The teacher from hell and the ghosts of the past
Relatarea unei mamici a carei fetita a fost traumatizata de aceasta bestie pe care o vedeti in fotografie:
"M----- a fost foarte afectata. Numai ca, asa cum stii, copiii nu spun nimic. A durat mult pana mi-am dat seama. Desi inca de la inceput nu mi-a placut invatatoarea, am trecut initial printr-o faza in care credeam ca M--- are o problema. Mai tii minte cand iti ziceam ca M---- nu scrie frumos, etc? Cazusem toti parintii in capcana acestei invatatoare care ne demotiva nu numai copiii, dar si pe noi.
Au inceput sa apara semnale de la mai multi parinti. Copiii nostri refuzau sa povesteasca orice despre scoala, refuzau sa intrebe orice la scoala.... Cand am inceput sa avem informatii concrete (expresii, cuvinte, pedepse folosite in clasa) am inceput fiecare dintre noi sa ne intrebam copiii concret. Si sa ii monitorizam mai atent. Si unii povesteau altii nu. Unii povesteau despre alti copii, dar intotdeauna mentionam: dar mie nu mi-a zis, dar mie nu mi-a facut. Unul dintre lucrurile pe care il auzeam de la copii, din ce in ce mai des, era ca vor sa mearga la After School-ul unde e Doamna, sa faca lectiile cu ea. M----- plangea ca vrea acolo, sa faca lectiile cu ea. Ulterior am aflat ca Doamna nu a fost acceptata la AfterSchool-ul acela. Mai tarziu am deslusit misterul: ii teroriza in clasa cu mersul la AfterSchool cu ea: ''vezi, dac nu vii cu mine sa faci lectiile? Iar o sa iei Insuficient'';, ''i-ai spus mamei ca vrei sa vii sa faci lectiile cu mine? de ce nu i-ai spus?''..... Faptul ca nu reusea sa racoleze copii o scotea din minti si o facea sa ii trateze si mai rau.
Mai era un aspect care mie mi-a dat de gandit: invatatoarea ne trata si pe noi, parintii, asemanator. La fiecare intalnire de dupa ore, cand mergeam sa luam copiii, iesea si ea si de fata cu ei si impreuna cu toti parintii incepea tirul de umilinte: foarte prosti, toti sunt de insuficient, nu au caietele, nu si-au facut tema, sunt obraznici, ma sfideaza, eu nu stiu de fel de copii sunt astia, asa parinti, asa copii, imi pare rau sa va spun, dar educatia lor lasa de dorit, dvs nu stiti sa va ocupati de ei, daca nu stiti sa ii invatati, cine vreti sa ii invete?, etc etc etc...... Zile in sir auzeam asta despre copii.
Vinerea trecuta am hotarat ca intru la director. Stiam deja destule si, desi pana atunci crezusem (sperasem?) ca sunt si exagerari in povestea asta, acum aveam confirmata veridicitatea tuturor celor ce le auzisem. Aflasem ca toate informatiile au dovezi in spate si asta a fost un dus rece care m-a inspaimantat. Era destul pentru mine. Am fost 4 parinti in cabinetul Directorului. Stiam de la o mamica din clasa ca facuse deja cerere de transfer cu o zi in urma, deci, oarecum eram pe un teren pregatit.
I-am spus fiecare dintre noi, pe rand, Directorului, ce am observat la copiii nostri si ce parere avem despre invatatoare. Una dintre mamici, a unui baietel de 6 ani, era deja speriata de faptul ca fiul ei venea casa si ii spunea ca mai bine se sinucide decat sa mearga la scoala sau ca mai bine nu s-ar fi nascut. Cealalta mamica fusese cu copila la dr. Avea simptome de ulcer pe sistem nervos. Plangea zilnic cand trebuia adusa la scoala, iar la poarta scolii refuza sa mearga mai departe. Incepuse sa prezinte simptome si acasa: treserea din orice, avea cosmaruri, dureri nasoale de stomac.
