Pentru Sir. Cu intelegere
Dear Sir,
Fiindca stiu ca inca ma citesti din umbra, vreau sa-ti transcriu un pasaj dintr-una din scrisorile tale mai vechi (din 1991!). M-a ajutat sa vad si sa inteleg atat de multe despre tine si vreau sa-mi cer iertare ca la momentul respectiv nu am avut capacitatea de a o face si poate, fara sa-mi dau seama si cu siguranta fara sa vreau, te-am ranit destul de mult.
"Felyum-yum,
Dupa calculul meu, cand am primit scrisoarea ta, tu o primeai pe cea scrisa de mine; cu o corectie de 1-2 zile, ceea ce in conditiile actuale inseamna foarte mult. Cand eram amandoi in Romania puteam aproxima la nivel de ore" [cate revelatii ascunde aceasta ultima fraza, Doamne!!].
"Fac ce fac si tot la Luminita ajung. Vorba ta, ce sa fie, ce sa fie?! Pai, ce sa fie?! Ceva care scartaie. Niciodata nu mi-au inspirat incredere mecanismele care functioneaza perfect. Acestea se defecteaza brusc si ireversibil. Ceva care scartaie iti lasa speranta ca se mai poate repara" [cat poate fi de trist sa-ti traiesti viata dupa astfel de convingeri!].
"Citeste-l pe Cioran, draga mea. Citeste si ia aminte. Apoi, cand vei incepe sa fumezi, totul va fi perfect. Prin fumul tigarilor totul se vede mai >altfel<, dispare claritatea care ne innebuneste sufletul" [Cu ce luciditate incredibila puteai descrie disperarea care te ineca pe dinauntru si totusi nu o constientizai ca pe o durere, ci doar ca pe o anomalie care trebuia eliminata!].
Si finalul apoteotic:
"M-am gandit mult si am ajuns la concluzia ca, in felul meu... Ba nu, nu e bine! Am ajuns la concluzia ca in felul tau... Nici asa nu e bine! Am ajuns la concluzia ca in felul nostru eu te-am iubit si te iubesc. Daca ar fi sa o luam cantitativ (ceea ce nu se cade), cel mai mult te-am iubit pe tine pentru ca ti-am dat totul cu picatura. Cand se va umple paharul, lumea asta va fi prea mica pentru a mai putea sa te feresti de mine. Remember this! Si eu te imbratisez strans, ceea ce nu doresc nici dusmanilor."
Dear Sir, uitasem complet de declaratia asta (si de implicatiile grave ale iubirii tale neimpartasite), pana cand mi-ai scris, acum cativa ani, acel email plin de otrava si de rautate dupa ce reluasem corespondenta pentru scurta vreme si eu te facusem partas la trairile si transformarile mele; citind acel email, am simtit instinctiv ca dincolo de cuvinte se ascunde o mare suferinta, o mare rana nevindecata - si am avut dreptate. Imi pare bine ca nu ti-am raspuns la fel.
Ce noroc sa fac ordine printre scrisorile vechi (pe care vreau sa le scanez ca sa pot arunca originalele, caci ocupa prea mult loc la subsol ;-)) si sa dau tocmai peste aceasta scrisoare a ta din 1991. Citind-o, mi s-a umplut sufletul de o intelegere totala a situatiei tale de atunci (si poate chiar si de acum cativa ani!), am simtit o caldura ciudata, materna chiar, as zice, impreuna cu o dorinta de a te strange in brate si de a te consola. Imi pare tare rau ca nu ti-am putut impartasi iubirea. Imi pare tare rau ca ai avut o viata atat de trista si nefericita. Dar cel mai rau imi pare pentru faptul ca probabil nici acum nu constientizezi ce s-a intamplat si ce se intampla cu tine, si acum fugi de "claritatea care ne innebuneste sufletul", incercand s-o acoperi cu rationalizari si intelectualizari care sunt cu atat mai acerbe cu cat NU iti ofera in realitate absolut nici o multumire, iar tu esti mult prea inteligent pentru a te lasa pacalit. Astfel, traiesti intr-un conflict permanent intre ceea ce STII de fapt si ceea ce ti-ai dori sa-ti fie realitate.
Iti doresc din suflet sa te poti reconecta la tine insuti inainte de a fi prea tarziu!
15 comments
Ce marsav din partea ta sa speli rufe in public.Lipsa de caracter si de stil.
RăspundețiȘtergereOf, inca doare atat de tare? Din nou, nu pot decat sa imi cer iertare si sa sper ca intr-o buna zi lucrurile se vor schimba in bine pentru tine.
RăspundețiȘtergereAi ramas o bolnava psihic,nici ani de terapie nu te vor ajuta sa iesi din felul tau pervers si psihotic de a fi!
RăspundețiȘtergereFelicia,tu nu meriti sa fii iubita nici macar de un caine,atat de josnica si de obsedata de putere esti.
