Motto:
INOCULATE THE DOCTORS
Inoculate for small-pox
Inoculate for mumps;
Inoculate for typhoid
For colds and nervous slumps;
Inoculate with cow pus
And germs of every brand
Inoculate with monkey glands
To make us young again.
But one fine day the laity
Will move in self-defense
To inoculate the doctors
With a little common sense.
—by a medical student, Winnipeg, Canada—
Inoculate for mumps;
Inoculate for typhoid
For colds and nervous slumps;
Inoculate with cow pus
And germs of every brand
Inoculate with monkey glands
To make us young again.
But one fine day the laity
Will move in self-defense
To inoculate the doctors
With a little common sense.
—by a medical student, Winnipeg, Canada—
Dragilor, am mai tradus nu demult un articol interesant despre rabie, scris de medicul austriac dr. Johann Loibner.
Sa recapitulam teoria alopata: rabia este o "maladie" identificată din Antichitate. Cuvântul grecesc "lyssa" utilizat pentru desemnarea rabiei înseamnă: nebunie. Cuvântul rabie vine din latinescul "rabiere": a fi violent, care derivă din sanscrita veche "rabhas" a fi violent.
Sa recapitulam teoria alopata: rabia este o "maladie" identificată din Antichitate. Cuvântul grecesc "lyssa" utilizat pentru desemnarea rabiei înseamnă: nebunie. Cuvântul rabie vine din latinescul "rabiere": a fi violent, care derivă din sanscrita veche "rabhas" a fi violent.
Cu dedicatie speciala pentru trupa vaccinista care a mai dat odata in apoplexie citind pe blogul meu despre rabie, revin azi cu o noua traducere pe aceeasi tema, am gasit un material extrem de revelator, cu multe detalii istorice, scris de un medic chirurg, extras din cartea Acul otravit (The Poisoned Needle). Va recomand sa cititi aceasta carte cap-coada, veti afla foarte multe despre adevarata istorie a vaccinarii!
Iata acum articolul pe care vi l-am tradus. Cred ca a fost scris intre 1940-1950, nu am gasit data exacta.
Iata acum articolul pe care vi l-am tradus. Cred ca a fost scris intre 1940-1950, nu am gasit data exacta.
Rabia - Analiza stiintifica in trecut si in prezent
- autor: Millicent Morden (medic chirurg) -
"Rabia era o superstitie veche - o relicva a vremurilor cand se spunea ca demonii purtau bolile de la animale la oameni. Pasteur, care avusese in tinerete o hemoragie cerebrala, a fost cel care a schimbat aceasta superstitie intr-o boala profitabila.
Rabia a devenit acum favorita Trustului Vivisectiei, care lucreaza pe plan international.
Daca experimentele cu animale au demonstrat un lucru, acela este imposibilitatea transmiterii vreunei boli reale de la un caine la om.
Oare cat timp va mai musamaliza diavolul profitului aceste informatii fata de publicul pacalit?
In vremurile de demult, dupa cum citim in articolele din vechile biblioteci, sarutul unui rege ar fi vindecat rabia. Ulterior s-a descoperit ca si o bucata din hainele regesti ar fi fost la fel de eficace.
Mai tarziu, aparuse teoria ca daca se administra „piatra nebuna” peste toata zona muscaturii, aceasta ar fi „tras afara nebunia”. Ulterior, se recomanda ca un pic de „par de la cainele care muscase” sa fie pus pe rana sau mestecat si inghitit.
O descoperire ulterioara recomanda administrarea unui extract de „gandac salbatic”.
In 1806, un domn Kraus a primit un premiu de 1000 dolari de la carmuitorii teritoriului New York, pentru descoperirea lui stiintifica cu care rabia a fost indepartata din acea zona timp de 20 de ani. Formula lui exista inca in arhive si consta din mixtura unui maxilar de magar sau caine, o bucata din limba unui manz si rugina verde de pe un penny de pe vremea domniei lui George I.
Aceasta mixtura pare a fi tinut rabia departe de lumina rampei pana in epoca lui Pasteur. In medicina s-au auzit multe despre magica vindecare a lui Joseph Meister de catre Pasteur. Mai nicaieri nu se mentioneaza ca trei rude ale acestui baiat, Meister, fusesera muscate de acelasi caine si s-au vindecat fara a beneficia de tratamentul lui Pasteur!
Doctorul H. Bastian, un contemporan al lui Pasteur, a fost foarte indignat de ideile si concluziile stiintifice ale lui Pasteur. Un alt contemporan al lui Pasteur, doctorul Antoine Béchamp, a avut obiectii foarte puternice fata de expunerile lui Pasteur despre rabie. Ca o coincidenta, arhivele Academiei Franceze de Stiinte demonstreaza ca doctorul Béchamp este cel care a descoperit inaintea lui Pasteur cauza bolii viermilor de matase si de asemenea intreg procesul de fermentare!
Doctorul englez W. R. Hadwen se afla de asemenea pe o pozitie opusa lui Pasteur. Doctorul William A. Bruette, fost sef al Comisiei de Agricultura pentru Animale din Washington, era alt contemporan al lui Pasteur care a demontat de nenumarate ori concluziile gresite ale lui Pasteur. Dr. Bruette a demonstrat printre altele ca vaccinul antirabic este nu numai o frauda, dar este si periculos. El a documentat administrarea vaccinului antirabic si a afirmat ca „inocularea raspandea boala”, ba chiar a mers atat de departe incat sa considere vanzarea de vaccinuri antirabice „o escrocherie mafiota”.