I-am spus Directorului ca nu ne mai putem aduce copiii la scoala in aceste conditii. Am fost foarte surprinsa sa vad ca Directorul nu este strain de situatie. Remarci ca: '' si ce pot fac? nu pot sa fac nimic, pentru ca e Titulara si nu o poate da nimeni afara''; ''padure fara uscaturi nu se poate''; ''asa face la fiecare generatie, pana ramane cu 18 elevi''; ''si daca ramane cu 10 elevi, tot are dreptul sa tina orele''; ''eu pot sa incerc sa am o discutie du dumneaei, dar stiu ca nu se va rezolva nimic, pentru ca stiu ce vorbesc''; 'nu putem sa o pensionam inainte de termen, pentru ca nu ar accepta sa iasa cu o pensie mai mica'';, ''eu nu o pot da afara cf legii'', ''e o procedura lunga si complicata prin care se dovedeste ca nu mai e apta sa predea''........ m-au lasat muta si mai ales mi-au confirmat ca traiesc un cosmar. Un cosmar in care niste adulti tolereaza alti adulti care traumatizeaza psihic copii de 6 si 7 ani.
Cand i-am sugerat voalat Directorului ca vrem sa rezolve intr-un fel, ca sa evitam un scandal public, a scos doua foi din sertar si ne-a invitat sa facem cerere de transfer la alta clasa, fara sa mentionam motivele. Ca le semneaza el si de luni se rezolva.
Vineri seara am fost sa luam lucrurile din dulapurile copiilor sa le muta in alta clasa. Am intrat din nou la Director, practic nu imi venea sa cred ca vineri plec de la ---- luni intru la ------ (alta clasa)... gandindu-ma la formalitatile necesare unui transfer, Ca sa ma asigur, l-am intrebat: ''la ce clasa venim luni". Si mi-a spus: ''pai gata, la (alta clasa) I-am mutat: trei la ... Si unul la.."
Am plecat dupa M------. Am vorbit cu ea in masina foarte mult. Avand deja atat de multe informatii exacte din clasa, am inceput sa o intreb. Si ea a inceput sa imi spuna Din ce in ce mai mult. Din ce in ce mai cu teama, dar tot. Cu amanunte. Pana mi-a recunoscut in lacrimi ca ei ii este foarte frica de "Doamna''. Si ca nu mi-a spus nimic pt ca in tot acest timp i-a fost foarte frica de ea. Si ca a fost foarte nedreptatita. Si ca toti copiii sunt nedreptatiti in clasa.
I-am povestit copilei ce inseamna scoala, ce inseamna frica, ce inseamna respectul..... I-am spus ca am aflat totul pentru ca mi-am dat seama ca ea nu e ok, ca e schimbata, ca nu e fericita, si pentru mine e important sa mearga de drag la Scoala. I-am spus ca nu o sa o mai las niciodata acolo si ca deja am vorbit sa o schimbam din clasa. S-a luminat la fata si m-a intrebat: ''si nu o sa o mai vad niciodata?''
In acea seara (vinerea trecuta) M------- a fost destul de dezechilibrata emotional. Era speriata, plangea din orice...non stop.... Am stat langa ea, i-am spus ca stiu prin ce a trecut, ca imi pare rau, ca inteleg cat de greu i-a fost.... si ca a fost foarte puternica si foarte curajoasa sa imi spuna acum totul. In fine, mult am vorbit cu ea...cat de important e sa ne spuna noua, ca noi o aparam, cat de important e sa stie ca totul se rezolva, ca nu e normal ce facea invatatoarea si ca ei, copiii sunt toti ok, ma rog....
Am ajutat-o apoi sa isi scoata din ea tot ce adunase...., a facut un desen care o reprezenta pe Dna cu mii de ochi..... L-a pus intr-un borcan si l-am dus afara, intr-o groapa, ''de unde niciodata sa nu se mai intoarca inapoi''.
