Cine ma cunoaste de mai multi ani din lumea virtuala stie ca, inainte de a fi devenit militanta impotriva spalarii creierilor de catre big pharma, am militat activ impotriva abuzului sexual pe un anume forum (ajuns la ora actuala o cloaca dezgustatoare).

Imi pornisem demersul in 2008, postand urmatorul articol dintr-un ziar local.

Am continuat in nota personala:

Ca fost copil abuzat sexual de catre rude (bunic, unchi), ma intereseaza foarte mult acest aspect. Se stie ca pedofilul clasic nu scoate flacari pe nas si nu e un monstru pe care sa-l putem recunoaste la prima vedere. Se stie de asemenea ca aproape toate abuzurile sunt comise de membri ai familiei, de vecini, de cunoscuti, de prieteni de familie etc.
Voi va ganditi la aceste aspecte? Sunteti atente/atenti la potentiale semne de abuz (nu numai fata de copiii vostri)? Vorbiti cu copiii vostri despre aceasta realitate? Cum incercati sa-i protejati?

Nu mi-as fi imaginat ca voi declansa o Niagara de raspunsuri, unele publice, dar majoritatea prin mesageria privata a forumului. Nu trecea saptamana in care sa nu primesc cate 2 mesaje private de la alte mamici, care mi se destainuiau mie pt. prima oara in viata lor despre abuzurile suferite in copilarie, imi povesteau mie dramele traite de ele in copilarie, despre care nici sotii lor nu stiau, tragediile pe care le purtau in suflet si in memorie de o viata intreaga, cum fusesera abuzate toate de catre tati, tati vitregi, unchi, bunici, vecini.

Am mai postat apoi un articol tradus atunci, pe care acum nu mai tin minte unde-l gasisem:

Cauzele, respectiv fundalul familial specific pentru abuzul sexual al copiilor

Cercetari diferentiate au aratat ca adultii care abuzeaza sexual de copii sau care tolereaza abuzul au fost adesea ei insisi in copilarie victimele maltratarii sau ale abuzului sexual. Se vorbeste aici de revictimizare. Din cauza propriilor experiente, ei nu sunt capabili sa-si preia cu raspundere rolul de parinti si sa-si construiasca relatii sexuale mature. Multi parinti au suportat in familiile lor de origine despartiri dureroase de familia lor si astfel au dezvoltat o adevarata panica interioara in fata oricarui fel de despartire. De multe ori sunt incapabili sa infrunte conflicte si sa se desprinda de relatii problematice. Abuzul sexual implica in aceste cazuri evitarea a orice fel de conflicte familiale si impiedicarea evadarii din familie a vreunui membru a acesteia. O alta trauma a acestor parinti in copilaria lor este aproape intotdeauna neglijarea sau respingerea emotionala. Din aceste experiente de viata rezulta ca parintii nu vor cauta o relatie matura, echilibrata, intre doi parteneri egali, ci ei cauta inconstient un "tatic" bun sau o "mamica" buna, care sa compenseze ce le-a lipsit in copilarie. Aceste asteptari copilaresti pot duce la dezamagiri masive si la agresiuni ascunse sau deschise si un transfer al problematicii asupra celei mai slabe verigi a familiei - copilul. Desi acei tati care abuzeaza sexual de propriii copii isi comanda adesea in mod tiranic familia, in realitate ei sunt oameni slabi, nesiguri, care se straduiesc f.f. tare sa-si ascunda slabiciunile in spatele unei fatade de autoritate. Adesea ei se simt victimele imprejurarilor si in general refuza sa se autoanalizeze sau sa doreasca sa se schimbe. Violenta sexuala impotriva copiilor nu este absolut deloc limitata la anumite straturi sociale sau constelatii familiale disfunctionale identificabile din exterior. Tatii, tatii vitregi, bunicii, unchii care violeaza nu sunt psihopati sau monstri si nu sunt nici bolnavi. Ei provin din toate straturile sociale, lucreaza in toate domeniile, se uita ca si altii sambata la fotbal sau joaca duminica table cu vecinii. Sunt casatoriti sau divortati in aceeasi masura ca si media populatiei, sunt barbati absolut normali.

Pe topicul pornit de mine, in public apareau interventii destul de "inofensive" ca de ex. cea a zepellinei: "Brusc, mi-am amintit ceva. Eram mica (nu ft, generala cred) in tren cu parintii si sora mea. Nu circula decat personal pe acea ruta, deci nu era compartiment. Era vara, si in fata mea se vedea un bunic cu 2 fetite, le mangaia pasarica (erau mici) dandu-le chilotelul deoparte. M-a socat, dar nu am spus nimic. Era subiect tabu in familie :-("

Sau cea a lui Teutz: "Am patit si eu o chestie nasoala cand aveam 11 ani, dar atunci n-am costientizat cat este de grava. La noi pe scara, la parter, locuia o familie care avea un baiat cam de varsta mea si inca unul de vreun an. Eu si sora mea mai mica mergeam destul de des la ei acasa ca sa ne jucam. Parintii mei nu stiau, pentru ca mergeam numai cand erau la serviciu. Ei nu ne-ar fi dat voie. Intr-o zi ne jucam pe afara si tatal baietilor m-a chemat putin la el in casa. M-am dus, fara sa ma gandesc vreun moment la ceva rau, doar il cunosteam de vreo 6 ani. Mi-a dat o ciocolata si a spus ca vrea sa-mi arate ceva in baie. M-am dus cu el. Si-a dat jos pantalonii si, in timp ce ma tinea pe dupa umeri, s-a masturbat pana cand a ejaculat. Mi-a zis sa nu spun nimanui, pentru ca pe urma vor dori si alti copii ciocolata si nu mai are. N-am stiut cum sa reactionez, ma uitam ca toanta. De fapt, nici nu stiam exact ce s-a intamplat, dar mi-am dat seama ca nu e in regula. M-am simtit jenata si vinovata, in acelasi timp. Bineinteles ca nu le-am spus nimic parintilor mei, de teama ca voi fi pedepsita. Ce am cautat acolo, cand stiam ca ei nu-mi dau voie? De fapt, n-am spus nimanui. Educatie sexuala zero, subiect tabu in familie la varsta aia, fiind inainte de '89 nu se prea auzise de porcarii de-astea. N-am mai fost niciodata la ei in casa, iar dupa vreo 3 ani s-au mutat din bloc. La scurt timp am uitat, efectiv, intamplarea, parca mi s-a sters de pe creier, dar mi-am amintit-o brusc dupa vreo 10 ani. Abia atunci am realizat gravitatea ei si i-am spus mamei ce mi s-a intamplat. A fost socata."

Cred ca aproape fiecare dintre noi poate relata asemenea intamplari "inofensive" din propria copilarie, fie cu noi sau cu alti copii ca protagonisti.

