi abuzatorul, ci sa te reconectezi la adevarata ta fiinta, sa te eliberezi tocmai de obligatia toxica de a saruta mana care te lovea sau inca te loveste (la propriu sau la figurat). Cand iti eliberezi sufletul de traume, cand iti recastigi controlul asupra propriei vieti, cand schimbi macazul si iti asumi in intregime raspunderea pentru propria ta viata, cand faci un salt de evolutie personala incat sa inveti sa-ti gestionezi altfel problemele care te-au adus la depresie etc., abia atunci –eventual, nu e obligatoriu
– ajungi la starea naturala de gratie in care sa ierti. Eu am trecut prin asta cu tata, cu care acum am o relatie mult mai profunda, mai autentica si mai apropiata decat inainte de ruptura. Nu insa si cu mama, unde nu este deocamdata nimic de facut.

Ceea ce vreau sa accentuez este AUTENTICITATEA, faptul ca totul trebuie sa vina natural si firesc din noi, nu ca un rol, nu ca o hipnoza colectiva, nu ca o sarcina de indeplinit intr-o “constelatie” care ar fi, vai, mai presus de noi si noi suntem doar niste marunte personaje care trebuie sa inghita adevaruri si solutii universale propagate de niste autoritati exterioare care ori binecuvanteaza, ori condamna… cel putin asta reiese din tot ce am citit eu despre cum decurg "constelatiile de autoflagelare" dupa metoda lui Hellinger. 

Pe homepage-ul romanesc scrie de exemplu:

Se aleg din participantii la grup reprezentantii membrilor familiei si sint pozitionati intuitiv de catre participantul care lucreaza. Ca si cind ar avea loc o intrare in cimpul energetic al acelei familii, acesti reprezentanti incep sa simta in corpurile lor sentimentele membrilor familiei pe care ii reprezinta. Privind cum sint pozitionati reprezentantii si intrebindu-i cum se simt, facilitatorul poate sa-si faca o idee despre unde ar putea fi problema in sistem. Apoi experimenteaza mutind oamenii si aducind in constelatie posibile alte persoane care lipsesc pina cind inima se deschide.


Bai, ma lasati cu cacanariile astea?

Cei care citesc blogul meu de mai multa vreme stiu prea bine ca eu functionez departe de mainstream, dar de data asta trebuie sa ma situez de partea Asociatiei Germane de Terapie Familiala Sistemica in critica masiva pe care ei o exprima vizavi de Hellinger fix pt. ce am spus si eu: submineaza autonomia pacientului, nu accepta nicio critica si se crede detinatorul adevarului, li se sugereaza pacientilor ca e suficient sa meargala 2-3 constelatii in public si gata cu problemele (deci practic ii arunca intr-o disperare si mai mare in cazul cand acestia nu percuteaza la indicatiile regizorale ale "facilitatorului"), este o metoda lipsita de etica fata de pacient, nu respecta ritmul de vindecare si de prelucrare a traumelor care este diferit si individual, manipuleaza pacientii fara a fi creat inainte un cadru solid de incredere intre client si terapeut etc. etc. etc.

Ah, inca ceva despre metoda lui Hellinger:
"Incest isn't bad at all
Hellinger's controversial methods include an incest-therapy of his own making. In his view, a father who has sexually abused his daughter in childhood cannot been held responsible for the deed. The actual offender is the mother, whose repeated rejection of her husband's sexual advances causes him to use the daughter instead. Hellinger turns a blind eye to the problems that emerge from incest, claiming that nothing is wrong with sex and even postulates that a young girl might well experience her father's advances as an exciting, pleasurable adventure. Years of terrible trauma and victimization are completely denied, and during family constellations these problems are "solved" by means of the following ritual: the practitioner orders the representative daughter to kneel down in front of her representative father [frequently in public!] and is then told to say: "Thank you Dad, I am very grateful to have been able to do this for you". Hellinger believes that the distorted family balance will be restored in this manner, but critics point out that this 'therapy' is extremely humiliating to the victim and will in no way contribute to a solution of such a serious problem. German writer Elisabeth Reutter, sexually abused by her father during her youth, writes in her autobiographical book Gehirnwäsche [Brainwash] (3), that Hellinger's incest-therapy almost expelled the last remainders of her human dignity."

Cu alte cuvinte, sa practicam "vindecarea prin reconciliere", sa ne "vindecam" de traumele incestului negand toti anii de traumatizare si victimizare si "rezolvand" problemele prin urmatorul ritual: "facilitatorul ii ordona fiicei reprezentative sa ingenuncheze in fata tatalui reprezentativ [adesea in public!!] si sa rosteasca: "Iti multumesc, tata, sunt recunoscatoare ca am putut face asta pentru tine". Hellinger sustine ca echilibrul familial denaturat va fi recuperat in acest fel". Va invit sa trageti propriile concluzii din aceste afirmatii! Autoarea germana Elisabeth Reutter, victima a incestului comis de propriul tata, scrie in autobiografia ei (Gehirnwäsche, Spalare de creier) ca "terapia de incest a lui Hellinger aproape ca i-a distrus ultimele ramasite de demnitate umana".

Deci daca cineva doreste sa-si vindece ranile sufletesti dupa astfel de "metode", be my guest :-(  dar sa stiti ce va asteapta!

Se fac bani grei cu aceste workshop-uri, "o invitatie la o explorare profunda si sincera, la o intalnire in adevar"! Mergi la teatru doua zile cate 7-8 ore, te lasi "inscenat" sau "constelat" ca sa readuci "lumina" in "familia" ta, dupa care pleci de acolo cu circumvolutiunile proaspat impregnate cu detergentul special al lui Hellinger si gata, ti-ai recastigat bucuria de a trai! Pleci acasa cu "imaginea vindecatoare" care isi pune amprenta in timp asupra familiei tale [emoticon care vomita in valuri].

Once more: Bai, ma lasati cu cacanariile astea?
“Bucuria apare in suflet de indata ce ne punem in acord cu miscarile sufletului. Indiferent de calea pe care ne aflam, sintem ghidati de suflet. Daca sintem in acord cu el, ne simtim conectati la ceva extraordinar si asta inseamna bucurie. Bucuria are o nuanta de implinire si completitudine care provine din aceasta conectare. Aceasta bucurie este tacuta, are greutate, straluceste. in prezenta oamenilor care traiesc aceasta bucurie, devenim linistiti. Aceasta bucurie nu are scop, dorinta sau intentie. Este o multumire foarte profunda.”
~~ Citat din Bert Hellinger,workshop la Londra, aprilie 2000 ~~
Ma scuzati, domnul constelator, pardon facilitator, puteti sa-mi aratati si mie (cu degetul) pozitia in care sa ma asez si rolul pe care sa-l joc ca sa primesc un kil jumate de bucurie, da' din ala fara zgarci?

Eu sunt ultimul om care sa sustina ca ceva controversat nu poate fi bun, ba chiar dimpotriva, eu sunt total impotriva mainstream-ului, dar metoda lui Hellinger o consider periculoasa fiindca este o spalare de creier dintre cele mai sinistre, un circ manipulativ, fara pic de esenta terapeutica, o metoda de hipnoza colectiva pe bani grei, care risca sa adanceasca oamenii labili in depresii si in suferinte si mai mari, deoarece ii indeparteaza de adevarata lor fiinta si adevaratele lor traume.