Doctorul Matthew Woods, alt contemporan al lui Pasteur, membru de frunte al Societatii Medicale din Philadelphia, a scris mult pe tema rabiei. El spunea ca „la ecarisajul din Philadelphia, unde sunt adusi anual peste 6.000 de caini vagabonzi, iar hingherii si angajatii sunt muscati frecvent, nici macar un singur caz de hidrofobie nu a fost inregistrat in intreaga lor existenta de 25 de ani, timp in care au trecut pe acolo 150.000 de caini”. De asemenea, mai spunea: „Arhivele spitalului din Londra aratau cu cativa ani in urma 2.668 de persoane muscate de caini agresivi. Niciuna din aceste persoane nu a dezvoltat hidrofobie.”
Spitalul St. George din Londra a avut in evidenta 4.000 de pacienti muscati de caini asa-zisi turbati. Niciun caz de hidrofobie.
Dr. Woods: „Din toate arhivele medicale ale Spitalului din Pennsylvania pe o perioada de o suta patruzeci de ani, au fost inregistrate doar doua cazuri de presupusa hidrofobie. La unul dintre ele –singurul testat bacteriologic– nu s-a confirmat diagnosticul de hidrofobie, iar autoritatile locale au refuzat sa inregistreze decesul ca fiind cauzat de rabie.”
Dr. Charles W. Dulles, conferentiar despre istoria medicinei la Universitatea din Pennsylvania, insarcinat de Societatile Medicale ale Statului Pennsylvania pentru a investiga problematica rabiei, a afirmat ca el inclina sa creada ca „nici nu exista o astfel de maladie specifica”, deoarece dupa saisprezece ani de cercetare nu a reusit sa gaseasca „nici macar un singur caz concret la care sa se fi dovedit in mod concludent ca ar fi rezultat in urma muscaturii unui caine sau din alta cauza asemanatoare”. Raportul sau, precum si scrisoarea doctorului Woods au fost sustinute de Dr. Theophilus Parvin de la Academia Medicala din Jefferson, presedintele Academiei Nationale de Medicina; Dr. Thomas G. Morten, patolog; Dr. Charles K. Mills de la Universitatea din Pennsylvania si Dr. Thomas I. Mays de la Spitalul Policlinic.
Doctorul Woods a redactat de curand un tratat despre boli mimetice, in care a analizat si rabia. Dovezile lui sustin ideea ca asa-numita rabie la oameni este rezultatul unei tulburari mentale (frica). La animale, asa-numita rabie are la baza abuzul sau malnutritia sau ambele.
Dr. Wilcox din New York a investigat un eveniment in care se raspandise panica din cauza de „rabie”, sustinandu-se ca ar fi survenit unsprezece decese in urma muscaturilor unor caini turbati. In urma incheierii investigatiilor, s-a constatat ca nici macar un singur deces din cele unsprezece nu se datorase rabiei. Cum a fost publicat raportul, s-a si incheiat cu panica.
Dr. Elmer Lee a incheiat o alta sperietura de la rabie pe Staten Island. La autopsie s-a constatat ca acel „caine turbat” murise de trichinoza si nu de rabie. Viermii se localizasera deja in inima animalului. Aceleasi rezultate (trichinoza) au pus capat si panicii din Klondike.
In 1922, doctorul Stillman si-a exprimat opinia ca rabia este „aberatie pura” si ca in patruzeci de ani de experienta clinica, in care tratase foarte multi oameni si calatorise prin intreaga Europa, el „nu vazuse niciodata vreun caz de hidrofobie sau rabie.”
Intr-o scrisoare publica, dr. Stillman a declarat: „Cu cativa ani in urma a fost un mare tumult cand s-a declarat carantina pe motiv de rabie in Albany, New York, de catre Departamentul National de Agricultura. Tumultul a durat doi ani. Au fost ucisi multi caini si capetele lor au fost trimise la departamentul veterinar al Facultatii Cornell pentru examinare oficiala. Multi din acei caini au fost declarati turbati, insa testul depinde doar de prezenta unor anumiti corpusculi Negri in creierul animalului.”
Dr. Stillman a continuat: „Mi s-a spus de catre un elev al lui Pasteur ca acesti corpusculi Negri erau prezenti uneori si fara suspiciunea de rabie. Am trimis atunci la Facultatea Cornell capul unui mic catel absolut inofensiv si prompt a fost declarat turbat. In final, m-am dus la Departamentul de Agricultura, care era responsabil de intreaga actiune, si am insistat sa ne dea noua sa tinem toti cainii declarati turbati si vom vedea daca se dezvolta vreun caz de turbare. Nici macar un singur caz nu a aparut si nici de atunci nu am avut asa ceva. Cand animalele au fost tinute cu singurul scop de a vedea daca au sau nu rabie, nu a mai murit niciunul si intreaga panica s-a incheiat dupa doi ani de tumult fanatic si nebunie, in care ar fi trebuit sa apara lisofobia sau o hidrofobie imaginara.”