Eu personal am trait, printre alte abuzuri comise de membri ai familiei mele, si o incercare de viol din partea unui strain, pe cand aveam 9-10 ani. Ma duceam cu tramvaiul la matusa mea, tipul (la vreo 30 de ani) m-a acostat cu "Ce mai faci? Nu ma tii minte? Sunt un prieten al lui tati!", apoi a continuat cu "Mai vrea tati sa te dea la sport? Ca am vorbit eu cu cineva." - eu, evident, neavand habar de aceste strategii, i-am cazut direct in capcana: "Ah, sunteti prieten cu dl. X? Ca tata a vorbit cu el sa ma dea la handbal" - de aici individul a avut o sarcina f. usoara, confirmandu-mi ce intrebasem eu si adaugand ca trebuie sa merg cu el la un control fizic medical, sa vedem daca sunt sanatoasa, daca am coloana buna pt. acest sport etc. Am mers cu el, am intrat in scara de bloc vecina cu scara matusii mele, am mers cu liftul pana la etajul 10, iar de acolo pe scari am urcat un etaj mai sus, unde nu mai erau apartamente. Tipul m-a pus sa ma intorc cu spatele, mi-a dat pantalonii jos sa se uite la coloana mea, iar cand m-am intors dupa un minut am vazut "instrumentul" masuratorilor pe care avea el de gand sa le faca :-(  Evident ca m-am speriat si mi-am dat seama imediat ca ceva nu era in ordine, asa ca am inceput sa tip la el sa ma lase in pace si apoi am fugit pe scari in jos, avand grija sa sun la cat mai multe apartamente si sa strig "Ajutor, deschideti usile!!". Am scapat cu bine, m-am dus la matusa mea si nu am povestit la nimeni ce mi se intamplase.

Revenind la anul 2008, pe topicul meu aparuse si duamna Gica-contra (miau-miau) cu un comentariu de antologie: "chestia asta cu abuzul nu e atit de simpla si directa. Nu se intimpla intr-o buna zi, bunicul sau tata inebuneste si baga mina in chilotii copilului, care fiind bineeducat pina atunci, o sa tipe NU si o sa fuga la mama sa-i povesteasca.
Apropierea incepe incet, se construieste o relatie de apropiere, dragoste, incredere, dependenta, prietenie si abea apoi incep apropieri fizice usoare la inceput. Pina se ajunge in stadiul violent si evident, raul s-a produs. Si numai cind se ajunge in stadiul violent, eventual, copilul victima, uneori, verbalizeaza ce i se intimpla.In general nu. Abea [...] dupa vreo 30-35 de ani se prinde cam cum au stat lucrurile. Copiii mingiiati in chiloti duios de bunic, tata sau unchi nu sufera dureri fizice, nici macar mentale la vremea respectiva. De aceea zic ca situatia e nesolvabila."

Si tot aceasta persoana infecta a continuat cu un comentariu care ACUM, in lumina cazului Sophie G. (caci despre el este vorba de fapt in aceasta postare), imi apare ca o prevestire sinistra:
"Dar hai sa te intreb o situatie: tu ca femeie si mama, care sa zicem ai o relatie OK cu tatal copiiilor tai, la un moment dat te prinzi ca ceva nu e in regula. Nimic evident, poate doar cum vorbeam mai sus a treia situatie in care surprinzi erectia taticului cind se joaca cu fiica in poala. Ce faci? Nu e nimic clar, dar tu sti ca este. Discutiile sint lipsite de rost, eventual ii pti comunica decizia ta de a-ti lua copilul si a nu-l mai vedea la minim 500metri de el. Nu mai exista drum de impacare, intoarcere cu el. Pe de alta parte, repet, el nu a facut nimic practic. Ajungi in tribunal unde tu personal ca mamica nu ai nici o dovada a nimic, de fapt nu s-a intimplat nimic, dar tu sti ca daca mai stai oleaca, acolo veti ajunge. In momentul in care e cuvintul tau impotriva cuvintului taticului, poti fi chiar acuzata in instanta ca esti nebuna, de fapt tu esti obsedata, vrei sa distrugi relatia tatalui cu copilul. SI astfel ajungi sa trebuiasca sa-ti dai copilul in vizita cu taticul de care tocmai ai divortat. In ziua de azi, mamele nu mai au luxul de a-si lua copilul in brate si a pleca. Copilul nu e al tau, e al ambilor parinti.
Asa ca te intreb, care din cele doo variante o preferi, sa sti ca copilul tau va fi obiectul dragostei fizice a tatalui lui cu tine in casa, unde eventual ii poti da o tigaie in cap cind o sa-l prinzi asupra actului, sau sa fi singura acasa, in timp ce micuta/micutul petrece timp de calitate cu taticul, in garsoniera inchiriata de el dupa divort.
Asta mi se pare cea mai grea situatie, daca e unchi sau bunic, de aia scapi cumva.
SI sti cum se finalizeaza cazuri din astea grele, mama alege sa nu faca nimic, ca cel putin sa aibe impresia ca are situatia sub control si poate actiona cind e cazul, abuzul oricum se va produce, mama se va epuiza de asteptare, groaza, frica, vinovatie, intrebari si peste multi multi ani, va avea confirmarea ca fiica i-a fost abuzata si va fi acuzata de catre aceasta de neinteres, neimplicare. Va fi cea care nu si-a salvat copilul. Am vazut yo aseara la HBO."

Pentru cei care inca nu cunosc cazul Sophie G., va invit sa aruncati o privire AICI. 

Din pacate, cu toata compasiunea, trebuie sa admitem ca mama micutei Sophie a ales sa faca exact ceea ce a descris miau-miau mai sus. A ales sa taraganeze, sa aiba incredere in sotul-faptas si nu in fetita ei care la 2 ani si 9 luni ii spunea si ii arata cum este abuzata, a ales sa tina un jurnal intins pe cativa ani, a ales sa documenteze scenele de abuz sau relatarile bunicii si bonei despre cum povestea fetita ca era abuzata, a ales sa tina un protocol al modului in care fetita ei era prada clara a unui agresor sexual, iar asta nu numai in opinia mea, ci si in a tuturor specialistilor pe care Ruxanda i-a consultat in acea perioada!! Isi iubea prea mult sotul? Era spalata pe creier? Avea o pata oarba? Nu a vrut sa vada? Nu a putut sa vada? A considerat ca mai avea nevoie si de alte dovezi? A fost sfatuita prost? I-a luat Dumnezeu mintile si nu a avut niciodata ideea de a inregistra (macar audio) ce se intampla in casa in absenta ei? Cine poate sti? A platit pretul suprem pentru aceasta greseala, a platit cu viata.

Poate ca moartea Ruxandei si tragedia traita de ani de zile de micuta Sophie ar fi fost evitata DACA mama ei ar fi luat masurile cuvenite si nu s-ar fi coalizat inconstient cu faptasul, asteptand si tot taraganand. Trebuie si vreau sa precizez toate astea fara vreo intentie de a "murdari" memoria Ruxandei, cum ar putea interpreta unii, o fac pentru ca vreau sa mergeti si sa va priviti in oglinda interioara si sa va intrebati: cate mame ar fi procedat altfel decat Ruxanda?? Credeti oare, ca eroii dupa razboi, ca orice alta mama ar fi luat imediat copilul de-o aripa si l-ar fi scos intr-o secunda de acolo si ar fi intentat divort a doua zi dupa ce copilul i-a spus ca tati o linge jos la scutec sau dupa ce copilul isi oferea labiile la baie intreband "Vrei si tu?"?? Eu da, eu as fi actionat imediat fiindca sunt patita si am antenele permanent pe receptie in aceasta privinta. Dar voi sunteti chiar asa convinse ca voi nu ati fi reactionat ca Ruxanda? Ca eu nu. Altfel nu am afla astazi de asemenea cazuri. Si sunt inca MULTE de care nu aflam niciodata.

Verisoara mea abia intrase la pubertate si ii povestise mamei ei cum tatal vitreg o inghesuia si o pipaia, iar mama ei a luat urmatoarea masura de "protectie": a pus un mic zavoras la usa camerei unde dormea verisoara mea. Nu pot sa uit cum ea imi povestea ca se incuia acolo, invata cu picioarele tremurand pe scaun si se tinea sa nu mearga la toaleta pana cand simtea ca-i exploda vezica, fiindca tatal vitreg o astepta pe hol si o inghesuia in perete si o pipaia peste tot din nou si o mai si certa ca tradase secretul! Deci mama ei A STIUT si iata ce a gasit de cuviinta sa faca.   

