Moartea unui simbol

by - duminică, iulie 05, 2009

A murit Michael Jackson.

Nu am simtit nimic din isteria care i-a cuprins pe cei din generatia mea. Desi el era pe valul celebritatii maxime cand eu aveam vreo 17-18 ani, nu m-a prins niciodata febra aia a adolescentelor care tipau si mieunau la concertele lui. Dintotdeauna mi-a facut impresia unui pusti efeminat, asexuat.

Nu m-a surprins cand am aflat ca a fost acuzat de molestarea baieteilor pe care-i aducea ca sa doarma in patul lui. Unuia din ei i-a "mangaiat" penisul pana la ejaculare, scrie in actele de proces. Cu multi bani (15 milioane, parca) s-a inchis procesul. Cu riscul de a-i scandaliza pe cei care acum plang la inmormantarea propriei lor adolescente si se iluzioneaza ca sufera din cauza mortii lui Michael Jackson, eu sunt convinsa ca acest suflet chinuit a fost intr-adevar un agresor sexual.

Nu va place ideea fiindca nu vreti sa credeti. Totusi, el corespunde perfect profilului: 1) copilarie nefericita si torturata, in care este foarte probabil ca si el a fost abuzat sexual (de tata sau/si de frati, care calatoreau si dormeau toti impreuna - mediul ideal pentru incest), 2) imaturitate si dorinta disperata de a ramane fixat intr-o perioada a vietii care sa-i dea macar iluzia inocentei, de unde si obsesia de a se inconjura de copii, 3) acea forma pervertita de "dragoste" fata de copii, care este tipica pentru majoritatea pedofililor, 4) automutilarile prin operatii estetice in speranta desarta ca schimbarea totala a exteriorului va schimba ceva si in interior, 5) tendinta de nestavilit spre autodistrugere (prin operatii estetice, abuz de medicamente etc.), care l-a facut sa devina o mumie ambulanta deja cu decenii in urma. Pe langa calitatile incontestabile de muzician si cantaret genial, Michael Jackson va ramane mai presus de toate simbolul tragic al goanei zadarnice dupa inocenta pierduta.

Ce vreau sa subliniez (pentru a nu stiu cata oara) este ca un abuzator poate fi oricine, cu atat mai mult un om al carui suflet a fost sfaramat de timpuriu si care nu s-a maturizat emotional niciodata. Un abuzator poate fi un om care 99% din timp este bun si atent si generos cu copiii, dar care este manevrat din subconstient de nevoi reprimate ca sa reinsceneze atacurile sexuale carora le-a cazut si el victima in propria lui copilarie. Un abuzator poate fi un om cu un grad atat de scazut de incredere in sine incat simte nevoia sa poarte o masca in public (la propriu sau la figurat), de teama sa nu i se vada adevaratul chip, pe care el si-l simte hidos, monstruos. Un abuzator poate fi orice om care a fost candva la randul lui victima si nu si-a curatat ranile din trecut. Un abuzator merita mila si compasiunea noastra pentru copilul din el, caruia i-a fost ucisa copilaria, dar el ramane din pacate un abuzator, chiar si atunci cand este idolul atator milioane de oameni, precum Michael Jackson.

You May Also Like

5 comments

  1. Gresit! Imi pare rau ca am dat peste acest articol atat de tarziu...Copilul care l-a acuzat pe Michael, acum la maturitate, a recunoscut ca mintit, indemnat de parinti.
    Michael n-a fost abuzator, a fost doar un copil torturat. Cand a declarat ca mai degraba si-ar fi taiat o mana decat sa faca rau unui copil si-a recunoscut incapacitatea de deveni abuzator.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu e gresit, este doar parerea mea. Nici unul dintre noi nu are cum sa stie care este adevarul, dar faptul ca "he fits the profile" precum si faptul ca a platit 15 milioane ca sa se inchida procesul spun multe...

    RăspundețiȘtergere
  3. Felicia, inteleg si respect opinia ta. Incercam sa sugerez ca doar faptul ca se incadreaza in profil nu e o dovada ca Michael e vinovat. Copilul si-a recunoscut minciuna iar cele 15 milioane au fost platite tocmai pentru a nu lua amploare un scandal care si asa a patat imaginea megastarului. Sa nu uitam ca cele doua procese s-au incheiat prin a fi absolvit de acuzatii, juratii intelegand cat de vulnerabil este o persoana celebra si mai ales bogata in fata escrocilor de orice fel...
    In fine, nu este productiva o astfel de polemica. Doar atat mai pot spune ca mi se strange inima la imaginea micului Michael batut cu cablul de la frigider...

    RăspundețiȘtergere
  4. Stii vorba aia, unde nu e foc nu iese fum... Eu cred ca ceva-ceva a fost... si repet, asta nu-l face un monstru, ci doar o victima care se poate prea bine sa fi devenit faptas tocmai din cauza ca nu s-a confruntat in mod direct cu propriul trecut, ci doar punand in act traumele traite, adica operand prin niste manifestari-surogat: operatiile estetice, abuzul de medicamente, abuzarea de copii in incercarea disperata de a-si recastiga inocenta (si da, inclusiv faptul de a dormi in acelasi pat cu niste copii straini, el fiind adult, reprezinta un abuz!), plus de exemplu faptul ca - inainte de a organiza ultimul lui concert (pe care nu a mai apucat sa-l dea) - a comandat sa se retuseze toate fotografiile vechi cu Jackson 5 pe scena si sa fie STERSI toti fratii lui din poze, sa ramana doar el - asta iar spune multe despre ce o fi fost in sufletul lui... Categoric a fost abuzat la greu de toata familia si din toate punctele de vedere: fizic, sexual, emotional :-(((((
    Dar asta este samburele mesajului meu: ca toti abuzatorii au fost candva victime :-(((

    RăspundețiȘtergere
  5. Cele 15 milioane de dolari au fost date PENTRU CĂ A FOST VINOVAT! Este o mare ipocrizie să afirmi că i-a dat DOAR ca să nu ia amploare scandalul.

    RăspundețiȘtergere