Dr. J. W. Hodge a relatat ca din 56.000 de caini vagabonzi si pisici adunati intr-un an, nu se gasise nici macar un singur caz de rabie. El a declarat de asemenea ca in Anglia nu exista rabie, iar tratamentul Pasteur este interzis. Dr. Hodge are o lista cu numele si adresele a peste 2.500 de persoane care au murit de „hidrofobie” la scurt timp dupa ce primisera tratamentul preventiv al lui Pasteur. Acest fapt pare sa demonstreze ca „leacul” este mai fatal decat boala insasi, mai ales daca ne gandim ca aproape 300 din victimele tratamentului Pasteur nici nu isi aminteau sa fi fost vreodata muscate de vreun caine.
Dr. Hedge a prezis ca „generatiile viitoare vor privi la inselaciunea din prezent despre hidrofobie si tratamentul Pasteur cu aceleasi sentimente cu care noi citim acum despre istoria vrajitoriei.” [cat de mult mi-as dori sa se fi implinit profetia acestui doctor - n.m.]
Dr. Dulles, la care ne-am referit deja, a declarat: „Pot relata din propria experienta in tratamentul persoanelor muscate de caini presupus turbati si din aceasta experienta nu a reiesit nici macar un singur caz de rabie in treizeci de ani. Iar eu am vazut probabil mai multe cazuri de asa-zisa hidrofobie decat cei mai multi medici pe care ii cunosc.” - Dr. Dulles era conferentiar despre Istoria Medicinei la Universitatea din Pennsylvania, chirurg consultant la Spitalul Rush si managerul Spitalului Universitar.
Dr. William Brady, jurnalist de reputatie nationala, a declarat: „Tratamentul Pasteur impotriva rabiei este un tratament orb si nimeni nu stie daca el ofera vreo protectie impotriva rabiei. Nu m-as supune niciodata de bunavoie acestui tratament Pasteur si nici nu l-as administra nimanui, in nicio imprejurare, deoarece ma tem ca materialul injectat are un efect dezastruos in anumite cazuri. Nu este eficient si uneori duce la paralizii.” Doctorul Brady sustinea clar ca „rabia nu apare niciodata la om.” si continua: „Noi, oamenii din domeniul medical, am fost martorii multor erori comise de persoane si metode bine intentionate, dar care duc pe drumul gresit. Standardizarea digitalis dupa modelul inimii cainelui, ne amintim, a rezultat intr-o abatere de 300% de la standard.”
In cartea intitulata „Béchamp sau Pasteur” a autoarei E.D. Hume, gasim multe dovezi pertinente pentru discutia noastra. Un esec notabil al tratamentului Pasteur a fost un tanar postas, Pierre Rascol, care -impreuna cu un alt barbat- fusese atacat de un caine presupus turbat, dar nu fusese muscat, caci dintii cainelui nu reusisera sa strapunga hainele; tovarasul sau fusese insa muscat sever. Tovarasul lui Roscal a refuzat sa se duca la Institutul Pasteur si a ramas perfect sanatos; nefericitul Roscal a fost obligat de autoritatile postale sa se supuna tratamentului, incepand cu data de 9 martie. Pe 12 aprilie, au inceput simptomele severe, cu durere la locul injectiei, nu la locul muscaturii, evident, caci el nu fusese muscat. Pe 14 aprilie, omul a murit de „hidrofobie” paralitica - noua boala adusa in lume de Pasteur!
Un alt incident, extras din aceeasi carte, demonstreaza puterea sugestiei sau a fricii in cauzalitatea asa-zisei rabii. Este greu de crezut, dar cazul este relatat dupa cum urmeaza:
Rabia a devenit acum favorita Trustului Vivisectiei, care lucreaza pe plan international.
Daca experimentele cu animale au demonstrat un lucru, acela este imposibilitatea transmiterii vreunei boli reale de la un caine la om.
Oare cat timp va mai musamaliza diavolul profitului aceste informatii fata de publicul pacalit?
In vremurile de demult, dupa cum citim in articolele din vechile biblioteci, sarutul unui rege ar fi vindecat rabia. Ulterior s-a descoperit ca si o bucata din hainele regesti ar fi fost la fel de eficace.
Mai tarziu, aparuse teoria ca daca se administra „piatra nebuna” peste toata zona muscaturii, aceasta ar fi „tras afara nebunia”. Ulterior, se recomanda ca un pic de „par de la cainele care muscase” sa fie pus pe rana sau mestecat si inghitit.
O descoperire ulterioara recomanda administrarea unui extract de „gandac salbatic”.
In 1806, un domn Kraus a primit un premiu de 1000 dolari de la carmuitorii teritoriului New York, pentru descoperirea lui stiintifica cu care rabia a fost indepartata din acea zona timp de 20 de ani. Formula lui exista inca in arhive si consta din mixtura unui maxilar de magar sau caine, o bucata din limba unui manz si rugina verde de pe un penny de pe vremea domniei lui George I.
Aceasta mixtura pare a fi tinut rabia departe de lumina rampei pana in epoca lui Pasteur. In medicina s-au auzit multe despre magica vindecare a lui Joseph Meister de catre Pasteur. Mai nicaieri nu se mentioneaza ca trei rude ale acestui baiat, Meister, fusesera muscate de acelasi caine si s-au vindecat fara a beneficia de tratamentul lui Pasteur!
Doctorul H. Bastian, un contemporan al lui Pasteur, a fost foarte indignat de ideile si concluziile stiintifice ale lui Pasteur. Un alt contemporan al lui Pasteur, doctorul Antoine Béchamp, a avut obiectii foarte puternice fata de expunerile lui Pasteur despre rabie. Ca o coincidenta, arhivele Academiei Franceze de Stiinte demonstreaza ca doctorul Béchamp este cel care a descoperit inaintea lui Pasteur cauza bolii viermilor de matase si de asemenea intreg procesul de fermentare!