Si eu am avut "privilegiul" de a fi fost abuzata personal (de mai multe persoane), de a fi facut o terapie care m-a ajutat sa scap de cateva din sechelele abuzului sexual, care la mine era dublat de abuzul fizic si teroarea pe care le traiam langa mama mea, motiv pentru care nici nu am indraznit vreodata sa spun ceva, spre deosebire de Sophie!!! Eu am "indraznit" abia la maturitate s-o confrunt pe mama cu doar doua incidente, suferite din cauza a doi unchi (unul din ei fiind fratele ei). Corespondenta pe aceasta tema a decurs asa:

EA: "Daca mi-ai fi spus atunci, il trageam de urechi, dar acum ... spune si tu ce sa fac?" si doua fraze mai incolo (fiindca individul avea atunci cancer la colon) "N-are rost sa fac vorbarie pe ac. tema dar da-mi voie sa ma intereseze in continuare ce este legat de el, ca frate"...
Raspunsul meu (scris in timp ce plangeam de tremura carnea pe mine) a fost: "N-are rost sa faci „vorbarie”???? N-ARE ROST SA FACI „VORBARIE”? Asta ai simtit tu ca trebuie sa-mi scrii cind mi-am golit sufletul in fata ta si ti-am marturisit acea experienta traumatizanta? Dar cind te va interesa SI DE MINE si de durerea mea? Cind vei putea sa simti compasiune si pentru mine, doar atunci cind voi avea si eu cancer??? Cind vei putea sa imi spui de exemplu: „Of, mai Feliuta, mai, saracuta de tine, ce ingrozitor trebuie sa fi fost PENTRU TINE sa fii in acea situatie oribila fara sa te poti apara, ce scirbita trebuie ca ai fost din cauza agresiunii animalului ala de Vasile, care se freca de tine beat si cu respiratia imputita de tutun si alcool!” Mama, chiar nu ai SIMTIT asa ceva si ai preferat sa ignori durerea mea pentru a putea sa te „interesezi in continuare de Vasile ca frate”? Pai ce frate e ala care face asa ceva, mama???? Tu tot lui ii iei apararea si tot pe mine ma certi ca n-am spus la timp? Tot pe victime dam vina? Si mai vrei sa te cred ca EU as fi fost aia prioritara pentru tine? O mama care-si iubeste fiica si tocmai afla ca aceasta a fost agresata sexual asa reactioneaza? Ii reproseaza acesteia ca „nu ai spus atunci” si ii spune apoi „nu are rost sa fac VORBARIE pe tema asta” – cu alte cuvinte ma cac pe tine si pe suferinta ta, mie fratele meu imi este mai important, sa nu indraznesti sa mai zici ceva de rau, sa faci VORBARIE!! Bine, mama, dar atunci macar nu te mai minti singura ca eu as fi cea prioritara, cind faptele tale dovedesc contrariul, ok?"

Si la putin timp dupa aceea am rupt legatura cu ea, fiindca ma lamurisem din toate punctele de vedere de "iubirea" ei fata de mine.

O ultima completare: cand cineva i-a spus mamei atunci ca nu trebuia sa reactioneze asa fata de mine, raspunsul ei a fost revelator: "Pai daca s-a luat de familia mea!!" - un lapsus care mi-a demonstrat ca pentru ea eu, copilul ei, nu faceam parte din familia ei, ci doar fratii ei cu care-si imparte acelasi trecut incestuos si abuziv si plin de maltratari. Dar ok, daca asta a fost alegerea ei... Vedeti deci pana unde merge coalizarea cu agresorii, pana la refuzul adevarului si abandonarea propriului copil chiar si la maturitate!! Probabil ca daca i-as fi spus la momentul respectiv ce mi se facea, m-ar fi pocnit de m-ar fi umplut de sange, ca ii murdaresc familia si ca sunt o mincinoasa si o putoare ordinara, cum eram pentru ea dintotdeauna!

Acel frate al mamei care m-a molestat pe mine si-a abuzat btw si propria fetita din prima casnicie. O amintire de pe cand noi eram mititei, iar fetita putin mai mare: ea statea la el in brate, el cu bustul gol, o tinea pe fetita de cap si ii tragea capul spre el astfel ca ea sa-i suga lui mameloanele. Intrebarea pe care si-a pus-o copilul mic atunci vazand scena a fost: "Ce cauta Iuliana acolo, ca doar barbatii nu au lapte"! Mai tarziu a urmat divortul si stiu ca a fost scandal mare si (atentie) mama fetitei l-a snopit in bataie pe unchiul meu!! Acum stiu de ce. Pacat ca nu i-a luat gatul atunci, fiindca nemernicul s-a casatorit si a mai avut DOI copii :-(

Undeva, mai departe in topicul deschis de mine, o femeie care fusese abuzata sexual in copilarie de propriul tata, a impartasit sub anonimitate cateva experiente, apoi si-a sters postarea si a comentat asa:

Un alt lucru pe care as vrea sa-l subliniez este ca, de obicei oamenii isi imagineaza la fel de artificial si potentiala victima, refuzand sa creada ca ei ori copiii lor pot fi in cauza. De asemenea, prin abuz inteleg, de regula, niste fapte evidente, grele, ce pot fi cu usurinta damnate. dar, adesea, lucrurile sunt confuze si nu inseamna neaparat viol, omor etc. De aceea sunt luate cu superficialitate, tolerant oarecum fata de agresor ; "da, nu-i in regula, dar nici nu te-a omorat, faci prea mare caz din asta...". si atunci tu, ca victima incerta, te zbati intre durerea ta si vinovatia cu care simti ca ceilalti te lasa. "Dramatizezi, exagerezi, ti se pare, acum intelege si tu ca...", vorbe pe care nu te astepti sa le auzi. Ai vrea macar sa te asculte si sa-ti spuna "Imi pare rau pt tine".

Si eu am comentat la spusele ei: E greu de sensibilizat opinia publica atunci cand mai toti isi imagineaza ca abuzul sexual inseamna doar violul sau in orice caz ceva violent. Oamenii ar trebui sa-si perfectioneze perceptiile pentru a invata sa diferentieze de exemplu intre a se arata gol in fata copilului in mod natural si a se arata gol in mod exhibitionist sau intre tandretea parinteasca naturala si mangaierile menite sa stimuleze sexualitatea copilului; apoi, semnificatia unor manifestari cum ar fi: aratatul de reviste sau filme pornografice, atingeri genitale, privitul pe furis cand copilul face dus/baie, masturbare in prezenta copilului, fortarea copilului sa atinga organele genitale ale adultului, comentarii vulgare sau sexualizate fata de copil, astea fiind printre cele considerate "inofensive"...
Si apoi, cand tu ca fost copil abuzat esti sfasiat intre vinovatia ca ai lasat sa se intample abuzul si dorinta de a uita, cand tu iti doresti un cuvant de compasiune, de intelegere, un gest afectuos, cel mai plin de cruzime raspuns este ceva de genul "Ei, era beat, ce vrei!" sau "Ei, avea si el frustrarile lui" sau "Te-ai inselat, doar e tatal tau!" si tot asa...
Adica celor mai multi oameni le este, culmea, mai usor sa gaseasca in inima lor intelegere si scuze pentru abuzator decat compasiune fata de victima. Asta ma intristeaza cel mai mult.
La multi adulti care au fost copii abuzati amintirile au fost reprimate in totalitate si acoperite sau inlocuite cu clisee de genul "eu am avut o copilarie fericita/normala" sau "ei, ce nu te omoara te face mai puternic" sau "ei, ce-a fost a fost, am trecut peste...", dar tocmai aceasta orbire emotionala este cea care inchide calea spre adevarata empatie fata de alte victime, asa cum subliniaza si Alice Miller.
Inchizand ochii in fata propriilor lor traume ingropate (care ies la iveala cel mult ca boli, prin simptome), acesti oameni devin incapabili sa simta compasiune fata de alti copii abuzati, deoarece prin identificare si prin permiterea sentimentelor proprii sa iasa la iveala ar cadea si barierele reprimarii... si atunci trecutul i-ar ajunge din urma, iar ei s-ar prabusi in niste depresii groaznice, carora nu le-ar putea face fata...

