Minciunile profitabile ale stiintei (Partea I): Virusurile patogene

by Feli Popescu - vineri, august 09, 2013

Unde sunt dovezile pentru
existenţa virusurilor patogene?

(Dr. biol. Stefan Lanka – martie 2002)

~~Material preluat, adaptat si completat de pe site-ul pretios al prietenului qui bono ~~

Izolarea virusurilor

Prin izolarea unui virus se înţelege izolarea lui din celule, lichide umorale sau culturi de celule şi eliberarea (curăţarea) lui de orice fel de particule străine lui. Acesta este primul pas în izolarea virusurilor şi este o procedură simplă din două motive:

În primul rând, spre deosebire de celulele vii, virusurile au de felul lor întotdeauna aceeaşi dimensiune şi aceeaşi formă. Ele pot fi uşor separate de celelalte fragmente celulare datorită “consistenţei” lor sau a proprietăţilor de sedimentare.

În al doilea rând, există deja de mult timp substanţe lichide speciale, ca de exemplu “biluţele de silicon”, care nu exercită presiuni osmotice şi care permit astfel păstrarea intactă a virusurilor în “izolare”. Pentru reprezentare şi cunoaştere, virusurile pot fi fotografiate cu microscopul electronic, iar în acest caz trebuie să arate exact la fel ca şi particulele observate în celule, în lichidele umorale sau în culturile celulare. Căci deseori în placentă, în ţesuturile cancerigene, dar şi, deseori spontan, în culturile celulare pot fi observate particule care sunt “asemănătoare” cu virusurile, dar care în realitate nu sunt virusuri.

În continuare trebuiesc separate, în funcţie de mărimea lor, în câmp electric, proteinele care constituie membrana virusului şi înconjoară substanţa genetică. În aceasta etapă trebuiesc de asemenea efectuate fotografii cu microscopul electronic. Acelaşi lucru trebuie în continuare făcut cu ADN-ul sau ARN-ul virusului, al cărui acizi nucleici trebuiesc separaţi şi fotografiaţi.

Abia în momentul în care aceste trei etape sunt documentate, iar virusul analizat se deosebeşte în componenţa proteinelor şi a substanţei sale genetice de alte virusuri cunoscute, se poate vorbi despre un nou virus.

Nu are nici o importanţă de unde anume a fost recoltat acest virus: lichide din corp, culturi de celule, plasma sau ser.

Despre fotografiile cu virusuri aşa-zis izolate

În legătură cu toate fotografiile trebuie spus că acestea, respectiv autorii nu pot pretinde că prezintă un virus, atâta timp cât nu există publicaţii ştiinţifice unde să se menţioneze şi să se descrie că respectivul virus a fost găsit, văzut şi unde anume şi cum a fost izolat acesta. Aceste publicaţii pentru virusuri, despre care medicina pretinde că ar exista, nu există şi de aceea nici nu pot fi citate ca lucrare ştiinţifică doveditoare.
    Pentru oricine este uşor de verificat această afirmaţie, dacă va solicita publicaţia respectivă. Nu o va primi, caci nu are de unde să o primească.

Fotografia unui virus izolat? În cadrul unei astfel de publicaţii (unde ne este prezentat un virus izolat) este simplu pentru oricine să verifice dacă este ceva izolat acolo sau nu, deci dacă se va pretinde că există un virus, că acesta a fost cercetat şi este “accesibil” pentru alte experimente, de exemplu pentru crearea unui vaccin.

Definiţia unui agent patogen după postulatul lui Koch:

1. să fie găsit în leziunea unei boli;

2. să fie izolat de la gazda infectată și crescut într-o cultură pură;

3. inocularea unui asemenea agent într-o altă gazdă ar trebui să iniţieze boala;

4. să fie recuperat din nou de la a 2-a gazdă.