Doctorul englez W. R. Hadwen se afla de asemenea pe o pozitie opusa lui Pasteur. Doctorul William A. Bruette, fost sef al Comisiei de Agricultura pentru Animale din Washington, era alt contemporan al lui Pasteur care a demontat de nenumarate ori concluziile gresite ale lui Pasteur. Dr. Bruette a demonstrat printre altele ca vaccinul antirabic este nu numai o frauda, dar este si periculos. El a documentat administrarea vaccinului antirabic si a afirmat ca „inocularea raspandea boala”, ba chiar a mers atat de departe incat sa considere vanzarea de vaccinuri antirabice „o escrocherie mafiota”.
Doctorul Matthew Woods, alt contemporan al lui Pasteur, membru de frunte al Societatii Medicale din Philadelphia, a scris mult pe tema rabiei. El spunea ca „la ecarisajul din Philadelphia, unde sunt adusi anual peste 6.000 de caini vagabonzi, iar hingherii si angajatii sunt muscati frecvent, nici macar un singur caz de hidrofobie nu a fost inregistrat in intreaga lor existenta de 25 de ani, timp in care au trecut pe acolo 150.000 de caini”. De asemenea, mai spunea: „Arhivele spitalului din Londra aratau cu cativa ani in urma 2.668 de persoane muscate de caini agresivi. Niciuna din aceste persoane nu a dezvoltat hidrofobie.”
Spitalul St. George din Londra a avut in evidenta 4.000 de pacienti muscati de caini asa-zisi turbati. Niciun caz de hidrofobie.
Dr. Woods: „Din toate arhivele medicale ale Spitalului din Pennsylvania pe o perioada de o suta patruzeci de ani, au fost inregistrate doar doua cazuri de presupusa hidrofobie. La unul dintre ele –singurul testat bacteriologic– nu s-a confirmat diagnosticul de hidrofobie, iar autoritatile locale au refuzat sa inregistreze decesul ca fiind cauzat de rabie.”
Dr. Charles W. Dulles, conferentiar despre istoria medicinei la Universitatea din Pennsylvania, insarcinat de Societatile Medicale ale Statului Pennsylvania pentru a investiga problematica rabiei, a afirmat ca el inclina sa creada ca „nici nu exista o astfel de maladie specifica”, deoarece dupa saisprezece ani de cercetare nu a reusit sa gaseasca „nici macar un singur caz concret la care sa se fi dovedit in mod concludent ca ar fi rezultat in urma muscaturii unui caine sau din alta cauza asemanatoare”. Raportul sau, precum si scrisoarea doctorului Woods au fost sustinute de Dr. Theophilus Parvin de la Academia Medicala din Jefferson, presedintele Academiei Nationale de Medicina; Dr. Thomas G. Morten, patolog; Dr. Charles K. Mills de la Universitatea din Pennsylvania si Dr. Thomas I. Mays de la Spitalul Policlinic.
Doctorul Woods a redactat de curand un tratat despre boli mimetice, in care a analizat si rabia. Dovezile lui sustin ideea ca asa-numita rabie la oameni este rezultatul unei tulburari mentale (frica). La animale, asa-numita rabie are la baza abuzul sau malnutritia sau ambele.
Dr. Wilcox din New York a investigat un eveniment in care se raspandise panica din cauza de „rabie”, sustinandu-se ca ar fi survenit unsprezece decese in urma muscaturilor unor caini turbati. In urma incheierii investigatiilor, s-a constatat ca nici macar un singur deces din cele unsprezece nu se datorase rabiei. Cum a fost publicat raportul, s-a si incheiat cu panica.
Dr. Elmer Lee a incheiat o alta sperietura de la rabie pe Staten Island. La autopsie s-a constatat ca acel „caine turbat” murise de trichinoza si nu de rabie. Viermii se localizasera deja in inima animalului. Aceleasi rezultate (trichinoza) au pus capat si panicii din Klondike.
In 1922, doctorul Stillman si-a exprimat opinia ca rabia este „aberatie pura” si ca in patruzeci de ani de experienta clinica, in care tratase foarte multi oameni si calatorise prin intreaga Europa, el „nu vazuse niciodata vreun caz de hidrofobie sau rabie.”
Intr-o scrisoare publica, dr. Stillman a declarat: „Cu cativa ani in urma a fost un mare tumult cand s-a declarat carantina pe motiv de rabie in Albany, New York, de catre Departamentul National de Agricultura. Tumultul a durat doi ani. Au fost ucisi multi caini si capetele lor au fost trimise la departamentul veterinar al Facultatii Cornell pentru examinare oficiala. Multi din acei caini au fost declarati turbati, insa testul depinde doar de prezenta unor anumiti corpusculi Negri in creierul animalului.”
Dr. Stillman a continuat: „Mi s-a spus de catre un elev al lui Pasteur ca acesti corpusculi Negri erau prezenti uneori si fara suspiciunea de rabie. Am trimis atunci la Facultatea Cornell capul unui mic catel absolut inofensiv si prompt a fost declarat turbat. In final, m-am dus la Departamentul de Agricultura, care era responsabil de intreaga actiune, si am insistat sa ne dea noua sa tinem toti cainii declarati turbati si vom vedea daca se dezvolta vreun caz de turbare. Nici macar un singur caz nu a aparut si nici de atunci nu am avut asa ceva. Cand animalele au fost tinute cu singurul scop de a vedea daca au sau nu rabie, nu a mai murit niciunul si intreaga panica s-a incheiat dupa doi ani de tumult fanatic si nebunie, in care ar fi trebuit sa apara lisofobia sau o hidrofobie imaginara.”