Alt comentariu al meu tot din 2008:
Oamenii refuza sa inteleaga ca abuzul sexual NU are de-a face in primul rand cu sexualitatea, ci cu abuzul de putere si cu dorinta de distrugere, cu dorinta inconstienta a agresorului de a scapa de propriile traume refulate punandu-le in act cu altcineva (cineva mai slab, evident), de a le reinscena pentru ca subconstientul ii constrange la un fel de "rezolvare", iar cand psihicul nu permite constientizarea, se ajunge la repetarea abuzului, cu victima pe post de agresor.
Nimeni nu abuzeaza de copii din cauza libido-ului prea crescut, din cauza frustrarilor sexuale cu partenerul, desi stiu ca astea sunt pretextele constientului, vehiculate si de multi specialisti care considera si sustin ca pe un om care molesteaza copii e suficient sa-l castrezi chimic si ai rezolvat problema... Ce usor ar fi daca ar merge asa. Dar principalul vinovat e psihicul, subconstientul si nu instinctul sexual.
Abuzul sexual mai are de-a face si cu un anume fel specific de invidie, evident adanc ingropata in subconstientul fostei victime, pe actuala victima: cum, daca viata mea a fost distrusa, de ce acest copil sa aiba dreptul sa creasca altfel, sa-si pastreze inocenta si sa nu cunoasca durerea mea, de ce sa fie plin de viata cand eu nu mai pot fi asa? Repet, totul se petrece la nivel inconstient.
Traumele refulate in subconstient se cer rezolvate. Ori daca nu le poti aduce in constient si prelucra cu ratiunea adultului, cu ajutorul unei terapii competente, subconstientul te sileste uneori sa reinscenezi acele traume din dorinta de a le rezolva, de aceea fostul copil molestat devine la maturitate agresor si isi cauta victime, fiindca acum are si el in sfarsit puterea si si-o poate exercita asupra cuiva mai slab, asa cum fusese si el la randul lui in copilarie.
De aceea vreau sa mai subliniez inca o data ca abuzatorii nu sunt niste monstri usor de identificat la prima vedere, ci sunt de cele mai multe ori exact contrariul: oameni obisnuiti, care par chiar inofensivi, stersi, linistiti, rezervati, introvertiti, tacuti, "cuminti", perfect adaptati social, acestea sunt trasaturile care denota ca a avut loc o refulare masiva: ei nu mai simt nimic din trauma si durerea initiala, sufletele si vitalitatea lor au fost ucise timpuriu, de aceea sunt inerti pe dinauntru, si aici apare inca unul din motivele abuzului: dorinta de a simti ca traiesc, nevoia de adrenalina care sa-i faca sa se simta in viata, sa simta in sfarsit CEVA.
In clipa cand abuzeaza de un copil, agresorul traieste clipe in care se simte in sfarsit stapan pe situatie, se simte superior, simte ca are controlul, asta ii ofera o satisfactie (inconstienta!) mult mai mare decat cea sexuala care este atat de efemera (si pe care in fond o poate avea si cu o prostituata, nu?).
Un ucigas de copii american, intrebat care fusese motivul crimelor lui, a declarat: "I took a life because I needed one".
Atata vreme cat suntem prinsi in clisee, nu putem vedea adevarul.

Pentru vorbitorii de germana recomand cu caldura cartea "Jürgen Bartsch - Das Selbstbildnis eines Kindermörders" (Jürgen Bartsch - Autoportretul unui ucigas de copii). E din cate stiu eu singura carte care a reusit sa descrie intreg dramatismul unei victime care a devenit faptas la modul cel mai bestial cu putinta.
La copii mai intervine si altceva, ca mecanism inconstient de a gestiona criza: identificarea cu agresorul, pt. a-si da iluzia ca au si ei controlul asupra situatiei; da, ca au si ei putere si nu sunt chiar 100% neajutorati. Psihicul face tot posibilul sa se minta, ca sa supravietuiasca. Vezi si, extrapoland, sindromul Stockholm.

Ca o "coincidenta", la cateva saptamani dupa ce pornisem eu topicul a explodat in presa bomba numita Fritzl, urmata de o analiza despre cum se musamalizeaza lucrurile in Austria. Cititi-o, e interesanta. Mai e ceva interesant si AICI.

Eu am comentat cate ceva atunci si dau copy/paste in mod special ca sa vedeti ca au trecut 5 ani (CINCI ANI) de atunci si in constiinta publica nu s-a schimbat nimic!!

Pe mine nu ma mai socheaza nimic de genul asta. Wow, ce "surpriza" ca a mai iesit la iveala povestea unui incest asa cum probabil mai sunt multe altele in toate tarile din lume, in idila satucurilor si oraselelor de provincie unde toti inchid ochii si nimeni nu vrea sa vada nimic.
Vai, ce socati si indignati suntem toti (ma refer la presa) de "dimensiunile" acestui caz!
Este un caz de incest doar putin deosebit, care a "inflorit" pana acum tocmai din cauza ca toti din jur au refuzat sa vada. Nimeni nu l-a vazut vreodata pe nemernic cum intra in pivnita aia cu pungi cu alimente (trebuiau totusi sa manance 4 persoane acolo)???? Sau cine vrea sa ma convinga ca sotia nenorocitului nu a vazut si nu a stiut nimic timp de 24 de ani????? Vai, "saracuta", acum se simte si ea victima [emoticon care vomita]. Nu a observat niciodata cati bani lipseau din casa?? Nu i-a simtit lipsa lui barbat-su in orele cand el probabil era in buncarul ala improvizat??
Ah, inca ceva. Nenorocitul si-a violat fata cand aceasta avea 11 ani! Buncarul subteran l-a construit (cu permisiunea autoritatilor!!) si a inchis-o acolo pe fata cand aceasta avea 18 ani!!! In toti acesti 7 ani de incest si viol la lumina zilei, oare "nevinovata" de mama nu a vazut nimic din ceea ce se petrecea sub ochii ei?????
Sa fie clar, victimele aici sunt doar copiii, care sunt distrusi pe viata, nici o terapie din lume nu-i mai poate salva din iadul in care au trait si inca traiesc.
Da, o poveste de incest ca multe altele care nu au iesit inca la iveala. Iar tatal nu e un monstru. Este un om ca multi altii, fost electrician, actual pensionar, tata de familie care s-a ocupat "exemplar" de copii (la 68 de ani inca era suficient de viril ca sa mai produca inca un copil cu fiica lui, in total s-au nascut 14 copii de pe urma lui!), este un om obisnuit care s-a inteles bine cu vecinii, a primit si compatimire din cauza minciunilor pe care le povestea, ca fata lui de fapt ar fi fugit la o secta si venea doar din cand in cand ca sa-i depuna lui cate un copil pe pragul usii, iar el (samariteanul) ii lua si ii crestea plozii fiicei lui care era oaia neagra a familiei... Ah, mai putin pe cel care a murit la nastere si pe care "taticul" l-a ars intr-un cazan sau cuptor pe care-l avea in garaj... si evident din nou nimeni nu a vazut si nu a stiut nimic.
Si inca ceva: cine e atat de naiv incat sa creada ca nenorocitul si-a violat si abuzat doar fiica cea mare??? Fiica de 19 ani, care traia tot in acel buncar cu mama ei si 2 frati mai mici si datorita careia s-a descoperit incestul, se afla inca in spital, in stare foarte grava. Nu s-a aflat inca de ce. Va puteti imagina de ce?
Probabil ca adevarul va iesi la iveala treptat, cand si mai ales daca restul copiilor se vor simti in stare sa vorbeasca despre asta.
Si parca presimt ca - din nou - nimeni nu se va interesa de copilaria acestui "monstru", de ceea ce a trait el insusi in propria lui familie, de posibilele abuzuri la care a fost el insusi supus, de ceea ce s-ar putea sa-l fi marcat atat de puternic incat sa ajunga sa-si distruga propriii copii. Tocmai de aceea se insista atat pe dimensiunile unice ale acestui caz, ca sa nu se mai mearga in profunzime cu alte intrebari incomode, ci sa se puna repede stampila "monstru" si sa se treaca din nou la ordinea zilei.