Am 2 prietene care au participat aici in Germania, pe una au pus-o sa se si dezbrace, deci mi-a ramas o impresie de neuitat! Am mai cunoscut la un curs de reiki o tanara distrusa, care fusese violata de tatal ei, iar mama ei -adepta a lui Hellinger- ii spunea sa nu se mai planga, ca asta a fost rolul ei in aceasta viata... Tanara avea dureri de cap in continuu, nu suporta lumina, purta ochelari negri si se misca cu incetinitorul, era complet terminata din toate punctele de vedere, dar venise la reiki tot cu ideea ca trebuie sa-si accepte soarta si sa-si ierte parintii... Ei, ea si-i iertase constient (hipnotic, la comanda), dar memoria propriului trup distrus si a sufletului sfartecat n-o iertau si ii dadeau simptome tot mai puternice...

Personal am facut terapie non-directiva centrata pe client (eram in depresie, dar tot ca pe dezvoltare personala am privit-o, fiindca -neavand diagnostic clinic- nu mi s-a rambursat nimic de la asigurari ;-)). Defensele constientului meu erau atat de puternice incat mi-a luat aproape un an de acceptare neconditionata din partea terapeutei ca sa capat acea incredere necesara in ea si sa ma pot deschide, sa pot incerca incet-incet sa-mi accesez subconstientul, ca sa rezolv traumele. Pai ma ia cu fiori numai daca-mi imaginez ca ma duceam la o constelatie din asta si cineva din public o interpreta pe mama si eu trebuia sa cad in genunchi si sa-i multumesc ca ma rupea in bataie (asta a trait cealalta prietena a mea la un asemenea spectacol à la Hellinger).

Adica sorry si hai sictir, nu am nevoie de vreun guru sau vreun regizor patriarhalo-paranoic si control freak care sa-mi spuna ce trebuie sa simt si ce am voie sa simt, ca altfel nu ajung la profunzimile sufletului meu! O viata intreaga eu nu avusesem si nu-mi dadusem voie sa simt ce simteam, ASTA ma imbolnavise, deci era clar ca aveam nevoie de sustinere si ajutor ca sa ma focusez pe mine, nu din nou pe ceilalti!

Terapeuta mea este nu numai medic si psiholog, ci si un om extrem de spiritual, am discutat si de memoria speciei si a familiei, eu personal dealtfel am descoperit istoria de incest din familia mea doar bazandu-ma pe instinctul meu, pe intuitie, inteligenta si dorinta de a descoperi adevarul, deci nu neg legatura intergenerationala, traumele care uneori se transmit de la o generatie la alta etc., dar de aici si pana la spectacolele de hipnoza inscenate de tatucul Hellinger e cale lunga...
Si ca sa nu credeti ca in Germania zboara cainii cu covrigul psihologic in coada, va pot spune ca si aici oamenii sunt la fel de derutati si neajutorati sufleteste ca peste tot in lume, mai ales cei vatamati timpuriu, ramasi "copii captivi", imaturizati emotional. Ca atare nu se poate vorbi de un sistem de calitate nici in Germania, mai ales ca terapiile admise si recunoscute sunt de obicei cele unde -dupa ce omul are o cadere mare de tot- trebuie sa fie repus repede pe picioare ca sa functioneze in societate; daca nu ajunge la psihiatru (care de cele mai multe ori este doar un scriitor de retete), ajunge la terapiile cognitiv-comportamentale, care lucreaza 90% doar cu simptomele, deci ca sa te ajute pe termen scurt, sa functionezi din nou si sa platesti frumusel impozitele, sa nu incarci prea mult societatea cu "problemele" tale sufletesti... 

Cam astea sunt "terapiile" platite de asigurari in Germania (am prietene care au trecut prin acest sistem si e sinistru!!!), restul de terapii (cum ar fi terapia rogersiana, pe care am facut-o eu) sunt considerate un moft, doar "Lebenshilfe" (ajutor de viata, de dezvoltare personala etc.) si cum nu au diagnostic pus de un doftor (iarta-mi-se ironia), evident ca trebuie platite din propriul buzunar... Sa nu va faceti iluzii, sistemul schioapata si in Germania rau de tot... 

In fine, acum sunteti informati si despre partea cealalta a medaliei numite "constelatii familiale", fiecare e liber sa aleaga ce doreste, cunoscand si asumandu-si consecintele. Va doresc, ca intotdeauna, sanatate si intelepciune!


**********
P.S. Rog persoanele care au interese financiare evidente legate de aceste constelatii sa nu se (mai) oboseasca sa lase comentarii, ele nu vor fi publicate.
De asemenea, intrucat nu pot oferi pe blogul meu o platforma tuturor rog persoanelor frustrate care urmaresc doar sa ma discrediteze pe mine, rog acele persoane sa nu se (mai) oboseasca sa lase comentarii care nu au de-a face cu subiectul postarilor.
Alina, imi pare rau ca stergand niste comentarii de genul celor de mai sus, a fost sters si comentariul tau, care era raspuns la unul dintre ele (si pt. care iti multumesc, dar chiar nu e cazul sa facem trafic si mai mult acelui site).

**********
Share
Tweet
Pin
Share
34 comments
Sa va mai arat ce se intampla cand autoritatile sunt complice la abuzurile sexuale petrecute sub ochii tuturor!

Detlef S. in timpul procesului
(© Martin Öser/AFP)
Credeati cumva ca numai in Austria exista agresori sexuali de tipul Josef Fritzl? Iata ca si Germania are un exemplar din aceeasi categorie. Ia uitati-l ce elegant si respectabil arata, cu sacoul rosu si cravata, cu ochelari, tata de familie, cetatean onorabil, nu-i asa?


Zile de-a randul, in primavara lui 2011, s-a judecat procesul lui Detlef S., 48 de ani, din Fluterschen (un sat cu 750 de locuitori), au fost audiate declaratiile victimelor si raspunsurile faptasului. Acesta initial marturisise doar ceea ce nici macar nu se afla pe lista capetelor de acuzare, si anume ca el este tatal celor opt copii pe care ii nascuse fiica lui vitrega, Natascha (care in 2011 avea 28 de ani). Apoi a recunoscut ca a abuzat sexual si de fiica lui biologica, Jasmin (care in 2011 avea 18 ani). Ulterior si-a retras partial aceste marturisiri, pentru a le confirma din nou apoi prin intermediul avocatului lui. Abia in ultima zi a procesului Detlef S. a recunoscut ca abuzase sexual atat de fiica lui vitrega, Natascha, cat si de fratele ei geaman, Björn.
Share
Tweet
Pin
Share
5 comments
Christoph Guger condamnat la 15 ani de inchisoare!
 
Marti, 10 septembrie 2013, dupa doar 90 de minute de deliberare, juriul austriac a votat cu 6 voturi la 2 ca Christoph Guger s-a facut vinovat de CRIMA !!!

One (Guger) down, one to go!!!




"Manager in finante o ucide pe "bankerita" (36 de ani) in patul conjugal: 15 ani de inchisoare
 

Intrucat sotia lui il acuza de abuz sexual si voia sa divorteze, managerul in finante Christoph G. (35 de ani) a ucis-o in noiembrie trecut pe "bankerita" Ruxanda G (36 de ani), injunghiind-o cu 6 lovituri de cutit in patul conjugal. Dupa baia de sange in Brigittenau [cartier al Vienei], barbatul a fugit cu fiica Sophie (7 ani), care dormise in camera alaturata, la parintii lui in Steyr (Austria Superioara) si s-a predat apoi la politie.
La tribunal, acuzatul a negat fara pic de emotii orice intentie de crima, dar apoi s-a incurcat in declaratii contradictorii.
Christoph G. a fost condamnat la 15 ani de inchisoare. Verdictul este definitiv."