Duminica seara a aparut pe Youtube montajul de 5 minute, inregistrare audio din clasa. A circulat pe email intre parinti.
Luni dimineata la scoala era deja coada la usa Directorului. Parintii erau revoltati. Au tinut sa ii arate Directotului filmul. Si de acolo.... a pornit harmalaia. Si publica si tot ce a urmat.
Luni am fost la ora 18 la o sedinta convocata de Directorul scolii. Toti parintii. Chiar cate doi de copil.... Ne-am expus punctele de vedere, am dezbatut, ne-am certat.... Am remarcat stupefiati ca suntem deja impartiti in doua tabere. Exista parinti care nu numai ca tolereaza acest tip de comportament din partea unei invatatoare la clasa a Ia, dar , mai mult decat atat, o sustin. Si ne considerau pe noi in neregula, de rea credinta, cu copii rasfatati, etc... Evident ca Directorul a speculat aceasta divergenta de opinii si, ghici cu tine a tinut? Este inutil si trist sa iti mai povestesc cum a decurs sedinta si ne-a fost dat sa auzim din gura Directorului si a parintilor sustinatori: ''in 40 de ani nu exista nici o sesizare impotriva dnei'', ''dna e titulara'', ''nu o putem da afara'', ''nimeni nu s-a mai plans pana acum''..... ''montajul e un trucaj facut cu rea vointa'', ''cine poate dovedi ca vocea doamnei'', ''ce parinti sunt astia care isi transforma copiii in spioni?''; ''inregistrarea e ilegala oricum''. Inainte de a o chema pe Dna Bereanda in clasa, noi, parintii care isi mutasera deja copiii in alte clase, am fost invitati sa parasim sala.
Afara reporterii de la stiri asteptau la gardul scolii.
Acum suntem pe drumul cel bun. Dintr-o data M------ e vesela dimineata, mi-a zis ca doamna noua e ''foarte diferita'', scrie dintr-o data foarte frumos, stie exact ce teme are, stie caietele si cartile, are prieteni in clasa. Are inca momente in care intra in panica, i-a scazut un pic autonomia si e emotional (si) mai fragila.
Mai trist este ca: Veronica Bereanda este inca in contact cu copiii, la clasa, ca multi parinti nu vor sau se tem sa vorbeasca, unii parinti au insistat ca dna sa ramana, Directorul refuza orice dialog cu presa, Inspectoratul nu face nimic concret, timpul trece.....unii vor uita.....si intre timp niste copii minunati se transforma in adulti abuzati emotional..."
(Sursa: Gabriel Diaconu, Facebook)
* * * * *
Gabriel Diaconu:
In 1984, cu doua saptamani inainte de nasterea sorei mele, la 13000 de km distanta avea loc un eveniment istoric de care nimeni, în anul cu pricina, nu a auzit în Romania. Pîna atunci i-am putut spune ignoranta. Dupa 10 decembrie 1984, vreme de 6 ani, pana la data de 18 decembrie 1990, am putut da vina pe regimul opresiv de la Bucuresti pentru cenzura, si privarea populatiei de aceasta cunoastere a unui cuvant, si unor termeni care îl definesc. Vorbesc, cititorule, de tortura.
Stiu ca nu ai venit aici sa citesti mesaje lungi. Daca nu esti curios de urmare, mergi mai departe. Dar daca da, da-mi doua minute din viata ta. Citeste.La 10 decembrie 1984 Organizatia Natiunilor Unite a semnat Conventia Împotriva Torturii si Altor Comportamente sau Pedepse Crude, Inumane or Degradante. Pentru prima oara în istorie o adunare de tari de pe Terra numea, raspicat, si definitiv, ce înseamna, si în speta ce presupune ”tortura”, cuvant carui noi, muritorii de rand, îi oferim îndeosebi sensuri extreme si, cel mai des, conotatii sangeroase.
