"Asa-numitele virusuri au fost postulate acum 150 de ani. Pe atunci microscoapele aveau o rezolutie optica redusa. Stiinta era mandra ca reusise in sfarsit sa vada bacteriile, care se presupune ca sunt de 10.000 de ori mai mari decat un ipotetic virus. Nu s-ar fi putut demonstra atunci nici existenta vreunui virus ipotetic si nici modul lui de multiplicare. Existenta postulata a virusurilor inca nu a fost demonstrata in practica, desi dispunem astazi de microscoape electronice. Existenta unui virus ramane deci o ipoteza nedovedita. Se mai poate spune simplu: nu au existat virusuri niciodata si nu exista nici astazi.
Si ipotezele prin care se presupunea ca virusurile ar cauza boli sunt gresite. „Virusurile” ar putea cel mult sa ajute la vindecare, dar nici asta nu a fost demonstrat pana acum.
Ca atare, virusurile nu ar fi putut fi nici macar organisme autonome precum bacteriile, ci cel mult molecule proteice complexe produse de organism, care sa apara doar in faza de reparatie a unui conflict, ca sa ajute de exemplu la vindecarea epidermei anterior ulcerate sau a mucoaselor.
Dupa ultimele mele descoperiri nu exista virusuri, pe care noi ni le imaginam ca un fel de bacterii mai mici, despre care credeam ca s-ar inmulti prin divizare si ar fi dusmanii nostri malefici care ar incerca sa ne distruga. Astfel de virusuri nu exista! Aceasta teorie a fost o mare prostie! Si, intrucat nu exista virusuri, nu avem nici cum sa vaccinam impotriva lor.
Totul, totul este doar o prostie!
Exista insa doua tipuri de reactii proteice, substante sau molecule proteice.
1. Acei „markeri tumorali” autentici, care apar in faza activa de conflict in ficat la comanda creierului vechi, care afecteaza organele coordonate de creierul vechi. Cel mai bun exemplu: PSA („antigenul” prostatic, produs in ficat si nu in prostata).
Aceste molecule provin inca din perioada istorica de dezvoltare a creierului uman, atunci cand creierul vechi (alcatuit din trunchiul cerebral si cerebel) nu era dezvoltat complet.
Nu se stie inca de ce acesti „veritabili markeri tumorali“ au fost pastrati in ciuda dezvoltarii creierului vechi; noi ii mai numim si transmitteri, ei au avut si au rolul de a comunica spre celelalte organe despre programul special biologic cu sens (SBS) care ruleaza la nivelul prostatei.
Pe acesti „veritabili markeri tumorali“ cum este PSA ii descoperim imediat dupa socul conflictual, in faza conflictului activ, acestia ramanand in corp pana la descompunerea tuberculoasa a tumorii in faza de rezolvare a conflictului.
2. Asa-zisii „anticorpi“, care apar in faza de reparatie si se sustine ca s-ar lega la asa-zisii „antigeni externi“ sau alergeni si indeplinesc o cu totul alta functie decat markerii tumorali (adica acei "transmitteri").
Anticorpii apar sub forma de sina impreuna cu un soc conflictual care porneste un conflict al cortexului, servind ca avertisment fata de posibile recidive. In timpul fazei active de conflict, cand pacientul oricum se gandeste zi si noapte la conflictul lui, aparitia anticorpilor ar fi lipsita de sens. Rolul lor este sa atentioneze la un pericol ce vine din afara, de exemplu smegma unui rival. Din aceasta cauza detectam aceste molecule de alarma (=anticorpii) doar la inceputul fazei de rezolvare a conflictului.
Ele au rolul ca in cazul unei reluari ale unei sine (=”antigen” sau „alergen”) sa transpuna organismul in stare de alarma, adica sa reactiveze sina.
Nu stim inca exact de ce nu este de ajuns doar semnalul cerebral sau central si din ce cauza trebuie totusi activata de siguranta si „alarma organica”, prin anticorpi.
Alergologii nostri exploateaza acest mecanism, lipind pe pielea oamenilor tot felul de plasturi cu alergeni (de exemplu smegma, rosii, portocale…), si daca dupa cateva zile (in faza de reparatie) se formeaza un cerc rosiatic in jurul plasturelui, se concluzioneaza: pacientul are alergie la rosii.
Bineinteles ca in principiu se pot produce artificial asemenea reactii „antigeni – anticorpi” in tot corpul (sau in serul obtinut din sange, ca la testul HIV), dar doar in faza de rezolvare a conflictului. Pentru aceasta se testeaza cu „antigeni”, de exemplu la HIV, cu smegma intr-o concentratie corespunzatoare. [...] mecanismul real de testare este tinut secret si astfel oamenii sunt pacaliti sa creada in existenta virusului."
_________________
Preluat si tradus din cartea "Cancerul de san - cel mai frecvent cancer la femei? (Programele biologice speciale cu sens ale sanilor feminini)"












