Motto ~~ Eu catre Bogdan: "Au venit extraterestrii si ne-au adus inapoi copilul!" :-)

Oameni buni, dragi prieteni si nas Floreo, asa cum a inceput criza, asa s-a si terminat. Sa va linistesc repede, nu carecumva sa va mai inghesuiti cu mesajele de ingrijorare si empatie ca la postarea precedenta ;-)  Haha, nu e repros, e doar o constatare, stiu, e "vina" mea ca sunt un om puternic si cand scriu despre problemele mele scriu si cum le rezolv tot singura, deci lumea considera ca nu are sfaturi de dat, empatie de impartit, se crede ca eu nu am niciodata nevoie de o mangaiere pe umar, o acadea, o maslina, o bomboana straina ;-)  Nu-i nimic, trecem peste. Eu sunt oricum obisnuita de-o viata intreaga sa dau mai mult decat sa primesc, ce-i drept uneori ma doare sa vad cat de multi oameni stiu doar sa ia si nu au efectiv nimic de dat, insa acum - in locul unde ma aflu in clipa asta - sunt multumita si impacata. E bine. Am depasit criza. Ne-am revenit cu totii. Puseul de crestere al lui David si-a incheiat ravagiile prin comportamentul lui si eu zic ca am iesit destul de nesifonati din toata cumpana asta. Accesele de violenta au disparut ca peste noapte, acum isi mai iese din fire maximum o data la doua zile, nu mai loveste, nu mai tipa. De asemenea, de 3-4 saptamani mananca de rupe, s-a implinit, parca s-a maturizat putin si la fata, i s-a marit si vocabularul, i s-a cizelat si mai mult exprimarea, efectiv vorbeste ca un om mare, cu fraze lungi, intortocheate... si puteti sa ma credeti pe cuvant, frazele germane SUNT intortocheate ;-) Ce mai, e exact ca inainte de inceputul puseului. Ei, acum, daca n-o fi fost puseu nu-i bai, cand erau bebeii nostri mici noi, mamele din grupul meu de mamici, puneam eticheta de puseu la toate problemele - ne ajuta sa ne calmam si sa le gestionam mai bine. Si de data asta a ajutat.

Imediat dupa ce am postat ultimul articol, David a inceput sa mearga din nou cu placere la gradinita, il las vesel-cintezoi, topaie cand intra si le da mana educatoarelor aproape cantand, il gasesc la fel de vesel-cintezoi, ba chiar de doua ori mi-a zis "Mami, nu acum, mai am de terminat cu joaca!".

Ieri a fost la gradinita o dupa-amiaza cu "Kaffee&Kuchen" (cafea si prajiturele), unde am fost invitati si noi, parintii. A fost foarte frumos, am avut ocazia sa stau de vorba aproape o ora cu Renate, a treia educatoare din grupa lui David, care are 56 de ani si este teoretic "mentora" lui David (cu ea am purtat si discutia referitoare la dezvoltarea lui). Am discutat despre cate in luna si in stele, mi-am spus si eu ofurile legat de "reguli", de pedepse etc. Am mentionat si faptul ca David isi da seama perfect de paradoxul care apare cand Maritta il dojeneste adresandu-i-se cu "Mein lieber Freund" ("dragul meu prieten"), chiar mi-a spus-o direct ca Maritta NU are cum sa-i fie prietena daca il dojeneste in acelasi timp, deci copilul meu intelege foarte multe despre ce inseamna a fi autentic si identifica incercarile de manipulare din partea adultilor. I-am explicat Renatei ca pe mine ma deranjeaza prezentarea regulilor si a pedepselor ca fiind ceva facut pentru binele copilului, fiindca nu este asa si copilul simte intotdeauna care este adevarul!! 

I-am spus ca inteleg si situatia lor, ca fara reguli ar lua-o razna (ele!!), DAR ramane valabil ca nu i se poate vinde copilului o pedeapsa ca fiind spre binele lui, mai ales ca din pedepse copilul invata doar sa se teama sau cum sa aiba grija sa nu fie prins, dar adevarata "disciplina" nu poate fi decat o autodisciplina, ori aia vine din interior, din motivatia autentica de a vrea sa fii bun, sincer, onest. Am precizat si ca mi se pare f. umilitor pentru el sa fie pedepsit prin statul pe scaun si neavand voie sa mai participe la joc, dupa care sa se mai si discute ce a facut de si-a "meritat" pedeapsa (adica o umilire suplimentara). I-am spus Renatei ca o data, cand incercasem si eu sa plusez verbal dupa ce el facuse o boacana, el mi-a raspuns direct: "Mami, stiu si incerc sa nu mai fac, nu e nevoie sa-mi mai spui tu inca o data!". De fapt, toti copiii STIU prea bine cand fac ceva "gresit", se simt oricum vinovati, apoi mai sunt si certati si pedepsiti si li se mai face si morala... e chiar prea mult! Renate e o tipa mai destupata la minte, am simtit ca nu vorbeam in gol si nu am inregistrat nici rezistenta latenta pe care o simt mereu la Maritta (care blocheaza tot ce nu-i convine, simti efectiv in mijlocul frazei cum se ridica zidul). Sper sa se vada ecoul discutiei in comportamentul ei fata de David.