RăspundețiȘtergereIndiferent cat ai mai incerca sa ma provoci, nu simt nevoia sa-ti raspund la fel.
RăspundețiȘtergereNu stiu daca-ti dai seama si ti-o spun cu tristete, dar comentariile tale (prin care iti speli propriile rufe intr-un detergent mult mai acid decat ma acuzi pe mine ca o fac!) te caracterizeaza din pacate mai mult pe tine decat pe mine si nu fac decat sa confirme ultimul paragraf din postarea mea de mai sus :-((
Nu sunt obsedata de putere, dar mica putere pe care o am asupra acestui blog imi permite totusi sa opresc aici aceasta "conversatie", cu care nu mai merita sa-ti pierzi timpul. Imi cer din nou iertare ca te-am suparat si iti doresc numai bine!
Felicia n-are rost sa iti scriu ce provoci in mine cu impertinenta asta prepotenta. Doamne, n-ai mila? N-ai sensibilitate? Ma deranjeaza ca ai facut publice niste chestii intime, tot ce n-a fost de fapt si ce nici nu trebuia sa fie. Faptul ca te-ai trezit candva abandonata neiubita si nedorita - ma gandesc ca si in ziua de azi traiesti in aceleasi fumuri triste de neimplinire, asa imi explic revenirea ta si reincalzirea unei supe acre in mod public cele de mai sus- ma revolta. Si eu iti doresc numai bine cu tot cu regretul sa ma fi intersectat cu tine si cu scaietii de sub parul tau.
RăspundețiȘtergereDupa cum vezi, iti public comentariile, nu as vrea sa crezi ca ma tem de ele. Ma intristeaza, ce-i drept, insa dupa revelatiile din scrisoarea ta inteleg perfect cum te simti si de ce reactionezi asa.
RăspundețiȘtergereAm mila si sensibilitate, dar imagineaza-ti ca am avut si eu nevoie sa inchei in termenii mei aceasta tema (dupa cat m-ai ranit si jignit in ultima noastra corespondenta). Nu mai aveam nici o adresa de mail a ta (si, mea culpa, am uitat intre timp noul tau nume de familie, ca ai avut destul de multe), asa ca am recurs la metoda asta.
Impertinenta? Nu suntem la scoala, suntem doi adulti, cred ca poti renunta la asemenea calificative cu aer de superioritate :-)
Te revolta faptul ca m-am trezit neiubita si nedorita de propria mea mama? Asta ar fi un semn de empatie neobisnuit in contextul de mai sus si iti multumesc. Viata mea actuala este multumitoare, ceea ce as vrea sa sper si despre a ta.
Cat despre "publicitate", poti fi linistit: nu cred ca vreo persoana din cei care citesc blogul te-ar putea identifica. Dar de ce oare nu poti sa fii in armonie cu ceea ce ai trait si ceea ce te-a reprezentat atunci si sa-mi accepti scuzele ca nu am vrut sa te ranesc asa cum se pare ca te-am ranit?
P.S. Hai, lasa-mi scaietii in pace si zambeste pe ziua de azi, dracul nu e chiar atat de negru ;-))
Okei, hai sa-i spunem ca eu sunt protejat oarecum si inteleg acum de ce ai facut ceea ce ai facut. Pot trai cu seninatate tot ce m-a reprezentat atunci si ce ma reprezinta acum Felicia, nu-ti port pica defel desi trezesti in mine uneori furie (ca in momentul in care am citit ce am citit si cand te vad tronand asupra lucurilor desi te cunosc si altfel) De platosa asta ai nevoie probabil sa-ti ascunzi vulnerabilitatea de copil neadorat, ramas neadorat probabil pana in ziua de azi de toti cei care ar trebui sa-ti fie credinciosi si datatori de dragoste. Probabil baietelul tau chilug cu zambet trist e singurul care te iubeste asa incat sa te simti iubita si asta printr-un sacrificiu de care sigur nici un adult nu e dispus.
ȘtergereNu dracu´ nu e negru, e blond ca Felicia. Desigur glumesc, imi ramane umorul si putina nostalgie a replicilor tale coltoase. Esti minunata asa in uratenia si hidosenia caracterului tau Felicia si sper sa-ti gasesti vreodata pe lumea asta peticul sa te vada asa cum te vad eu. Prea "lupti" batalii cu mori de vant, ale nimanui, bataliile stafiilor din tine, stradania de a te face auzita cat de cat, iubita numai un strop. Of Doamne, daca am inceta sa ne luptam.
Nu te lasi, orice mangaiere cat de mica trebuie insotita si de o maciuca in moalele capului cu cealalta mana - si mai vorbim de mascarea vulnerabilitatii ;-))
ȘtergerePeticul mi l-am gasit, ma iubeste de 12 ani fiindca ma vede exact asa cum sunt, ma iubeste mai mult decat consider eu ca merit, ma iubeste mult mai mult decat m-as putea iubi eu insami vreodata (mereu imi spune "Daca te-ai putea vedea cu ochii mei..." - dar nu pot, din pacate pentru mine).