Ramaneti pe aproape, urmeaza detalii de la proces, cu stenograma aproape integrala!

De asemenea, ne gasiti in continuare aici: https://www.facebook.com/SaveSophieNow

Share
Tweet
Pin
Share
5 comments
O familie de bloggeri draga mie a adoptat un baietel din Uganda pe nume Solomon. Mamica lui Solomon a murit cand baietelul avea un an, iar el a venit in familia Gianelloni la 5 ani. Noua lui mamica si-ar dori nespus de mult sa aiba macar o singura fotografie de-a lui ca bebelus, dar se bucura pentru orice informatie suplimentara despre baiatul ei, cum a fost de curand cand a primit fisa medicala a lui Solomon; ce dar divin a fost pentru ea sa afle de exemplu greutatea lui Solomon la nastere...

black baby feet


Acum o las pe mamica adoptiva sa vorbeasca:

"Azi, odata cu fisa medicala a lui Solomon, am primit si o foaie completata de mana cu informatii despre controalele medicale din primele lui 6 luni de viata. Este vorba de foaia cu denumirea "Sfaturi si Informatii de Recomandare", subtitlu "Raport de sfaturi speciale cu privire la crestere, nutritie, imunizare si boli".


Picture 011


Singurele sfaturi notate de medic suna asa:

NASTERE: “A se continua alaptarea”
2 LUNI: “A se continua alaptarea”
4 LUNI: “A se continua alaptarea”
6 LUNI: “A se continua alaptarea”

Va puteti imagina cum ar fi ca si fisele medicale ale copiilor americani sa arate asa? "Recomandarile medicului: A SE CONTINUA ALAPTAREA".

Copiii africani nu primesc 37 de vaccinuri pana la varsta de 5 ani. Mamelor nu li se spune sa-si intarce copiii si sa ii treaca pe lapte praf din motive care de care mai absurde. Bebelusii nu sufera de constipatie si reflux gastro-esofagian la 2 luni. Nu li se introduc cereale din orez la 4 luni. Nu li se dau retete. Nu li se dau medicamente. Nu li se fac inhalatii si nu li se dau medicamente impotriva refluxului sau supozitoare. Nu li se dau medicamente decongestive sau antiinflamatorii. Nu li se dau Benadryl sau Tylenol sau Motrin. Nu au otite cronice. Nu iau tura dupa tura de antibiotice. Nu. Nimic din toate astea.
Doar: A SE CONTINUA ALAPTAREA.

Uganda este o tara din lumea a treia. O tara unde lumea crede ca toti copiii cad morti, rapusi in stanga si-n dreapta de "boli prevenibile prin vaccinare". In realitate, bebelusii si copiii in aceasta tara sunt sanatosi. DACA au resurse adecvate de alimentare, apa si instalatii sanitare (igiena). 


f8209bf513cba8f48817


Bebelusii si copiii din tarile lumii a treia se imbolnavesc din motive precum: subnutritie, apa potabila contaminata, lipsa igienei si a instalatiilor sanitare, saracie, lipsa de resurse (pt. a obtine mancare, apa, plase de tantari etc.). DA, din aceste motive bebelusii si copiii din Uganda se imbolnavesc cu adevarat. De asemenea, ei se imbolnavesc si de (ceea ce medicina alopata numeste) SIDA, malaria, boli diareice.
"Datele stiintifice arata ca intre o treime si o jumatate din milioanele de decesuri infantile din intreaga lume, care sunt atribuite pojarului, bolilor diareice, pneumoniei, SIDEI si malariei, se datoreaza subnutritiei si nu lipsei de vaccinuri".

In Africa nu gasim 1 copil din 6 care sa fie diagnosticat cu ADHD (deficit de atentie bla-bla-bla) sau cu tulburari de invatare si de comportament. Categoric nu gasim 1 copil din 50 care sa aiba autism. Am intrebat 2 doctori din Uganda daca ei cunosc vreun copil care sa aiba autism. Unul din ei mi-a spus ca a auzit de un caz intr-un orasel la 2 ore distanta. Hm... Kampala este cel mai mare oras, capitala Ugandei. E vorba de milioane de oameni si niciunul cu autism? Ar trebui sa merg 2 ore cu masina ca sa gasesc un copil autist? Celalalt doctor nici nu stia ce e ala autism.  


hope


As putea sa continui... dar sa revin la punctul central al acestui articol. Mi-a incalzit inima sa stiu ca baiatul meu a fost alaptat. Chiar daca nu l-am cunoscut cand era bebelus, conform fisei lui medicale era bebelusul meu sanatos, grasut si alaptat :-)

Sunt recunoscatoare pentru aceasta fisa medicala. Si abia astept sa i-o arat si lui cand va creste mai mare.

Sunt recunoscatoare si pentru perspectiva. Pentru lucrurile pe care le luam atat de usor "for granted". Cum ar fi apa curata. Solomon spune intotdeauna "I like my clean watah". Sunt convinsa ca faptul ca a fost alaptat l-a tinut in siguranta, chiar si in perioadele cand nu avea apa curata. Astazi sarbatorim trecutul lui Solomon. Sanatatea lui. Si faptul ca traim intr-o tara cu apa curata. Fiindca, la o lume distanta, o mama din Africa bea asa ceva pentru a-si putea alapta copilul in seara asta.  



africa-water-management
 
Du-te si cauta o nedreptate in lumea asta si lupta ca s-o elimini. Lumea te asteapta!"
Share
Tweet
Pin
Share
4 comments
Aseara, inainte de culcare, David m-a rugat sa-i spun o poveste. 

Am ales o poveste noua, povestea fetitei Sophie. I-am povestit ca undeva in Austria (stie, a fost si el acolo) locuieste o fetita blonda, care implineste in curand 7 ani si pe care o cheama Sophie. 

I-am povestit ca aceasta fetita nevinovata este intr-o situatie tragica deoarece nu mai are mamica, deoarece mamica ei a fost omorata de taticul ei, care acum se afla in inchisoare. I-am povestit ca bunica fetitei incearca s-o ajute, s-o salveze, pentru ca acum fetita este pe mainile bunicului ei care ii face rau si o raneste. I-am povestit ca eu si cativa alti oameni facem tot posibilul ca sa ajutam bunica s-o salveze pe fetita din mainile raufacatorului.

David m-a intrebat: "Mami, putem sa-i trimitem lui Sophie doi ingeri pazitori?"

Share
Tweet
Pin
Share
12 comments
Autoare: Christiane Rupp (Psiholog)
Articol tradus si adaptat de AICI

Aceasta este o intrebare discutata si rasdiscutata, care ii imbogateste pe multi autori de carti de puericultura. Concluzia in acele carti este intotdeauna aceeasi: "Da, copiii au nevoie de limite".

Dar oare chiar se poate spune asta? Eu privesc lucrurile un pic diferentiat.

Intrebarea centrala este: ce sunt de fapt limitele in acest context? Cel mai bine ma identific cu definitia data de Jesper Juul: limitele sunt ceea ce regleaza relatiile interumane. Cu alte cuvinte, ele ajuta la structurarea relatiilor dintre oameni. Copiii trebuie sa invete inainte de toate ca aceste limite exista. Pe ale lor proprii le simt ei foarte devreme, deja un bebelus intoarce capul in alta parte cand ceva nu-i convine.