Dr. J. W. Hodge a relatat ca din 56.000 de caini vagabonzi si pisici adunati intr-un an, nu se gasise nici macar un singur caz de rabie. El a declarat de asemenea ca in Anglia nu exista rabie, iar tratamentul Pasteur este interzis. Dr. Hodge are o lista cu numele si adresele a peste 2.500 de persoane care au murit de „hidrofobie” la scurt timp dupa ce primisera tratamentul preventiv al lui Pasteur. Acest fapt pare sa demonstreze ca „leacul” este mai fatal decat boala insasi, mai ales daca ne gandim ca aproape 300 din victimele tratamentului Pasteur nici nu isi aminteau sa fi fost vreodata muscate de vreun caine.
Dr. Hedge a prezis ca „generatiile viitoare vor privi la inselaciunea din prezent despre hidrofobie si tratamentul Pasteur cu aceleasi sentimente cu care noi citim acum despre istoria vrajitoriei.” [cat de mult mi-as dori sa se fi implinit profetia acestui doctor - n.m.]
Dr. Dulles, la care ne-am referit deja, a declarat: „Pot relata din propria experienta in tratamentul persoanelor muscate de caini presupus turbati si din aceasta experienta nu a reiesit nici macar un singur caz de rabie in treizeci de ani. Iar eu am vazut probabil mai multe cazuri de asa-zisa hidrofobie decat cei mai multi medici pe care ii cunosc.” - Dr. Dulles era conferentiar despre Istoria Medicinei la Universitatea din Pennsylvania, chirurg consultant la Spitalul Rush si managerul Spitalului Universitar.
Dr. William Brady, jurnalist de reputatie nationala, a declarat: „Tratamentul Pasteur impotriva rabiei este un tratament orb si nimeni nu stie daca el ofera vreo protectie impotriva rabiei. Nu m-as supune niciodata de bunavoie acestui tratament Pasteur si nici nu l-as administra nimanui, in nicio imprejurare, deoarece ma tem ca materialul injectat are un efect dezastruos in anumite cazuri. Nu este eficient si uneori duce la paralizii.” Doctorul Brady sustinea clar ca „rabia nu apare niciodata la om.” si continua: „Noi, oamenii din domeniul medical, am fost martorii multor erori comise de persoane si metode bine intentionate, dar care duc pe drumul gresit. Standardizarea digitalis dupa modelul inimii cainelui, ne amintim, a rezultat intr-o abatere de 300% de la standard.”
In cartea intitulata „Béchamp sau Pasteur” a autoarei E.D. Hume, gasim multe dovezi pertinente pentru discutia noastra. Un esec notabil al tratamentului Pasteur a fost un tanar postas, Pierre Rascol, care -impreuna cu un alt barbat- fusese atacat de un caine presupus turbat, dar nu fusese muscat, caci dintii cainelui nu reusisera sa strapunga hainele; tovarasul sau fusese insa muscat sever. Tovarasul lui Roscal a refuzat sa se duca la Institutul Pasteur si a ramas perfect sanatos; nefericitul Roscal a fost obligat de autoritatile postale sa se supuna tratamentului, incepand cu data de 9 martie. Pe 12 aprilie, au inceput simptomele severe, cu durere la locul injectiei, nu la locul muscaturii, evident, caci el nu fusese muscat. Pe 14 aprilie, omul a murit de „hidrofobie” paralitica - noua boala adusa in lume de Pasteur!
Un alt incident, extras din aceeasi carte, demonstreaza puterea sugestiei sau a fricii in cauzalitatea asa-zisei rabii. Este greu de crezut, dar cazul este relatat dupa cum urmeaza:
„Doi tineri francezi au fost muscati de acelasi caine in Havre. Unul a murit in urma muscaturii in decurs de o luna, dar inainte de aceasta celalalt plecase in America, unde a trait cincisprezece ani fara sa stie de sfarsitul prietenului lui. Cand s-a intors in Franta, a auzit de tragedia intamplata si a dezvoltat el insusi simptome, iar in trei saptamani a murit de „hidrofobie”.” [caz de manual care dovedeste valabilitatea celor cinci legi biologice ale naturii - n.m.]
Un alt caz interesant din arhive este al unei tinere, care se intorsese de la bai si afirmase ca fusese muscata de un caine. „Parintii anxiosi o dusesera urgent la tratamentul Pasteur, dupa care ea s-a imbolnavit foarte tare si a urmat decesul. Pe drumul de intoarcere de la inmormantare, prietenii care fusesera cu fata la bai au marturisit parintilor fetei ca nu fusese muscata de niciun caine, ci de tanarul ei prieten.”
In rapoartele Institutului Pasteur exista peste 3.000 de decese ale unor persoane muscate de caini. Toate au murit dupa tratament. Pe de alta parte, arhivele Spitalului London Hospital de acum cativa ani inregistrau 2.668 de persoane muscate de caini agresivi: nici macar o singura persoana nu dezvoltase hidrofobie si niciuna nu primise tratamentul Pasteur.