Baietelul meu nu mai e chilug, iar zambetul lui nu este trist (sau poate esti tu singurul care i-a vazut pozele si crede ca descifreaza vreo tristete acolo - da' trebuia sa ma ataci si aici, nu? Mai ales ca imi este atat de important sa-i fiu o mama buna). Daca nu ma crezi, in decembrie venim in Romania si il poti vedea cu ochii tai - daca ai curaj sa dai ochi cu dracu' blond ;-)
Ai mare dreptate cu luptele si stradaniile fetitei neiubite din mine, fetitei iubitoare de adevar si dreptate; dealtfel eu admit asta deschis, iar lupta mea cu morile de vant este unul din motivele pentru care multi ma iubesc si ma apreciaza :-)) De exemplu am reusit anul asta prin lupta mea sa salvez doi copii nevinovati de la vaccinare, o mica victorie care pentru mine pretuieste mult.
Tocmai din cauza acestei lupte te inseli (ma rog, confunzi planurile) cand spui ca datorita lui David m-as simti iubita in contextul copilului neadorat din mine. Ah, ma simt iubita ca mama, e normal si poti fi sigur ca asta nu cere nici un sacrificiu din partea copilului - toti copiii iubesc in mod natural si existential (doar de parinti depinde supravietuirea lor ;-)))). Lupta mea se da insa tot pe planul cautarii iubirii originare, materne, de care am fost privata - iubirea copilului meu nu este surogat pentru asa ceva si nici nu preia in ochii mei rolul iubirii materne neavute... Cunosc insa f.f.f.f. multe mame care tot incearca sa-si umple golul sufletesc ramas din copilarie cu iubirea copiilor lor, iar cand acest lucru nu le reuseste incepe abuzul :-(( Eu prefer lupta mea cu morile de vant ;-)
Ei, dar daca eu lupt cu morile de vant ca sa ma fac auzita si ca sa-mi peticesc sufletul, asa cum pot si eu, TU ce faci? Tu esti furios, da' FURIOS, domnule, esti singurul om pe care-l cunosc care este mai furios decat mine. Esti furios, lovesti cu cuvinte, dar scopul este -ca si la mine- tot mascarea vulnerabilitatii si o incercare de vindecare a sufletului ranit. Se pare ca nici unuia dintre noi nu prea ii reuseste... Asa ca zic si eu ca tine: "Of, Doamne, daca am inceta sa ne luptam"... sau macar daca am inceta sa ne mai ranim reciproc.
Da un semn daca esti dispus sa ne vedem in decembrie in Bucuresti...
P.S. Am uitat sa-ti spun ca m-am reconciliat cu tata si ne-am reapropiat enorm de mult dupa ce am rezolvat impreuna toate conflictele - deci uite ca in privinta asta terapia mea si eforturile din partea lui s-au conjugat intr-un rezultat fericit :-)
RăspundețiȘtergereMa bucur sincer pentru voi! Iti voi scrie din cand in cand, asa protejat din anonimatul meu. Stii, am devenit tata intre timp si am crescut si eu.
ȘtergereSa-ti traiasca!! Si sa-i traiesti si tu! Poate-i ducem sa se joace impreuna in Cismigiu de Craciun ;-)
ȘtergereFeli am inteles mesajul, da. Nu nu insista, nu insista desi pentru amandoi lucrurile par sa se fi clarificat si asta ma usureaza si ma imbucura totodata. Nu-ti port pica, furia mea ramane pana la un punct neconsumata dar si-a gasit o canalizarea mai constructiva decat pana acum. Stii exact despre ce vorbesc, doar nu esti nici nu altfel, nu-i asa?
ȘtergereNu, n-o sa ma intalnesc cu tine si nici cu copilasul tau nu pentru ca n-as putea rezista ci pentru ca nu-si are locul si sensul in viata mea de aici si de acum. In plus, nu mai locuiesc in Bucuresti de ceva vreme. Iti doresc numai bine.
Ay, ay, Sir!! Idealista cum ma stii, as fi vrut sa ne vedem de aproape ca sa avem amandoi un fel de "closure" mai bun, sa distrugem stafiile trecutului si -iata un motiv egoist- as fi vrut sa ma asigur pe undeva ca dragonul nu va mai scuipa foc in directia mea, dar daca zici ca-ti canalizezi furia altcumva ma multumesc si cu atat ;-)
RăspundețiȘtergereDin suflet numai bine!
Feli, fii pe pace eu nu te scuip insa nici nu te vreau in sfera mea de interes. Astea fiind zise, numai bine si tie, sanatate maxima si un punct in pace intre noi doi.
RăspundețiȘtergere