Share
Tweet
Pin
Share
No comments


Despartirea de parinti


~~ Thomas Gruner ~~

(articolul in original AICI)


“Dar venindu-si in sine a zis: 'Cati argati ai tatalui meu sunt indestulati de paine, iar eu pier aici de foame! Sculandu-ma, ma voi duce la tatal meu si-i voi spune : Tata, am gresit la cer si inaintea ta. Nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Fa-ma ca pe unul din argatii tai.' Si, sculandu-se, a venit la tatal sau.”
Fiul risipitor, Evanghelia dupa Luca 15:17-20
Share
Tweet
Pin
Share
1 comments
Odiseea continua.
Sursa: AICI

Ministerul Adevarului. Intestine. Canalicule biliare. Cloaca. Plamani si prapor. Sa intri in burta leviathanului presupune cel putin o buna cunoastere a anatomiei lui. E curios formulat, acest adevar, abia cand te apuci sa-l cercetezi realizezi netezimile detentei, si ale platosei, du-te-vino-ul birocratic, plimbatul hartiilor si inghetatul drepturilor. Din multii chemati, si mai multii ramasi.
Mostra de naivitate.
“Ajunsa in fata scolii am fost intampinata de o echipa Bgs care m- a intrebat” unde merg” am simtit ca intram intr- o inchisoare de maxima siguranta si ca  eu eram criminalul care t[re]b[uie] sa dea declaratii. Hei? Cine este inculpatul? . Am gasit in partea cealalta ostilitate atat din partea parintilor ,prin insulte si amenintari cu datul in judecata, cat si a celor care au deranjat- o pe doamna.
Am avut parte de un adevarat asalt din partea profesorilor din comisie la adresa mea. De ce nu am facut din prima zi ceva . Le- am raspuns ca eu le- am conferit incredere dascalilor de la inceput. As fi putut pune in dubii institutia ? Pun in dubiu domnilor aspectul violent a tot ce s- a intamplat in clasa d- nei Bereanda fata de copii de 6-7 ani. Suntem aici
sa facem o ancheta despre mine sau analizam comportamentul dansei la ore ? Sunteti acuzatori sau cei care consemneaza o situatie de indisciplina a unui dascal din scoala dvs?”
Ministerul Adevarului nu educa oameni in spiritul libertatii, sau adevarului. Libertatea e sclavie. Adevarurile sunt minciuni. Si, ca si in romanul lui Orwell, copiii din ziua de astazi au ajuns atat de nestapaniti incat ajung mici bestiole, brute care cu greu mai pot fi guvernabili.
Mostra de naivitate.
Azi, de exemplu, am ajuns in fata unei comisii formata din profesori si invatatori (nu stiu de ce tot timpul m-am intrebat daca si ei sunt parinti). O Comisie pe care am asteptat-o cooperanta si pasnica, dar am gasit-o partinitoare si artagoasa. Am spus ca nu am nimic de declarat in afara de cele ce le-am scris in declaratia pregatita. Si totusi insistau. Insistau sa inventeze, surprinda, consemneze formulari care nu imi apartineau. ”Ne luptam?” imi statea pe buze sa intreb.
N-am mai trecut niciodata prin asta. Nu am mai fost niciodata nevoita sa fac eforturi sa explic ceva ce este evident. Ceva ce s-a intamplat. Cand?? De cate ori??? Cu cine? Cu cati??? Din ce cauza? De unde stiu? Hello? Despre ce vorbim? S-a intamplat timp de o luna, in anul 2012, in Bucuresti, cu copilul meu, la scoala. Si nu sunt de acord. Am voie sa nu fiu de acord? Imi dati voie sa nu fiu de acord? Trebuie sa cer voie sa nu fiu de acord? Am o declaratie, o sustin si o semnez. De ce ma intrebati de inregistrare? De ce imi spuneti ca ea este trucata, falsa, ilegala? Nu e treaba mea. De ce ma intrebati de ce am asteptat atat? De ce ma acuzati ca nu am facut nimic pana acum? FAC ACUM. Am plecat de acolo cu senzatia ca ”am vorbit impreuna si ne-am inteles separat”.
In urma cu trei zile am facut o rugaminte publica care nu a fost respectata. Azi am repetat-o televiziunilor si o spun, aici, raspicat, oricine intelege din efortul nostru de proteja drepturile copiilor din clasa d-nei VB o forma de persecutie a acesteia aleg, prin atitudinea dansilor, sa devina tinte ale protestului meu public.  Veronici. Doamna profesor Stavila Cristina. Domnul profesor Enache Adrian Dan. Domnul profesor Nicolae Cosmin. Doamna Invatatoare Primar Brebenel Otilia. Iordache Ilona Marilena.
Stimatii mei domni, onorabile doamne. Am suficienta compasiune pentru profesia dumneavoastra incat sa va atrag atentia ca sunteti in ochi public, gesturile dumneavoastra sunt susceptibile unei marturii publice, hartuiala dumneavoastra ajunge, instantaneu, nu la zeci ci la zeci de mii de oameni. Atitudinea dvs. nu face decat sa alimenteze furia, spiritul inca medieval, arogant, in dispret la adresa omului si contribuabilului ne motiveaza retorta. Nu sunt un romantic, eu nu lupt pentru drepturile parintelui roman de pretutindeni. Parintele roman de pretutindeni e las, a dat spaga sa isi dea copilul la o scoala de renume, a prestat plic la Inspectorate, si-a dorit din suflet invatatoarea aia buna; parintele roman de pretutindeni nu vrea elemente dificile in clasa, si face presiuni daca exista un copil dificil sa fie “mutat” de la clasa. Parintele roman de pretutindeni e la fel de bun precum Ministerul Adevarului care l-a educat/ propagat/ invatat.
Dar nu acesti parinti.
Nu eu.
La clasa doamnei Bereanda, din 26 de copii intre 12 si 14 au cerut deja transferul la alta clasa. Domnilor profesori, pentru mine adevarurile sunt deja spuse, astept cu drag vizita comisiei de ancheta de la Protectia Copilului inapoi la dumneavoastra, sper sa dati cu subsemnatul, orice veti fi spus dumneavoastra la intalnirea de azi si de maine poate fi folosit impotriva dumneavoastra intr-o curte de judecata, la fel cum esecul Directiunii Scolii dumneavoastra de-a se auto-sesiza, potrivit legii 272/2004, constituie un esec nu doar administrativ cat penal.
Vorbesc cu tot felul de oameni, nici nu mai stiu cine ce vrea sau daca vrea ceva: jurnalisti, avocati, specialisti, doctori… Imi spun povestea. Nu am pus pe nimeni la zid. Un invatator mi-a abuzat copilul: fizic si psihic. Intr-un spatiu public. Despre asta este vorba. Doar despre asta. Cred ca puterea de a asculta sau accepta opinia altcuiva demonstreaza cat de sigur esti de propriile opinii si cat de pregatit sa le sustii. 
Vorbesc zilnic cu multi parinti. Vorbim intre noi, ore in sir. Ne intrebam, ne povestim, ne sustinem, ne ajutam. Cum putem. Ei sunt singurii care ma ajuta sa mai ascund intrebarea ”cum am ajuns eu in povestea asta”. Mai vorbesc cu niste oameni care apar ca niste zane si ne ajuta. Ne suna si ne ajuta. Cu tot ce pot ei. Si eu ma tot intreb de unde vin ei. Si continui sa vorbesc cu ei cum continui sa vorbesc cu oricine.
Am ajuns insa sa vorbesc si cu parinti care ma ataca. [...] Sau cu altii pe care ii vad neputinciosi sa isi scoata propriul copil din calvar. Pentru ca in clasa aceea e un calvar. Imi vine sa le urlu in fata: TREZITI-VA! AJUTATI-VA COPILUL!
Doamna a inceput sa nu le mai ceara sa faca nimic in clasa, pur si simplu ii umple de FB-uri. Si ii trateaza cu fistic. ”Cumparat din banii ei”. Cum? Pe ei, ticalosii, mizerabilii, prostii foarte prosti, cei mai rai de pana acum, toti de insuficient? Poate daca mananci fistic, uiti.
Intre timp, insa, copila mea deseneaza ”elefanti septogonali negri care ii apasa creierul”. Si plange. Si imi spune ca a lovit-o peste maini si a durut. Si ma intreba daca chiar pot sa nu o mai duc niciodata acolo. Cat fistic sa mai mananc, stimate AUTORITATI???
G
Share
Tweet
Pin
Share
4 comments
"Oare stii ce inseamna a fi copil?
... inseamna sa crezi in iubire, sa crezi in frumusete, sa crezi in a crede;
inseamna sa fii atat de mic incat spiridusii sa-ti poata sopti direct in ureche,
inseamna sa transformi dovleci in trasuri
si soricei in cai, sa transformi ceva mic in ceva maret si nimicul in tot,
caci fiecare copil poarta in suflet propria lui zana.
"  
- Francis G. Thompson -