... si pentru ca el nu a constientizat ce i s-a facut lui si probabil nu a avut nici un "martor salvator" in copilarie, n-a avut de ales mai tarziu decat sa reinsceneze, sa puna in act cu alte personaje (fiica lui) distrugerea pe care a suferit-o el. Asa se transmite mai departe abuzul, prin ignoranta, negare, reprimare... eternul cerc vicios.
Ce ma dispera pe mine este atitudinea generala de a-l privi pe acest individ ca pe un monstru, ca pe o greseala a naturii, ca pe un caz unic, ma dispera refuzul oamenilor de a accepta ca multi astfel de tati incestuosi traiesc printre noi (chiar daca nu toti isi fac buncare si duc 24 de ani o viata dubla)...
Noapte buna, societate!
Pana la urmatorul caz...
Bun, mergem mai departe. Vedeti cat de actual este inca acest topic vechi de 5 ani de zile?

Alta interventie a mea de la topicul respectiv.
Si eu as fi jurat pana la inceperea terapiei ca am avut cea mai fericita si mai frumoasa copilarie din lume. Abia dupa un an de terapie a inceput sa dispara zidul de negare cu care ma inconjurasem ca sa supravietuiesc sufleteste.
Semnele, bucatile de puzzle, exista de cele mai multe ori separat, fiecare bucatica spune cate ceva care pentru unii oameni e demn de ignorat (sau constientul gaseste o explicatie banala), iar pentru altii arata clar imaginea de ansamblu a unei tragedii.
Semne...
Un exemplu. Pana la revelatia mea ca am fost abuzata de bunicul meu, aveam despre el doar cateva amintiri disparate:

• Odata l-am incuiat in bucatarie cand dormea si l-am lasat acolo incuiat minute in sir, chiar dupa ce se trezise si urla la noi sa-i deschidem!!! Abia acum am realizat ce motiv avusesem: voiam sa nu mai poata sa iasa de acolo... Si inca ceva: de ce aveau acolo zavor intre bucatarie (unde dormea bunicul) si camera de zi (unde dormisera copiii lui si unde dormeam in vacante eu si verisoara mea)??
• In vacanta la bunici, eu si verisoara mea ne "jucam" de-a doctorul cu vecina noastra, Valentina (care era cu un an mai mica decat noi), iar eu i-am dat chilotii jos Valentinei si i-am pus sare in fund, ca voiam sa vad daca si cat de tare o doare ... (Se stie ca manifestarile de sadism la copii au de multe ori cauza in faptul ca sunt abuzati de adulti si vor sa dea mai departe ceea ce li se face lor)
• Desi mi-era frica de el, odata i-am pus bunicului noroi in pantofi... Abia de curand am realizat semnificatia acelui gest: simbolic vorbind - asa cum ma murdarea el pe mine - si eu am simtit nevoia sa ma "razbun", cu puterile mele de atunci, turnandu-i noroi in pantofi si murdarindu-l si eu cumva, iar el nu s-a suparat deloc pe mine, desi de obicei era foarte agresiv, cand unul din copiii lui deschisese gura in timpul mesei, bunicul meu a aruncat un cutit chiar la cativa centimetri de urechea lui; pe fiul cel mare il pedepsea legandu-l de copac in pielea goala si uns cu miere!!!!
• Intr-o alta zi, cand bunicul dormea in bucatarie cu fata in sus si sforaia ca un porc, eu i-am spus verisoarei mele: "Hai sa-i bagam ceva in gura, sa vedem cum se sufoca!"

Sigur, chestiile astea luate separat si povestite parintilor mei, ar provoca reactia urmatoare: "Ei, hai ca ai innebunit, draga, asa erai tu, o nebunatica, tot timpul faceai nazbatii din astea!" (!!!???), dar puse cap la cap cu regresii si flashback-uri, cu amintiri corporale ale mele si alte chestii aflate ulterior despre bunicul meu, dau alt rezultat si ala se cheama abuz sexual.

Insasi mama mea, confruntata de verisoara mea despre incestul din familia noastra, a inceput sa se intrebe daca nu cumva tatal ei era "pe altfel"... Si-a adus aminte brusc ca ea in copilarie il surprinsese pe tatal ei o data la gara (unde-si faceau veacul prostituatii masculi, ca femeile erau toate in bordeluri), din cuvintele mamei "era intr-un tufis cu pantalonii in vine si nu era singur" (!?), iar altadata tot ea i-a gasit printre rufe o pereche de pantaloni murdari de fecale (clar de la alt barbat, fiindca daca ar fi fost ale lui proprii ar fi fost pe chiloti, nu pe pantaloni, in exterior).
Si alta intrebare de 100 de puncte: daca fratele cel mare al mamei si-a violat propria sora cand el avea 16 ani si ea 4 ani, CINE a abuzat mai intai de el??????
Si uite-asa se transmite mai departe cercul vicios al abuzului, pana cand vom fi dispusi sa deschidem ochii si sa VEDEM si ceea ce ne este neplacut.
Ma scuzati pentru detaliile scarboase, ma scuzati ca va deranjez perspectiva poate idilica asupra a ceea ce numim "familii normale", dar chestiile astea sunt cat se poate de REALE si am vrut sa dau un exemplu concret de ceea ce inseamna "pus cap la cap semnele deja existente". Nici in familia noastra nu se vedea nimic din afara, toata lumea era "normala", toti mergeau la servici, toti interactionau la petreceri, la concedii, iar in penumbra dormitoarelor se ucideau picatura cu picatura sufletele nevinovate.

A urmat o alta interventie a unei mamici despre ce inseamna INSTINCTUL:
A 3-a fata traieste doar cu tatal ei si cateodata mai merge si pe la maica-sa. Nu am nici o problema cu fata dar organizeaza chefuri peste noapte (invitate sunt doar grupul lor de 4 fete) si pana acum nu am lasat-o pe fiica-mea niciodata. De fiecare data am gasit o scuza, dar adevarul este ca daca ar fi la celelalte fete nu as fi asa reticenta. Intr-o zi am observat urme de taieturi pe mana fetei care traieste doar cu tatal, stiu ca merge la psiholog. Ma gandesc ca daca s-ar taia ca este abuzata nu ar duce-o taica-su la psiholog, e posibil sa fi fost afectata de un divort foarte urat, de respingerea mamei... si totusi ceva in mine se opune cu tarie la fiecare invitatie din parte fetei respective. 

