Cu dedicatie speciala pentru cei care sufera de scientism. Va reamintesc ce am publicat anul trecut in articolul meu "Dragi parinti, sunteti mintiti":

Va rog sa cititi acum articolul unui editor al revistei stiintifice Lancet, care declara ca mare parte din literatura stiintifica, poate chiar jumatate, s-ar putea sa fie pur si simplu falsa.

Sa va fie de folos lectura si sa deschideti ochii!

“Foarte mult din ceea ce se publica este eronat.” Nu am voie sa spun cine a facut aceasta afirmatie, deoarece am fost rugati sa respectam regulile din Chatham House. De asemenea, ni s-a cerut sa nu fotografiem foliile Powerpoint prezentate acolo. Cei ce lucrau pentru agentiile guvernamentale au cerut sa nu cumva sa reproducem undeva comentariile lor, fiindca -datorita alegerilor ce urmau sa aiba loc in Marea Britanie- acestia traiau in “purdah”, o stare glaciala cu restrictii severe in libertatea de exprimare a oricarei persoane aflate pe lista de plata a guvernului. De ce oare era acolo o preocupare paranoica pentru a tine totul secret si a nu vorbi direct despre declaratiile facute acolo? Deoarece acest simpozion -despre repetabilitatea si fiabilitatea cercetarilor biomedicale- tinut la Wellcome Trust in Londra [in aprilie 2015 - n.t.], a atins una dintre cele mai sensibile probleme din stiinta de astazi: ideea ca ceva a dat chix in mod fundamental cu una dintre cele mai marete creatii umane.

***** 

Cazul impotriva stiintei este simplu: mare parte din literatura stiintifica, poate chiar jumatate, s-ar putea sa fie pur si simplu falsa. Afectata de studii pe esantioane mici, cu efecte mici, cu analize de explorare fara nicio valoare si cu conflicte de interese flagrante, impreuna cu o obsesie pentru tendintele la moda, de o importanta dubioasa, stiinta a virat spre intuneric. Dupa cum a afirmat unul dintre participanti, “metodele jalnice dau rezultate”. Academia Stiintelor Medicale, Consiliul de Cercetare Medicala si Consiliul De Cercetare Stiintifica Biotehnologica si Biologica si-au pus acum reputatia solida in joc, pornind o investigatie asupra acestor practici de cercetare indoielnice. Caracterul evident endemic al cercetarii de proasta calitate este alarmant. In vanatoarea lor dupa o poveste convingatoare, oamenii de stiinta „remodeleaza” prea frecvent informatiile ca sa se muleze pe teoria lor preferata despre lume. Sau reformuleaza ipotezele ca sa se potriveasca la datele obtinute. Editorii-sefi ai revistelor isi merita si ei partea lor de critica. Noi suntem complici la cele mai rele comportamente. Acordul nostru tacit la factorul de impact alimenteaza o competitie bolnava pentru castigarea unui loc intr-o mana de reviste pretentioase. Iubirea noastra pentru “semnificatie” polueaza literatura cu multe basme statistice. Respingem confirmarile importante. Revistele nu sunt nici ele singurii infractori. Universitatile sunt in continua alergatura dupa bani si talente, obiective care promoveaza valori reductioniste precum publicatiile in reviste de mare impact. Procedurile de evaluare la nivel national, precum Cadrul de Excelare in Cercetare, stimuleaza practicile rele. Iar oamenii de stiinta, inclusiv liderii lor cei mai marcanti, fac prea putin pentru a schimba o cultura de cercetare care uneori vireaza pana aproape de incalcarea deontologiei profesionale.

***** 

Oare practicile stiintifice gresite pot fi corectate? O parte a problemei este faptul ca nimeni nu este motivat sa faca ceva corect. In schimb, oamenii de stiinta sunt stimulati sa fie productivi si inovativi. Ar ajuta un fel de juramant al lui Hipocrate pentru stiinta? Cu siguranta, nu ar adauga mai multe straturi in birocratia cercetarii. In locul schimbarii stimulentelor, mai degraba ar putea fi inlaturate toate stimulentele. Sau sa se insiste pe declaratii de replicabilitate in cererile de finantare si in lucrarile de cercetare. Sau sa se accentueze colaborarea, nu competitia. Sau sa se insiste pe  inregistrarea in prealabil a protocoalelor. Sau sa fie recompensate mai bine evaluarile inter pares (peer review) de dinainte si de dupa publicarea lucrarilor. Sau sa se imbunatateasca formarea in cercetare si programele de mentorat.  Sau sa se implementeze recomandarile pentru cresterea valorii cercetarii, publicate anul trecut in mai multe episoade in revista noastra. Una dintre cele mai convingatoare propuneri a venit din afara comunitatii biomedicale. Tony Weidberg este profesor de fizica a particulelor la Oxford. In urma mai multor erori de calibru, comunitatea cercetatorilor in fizica particulelor investeste acum mari eforturi pentru a verifica si reverifica intens datele inainte de publicare. Filtrand rezultatele cu ajutorul grupurilor de lucru independente, fizicienii sunt incurajati sa critice. Criticile valoroase sunt recompensate. Scopul este un rezultat fiabil, iar stimulentele pentru oamenii de stiinta depind de atingerea acestui obiectiv. Weidberg era ingrijorat ca noi stabilim o stacheta mult prea joasa pentru rezultatele in biomedicina. In fizica particulelor, semnificatia este stabilita la 5 sigma – o valoare p de 3×10–7 sau 1 la 3·5 milioane (daca rezultatul este gresit, aceasta este probabilitatea ca datele sa fie asa de extreme precum sunt). Concluzia simpozionului a fost ca ceva trebuie facut. Intr-adevar, toti au parut sa fie de acord ca depinde doar de noi sa facem ceva. Dar ce sa facem sau cum, pentru asta nu au existat raspunsuri ferme. Cei care au puterea sa actioneze par sa creada ca altcineva trebuie sa actioneze primul. Si fiecare actiune pozitiva (de ex. finantarea unor studii de replicare solide) are un contraargument (de ex. ca stiinta va deveni mai putin creativa [si noi care credeam ca stiinta trebuie sa fie EXACTA, nu creativa - n.t.]). Vestea buna este ca stiinta incepe sa-si ia in serios unele din cele mai grave greseli. Vestea rea este ca nimeni nu e pregatit sa faca primul pas ca sa curete sistemul.