Demult voiam sa povestesc despre figura luminoasa din primii mei ani de scoala - Doina Popescu. Nu am sa-i spun "Doamna", fiindca in perioada aceea se purta "Tovarasa"; aveam un singur coleg in clasa, grasut si bondoc, care o striga "Doamna" si imi amintesc ca toti ceilalti ne uitam ciudat la el (din pacate, pentru noi cuvintele astea nu aveau nici o semnificatie, la fel de bine ar fi putut s-o cheme Tovarasa si in buletin, pentru noi era totuna, era doar un cuvant).

Eu veneam dupa o clasa a II-a unde pana atunci avusesem o invatatoare aproape de pensie, doamna Bodnea, o moldoveanca blanda si molcoma, care accepta s-o corectez la tabla ("se scrie mănusi, tovarasa, nu mînusi!"), dar care - desi eram cea mai buna din clasa - intotdeauna ma "parlea" cu 9 la desen ca sa ia premiul intai micul Vlad, a carei mamica (spre deosebire de a mea) era prezenta pe baricade zi de zi, de multe ori cu cafea, cu pungute frumos colorate pe care i le inmana doamnei Bodnea schimband zambete complice :-)  Din pacate pentru el, dupa clasa a VIII-a Vlad a ratat examenul de admitere la liceu... dar asta deja e alta poveste.

Asa am ajuns eu intr-o clasa a III-a alcatuita din elevi "culesi" de la toate celelalte clase, s-a facut o clasa in plus fiindca eram in total prea multi copii (asta era prin '76, eram generatia "decreteilor"). Si am avut norocul si binecuvantarea s-o primim ca invatatoare pe Doina Popescu.

Doina Popescu era tanara, cand am cunoscut-o cred ca nu avea mai mult de 26 de ani. Avea parul lung, negru ca taciunele, avea ochii mari si verzi si un zambet cald, era inalta si supla, avea unghiile lungi intotdeauna impecabil lacuite cu rosu, era un fel de Alba-ca-Zapada moderna. Vazand-o acum vreo zece ani intr-o fotografie (promit s-o caut si s-o postez), am realizat ca era draguta, dar nu cine stie ce fotomodel, in schimb in amintirea mea ea va fi intotdeauna de o frumusete desavarsita, pentru ca aceasta frumusete venea din interior, din lumina pe care o radia bunatatea ei.

Aceasta invatatoare mi-a luminat si mi-a schimbat viata atat de radical in bine in cei doi ani cat mi-a fost dascal, incat nu voi putea niciodata sa-i multumesc indeajuns!

De cand ma tin minte am fost ceea ce unii adulti considera a fi „un copil obraznic“. Disperarea de a avea si eu ceva de spus, de a ma apara macar verbal, m-a invatat foarte devreme cat de important este sa te articulezi bine, astfel incat la 2 ani nu numai ca vorbeam aproape ca un adult, dar mi s-a spus ca recitam si poezii de cate 4 strofe... Cica eram „data naibii“, scoteam perle pe banda rulanta si ii cuceream pe toti, lasandu-i cu gura cascata. Cica la 3 ani ma urcam cu matusa mea in tramvai si strigam in gura mare „Buna dimineata, domnilor!“ (vai, ce incantati erau toti), pentru ca la coborare sa le adresez un „La revedere, boilor!“... La 3 ani m-a luat mama cu ea la servici (mama era dactilografa) si in pauza de pranz am fost prezentata directorului fabricii. El s-a aplecat spre mine si a incercat un small talk, la care eu m-am proptit bine de mama si l-am intrebat „Tu esti directorul?“, el raspunde vesel „Da“, iar eu ii intorc un „Atunci sa ma cac in mustata ta!“... La 4 ani injuram, invatasem „in spatele blocului“, acolo unde ne jucam zeci de copii, inclusiv cu tiganii, ca pe atunci nu avea nimeni nici o jena sa ii accepte. Ba, mai tarziu, imi amintesc ca in anul I de facultate singurul de la care am primit o floare de 8 martie a fost un tigan din cartier (nu-i mai tin minte numele, dar stiu ca a fost pe atunci singurul cu coloana vertebrala care l-a pus cu botul pe labe si i-a tras o cafteala sora cu moartea celebrului Nicu Gheara, care inca de atunci teroriza tot cartierul!). Dar asta e, din nou, alta poveste...

La 5 ani citeam si scriam cu litere de tipar, in clasele primare ma plictiseam de moarte la scoala si eram total subsolicitata. In clasele I si a II-a am luat premiul II din considerentele expuse mai sus, insa in clasele a III-a si a IV-a am luat numai premiul I. Colegii mei de banca luau intotdeauna premiul II ;-) Ah, si eram si comandanta de detasament... hehe... si ce mandra eram ca reprezentam clasa mea...

Nu stiu cum se mai procedeaza acum in scoli, dar pe vremea mea invatatoarea preda lectia si scria pe tabla ideile principale pe care elevii le notau si ei in caietele lor. Ei, la noi in clasa Doina Popescu ma lasa pe mine la tabla sa scriu, ea statea in banca in locul meu si preda, iar eu notam pe tabla ideile principale asa cum mi le dicta ea. Aveam o caligrafie impecabila si nu faceam niciodata greseli de ortografie (de care am oroare pana in ziua de astazi).

La un moment dat cineva s-o fi plans de aceasta stare de lucruri, fiindca intr-o buna zi Doina Popescu a intrat in clasa si a spus ca a venit timpul sa mai iasa si alt copil la tabla pentru a scrie lectia. Aoleu, ce scandal am facut!!! Am plans, am dat din picioare, am tras pumni in pupitru, dar ea nu s-a lasat imblanzita. Dupa aceea am schimbat strategia. In timp ce celalalt copil (nici nu-mi amintesc cine era) scria la tabla, eu ii vanam greselile si strigam in gura mare: „Haha, ai scris gresit acolo, idiotule, cuvantul ala se scrie cu cratima! Habar nu ai de nimic, prostule!“ – de unde aveam eu oare aceste manifestari?? Caci Doina Popescu nu ma tratase niciodata cu un asemenea dispret, ea nu vorbea cu nici un elev pe un asemenea ton! Acum imi e clar ca eu aduceam asemenea epitete de acasa, de la mama, la fel ca si furia pe care mi-o revarsam uneori tot la scoala (eram mica, dar batausa, ma stiau si baietii de frica).