Eu am comentat atunci asa:
Ai incredere in ceea ce simti, fiindca e f. probabil sa existe acolo ceva suspect... Te gandesti tu (logic, ca un om normal) ca daca tatal fetei ar abuza de ea nu ar duce-o la psiholog, dar in realitate profilul abuzatorilor nu e conform cu logica noastra, a oamenilor normali. Poate ca el abuzeaza de ea si - dintr-o nevoie perversa de un nou kick sau de o dovada a autoritatii absolute pe care o are asupra ei sau dintr-o dorinta inconstienta de a o ajuta pe fetita (caci astfel de oameni sunt f. ambivalenti, nu sunt doar monstri!) - o duce la psiholog... Uita-te la femeia aia austriaca tinuta 24 de ani prizoniera de tatal ei. Ajunsese la 42 de ani si - daca nu se imbolnavea grav fiica ei - poate nu ar fi iesit nimic la iveala si ar mai fi trait in buncarul ala subteran alti 20 de ani, dupa care murea, taica-su o ardea si pe ea in cazanul din garaj si uite-asa... toti vecinii continuau sa-l compatimeasca pt. ca vezi Doamne, fiica lui (oaia neagra a familiei) traia intr-o secta si-i aducea lui copiii ei sa-i creasca el... Cum iti imaginezi ca se simte un copil abuzat, daca o femeie abuzata nici la maturitate nu are puterea de a scapa? E doar un exemplu, dar sa stii ca puterea pe care o au agresorii asupra copiilor abuzati nu trebuie niciodata subestimata, mai ales agresorii din propria familie, tati, bunici.

Vedeti ce actual a ramas totul si cum exact aceleasi observatii se aplica perfect si la cazul Sophie G.?

Inca o interventie a mea pe acel topic (eram insarcinata in 36 de saptamani btw, o tempora!):
Abia cand am realizat cat de greu (daca nu imposibil) este pentru altii (ajunsi ADULTI) sa articuleze ceea ce li s-a facut, stiu ce act de curaj inseamna acest lucru. Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat puterea, dupa ce s-a ridicat valul reprimarii si refularii, sa-mi gasesc o voce puternica si sa nu ma las intimidata de aceia care ma sfatuiau "sa nu trezesc cainii care dorm" si "sa nu mai rascolesc trecutul, ca e trecut si ce mai conteaza..."
Ei bine, conteaza. Prea multi sunt cei care tac. Prea multi fosti copii abuzati inca se tem sa spuna, sa acuze, prea multi inca se simt ei insisi vinovati, prea multi inca neaga ca au fost abuzati si au impresia ca daca nu vor vorbi despre asta e ca si cum abuzul nu s-ar fi intamplat etc. Asta e terenul pe care cresc bine ghimpii abuzului, asta e terenul tabuizat unde infloreste incestul. Caci daca adultii se tem, oare cum le este copiilor???


Ah, si ca sa nu se creada ca au pus austriecii monopol pe incest si abuzuri sexuale, iata AICI alte si alte cazuri care demonstreaza ca acestea nu mai sunt demult doar "exceptii"!

Iata cum ieseau rand pe rand la iveala si alte cazuri dramatice de incest:

1. Italia
Un tata (poate fi numit tata????) in varsta de 64 de ani a fost arestat pentru incest si abuz sexual timp de 25 de ani cu fiica lui, pe care a mai violat-o si fratele acesteia. Fratele si-a abuzat concomitent si cele 4 fetite proprii. "Taticul" era padre si padrone, adica tata si sef, ca toti abuzatorii era sef peste viata copiilor lui si restul (copiii adica) nu mai conteaza.
2. Columbia
Un columbian de 58 de ani a abuzat de fiica lui dupa ce mama acesteia murise cand fetita avea 5 ani. S-au nascut astfel opt copii, cel mai mare cand fetita avea 16 ani.  Fata a avut curaj sa depuna plangere impotriva tatalui la incurajarile unui preot.
3. Germania




Topicul se incheia cu o interventie foarte relevanta de la Mirelou:
Ca si tine, si eu am fost batuta de mama. E ironic, tocmai ea, care stia ce inseamna sa fii batut, se napustea asupra mea cu o violenta si cu o ura pe care n-o pot intelege. Culmea, tot cu inelele peste fata. Eram mare, in liceu si ma duceam la scoala cu buza sparta, cu semne de unghii pe obraji si crapam cand ma intrebau colegii "ce-ai patit"...Imi amintesc ca am fost la cabinetul scolii si cred ca voiam sa vorbesc cu cineva care sa nu ma judece. Doctorita si asistenta stateau la cafea si mi-au dat o pastila de cap si o trimitere la spitalul de psihiatrie. Nu m-as fi asteptat la asa lipsa de empatie si la asa tratament in veci...Mi-am promis atunci sa nu mai vorbesc nimic cu nimeni.


V-am povestit toate astea ca sa intelegeti inca o data ca sistemul ii protejeaza direct sau indirect pe faptasi, ca publicul e orb pentru ca nu vrea sa vada si ca aceste lucruri se intampla la ordinea zilei si nu in cazuri de 1 la un milion!! Si ajungem (ca poate v-am plictisit destul!) la cazul de fata, al fetitei austriece Sophie G.

Asa cum afirma Gabriel Diaconu ca are nucleul lui cu care lucreaza, am fost si eu cooptata la inceputul saptamanii trecuta intr-un alt mic "nucleu de interventie" pentru salvarea acestei fetite, nucleul initial de fapt. Am stat zile intregi intepenita deasupra tastaturii, zile in care am uitat uneori si sa mananc si m-am culcat cu coloana impietrita de durere. De suflet ce sa mai zic... Am ajutat la traduceri, la organizare, la mediatizare, impreuna cu o mana de oameni deosebiti si cu o inima atat de mare incat nu-i cuprinde lumea asta!

Nu stiu daca pot vorbi si in numele lor, dar pe mine ma intereseaza binele copilului inainte de toate. Ori acel copil NU E BINE dat pe mana unui potential agresor sexual!!

Eu de cand am citit jurnalul halucinant al Ruxandei (de fapt protocolul incestului) nu mai sunt om. Am tras la caruta salvarii micutei Sophie, mi-am pus in slujba acestui "proiect" zile si nopti intregi toata energia pe care in mod normal trebuia s-o dedic familiei mele (si apoi proiectului impotriva vaccinarii, care acum e in standby, dar va reveni in forta, stati fara grija!), mi-am canalizat acum toata energia si toate fortele in proiectul S-o Salvam pe Sophie.

Si apoi a venit postarea de pe blogul lui Gabriel Diaconu care, intentionat sau nu, ne-a aruncat la toti o galeata de apa rece in cap!! Pomul se judeca dupa fructe, nu? Aviz amatorilor de interpretari!