Potrivit Conventiei tortura este: ”orice act prin care o persoana administreaza durere severa sau suferinta pentru scopuri cum ar fi obtinerea de la victima sau de la o terta persoana informatii sau o marturie, pedepsirea unei persoane pentru un fapt pe care el sau o terta persoana l-a comis sau este suspectat ca l-a comis, sau intimidarea or coercitionarea unei persoane, pentru orice motiv fondat pe o discriminare de orice fel, cand atare durere sau suferinta este aplicata de catre sau la instigarea unei sau cu consimtamantul sau admiterea tacita a unui oficial public sau persoana care actioneaza într-o capacitate oficiala”.
O specie aparte de abuz sistematic sau, de aici înainte numit de mine, tortura este abuzul asupra copiilor. Fie ca vorbim de abuz fizic, sexual or psihologic notiunea de abuz presupune exercitarea cu forta, predilectie si violenta a superioritatii pe care o are un adult în pozitie privilegiata unuia, sau mai multor copii.
Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului (UNCHR) prin Carta Drepturilor Copilului, la articolul 28, mentioneaza dreptul unui copil la educatie, obligatorie si libera pentru toti, care – la articolul 29 – este directionata catre dezvoltarea talentelor, personalitatii si abilitatiilor fizice si mintale ale copilului (a), dezvoltarea respectului pentru drepturi si libertati fundamentale ale omului (b), si alte principii incluse în Carta Fundamentala a Natiunilor Unite.
Articolul 37 din Carta Drepturilor Copilului, în Conjunctie cu Conventia pentru Tortura din 1984, stipuleaza ca ”Statele Membre se vor asigura ca nici un copil nu va fi supus torturii sau orice alt fel de tratament sau pedeapsa crud(a), inuman(a) sau degradant(a).
Acesta este preambulul necesar pentru o afirmatie pe care eu am facuta astazi, public, în replica la evenimente care au loc în Bucuresti la Colegiul National N. Iorga unde o învatatoare a fost înregistrata cu un telefon, timp de 10 zile consecutive ori patru ore pe zi, aproximativ (deci 40 de ore, plus minus) la clasa unde, în fata a 25 de copii, îi înjura pe unii, îi ameninta pe altii, unii copii erau facuti prosti, altii ticalosi, erau luati în deradere, erau amenintati ca vor fi trimisi la alta scoala daca nu învata, erau amenintati cu violenta, cu moartea (o fetita a fost amenintata ca va fi aruncata pe geam). Materialul a fost postat, anonim, pe Internet si a ajuns în media. Trei familii, deocamdata, si-au transferat copiii la alta clasa. Trei familii au fost si au vorbit, vineri, cu directiunea Colegiului. În prezenta mai multor persoane directorul Colegiului, persoana publica si autoritate oficiala, a admis ca stie de problemele cu învatatoarea respectiva dar nu are ce face pentru ca nu el a angajat-o, ci Statul. În ciuda rugamintilor insistente ale parintilor implicati directiunea a aplicat doar sanctiuni administrative, Inspectoratul Teritorial a replicat ca, pana la concluzionarea unei anchete tot ce poate face e sa dea sanctiuni conforme cu Codul Muncii. Învatatoarea vinovata de abuz colectiv si tortura psihologica a copiilor (vezi definitia) a doua zi a intrat la clasa.
Familiile au mers catre media. Mass-media a reactionat, reactioneaza si va continua sa reactioneze. Eu, Gabriel Diaconu, medic specialist psihiatru, analist sef ONU si UNICEF în 2011 pentru Kosovo, membru al Comisiei Internationale pentru Reabilitarea Victimelor Torturii/ UN, dar si cetatean al acestei tari, parinte, om, scriu aceste randuri pentru ca, la 28 de ani de la semnarea conventiei, pentru ca la 22 de ani în curand de la ratificarea aceleiasi conventii de catre Romania vad ca, în Bucuresti, copii sunt abrutizati, intimidati, pedepsiti cu cruzime de un membru al corpului didactic. Nu exista cuvinte intermediare, nu exista formula corecta politica pe care sa o pot folosi ca sa ”coafez” incidentele de la Colegiul Iorga.