Se stie dealtfel ca mai toti copiii care sunt abuzati acasa isi cauta la gradinita sau la scoala cate un ventil prin care incearca sa-si mai elibereze din preaplinul de frustrare acumulat in sufletul lor. Aproape toti copiii cu asa-zise „probleme“ sunt in realitate copii abuzati, cu sufletele si aripile frante, care pun in act in cele mai diverse moduri exact ceea ce li se face lor – daca vrei cu adevarat sa intelegi, daca stii sa privesti dincolo de suprafata si sa descifrezi manifestarile si comportamentul lor, poti afla exact tot ce se petrece in orice familie abuziva, copilul fiind oglinda perfecta a tuturor disfunctiilor dintr-o familie.

In ciuda opiniei foarte agresiv vehiculate in ultima vreme, cum ca acei copii cu probleme ar avea nevoie de cate o mana ferma care sa ii disciplineze (mana aia care se strange a pumn), in realitate tocmai copiii cu probleme au cea mai mare nevoie de acceptare neconditionata, de indrumare calda si iubitoare si rabdatoare, tocmai acei copii au nevoie de mai multa intelegere si afectiune de la adultii din jurul lor. Alice Miller ii numea pe acestia “martori salvatori”, precizand ca toti copiii abuzati care la maturitate nu au ajuns la randul lor abuzatori au avut parte de cate un asemenea martor salvator! Si vin si va intreb: oare nu e mai usor sa lasati naibii la o parte ego-ul ala imbecil si rationalizarea aia incremenita in proiect si sa incercati sa va puneti in locul acelor copii nevinovati?  

Voi, adultii aia atat de “adultizati” incat nici nu mai stiti cand v-a inghetat in gat ultimul hohot de ras cristalin, stiti voi oare cata suferinta se aduna in sufletul unui copil inainte ca acesta sa devina un “copil cu probleme”? Stiti voi oare ca aceste probleme nu sunt niciodata vina lui? 

Sa revin. In final, Doina Popescu s-a pliat dorintelor mele si ale publicului larg, caci tin minte ca m-am intors si spre clasa si i-am intrebat cu tupeu „Nu-i asa ca vreti sa scriu eu la tabla?“ (da, stiu, eram un lider populist perfect ;-)), astfel ca incepand cu urmatoarea ora mi-am reluat rolul de „scriitoare pe tabla“, spre multumirea si linistea tuturor :-)

Prin asta vreau sa subliniez ca eram un copil dificil, deranjam orele, puneam intrebari, vorbeam cu voce tare, nu stateam smirna in banca, dar Doina Popescu nu a luat niciodata vreo masura pentru a ma „disciplina“, in sensul pervertit in care este inteles si aplicat acest cuvant in ziua de azi. Doina Popescu a fost o invatatoare blanda, calma, iubitoare, care s-a priceput sa scoata tot ce era mai bun in mine printr-o metoda foarte simpla: ma incuraja, ma lauda cand stiam ceva si raspundeam, nu ma certa, nu ma critica, pe scurt ma accepta asa cum eram. Asta poate parea o banalitate, dar - pentru un copil cu o mama abuziva si narcisista patologic - o invatatoare precum Doina Popescu a reprezentat un colac de salvare extraordinar. Invatam de drag, invatam ca sa-i castig aprecierea, invatam ca s-o vad multumita de mine si ca sa raman preferata ei, invatam ca sa ma bucur si sa ma umplu de zambetul ei, caci eu deja imi pierdusem demult zambetul meu...

Acum, mai ales cand citesc elucubratii de genul „copilul trebuie criticat ca sa invete mai bine“ (!?) sau „copiii trebuie tinuti in frau cumva“ (cumva, adica prin abuz??) si cand vad ca majoritatea adultilor inca nu pricep nici in ziua de azi ca critica nu face decat sa distruga, apreciez cu atat mai mult modul in care a inteles dascalul Doina Popescu sa ne formeze.

Am si acum o fotografie cu ea de la terminarea clasei a IV-a, pe spatele careia mi-a scris cu caligrafia ei frumoasa urmatoarea dedicatie: „Fie ca succesele din primii ani de scoala sa fie puntea de lansare intr-o viata plina de realizari si impliniri“.

Draga Doina Popescu (iti spun TU pentru ca in sufletul meu vei ramane de-a pururea tanara frumoasa de 26 de ani care mi-a luminat doi ani atat de importanti din viata), oriunde ai fi, stiu ca te va bucura sa afli ca profetia ta de atunci s-a adeverit si ai avut, poate fara sa stii, o contributie majora la toate realizarile si implinirile mele, la devenirea omului care sunt astazi. Nu am sa te uit niciodata si iti multumesc din tot sufletul pentru ca mi-ai aratat o alta fateta a ideii de „educatie“ decat teroarea si abuzurile la care eram supusa de propria mea mama si la care sunt supusi multi copii in scolile de azi, iti multumesc ca nu m-ai lovit, nu ai tipat la mine, iti multumesc ca nu m-ai jignit, nu m-ai umilit si nu m-ai terorizat! Iti multumesc ca m-ai ajutat sa-mi pastrez macar o parte din suflet intacta, acea parte unde inca zboara cocorii.

 
Share
Tweet
Pin
Share
2 comments
Cititi, cititi, nu intoarceti ochii spre televizor! Cititi si lasati cocorii sa va patrunda in suflet!!

Sursa: AICI
"Am cunoscut, odata ca niciodata, un baietel. A venit de mana cu mamica lui, intr-o miercuri dimineata. S-au fofilat printre zidurile Centrului Vechi si apoi pe poteca rosie, sus, sus pe trepte, si-apoi pe un culoar la dreapta si liftul pana la etaj si-apoi, pe o canapea la doctor. Intr-un cabinet mare, cu jaluzele mov, D. si mamica lui au inceput sa-si spuna povestea, complice.
D. avea probleme cu burtica, uneori inainte de competitie (facea sport de performanta) din senin incepea sa verse. Tocmai termina clasa a IV-a, era unul dintre elevii cei mai buni, si in ultima vreme varsaturile se intetisera, si D. nu era foarte in apele lui astfel ca F., mamica, a vorbit cu Ada. Ada este un nod de retea foarte important, un maven cum ii defineste Malcolm Gladwell, n-ai zice dar cunoaste foarte multi oameni. Si printre oamenii cunoscuti de Ada era unul la care mersese altadata, intr-o iarna cu Costica, pe cand abia incepuse ninsoara, la o Camera de Garda, cu o fetita mica de mana. Dar asta e alta poveste.
Am inceput sa povestim cu D. Cati ani are, ce ii place sa faca, cum se intelege cu mamica, dar cu taticul, lucruri politicoase pe care le discuta de obicei copiii cand merg la psi. Lui D., inafara de arte martiale pe care le practica spectaculos de bine, atata de bine incat avea deja centura maro cu trese albastre ii placea sa faca origami. Cocori. Vrei sa iti fac un cocor? Da, de ce nu, am zis si dintr-o data D. a luat o foaie de hartie si cu o dexteritate uluitoare a materializat, ca prin magie, un cocor. Vezi, zice el, nu e foarte greu in timp ce eu plecasem deja pe o tangenta fara sa stiu exact de ce. Asa e meseria mea, o melodie care se naste fara sa stii tot timpul de ce. Pun pariu ca nu poti sa faci unul mai mic. Mamica zambeste Gabi nu stii ce spui, D., poate sa ii faca foarte foarte mici. Cat de mici?  - intreb eu. Cei mai mici, raspunse D. cu un zambet care mi-a gaurit stomacul in forma de parinte si lua alta foaie de hartie, de data asta a facut un cocor pe jumatate mai mic; si apoi a mai facut un cocor, pe jumatate mai mic; si apoi a facut un cocor, pe jumatate mai mic. In total sapte cocori. Unul pentru mama, unul pentru tata, unul pentru G., fratiorul meu, unul pentru tine. Si restul? Si restul.