Si acum mai vine, colac peste pupaza, un comentariu al unei individe, care se pronunta asa:

E foarte clar ca in acest caz nu exista nici o dovada de abuz sexual, doar frustrarile bunicii (pariu?). Iar in alta ordine de idei: ce mama isi lasa fetita abuzata sexual ani la rand? Intreb, nu dau cu paru! ANI DE ZILE fetita ar fi fost abuzata sexual intr-un sistem unde cu un simplu telefon poti lua tatal din casa in exact 12 minute. In afara de o poveste de presa ce prinde repede masele nu vad nimic. Nu exista dovezi, nu exista alta finalitate pentru acest caz

Cazul acesta nu are nimic in comun cu pedofilia. Cu cel care se ocupa de caz am legaturi destul de bune, chiar stiu despre ce e vorba. Daca urmareai evolutia cazului ai fi vazut avantul lui inimaginabil de a salva fetita de agresori, iar doua zile mai tarziu a aparut articolul (intre timp chiar o discutie intre el si bunica fetitei, pentru acuratete o discutie intre un psihiatru si o femeie bulversata de evenimente). Se merge mai departe cu cazul, dar nu pe calea emotionala, ci pe acuzatii sustinute de dovezi, care NU EXISTA! Se mai cauta, sunt mai implicata decat tine, insa e o panta gresita. Se putea merge cu cazul pe calea emotionala: partea mamei merita mai mult, deci fetita data bunicii, insa din senin cu acuzatii de pedofilie...de ce nu s-au facut mai demult? De ce brusc cand a pierdut copilul?

Lasam la o parte lipsa de logica a afirmatiei "se merge mai departe cu cazul [...] pe dovezi, care NU EXISTA"!! Pai daca nu exista dovezi, CUM se merge mai departe pe dovezi?

Nu exista afirmatii sustinute de dovezi cand fetita a declarat in prezenta a cel putin 2 persoane ca bunicul o abuzeaza???  Dar oare S-A VRUT luarea in evidenta a dovezilor??? Nu, s-a grabit musamalizarea cazului. O psiholoaga a curtii a "examinat-o" pe Sophie fix cateva ore si din 3 desene si-a dat ea seama, tzatzo, ca fetita f. probabil nu este abuzata, asa ca A DOUA ZI a si fost trimisa inapoi pe mana bunicului care ar fi trebuit sa fie mai intai CERCETAT pentru acuzatiile de abuz sexual, caz in care nu mai ajungea sa puna mana pe Sophie si s-o ia la el. La Viena autoritatile s-au spalat elegant pe maini si au pasat cazul la tribunalul din Steyr, unde bunicul este colaborator extern pe IT si se cunoaste personal cu judecatorii de acolo. Conflicte de interes much?

Apoi, persoanele de la Centrul de Interventie impotriva Abuzului in Familie din Viena fusesera prezente la mai multe din intalnirile bunicii cu Sophie, fusesera in postura de a observa atent interactiunea bunicii cu copilul, de a auzi cu urechile lor declaratiile fetitei cum ca bunicul ii face "lucruri urate", DAR nu au fost interogate nici doua minute cand s-a decis peste noapte trimiterea fetitei inapoi la Steyr. Ei, trebuie sa fii ori lobotomizat ori de-a dreptul rau intentionat ca sa nu accepti ca CEVA E PUTRED de tot aici si ca se incearca musamalizarea cazului.

Cazul nu are nimic de-a face cu pedofilia???? Say whaaat? WTF, dar noi suntem copii de gradinita si nu suntem in stare sa vedem cu ce are de-a face acest caz? Pai din cauza pedofiliei RUXANDA SI-A PIERDUT VIATA!!!! O mama a platit cu viata pentru ca pedofilia sa nu fie expusa!! Pedofilul CG credea la vremea aceea ca doar Ruxanda si mama ei erau la curent cu incestul. Ei bine, se insela. Se va vedea asta la proces.

Se pune la indoiala ca bunicul este un agresor cu state vechi de plata care abuzeaza de Sophie din simplul motiv ca fetita este disponibila?? Dar de tatal fetitei CINE oare a abuzat, de a ajuns - din negura refularii a tot ce i se facuse lui odinioara - sa abuzeze si el de propria fiica? In jurnal scrie clar ca acele "jocuri" cu linsul fusesera practicate si cu el cand era mic!! Mie nu-mi trebuie inregistrari video si declaratii la notar ale agresorului, EU STIU CE STIU si nu ma pacaleste nimeni cu semne de intrebare aruncate profesionist.

Daca vreti sa aflati mai multe de la specialisti, urmariti aceasta emisiune despre abuzul sexual asupra copiilor.

Ah, se pune sub semnul intrebarii autenticitatea jurnalului fiindca era pe PC si nu holografic? Pai cand traiesti cu un potential pedofil in aceeasi casa tii jurnal de mana??? Cum faci, scrii pe foite de bambus, le rulezi si le bagi in cur ca sa nu le gaseasca nenorocitul? Sau iti faci totusi un document protejat cu parola si ascunzi totul in computer, unde stii sigur ca nu are cum sa-l gaseasca cel pe care-l banuiesti?? Si nu-i nimic, sa se puna la indoiala, avocata care a acceptat s-o reprezinte pe Ruxanda a primit DIRECT de la Ruxanda jurnalul incriminator, deci la proces va iesi la iveala adevarul, nu va temeti!

Ah, ca am auzit-o si pe asta, deranjeaza bunica prea frustrata? Deranjeaza bunica fardata? Deranjeaza bunica fiindca nu e imbracata in negru si nu urla tavalindu-se pe jos ca jelitoarele din Zorba grecul? Deranjeaza bunica fiindca nu este un personaj la fel de telegenic si elegant si diafan precum Meryl Streep? Deranjeaza bunica pentru ca disperarea si neputinta din sufletul ei nu se lasa impachetate perfect in masinaria de marketing care da bine la public? Deranjeaza bunica fiindca e haotica, zapacita, terminata cu nervii, nesigura, neincrezatoare, uneori agitata, nerabdatoare, dificila, "isterica" au zis unii, alteori incurcata, daramata, imprevizibila?

PE CINE DERANJEAZA asa ceva? Oare nu pe cei incapabili sa vada dincolo de aparente, sa se concentreze asupra ESENTEI problemei? Amintiti-va un lucru: bunica Sophiei este un om care trece de 8 luni de zile prin niste incercari cum nu le doriti nici dusmanilor vostri!!!! Este un om care de dragul fetei ei si-a ignorat impulsurile de a actiona impotriva abuzului comis de CG asupra Sophiei si care in fiecare secunda trebuie sa traiasca cu remuscarile ca o are partial pe constiinta pe fiica ei si acum si pe nepoata ei, un om care se duce la culcare in fiecare seara cu gandul ca poate daca ar fi facut ceva, fata ei ar fi acum inca in viata si Sophie ar fi poate in siguranta!!!!

Toata lumea e ofuscata ca s-a publicat prea mult, vai, ce ne mai arde grija sa fim obiectivi si echidistanti, sa nu cumva sa murdarim reputatia nepatata a bunicului (Fritzl, hello, inca pe receptie?? ca si tu erai un cetatean respectat in satucul unde traiai), ca de ce s-a publicat numele fetitei, ca va fi traumatizata MAI TARZIU cand isi va vedea numele pe internet in conexiune cu toata aceasta tragedie - pai AIA e problema acum, mai oameni buni???? Dar trauma de ACUM nu ne intereseaza??

Da, suntem sfatuiti, mai cu blandete mai cu agresiune, mai cu mangaieri mai cu jigniri, sa ne indoim de toate, ca E PREA MURDAR CA SA FIE ADEVARAT si trebuie sa ne pastram echidistanti pentru posibilitatea ca bunicul e nevinovat ca un arhanghel in zi de sarbatoare!!!!!! Ei, aici e buba, dragii babei: E PREA MURDAR, deranjeaza detaliile scabroase, prea intime, preferam stiri despre silicoanele Zavorancei, nu dorim sa citim si nici sa credem ca un bunic face pipi in gura unei fetite de 6-7 ani sau ca ii baga degetul in anus. Sa credeti, dragii mei, sa credeti!!