Ma mandresc cu prietenii mei. Tu, care ai avut rabdare sa citesti, probabil ca esti unul dintre ei. Ajuta-ma sa dau mesajul acesta mai departe. Faptul ca vocile parintilor au fost opresate de autoritati nu precede obligatia, privilegiul nostru de a spune, tare si raspicat, asa NU. Asa NU, domnilor, nu în tara parintilor si bunicilor mei, nu în tara copilului meu. Asa NU, si cer mai mult decat ancheta, cer suspendarea dreptului de a profesa al acestei doamne pana cand acuzatia mea publica de tortura si rele tratamente va fi solutionata legal, moral si uman de catre Statul roman si legea penala în vigoare.
* * * * *
Haideti sa facem ceva, lasati naibii inertia aia interioara cu care faceti zapping de la un program la altul, nu mai puneti capacul la loc pe oala care fierbe si haideti sa nu lasam valul asta sa moara la mal asa cum vor invatatoarea, directorul, parintii lasi si autoritatile la fel de lase si lenese (sau sa zic puturoase?).
Haideti sa ajutam, fiecare cum putem, sa dati share pe Facebook, scrieti mailuri si scrisori la Inspectoratul Scolar, la Ministerul Educatiei (eu deja am trimis), copiati textul legii 272/2004 si trimiteti-l de asemenea la toate autoritatile ale caror adrese le gasiti in internet, vorbiti cu alti parinti, sa mai iasa si alte voci in public ale altor parinti cu copii care au fost abuzati de cucoana asta nenorocita sau ale unor fosti elevi care sa povesteasca experienta lor traumatizanta (sunt pline articolele din ziare de comentarii!), sa se porneasca actiune legala impotriva ei!!! Cum e posibil sa nu fie nici macar suspendata in timpul anchetei?? Cum e posibil?? Adica pe Basescu l-au suspendat o vara intreaga javrele alea si nenorocita asta, bestia asta care a distrus sufletele a generatii intregi de copii e protejata inca?
Va rog mult, faceti si voi ceva!
* * * * *
"A door opens in the memory bank and the ghosts escape to make us lonely children again."
Primul lucru care m-a frapat (si mi s-a strans stomacul) a fost asemanarea fizica dintre Veronica Bereanda si mama, asa cum o am eu in amintire din vremurile "bune", de abuz, cu aceeasi tunsoare, cu aceeasi culoare de par roscat-vinetie, cu sprancenele ei pensate perfect, cu ochii aprinsi si subtiati de rautate si ura, cu gura stramba a dispret.
Apoi am ascultat inregistrarea... halucinanta... atata rautate si venin scuipate in cuvinte paralizante, ca un suierat de vant siberian care iti sfasie in bucati sufletul si iti ingheata lacrimile pe obraz! Cand am ajuns la cuvintele cheie "este de o ne-sim-tire in-fio-ra-toa-re" (cu accentuarea identica!!) s-au rupt zagazurile! Plangeam oricum, dar atunci m-a luat o ameteala pe dinauntru de parca m-as fi aflat intr-un carusel care se invartea cu viteza luminii! Intr-o secunda am regresat in Feliuta de 8 ani care auzea exact aceleasi cuvinte, scuipate cu aceeasi ura si cu acelasi dispret: "Esti o putoare!", "Esti de o nesimtire infioratoare, pute pamantul sub tine", "Esti de o nesimtire crasa, cum poti, dom'le, sa dormi atata, ca o besnita dormi!", "Te calc in picioare, putoare ordinara ce esti!" si pot continua asa pana maine - va reamintesc (ca vad ca se tinde spre neglijarea acestui amanunt nesemnificativ) ca aveam cam 7-8 ani cand le auzeam!