Mi-a spus si ea cate ceva despre David, ca e un copil plin de viata, vorbaret (where could this come from? asked NO reader on this blog), ca nu e timid, ca ii place sa se joace de-a tigrul, ca ii place sa i se citeasca povestioare (acasa mai putin, ce-i drept, acasa prefera sa i le spun eu inainte de culcare). Povesteam ca eu la varsta lui David stiam sa citesc si sa scriu cu litere de tipar, iar el stie sa "citeasca" cifrele si atat, iar despre "desenat" sa nu mai vorbim, face mazgaleli. E baiat, in fond. Ea a zis ca incet-incet va ajunge el si acolo, daca i se va trezi interesul. Eu i-am spus ca uneori, cand ne uitam la un film impreuna, eu mai scriu si putin in jurnal, deci pe mine ma vede scriind, il intereseaza deja, dar nu cum ma interesa pe mine cand eram fetita de 5 ani. Am mai incercat si eu sa-l ajut sa tina creionul cum trebuie, dar cand simte cea mai mica "presiune" se retrage si renunta. Sper ca dupa vacanta de vara de la gradi, cand va deveni "ABC-Kind" (prescolar, in trad. libera "copil ABC") si va participa la diverse proiecte, o sa inceapa sa-l intereseze sa invete sa citeasca si sa scrie. M-a sustinut si ea in planul meu de a-l inscrie la un club de fotbal pentru copii, sa vedem daca mosteneste talentul meu si al lui Opa Penelopa ;-)

Cand venise vorba de faptul ca David e vorbaret, i-am spus ca e normal sa fie asa, cu ambii parinti vorbareti, i-am povestit despre Bogdan, care este -pentru un barbat- extraordinar de deschis si comunicativ si autentic, motiv pentru care din pacate nu are nici un prieten apropiat, deoarece cei mai multi barbati "comunica" altfel, nu sunt deloc profunzi si nici nu se pot deschide pentru o comunicare reala; dealtfel noi doi asta incercam in primul si in primul rand sa-i transmitem si lui David: sa fie autentic, sa fie el insusi, stiind ca este iubit si respectat si apreciat pentru ceea ce este el. Si Renate spunea ca in ziua de azi este trist ca oamenii intr-adevar nu mai comunica deloc cu adevarat, desi avem cel mai mare boom in modalitatile de comunicare... Ei, noi suntem putin altfel si, ca sa preiau un comentariu impresionant pe care l-am citit la o mamica pe un alt blog, eu fac tot posibilul ca lui David sa nu i se taie aura cand va incepe scoala si va fi inregimentat in sistem.    

* * * * *

In alta ordine de idei, da, saptamana asta l-am inscris pe David la scoala (m-au chemat cu formularele completate, doar sa le predau). Da, in 2014 David incepe scoala. Am senzatia ca 1) parca alaltaieri il intarcam si 2) parca l-am inrolat in armata :-(  Am un an de zile sa ma obisnuiesc cu ideea si sa-mi trag o atitudine ceva mai pozitiva fata de ideea de scolarizare. Azi insa nu servesc asa ceva, mai ales dupa ce am recitit articolul asta. O sa-mi fac timp sa-l traduc in germana si cand se va ivi ocazia (caci se va ivi, don't worry!) sa-l dau tuturor profesorilor cu care voi avea contact la noua scoala a lui David. 

