Continuare la povestea cu Kilian

by - marți, decembrie 21, 2010

Am vrut initial sa adaug ceva la comentariile de la postarea trecuta, dar mai bine scriu o postare noua.

In martea cand i-am trimis Ullei SMS-ul cu textul "Din diverse motive personale eu nu mai vin la grupa", am primit un telefon de la Miriam (mamica lui Noemi).

Despre Miriam trebuie sa spun ca imi aminteste de cumnata mea (amandoua Rac, amandoua vorbesc pe un ton fals si afectat, amandoua sunt foarte vanitoase si obsedate de fizic). Miriam asta are 2 copii (un baiat de 8-9 ani, Noemi de 2,5 ani) si al treilea e pe drum. Acum vreo 2 luni ma sunase cu lacrimile in gat si speriata in ultimul hal, avusese o noua cearta urata cu sotul ei (cu care nu se intelege deloc de ani de zile, de te intrebi DE CE mai toarna copii cu el!), care i-o luase pe Noemi si o amenintase c-o da afara din casa (ea era gravida in 6 luni atunci, iar de sarcina cica n-a stiut nimic pana in luna a 3-a sau a 4-a!! Dar nici de protectie n-a auzit???). In fine, am sarit in ajutor (sotul ei incuiase camera computerului si ea nu avea acces la internet), am cautat pe google, i-am facut rost de vreo 5 adrese si numere de telefon de la avocati pentru dreptul familiei, am incurajat-o, na, cum se procedeaza de obicei in aceste cazuri. Ea facuse si la politie un denunt impotriva sotului, se pare ca nu era prima oara etc. O saptamana mai tarziu erau "impacati". Iar o asemanare cu cumnata mea, care la fel se certa si se invinetea cu prietenul ei, pentru ca o ora mai tarziu sa se puna la usa si sa urle "Nu pleca, nu pleca!", iar doua ore mai tarziu sa gafaie amandoi transpirati in pat...

Deci Miriam ma suna (pusa de Ulla sub pretextul "Hai, ca tu esti mai diplomata"). Si incepe sa ma descoasa, evident stiind care era motivul pentru care nu mai mergeam la grupa. I-am spus in mare ce am scris si aici in postarea cealalta, i-am explicat ca pentru mine tot conflictul este mai mult decat o contradictie teoretica intre metodele diferite de a "educa" un copil, i-am spus ca imi pare rau si de Silke, ca e stresata si nu are nici un ajutor de la sotul ei, isi creste copiii singura, dar in fond ea e adulta, a fost alegerea ei, este responsabilitatea ei, iar eu ma identific cu Kilian si mi se rupe inima de mila lui si nu mai suport sa-l vad neglijat si maltratat verbal. Chiar mi-a venit si sa plang cand i-am spus asta... I-am amintit ca la un moment dat Silke facuse o cadere nervoasa si, de fata cu noi, l-a smucit pe Kilian si a plecat cu el val-vartej de la grupa, clipa in care mi se facuse MIE frica de ea si i-am spus lui Miriam ca mi-am amintit - fizic!! - de bataile furtunoase pe care le primisem de la mama, asa ca, indiferent ce mi-ar spune ea, eu sunt convinsa in sufletul meu ca Silke il si bate pe Kilian cand o mai lasa nervii (iar bietul copil probabil ca o "provoaca", avand nevoie de dramul ala de atentie!).

Miriam m-a aburit ca au vorbit si ele cu Silke, ca i-au reprosat ca din cauza ei nu am mai venit eu la grupa... Mi-a povestit ca inainte de mine ii mai facuse si Sabine reprosuri lui Silke (!?!), dar ea continuase sa vina, iar de la venirea mea nu am auzit-o niciodata pe Sabine sa mai comenteze ceva, deci intrase deja in jocul "hai sa ne prefacem ca nu s-a intamplat nimic", iar Silke nu invatase nimic si continuase tot asa, ba chiar acum e si mai rau!! Si atunci, i-am spus lui Miriam, pentru ce sa-mi fac eu zile amare si sa ma simt prost, cand lupta asta de Don Juan nu duce la nimic? Ea a incercat sa-mi spuna ca vor mai discuta cu Silke (eu i-am spus ca insusi faptul ca m-a sunat EA si nu Silke demonstreaza ca nu se va schimba nimic, ca Silke nu e dispusa sa schimbe nimic!!!), apoi i-am trimis pe mail linkul spre blogul lui David, unde eu relatasem detaliat toata polologhia atat in germana cat si in engleza, si i-am scris ca - daca Silke mai are vreun interes, dupa ce citeste acolo - sa ne asezam toate si sa discutam si sa clarificam ceva, sa ma contacteze. Am adaugat ca si ele (Miriam si Ulla) vor trebui sa-si modifice comportamentul si mentalitatea din radacini, daca vor sa ma mai vada acolo la grupa, fiindca si ele au facut greseli enorme indemnandu-si copiii sa fie agresivi la randul lor...

Mai e cazul sa va spun ca de atunci nu a mai dat nici una din ele vreun semn de viata?

You May Also Like

4 comments

  1. Pai tu ceri marea cu sarea:)). De abia daca face omu o schimbare mica in viata lui lunga, d'apoi schimbari mari si rapide.
    Ma surprinde ca intr-o tara vestica femeile sunt atat de inapoiate psihologic!! Care e diferenta intre ele si o gospodina de provincie din Romania?

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, ai dreptate, dar ce era sa fac?
    Dpdv emotional (= kaputt ;-))) nu exista nici o diferenta probabil intre ele, pentru ca aici nivelul intelectual pare sa nu ajute deloc. Cand emotiile preiau conducerea si iese la iveala furia aia turbata care a fost reprimata in copilarie, nu mai conteaza ca esti Frau X de la Frankfurt sau madam Y de la Zabaugele din Deal...

    RăspundețiȘtergere
  3. La educatia emotionala ma gandeam. Ei au vreo suta de ani de cand se preocupa serios de asta. In anii 70 se facea educatie libera copiilor. so?

    RăspundețiȘtergere
  4. si eu cred ca ceri prea multe. Schimbarile se fac din suflet.
    Tu ai dreptul sa alegi altceva.

    RăspundețiȘtergere