Prima mea reactie a fost FURIA. Evident. Si cu cat deveneam mai furioasa cu atat stiam ca se ascunde mai mult dincolo de acest sentiment. Furia este barometrul meu drag care nu ma inseala niciodata.
Articolul de ieri l-am scris sub imperiul furiei, l-am scris pentru acei adulti care sunt atat de orbi si de amputati sufleteste incat fie nu realizeaza, fie bagatelizeaza suferinta inimaginabila a acestor copii! Mi-e clar, evident, ca bagatelizeaza fiindca au fost ei insisi atat de abuzati incat au ajuns abrutizati, tin la distanta cu disperare orice fel de manifestare emotionala care le-ar putea deranja echilibrul precar pe care si l-au construit intr-o viata intreaga de reprimare, negare si (in foarte multe cazuri) de continuare a abuzului. Pentru ca se stie deja ca tot ce nu constientizam dam mai departe sub o forma sau alta. Nu poti deveni empatic peste noapte daca nu ti-ai facut mai intai propria curatenie interioara, daca nu te-ai eliberat de propriile minciuni si propria negare in care ai incercat sa ineci propriul abuz suferit timpuriu. Stiu toate astea, dar furia si-a cerut tributul si in plus nu cred ca acum e momentul sa fim empatici cu adultii care se fac complici la abuz. Acum este momentul sa protejam copiii!
Da, m-am identificat total cu acei copii nevinovati care au fost supusi unei asemenea torturi psihice, unui asemenea abuz emotional, acei copii nevinovati care venisera la scoala cu bucurie si cu speranta ca vor descoperi o lume noua si frumoasa, acei copii nevinovati care se asezasera in bancuta lor frumos aranjata si decorata (ca de, aparentele sunt esentiale!), acei copii nevinovati care isi organizasera cu drag ghiozdanelul cu maculatoare, cu penare si stilouri, fara a le trece prin cap vreo secunda ca invatatoarea ii va ameninta ca le da cu maculatorul in cap, ca ii da de tabla de nu se vad sau ca ii arunca pe geam daca nu inchid penarul cum vrea ea, acei copii carora le-a fost subminata increderea in ei si le-a fost distrusa orice placere de a invata, acei copii nevinovati care s-au bucurat crezand ca merg la scoala ca sa invete sa scrie si sa citeasca, nu sa fie umiliti, jigniti, desconsiderati, amenintati, nu sa se intoarca acasa in teroare, cu ulcer in dezvoltare si cu ganduri de sinucidere, acei copii care isi doreau si aveau dreptul sa paseasca intr-o etapa frumoasa a vietii lor si nu sa ajunga sa-si doreasca sa nu se fi nascut vreodata!
Da, m-am identificat total pentru ca am trecut prin exact aceleasi torturi din partea propriei mele mame, am avut din plin cu ce sa ma identific, am facut zilele astea o curatenie emotionala de zile mari, am plans de m-am umflat, am avut un trigger foarte puternic (am urmarit inregistrarea de cel putin 10 ori!!), ieri la servici am si speriat-o pe colega mea, noroc ca i-am explicat ca "e de bine" ce fac, ca am totul sub control, ca se cheama travaliu emotional si are efecte terapeutice extraordinare!
Dintr-un punct de vedere strict egoist ar trebui chiar sa-i multumesc javrei asteia de invatatoare, ca m-a proiectat cu vocea ei otravita si cu latraturile adresate copiilor intr-un trecut la care nu mai avusesem acces demult, am reusit sa ma conectez din nou la o parte din durerea reprimata a fetitei de 7-8 ani care auzea aceleasi cuvinte scuipate cu ura de mama ei! Deci da, dupa furie a venit, ca intotdeauna, eliberatoare si terapeutica, DUREREA!!
0 comments