Oamenii refuza sa vada si tare ar prefera sa creada ca e vorba de o poveste "fabricata"!! Va intrebam mai sus daca voi sunteti siguri ca orice alta mama ar fi reactionat altfel decat Ruxanda. Pai din moment ce deja au aparut interventii sub diverse forme care vor sa ne convinga ca trebuie sa fim "sceptici" chiar si dupa ce am citit cu totii jurnalul Ruxandei, nu va dati seama de dimensiunile ORBIRII COLECTIVE?

Inchei cu niste ganduri dezvoltate dintr-un mesaj pe care i l-am lasat pe blog lui Gabriel Diaconu:

E psychology 101 si faptul ca dupa ce a fost martora mai mult sau mai putin directa la uciderea mamei ei si deci a vazut ce se intampla cu cei care “deschid gura”, fetita a invatat o lectie! Din faptul ca a spus dupa aceea din nou cate ceva despre abuz si apoi a fost trimisa inapoi in “grija” potentialului abuzator, fetita a mai invatat o lectie! La 6 ani, o asemenea fetita, care deja de la 3 ani invatase ca nu o ajuta nimeni (!!!) si care afirma ca “trebuie sa ma descurc singura” (!!), este deja matura si se pliaza la perfectie pe realitatea care ii este oferita. Orice reevaluare in prezent este compromisa si nu mai poate fi obiectiva si nu mai poate duce la adevar, fetita f. probabil sufera deja de sindromul Stockholm, la care se adauga toata constelatia in care acum EA se vede brusc cu raspunderea pentru soarta lui “Papi” (“daca vorbesti si spui prea multe, Papi va merge la puscarie ani multi!”). ETC. ETC. ETC. Cum spunea chiar ucigasul, tatal Sophiei: "E usor sa abuzezi de un copil. Sa-l faci sa taca e cel mai greu."




Suntem mult prea atenti la aparente, la adevarul abstract, la "obiectivitate", imi lipseste (din partea tuturor celor care ne infraneaza si ne descurajeaza sub diferite pretexte) acea doza de empatie si de punere autentica in locul copilului. Suntem prea interesati de dreptul de a-l privi si pe "celalalt" in mod obiectiv pana cand ne dam seama, prea tarziu de obicei, ca ajungem sa privim DOAR la celalalt (faptasul), in timp ce adevarata victima se infunda si mai adanc in prapastia distrugerii! Haideti s-o salvam pe Sophie mai intai si dupa aceea, cine doreste, sa se ocupe sa-l trimita si pe abuzator la terapie! La Fritzl s-a ocupat cineva sa-i faca terapie? Nu, evident, puscarie si atat!

In cazul Sophie, in balanta se afla riscul de a "murdari" reputatia unui adult suspect de abuz sexual si riscul ca o fetita de 6-7 ani sa fie supusa (in continuare) abuzului sexual!! La asta se reduce totul. Unde tragi linia si unde bagi variabilele? De aceea se vede clar dorinta de musamalizare cand toate strigatele si indemnele la "obiectivitate" nu fac in realitate decat sa deturneze atentia de la adevaratul pericol!! LEGAL vorbind, atata vreme cat bunicul era suspectat de abuz sexual, fetita NU AVEA VOIE sa ii fie data in grija pana cand nu se eliminau banuielile!

Nu mai vorbesc nici de faptul ca intreaga tragedie se doreste a fi musamalizata si bagatelizata mai ales in lumina procesului pentru omucidere care i se face tatalui lui Sophie si de la care ucigasul are sanse mari sa iasa "sifonat" doar cu 2-3 ani de puscarie!!! Dupa care va reveni sa se joace de-a linsul cu fetita lui, care va fi dpdv biologic suficient de "matura" si pentru alte "jocuri"!! Nu uitati sa priviti intregul puzzle!

"Dreptatea nu vindeca rani"??? Dreptatea previne (sau ar trebui sa previna!!) ALTE si ALTE rani, iar pledoariile pentru conciliere (!?!?!?) sub pretextul ca altfel devii zelot sunt o povara prea grea pentru constiinta mea, n-as mai putea trai cu mine insami daca mi-as compromite convingerile intemeiate si bazate pe cunoasterea la prima mana a ceea ce inseamna SISTEMUL ABUZULUI. Da, o mai spun o data, este UN SISTEM si el traieste din strategia perfecta de adaptare a agresorilor (care mai toti au o reputatie nepatata in societate!!), din frica si rusinea victimelor, din ignoranta imbecililor, din reauavointa a celor care ar avea puterea sa schimbe ceva dar prefera sa priveasca in alta parte si nu in ultimul rand din premeditarea celor implicati cu propriul lor micut secret murdar (dirty little secret) in acelasi sistem si care comunica prin canale extrem de fine si "telepatice" cu alti abuzatori, sustinandu-se reciproc in apararea sistemului. Austria pare a fi un caz de manual pentru asa ceva.

Scuze daca am deranjat nevoia cuiva de "obiectivitate" si "rationalitate". Eu sunt rationala, dar nu sunt oarba si urasc sa fiu manipulata. Si nu pot sa uit ca mama fetitei s-a ales cu sangele galgaind din gat pentru ca a mers ani de zile pe acelasi drum, al "verificarilor" la infinit si al dorintei de "obiectivitate", nu cumva sa acuzam pe cineva pe nedrept, iar acel cineva e intotdeauna adultul, de grija aluia murim cu totii!! :-(

Treziti-va la realitate, deschideti ochii si nu mai bagati capul in nisip!! Recititi articolul de la inceputul acestei postari si ganditi-va CATI copii vor cadea din cauza orbirii voastre in aceeasi capcana, de a se feri de "cersetori" prost imbracati si de a se lasa in schimb pipaiti (si dupa aia eventual si linsi) de un "bunicut" inofensiv!!!

Semnati petitia in continuare, sharuiti-o pe Facebook, povestiti la toata lumea, incercati sa faceti povestea cat mai cunoscuta, incercati sa implicati cat mai multi oameni, poate cineva are relatii unde trebuie si poate interveni cu un ajutor suplimentar, nu mai plecati urechea la cei care incearca sa discrediteze cauza si sa arunce fum in ochi, e suficient ca agresorul deja face chestia asta prin procesul de calomnie intentat bunicii, prin care se incearca distragerea atentiei de la ADEVAR, de la esenta tragediei!!! Am spus se incearca, dar nu va pierdeti speranta, exista destule arme cu care se va combate acuzatia, exista multi martori si apoi va iesi adevarul la iveala!!

Haideti sa facem in continuare ceva, haideti sa nu lasam ceata sa se lase peste viata acestei fetite nevinovate, haideti sa aratam ca inca ne pasa!! Mi-e inima grea cand vad cum rand pe rand oamenii isi pierd speranta ca vom mai realiza ceva, cum intorc spatele si vor sa-si reia viata de zi cu zi si sa uite sau sa se prefaca repede ca totul n-a fost decat un vis urat!! Pentru Sophie acest vis urat se cheama VIATA EI!! Nu va astupati urechile din cauza tipatului public disonant, inchideti ochii si incercati sa auziti acea voce micuta, acea voce nevinovata a unei fetite care inca spera sa fie salvata!