„Cine a fost acest Pasteur? Ce a descoperit el cu adevarat? Raspunsul la prima intrebare este ca era un chimist. La a doua intrebare se poate raspunde reamintind ca el separase niste acizi tartarici. Cam asta e tot ce a facut. Restul muncii sale - da, inclusiv despre boala viermilor de matase si despre bacterii - a fost plagiat de la mai putin cunoscutul si neglijatul profesor al Universitatii din Montpellier, Antoine Béchamp. Din lucrarile profesorului Béchamp, studiate cu atentie, reiese ca el a oferit solutia multor probleme care ii preocupasera mult timp pe biologi, fiziologi, patologi si filozofi.” (Hume)
Vorbind despre lucrarile profesorului Béchamp, Dr. Leverson din Anglia spune: „Am gasit in adevarurile acelea dovada absoluta a absurditatii teoriei germenilor ca si cauza a bolilor; iar prin studiul scrierilor lui Pasteur, spre care m-au dus lucrarile lui Béchamp, am gasit dovada incontestabila ca marele zeu al asa-zisilor oameni de stiinta din a doua jumatate a secolului a fost in realitate cel mai uimitor plagiator si deformator al descoperirilor altora, in special ale profesorului Antoine Béchamp si ale colaboratorilor acestuia; iar acest plagiator a fost un sarlatan fenomenal, a carui existenta ne este dezvaluita in intreaga istorie scrisa a medicinei. [...] Acest plagiator si sarlatan era Louis Pasteur, in memoria caruia Franta a ridicat statui in toata tara si a investit in Institutul Pasteur.”
Intrucat acest palmares nu este deloc de invidiat, haideti sa privim rabia din punctul de vedere al datelor pe care le cunoastem. Am vazut ca niste caini normali sunt clasificati ca fiind turbati cu ajutorul asa-numitilor corpusculi Negri. Am mai vazut ca identificarea acestor corpusculi Negri depinde de fiecare observator in parte, iar observatorii nu sunt decat rar de aceeasi parere. Expertii Institutului Pasteur admit dealtfel ca corpusculii Negri nu sunt o indicatie specifica a rabiei. Ei inregistreaza multe decese datorate tratamentului cu sistemul lui Pasteur. ["Corpusculii cerebrali denumiti Negri constituie 100% diagnosticul pentru infectia cu rabia, DAR ei sunt gasiti doar in aprox 80% din cazuri!!!!" - ah, ce pacat!! o teorie cu o singura exceptie nu mai este valabila, dragi prieteni!! - n.m.; sursa: Drew WL (2004). "Chapter 41: Rabies". In Ryan KJ, Ray CG (editors).Sherris Medical Microbiology (4th ed.). McGraw Hill. pp. 597–600. ISBN 0-8385-8529-9.]
~~~~~~~~~~~
Completarea mea: Iata si o lucrare publicata de romani, din care citez: "Din pacate, nici unul din elementele de mai sus luate separat sau impreuna nu sint absolut specifice si nu sint admise ca diagnostic de certitudine in rabie (spre exemplu, pe de o parte corpusculii Negri se evidentiaza doar in aproximativ 50% din animalele cu turbare, iar pe de alta parte se pot observa si in cazuri in care infectia rabica este cert absenta)". Concluzia?? O teoria cu o singura exceptie nu mai este valabila, dragi prieteni!! :-)
~~~~~~~~~~~
Pe de alta parte, efectele regretabile raportate la pacienti netratati (se observa ca sunt raportate foarte putine cazuri) pot fi explicate pe baza fricii sau susceptibilitatii la rani usoare. De exemplu, Dr. W. W. Duke din Kansas City, printre altii, scriind despre alergii, citeaza cazuri de convulsii violente si decese in urma unor rani minore la indivizi altfel aflati in stare mentala si fizica perfecta.
Aceste morti violente sunt raportate ca rezultand din zgarieturi, extrageri de dinti, injectii hipodermice, extreme de arsita sau frig (hipotermie), socuri de diferite naturi, afaceri amoroase etc. Expertii in alergii accentueaza frecvent importanta bolilor anterioare, care ar fi putut submina sanatatea pacientului. Aceste cauze atat de variate ar putea indica faptul ca FRICA joaca un rol imens in sechelele observate.
Dr. Buisson din Franta a fost muscat grav de un caine si abandonat in ideea ca va muri de hidrofobie. El a relatat ca frica sa fusese, evident, la fel de puternica precum suferinta. A decis sa incerce sa-si aline suferinta facand o baie calda. Dupa ce a stat in baia calda o ora si un sfert, convulsiile au disparut si s-a insanatosit. De atunci, a vindecat astfel toate celelalte cazuri care veneau la el cu simptome similare. Baile Buisson au fost folosite cu mare succes in Franta la cazurile de asa-zisa rabie.
In Germania, cazurile de muscaturi de caine sunt tratate in mod intelept, prin suctiune la locul ranii sau apasand rana, pentru a induce sangerarea libera. Ei lasa sangele coagulat si uscat pe rana, fara alt tratament, si nu au niciodata alte probleme.
Din experienta mea medicala, nu este nevoie decat de apa si sapun bland la asemenea rani. Cauterizarea este un soc prea mare pentru tesuturi.