M-am dus frumusel la scoala cu formularele si m-a intampinat o secretara sasie careia, saracuta, ii zburau ochii atat de extrem in directii diferite incat mi-a luat ceva timp ca sa ma concentrez sa-i ignor, pentru a putea purta o scurta conversatie. Am intrebat-o daca au clasa intermediara, iar ea mi-a dat 2 brosuri despre clase de "incluziune" (un nou experiment cu ideea de "integrare" a copiilor cu usoare dizabilitati!). Deci ne-am inteles de la inceput fix ca dromaderul cu amoeba. Dupa aceea am facut putin small talk, apoi mi-a zis ca in octombrie va avea loc o sedinta lunga cu parintii, unde vom afla mai multe, dupa care ajunge (intuiam deja!) la capitolul meu preferat si ma anunta ca anul viitor prin mai-iunie urmeaza si controlul medical, efectuat de Amtsarzt (medicul de la inspectia sanitara). Ei, asa mai vii de-acasa, tanti, mi-am spus eu, ia sa ne jucam putin, sa vedem ce hram porti ;-)

Mi-am luat tonul de "nestiutoare si sincer interesata" si am intrebat: "Ce anume se controleaza de fapt la acel control?"... Ezita fix 3 secunde si apoi -parca teleghidata- baga din prima exact fraza pe care o asteptam: "Pai... se controleaza situatia vaccinurilor...". Eu, f. amabila, "OK, situatia inexistenta, vaccinurile zero... Altceva, ce se mai controleaza?" - saraca femeie paralizeaza, clipeste des de 5-6 ori, confuza total, am zis hai s-o ajut: "Deci nu li se ia sange pentru nu stiu ce analize, nu?". Isi revine: "Ah, nu, se mai controleaza greutatea...". "Aha, ok"... Se intoarce cu spatele (eu vedeam deja rotitele cum i se invarteau in cap si se chinuiau sa proceseze ceea ce tocmai auzise de la mine), mai fosneste niste hartii si apoi, pe jumatate tot cu spatele la mine (!) si cu o voce subtirica si firava rau de tot, "Hm... cu vaccinurile... nu stiu daca...", la care i-am iesit in intampinare "Nu-i nimic, lasati ca stiu eu. Vaccinurile nu sunt obligatorii. Bun, OK, atunci va multumesc pentru brosuri si o zi frumoasa". Si am plecat.

Partea misto este ca abia astept "meciul" cu nenea doctorul de la inspectia sanitara (sa-i dau in cap cu fisa medicala aproape imaculata a lui David). Partea nasoala este ca dupa reactia secretarei parea ca nu a mai avut de-a face cu parinti de copii nevaccinati :-( Sau poate ca parintii de copii nevaccinati nu discuta despre asta cu secretara ;-)

Ma tot gandeam cum va decurge in mod ideal dialogul cu medicul respectiv, ca sa evit orice fel de polemica inutila (stati linistiti, pe ala nu voi incerca sa-l convertesc ;-)). Evident voi fi intrebata de ce David este nevaccinat. Avand in vedere ca pentru mine aceasta intrebare este echivalenta cu "de ce nu are David margele portocalii", as putea sa raspund "It's none of your fucking business", pentru ca asta ar fi adevarul adevarat; dar vrem totusi sa ramanem politicosi ;-)  Daca raspund "David nu e vaccinat fiindca m-am informat dinainte", in urechile personalului medical degraba infigator de seringa asta suna arogant si nu vreau sa-l pun in inferioritate si sa-l indispun pe bietul om, atragandu-mi antipatia lui. Daca raspund "David nu e vaccinat fiindca vaccinurile nu sunt obligatorii", ma justific si in plus nu asta e motivul, caci chiar daca vaccinurile ar fi fost obligatorii tot gaseam o metoda sa le fentez (sau emigram inapoi in Romanika). 

Am mai incercat niste variante si apoi am ajuns la concluzia ca raspunsul care seamana cel mai bine cu o fundatura si inchide posibilitatile de polemica este "David nu este vaccinat deoarece noi, parintii lui, am decis sa nu-l vaccinam" - na, cutu-cutu, invarte-te in cerc si musca-ti coada! Si asa il pot juca pe dl. doctor o ora fara sa-i fac jocul, dar nu cred ca un medic ar putea fi atat de imbecil incat sa-si imagineze ca o mama care nu si-a vaccinat copilul deloc timp de 6 ani de zile ar mai pune botul la kkturile de clisee pe care le serveste el parintilor neinformati. In plus, -neamt fiind- pariez ca va fi delicat si civilizat si va trece la punctul urmator de pe lista lui de bifat (control la ochi, la urechi, greutate, echilibru, dezvoltarea limbajului etc.). Sau poate dau de un medic destupat la minte si ne asezam la o cafea sa-l barfim pe Pasteur. One can dream :-)

Pana atunci, vara asta David va purta tricouri de genul asta (am comandat in 4 culori):