In cele cateva intalniri care au urmat ne-am imprietenit. Ma fermeca statura lui compusa, adulta, complicitatea tacita cu mama si felul in care-mi incalzea sufletul. Mi-e greu, si n-am sa zic, si e intre noi ce era in sufletul lui desi am aflat pana la final. Sau asa crezusem.
Toti, cu mic cu mare, s-au suit intr-o zi in avion si-au plecat in Vest. Mama, zambind, mi-a zis ne vedem peste sase luni. Dar n-au trecut sase, au trecut trei si D. era din nou in camera mea. Am venit doar sa il vezi, zise F. Ce-ti mai fac cocorii?  - l-am intrebat, la care el, cu un zambet larg si par carliontzi s-a grabit si mi-a facut repede vreo doi. Nu-i mai faci mici? Nu, zice el. Ne-am inteles, si cheia lui s-a potrivit in golul stomacului meu. Eram bine. Erau si ei.


Si-as fi uitat de tot, si toate, caci uneori gandesc ca meseria de psihiatru e asemanatoare cu cea de lautar; canti la nunti, botezuri, parastase, te legi de oameni si-apoi te dezlegi. Cu putin noroc ai sa-i vezi odata, pe strada, si-ai sa-i recunosti si ei pe tine nu si-au sa fie frumosi si-atat.
Dar miercuri, la un semafor, Ina imi trimite un mesaj. Ina e – ca si Ada – o alta persoana pe care o stiu de mult. Ma amuz cand ma gandesc ca atunci cand am cunoscut-o Ina avea un pitbull. Acum are un copil. Intr-o vreme venea, cand eram de garda la Universitar, si discutam. Un om frumos, care gandeste la fel de frumos pe cat scrie. In mesaj Ina imi cerea ajutorul pentru niste copii, pentru parintii lor, pentru o inregistrare pe care ma ruga insistent sa o ascult. Semaforul era rosu. Am apasat pe play. Semaforul s-a facut verde in timp ce o doamna urla, descreierata, la niste copii. Mi-a fost greu sa plec. Ascultam, si se forma din nou gaura din stomac in forma de parinte. I-am raspuns repede Inei sa le dea numarul meu de telefon, sa le spuna ca intalnirea e gratuita si-om vedea ce facem. In ziua aia, din fericire, aveam o ora libera, pacientul meu actor, programarea de pranz, anulase. Il vad de ceva vreme pentru ca si-a pierdut simtul umorului. Si face crize.
Admit ca eram sceptic. Adeseori inregistrarile sunt manufacturate, editate, adunate, sunt multi oameni rai care vor sa ingroape carierele unor dascali cu care nu s-au inteles pe o tema, sau alta. Cine stia. Dar ca Ina ma contactase, asa cum Ada facuse asta inaintea ei, nu-mi dadea pace. Nici una dintre ele n-a bagatelizat vreodata relatia dintre noi, sau timpul meu.
Si-au venit, ca o zi si o noapte, ea in stanga creola, si ea in dreapta cu ten deschis, fastacite, grabite, zambind. Cand si-au inceput povestea s-a coborit noaptea. Asa o simt eu, am vorbit de-a lungul anilor cu atatia oameni abuzati incat mintea mea o simte ca o noapte, ca un fel de negura care-ti ascute simturile. Fara sa vreau m-am gandit la Cocorii lui D., la tablourile Gemene ale lui M. pe care le am in doua cabinete, in care sunt doua femei Gemene din care una priveste dispretuitor si alta plange; sau tabloul Taniei in care o femeie a elementelor e rupta in doua, foc si gheata…
….aici doua mamici, una de baiat una de fata, povestind la unison schimbarile din viata copiilor lor, descinderea in trauma, schimbarea felului de-a fi, agresivitatea nou-gasita, izolarea, vorbele de rau, de pedeapsa, si socul cand au vazut inregistrarea de pe internet, Vocea era a Invatatoarei, si Invatatoarea era a copiilor lor proaspat intrati in scoala. Totul s-a legat, mi-au spus, si ne-am dus sa vorbim cu Directorul care ne-a dat cu flit. A scos o foaie de hartie si ne-a spus sa ne mutam copiii. Cuvintele se invart. Padure fara uscaturi. Nu putem sa-i facem nimic. Mai are un pic si iese la pensie. Fiti si dumneavoastra intelegatoare. Nu vreti sa faceti valuri. Si A., care ii spune mamei in masina mami mie mi-e frica de doamna. Si S. care ii spune mamei ca el nu mai vrea sa se duca la scoala, el vrea sa se omoare. Si una dintre ele spune brusc da am vorbit cu mama lui C. si are probleme cu burtica, a inceput sa verse, au dus-o la doctor si doctorul i-a zis ca a facut ulcer de stress si ca s-o mute de la scoala unde au inscris-o…
Si iar cocori, si amintirea cu A.M. care, intr-una dintre primele noastre intalniri cand mi-a povestit de abuzul ei a umplut o pagina cu stele desenate pana a rupt pagina; sau Fi., care cand vorbeam de copilul ei de doar trei zile mort in incendiul de la Giulesti naviga, pagina dupa pagina, cruci negre. si ii scria numele cu caractere gotice. Iar acum zi, si noapte, ma aduceau in marginea plangerii. Ok. O sa oprim asta. Asta se termina. Aici.
M-a sunat Cristina. I-am dat interviul promis.
M-a sunat Maria. Am intrat cu ea in direct si am vorbit.
N-are sens sa insist foarte mult pe ce-am facut dupa aia. Daca citesti asta, inseamna ca stii o buna parte din poveste. Daca nu, exista o pagina unde poti sa mergi. Se numeste STOP Veronica Bereanda.

Alaltaieri F., mama lui D., mi-a scris ca invatatoarea lui D., cand l-am cunoscut eu, in clasa a IV-a, era aceeasi VB. Am inteles, la aproape un an, cocorii. Ce nu ma asteptam sa mi se intample este sa-i regasesc pe un desen al Veronicai facut de una dintre fetitele agresate de ea anul asta. Veronica desenata de Y. nu are inima, unde ar trebui sa fie e un loc gol. Pe fusta colectioneaza inimi de copii, are solzi la picioare si tine un caine, ca un pitbull, in lesa. Y. s-a ascuns intr-o inima mare unde sta cu mamica si taticul ei.