Concluzie: Oare rabia este o boala? Oare am izolat vreun virus sau microb? Oare tratamentul Pasteur este specific? Pe scurt: oare rabia este realitate sau fantezie? Eu consider ca este o fantezie, intrucat am tratat si animale si oameni asa-zis turbati, fara „beneficiile” tratamentului Pasteur, si in absolut niciun caz nu a survenit vreun deces si nici macar un singur simptom de rabie. Consider ca rabia nu exista, iar tratamentul Pasteur impotriva rabiei este mai rau decat boala, daca ar fi vorba de vreo boala, ceea ce nu este.
P.S. Am examinat si am fost martora la repetate examinari ale tuturor tesuturilor din creierul asa-zisilor caini turbati. Testele cu soareci si iepuri (inocularea cerebrala a soriceilor de laborator etc. - n.m.) s-au dovedit ridicole inca de pe vremea lui Pasteur.
MILLICENT MORDEN
Un alt caz interesant din arhive este al unei tinere, care se intorsese de la bai si afirmase ca fusese muscata de un caine. „Parintii anxiosi o dusesera urgent la tratamentul Pasteur, dupa care ea s-a imbolnavit foarte tare si a urmat decesul. Pe drumul de intoarcere de la inmormantare, prietenii care fusesera cu fata la bai au marturisit parintilor fetei ca nu fusese muscata de niciun caine, ci de tanarul ei prieten.”
In rapoartele Institutului Pasteur exista peste 3.000 de decese ale unor persoane muscate de caini. Toate au murit dupa tratament. Pe de alta parte, arhivele Spitalului London Hospital de acum cativa ani inregistrau 2.668 de persoane muscate de caini agresivi: nici macar o singura persoana nu dezvoltase hidrofobie si niciuna nu primise tratamentul Pasteur.
„Cine a fost acest Pasteur? Ce a descoperit el cu adevarat? Raspunsul la prima intrebare este ca era un chimist. La a doua intrebare se poate raspunde reamintind ca el separase niste acizi tartarici. Cam asta e tot ce a facut. Restul muncii sale - da, inclusiv despre boala viermilor de matase si despre bacterii - a fost plagiat de la mai putin cunoscutul si neglijatul profesor al Universitatii din Montpellier, Antoine Béchamp. Din lucrarile profesorului Béchamp, studiate cu atentie, reiese ca el a oferit solutia multor probleme care ii preocupasera mult timp pe biologi, fiziologi, patologi si filozofi.” (Hume)
Vorbind despre lucrarile profesorului Béchamp, Dr. Leverson din Anglia spune: „Am gasit in adevarurile acelea dovada absoluta a absurditatii teoriei germenilor ca si cauza a bolilor; iar prin studiul scrierilor lui Pasteur, spre care m-au dus lucrarile lui Béchamp, am gasit dovada incontestabila ca marele zeu al asa-zisilor oameni de stiinta din a doua jumatate a secolului a fost in realitate cel mai uimitor plagiator si deformator al descoperirilor altora, in special ale profesorului Antoine Béchamp si ale colaboratorilor acestuia; iar acest plagiator a fost un sarlatan fenomenal, a carui existenta ne este dezvaluita in intreaga istorie scrisa a medicinei. [...] Acest plagiator si sarlatan era Louis Pasteur, in memoria caruia Franta a ridicat statui in toata tara si a investit in Institutul Pasteur.”
Intrucat acest palmares nu este deloc de invidiat, haideti sa privim rabia din punctul de vedere al datelor pe care le cunoastem. Am vazut ca niste caini normali sunt clasificati ca fiind turbati cu ajutorul asa-numitilor corpusculi Negri. Am mai vazut ca identificarea acestor corpusculi Negri depinde de fiecare observator in parte, iar observatorii nu sunt decat rar de aceeasi parere. Expertii Institutului Pasteur admit dealtfel ca corpusculii Negri nu sunt o indicatie specifica a rabiei. Ei inregistreaza multe decese datorate tratamentului cu sistemul lui Pasteur. ["Corpusculii cerebrali denumiti Negri constituie 100% diagnosticul pentru infectia cu rabia, DAR ei sunt gasiti doar in aprox 80% din cazuri!!!!" - ah, ce pacat!! o teorie cu o singura exceptie nu mai este valabila, dragi prieteni!! - n.m.; sursa: Drew WL (2004). "Chapter 41: Rabies". In Ryan KJ, Ray CG (editors).Sherris Medical Microbiology (4th ed.). McGraw Hill. pp. 597–600. ISBN 0-8385-8529-9.]
~~~~~~~~~~~
Completarea mea: Iata si o lucrare publicata de romani, din care citez: "Din pacate, nici unul din elementele de mai sus luate separat sau impreuna nu sint absolut specifice si nu sint admise ca diagnostic de certitudine in rabie (spre exemplu, pe de o parte corpusculii Negri se evidentiaza doar in aproximativ 50% din animalele cu turbare, iar pe de alta parte se pot observa si in cazuri in care infectia rabica este cert absenta)". Concluzia?? O teoria cu o singura exceptie nu mai este valabila, dragi prieteni!! :-)
~~~~~~~~~~~
Pe de alta parte, efectele regretabile raportate la pacienti netratati (se observa ca sunt raportate foarte putine cazuri) pot fi explicate pe baza fricii sau susceptibilitatii la rani usoare. De exemplu, Dr. W. W. Duke din Kansas City, printre altii, scriind despre alergii, citeaza cazuri de convulsii violente si decese in urma unor rani minore la indivizi altfel aflati in stare mentala si fizica perfecta.
Aceste morti violente sunt raportate ca rezultand din zgarieturi, extrageri de dinti, injectii hipodermice, extreme de arsita sau frig (hipotermie), socuri de diferite naturi, afaceri amoroase etc. Expertii in alergii accentueaza frecvent importanta bolilor anterioare, care ar fi putut submina sanatatea pacientului. Aceste cauze atat de variate ar putea indica faptul ca FRICA joaca un rol imens in sechelele observate.
Dr. Buisson din Franta a fost muscat grav de un caine si abandonat in ideea ca va muri de hidrofobie. El a relatat ca frica sa fusese, evident, la fel de puternica precum suferinta. A decis sa incerce sa-si aline suferinta facand o baie calda. Dupa ce a stat in baia calda o ora si un sfert, convulsiile au disparut si s-a insanatosit. De atunci, a vindecat astfel toate celelalte cazuri care veneau la el cu simptome similare. Baile Buisson au fost folosite cu mare succes in Franta la cazurile de asa-zisa rabie.
In Germania, cazurile de muscaturi de caine sunt tratate in mod intelept, prin suctiune la locul ranii sau apasand rana, pentru a induce sangerarea libera. Ei lasa sangele coagulat si uscat pe rana, fara alt tratament, si nu au niciodata alte probleme.
Din experienta mea medicala, nu este nevoie decat de apa si sapun bland la asemenea rani. Cauterizarea este un soc prea mare pentru tesuturi.
Concluzie: Oare rabia este o boala? Oare am izolat vreun virus sau microb? Oare tratamentul Pasteur este specific? Pe scurt: oare rabia este realitate sau fantezie? Eu consider ca este o fantezie, intrucat am tratat si animale si oameni asa-zis turbati, fara „beneficiile” tratamentului Pasteur, si in absolut niciun caz nu a survenit vreun deces si nici macar un singur simptom de rabie. Consider ca rabia nu exista, iar tratamentul Pasteur impotriva rabiei este mai rau decat boala, daca ar fi vorba de vreo boala, ceea ce nu este.
P.S. Am examinat si am fost martora la repetate examinari ale tuturor tesuturilor din creierul asa-zisilor caini turbati. Testele cu soareci si iepuri (inocularea cerebrala a soriceilor de laborator etc. - n.m.) s-au dovedit ridicole inca de pe vremea lui Pasteur.
MILLICENT MORDEN
Medic si chirurg
72 Norman Ave.
Brooklyn 22, New York"
72 Norman Ave.
Brooklyn 22, New York"
Sursa: The PoisonedNeedle (E. McBean)
Alte surse interesante aici: http://vaclib.org/intro/rabies.htm
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Oh, update de ultima ora: am ascultat in seara asta "povestea virusului rabiei, care este foarte foarte frumoasa", relatata de un doctor pe nume Iordache la o "dezbatere publica" din Alba Iulia pe tema vaccinarii.
Citez cuvintele doctorului Iordache (ca sa nu imi aud vorbe ca as fi inventat eu ceva): "Primele vaccinuri antirabice au fost facute orbeste, deci nimeni nu stia care e microbul si care e mecanismul prin care te vindeci. Felul in care se facea atunci vaccinul era in felul urmator: inoculau niste iepuri cu saliva de caini turbati, astia faceau rabie si dupa ceva timp mureau... odata morti fiind ii disecau, le scoteau maduva spinarii, o puneau la uscat cumva timp de 10-15 zile, timp in care ei sperau ca ceva care e acolo in maduva spinarii si face rau omului cumva se atenueaza, dupa care luau bucata aia, o tocau marunt, o amestecau cu apa, dadeau la o parte reziduul, luau apa respectiva si o inoculau in oameni. La vremea respectiva ei nu cunosteau nici cine da rabia si nici mecanismul prin care se produce... se produce protectia... habar n-aveau de anticorpi... habar n-aveau nimic... "
Las citatul necomentat, este o adevarata P E R L A a gandirii vacciniste si am incredere ca veti avea aceleasi revelatii ca si mine :-)
Alte surse interesante aici: http://vaclib.org/intro/rabies.htm
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Oh, update de ultima ora: am ascultat in seara asta "povestea virusului rabiei, care este foarte foarte frumoasa", relatata de un doctor pe nume Iordache la o "dezbatere publica" din Alba Iulia pe tema vaccinarii.
Citez cuvintele doctorului Iordache (ca sa nu imi aud vorbe ca as fi inventat eu ceva): "Primele vaccinuri antirabice au fost facute orbeste, deci nimeni nu stia care e microbul si care e mecanismul prin care te vindeci. Felul in care se facea atunci vaccinul era in felul urmator: inoculau niste iepuri cu saliva de caini turbati, astia faceau rabie si dupa ceva timp mureau... odata morti fiind ii disecau, le scoteau maduva spinarii, o puneau la uscat cumva timp de 10-15 zile, timp in care ei sperau ca ceva care e acolo in maduva spinarii si face rau omului cumva se atenueaza, dupa care luau bucata aia, o tocau marunt, o amestecau cu apa, dadeau la o parte reziduul, luau apa respectiva si o inoculau in oameni. La vremea respectiva ei nu cunosteau nici cine da rabia si nici mecanismul prin care se produce... se produce protectia... habar n-aveau de anticorpi... habar n-aveau nimic... "
Las citatul necomentat, este o adevarata P E R L A a gandirii vacciniste si am incredere ca veti avea aceleasi revelatii ca si mine :-)