Veronica Bereanda, intre copiii astia e o diferenta de o generatie. Cinci ani. Daca te uiti, si sper ca te uiti, daca ai un pic de suflet ramas in locul gaurii unde-ar trebui sa-ti fie inima, uita-te pe desenele lor. Uita-te. Tu ai facut asta. Tu esti demonul cocorilor. Tu esti cea care frange inimi. Tu esti cea care alunga copiii inapoi inspre parintii lor la o varsta la care lumea ar trebui sa-i primeasca printre ei, la varsta cand copiii ies catre Scoala, catre egali, catre viitoare maturizare. Legea ta, si urletele tale, si dispretul tau fata de oamenii mici din fata ta care ti-au fost dati in credinta, si cu credinta au facut asta. Esti un agresor, un abuzator. Esti un om rau. Esti un violentator de copii si nu meriti sa fii in preajma lor. Meriti sa fii pedepsita pentru durerea pe care le-ai provocat-o asa cum legea cere asta iara eu, Gabriel Diaconu, medic pentru ei si prin asta gardian al sufletelor lor, am sa ma asigur ca asta ti se intampla. Tie si intregului tau neam de dascali perversi, bolnavi, agresivi, violenti cu un copil. Pentru D si pentru Cocori, pentru K si pentru labirinturile inimii, pentru T si pentru cum i-ai facut inima praf, pentru monstrul cu o mie de ochi si pentru fiecare moment de spaima pe care l-ai iscat in sufletele lor meriti pedeapsa. Si am sa am tot atata mila cat ai avut tu de ei."
Share
Tweet
Pin
Share
No comments
Older Posts

bine te-am gasit!

About Me


Eu sunt Feli. Free thinker.Informed mother
#cunoastereaesteputere

DISCLAIMER

Informatiile furnizate pe acest blog despre vaccinare se bazeaza pe experienta personala si pe cercetari aprofundate timp de 10 ani (exclusiv din surse medicale). Va recomand cu caldura sa nu urmati orbeste indicatiile nimanui, ci sa va informati intotdeauna din cat mai multe surse independente inainte de a lua decizii importante legate de sanatatea voastra si mai ales a copiilor vostri. Voi purtati raspunderea pentru deciziile luate! Aveti curajul de a gandi cu propriul creier, de a aplica propriul discernamant si de a trece fiecare informatie prin filtrul propriei voastre ratiuni! Sanatate si decizii informate!

Many people, especially ignorant people, want to punish you for speaking the truth, for being correct, for being you.
Never apologize for being correct, or for being years ahead of your time.
If you’re right and you know it, speak your mind.
Even if you’re a minority of one, the truth is still the truth.

Mahatma Gandhi

Follow Feli

Etichete

abandonment abuse abuz abuz sexual Agaricus AIDS Aldehida formica Alergii Aluminiul in vaccinuri Ana Maita Analize de sange Antibiotice Anticorpi Antivaccin Apendicita argint coloidal Aromaterapie Astm Autism Autovindecare Boala Lyme Borelioza Cancer Cancer de san Capcana reincarnarii Carii Carlos Castaneda CBD Cele cinci legi biologice ale naturii Celule fetale in vaccinuri Celule HeLa Childhood Chimioterapie Citostatice Ciuperca lui Dumnezeu Conferinta Constelatii familiale Controverse in stiinta Copaiba copii Copii vatamati de vaccin Corona Coronita David David Icke Declaratie medic vaccinare Detox Detoxifiere de vaccinuri Difterie Documentar Don Miguel Ruiz Donare de organe doTERRA dr. Hamer Dr. Loibner Dr. Patrick Quanten Drosten Dureri vechi E. coli Ebola Educatie sfincteriana English posts Frauda donarii de organe Freebie FSME Genetica Genocid in Africa GlaxoSmithKline Gradinita Gripa Gripa porcina Gripa spaniola Guest Posts HepatitaB Hexavac HIV HPV Imunitate de turma Infanrix Ingredientele vaccinurilor inima Istoria vaccinurilor John Nash Karma Lancet Legea vaccinarii Leucemie Madalina Manole Mame pentru mame Medicina corupta Melanom Meningita Meningoencefalita de vara Mercur in vaccinuri Minciunile profitabile ale stiintei Moartea cerebrala Nastere Nectar pentru suflet Noua Medicina Germanica OMS Parenting PCR Pericolele donarii de organe Perlute Personale Pharmafia Pojar Poliomielita Prevenar Procesul pojarului Propaganda pro vaccin Psihologie Rabie Romanika noastra Samsara Sanatate sange Scarlatina Scoala Siguranta vaccinurilor Sindrom Stevens-Johnson sindromul bebelusului scuturat Sophie Statistici vaccinare Stefan Lanka Stiinta Studii despre pericolele vaccinarii Tamiflu Teoria conspiratiei Teoria germenilor Terapeutice Tetanos Transplant de organe Tuberculoza Turbare Uleiuri esentiale Vaccin anti-capuse Vaccin antirabic Vaccin HPV Vaccin meningococic B Vaccin pneumococic Vaccin ROR Vaccinare Vaccinare obligatorie Vaccinarea antigripala Vaccinologie Vaccinul BCG Vaccinuri si autism Variola Virus de pojar Virus rujeolic Virusi si bacterii Virusuri patogene Virusuri si bacterii Wakefield Wordarts Zika

Articole Recente

Pro Decizii Informate

Pro Decizii Informate

Member of the EFVV

Member of the EFVV

Important!

  • Privacy Policy

Vaccinezi sau rationezi?

Vaccinezi sau rationezi?

Categories

  • Copii vatamati de vaccin
  • Noua Medicina Germanica
  • Parenting
  • Pharmafia
  • Vaccinare
  • Virusuri si bacterii

Outside the matrix

  • Adevarul despre teoria imunitatii turmei (English)
  • Antiiluzii
  • Bolen Report
  • Bund für Gesundheit
  • CDC on vaccine side effects
  • Der Glaube an die Impfungen bröckelt ab
  • Der Sinn von Kinderkrankheiten
  • Dirty little secret
  • Dr Kurt Perkins
  • Dr Schnitzer
  • Frumoasa Verde
  • Guggie Daly
  • How the immune system works and how vaccines damage it
  • Iesirea din Matrix
  • Impf-Report
  • Impfkritik
  • Impfschaden - kritische Seite rund ums Impfen
  • http://www.informedparent.co.uk/noticeboard
  • http://www.initiativecitoyenne.be/
  • http://initiativevernunft.twoday.net/stories/6038904/
  • Inside vaccines
  • Jabs - Support group for vaccine-damaged children
  • Libertas Sanitas
  • Link between vaccines and cancer
  • Mucenicul
  • Netzwerk Impfentscheid
  • Nostrabrucanus
  • Nu vaccinurilor
  • Protectie electromagnetica
  • Qui bono
  • Rethinking AIDS
  • Sunt sanatos
  • The Case for a Link to Autism Spectrum Disorder
  • The Vaccine Machine - Unplugging America from the Vaccination Matrix
  • Think twice - Global Vaccine Institute
  • Vaccination Debate
  • Vaccination Risk Awareness Network
  • Vaccinations: Parents' informed choice
  • Vaccine Facts
  • Vaccine Truth
  • Vaccines Uncensored
  • Vaccines and autism - many studies
  • Vaccinuri inutile si periculoase (Dr. Christa Todea-Gross)
  • Vibratia vindecarii
  • Was spricht gegen Impfungen
  • Why I don't vaccinate my children
  • WissenschafftPlus
  • Ärzte über Impfungen

Created with by BeautyTemplates