În realitate, nu există în întreaga literatură medicală nici măcar o singură publicaţie în care, pentru virusurile revendicate de medicina scolastică, să fie îndeplinit fie şi doar primul postulat al lui Koch. Adică o publicaţie în care să apară dovada că în organismul oamenilor cu o anumită afecţiune (boală) au fost văzute şi izolate virusurile care provoacă respectiva afecţiune. Şi cu toate acestea, astfel de lucruri sunt susţinute în public de către virologi sau autorităţile medicale.

În legătură cu fotografiile care, fără a se specifica sursa (verificabilă), se pretinde că ar reprezenta virusuri, trebuiesc spuse următoarele: în primul rând, multe fotografii sunt colorate, ceea ce dovedeşte că un designer s-a „jucat“ de-a fotograful. Fotografiile făcute cu microscopul electronic sunt întotdeauna alb-negru (respectiv tonuri de gri, logic).

Foto virusuri de variola

De exemplu aşa-zisele fotografii ale virusurilor HIV, rujeolă (Masern) şi variolă (Pocken) arată clar că avem de-a face acolo cu celule în care se găsesc virusuri. Aceasta înseamnă (logic, nu?) că virusurile nu au fost izolate! Fotografiile arată celule în interiorul cărora se pot vedea substanţe proprii celulelor de tot felul. Aceste structuri sunt foarte cunoscute şi folosesc de exemplu pentru “transportul” în şi în afara celulelor. Aceste particule sunt, spre deosebire de virusuri (care sunt întotdeauna de aceaşi mărime şi forma în cadrul unui anumit tip de virus), diferite ca mărime, formă şi compoziţie şi de aceea nu pot fi, spre deosebire de virusurile existente, izolate şi caracterizate biochimic.

Foto virus oreion

Foto virus pojar

De exemplu, pentru copiile virusurilor de oreion (Mumps) şi rujeolă (Masern) se dau numai indicii despre “încercări de transmitere-infectare pe maimuţe (1934)”, “creşterea şi izolarea virusurilor în eclozare (1945)” şi “culturi celulare (1954 şi 1955)”, dar nu există niciun citat despre vreo izolare a virusurilor! În publicaţiile din 1945, 1954 şi 1955 nu este menţionată nici măcar o singură etapă de izolare sau caracterizare a acestor virusuri.

Foto virus Influenza

Foto virus Ebola

Foto virus herpes simplex

În cazurile virusurilor de Influenza, Ebola, herpes şi gripă deseori este prezentată doar o “bucăţică” din presupusul virus, despre care nimeni nu susţine că ar fi o particulă izolată. Aceste particule sunt componente celulare, respectiv artefacte, deci structuri apărute spontan în urma operaţiilor de extragere, fixare şi uscare a probelor în vederea studierii acestora cu microscopul electronic. (În acest context este relevantă declaraţia lui Luc Montagnier în interviul deja celebru luat de Djamel Tahi, în care recunoaşte că nu a efectuat niciodată curăţarea virusului HIV).

Foto cu "virusul polio"

În cazul fotografiei virusului poliomielitei care “pare” izolat este în fapt vorba de particule create artificial prin “aspirarea” unei mase preparate artificial printr-un filtru foarte fin într-un vacuum, particule ale căror caracteristice structurale lipsesc. Intenţia de falsificare şi înşelăciune este în acest caz deosebit de clară. Trebuie menţionat aici că nicăieri, în nici o publicaţie de specialitate nu poate fi găsită o caracterizare biochimică a presupusului virus izolat.

Foto virus hepatita B

În fotografia care ar reprezenta virusul hepatitei B nu sunt prezentate structuri izolate, ci este vorba de un aglutinat. Sub acest nume omul de ştiinţă înţelege o acumulare de proteine (chist) din sânge, care sunt tipice de exemplu în procesele de coagulare. În timpul coagulării apar în mod tipic structuri rotunde şi uneori cristaline, în funcţie de starea probei de sânge.

În concluzie, trebuie spus că în cazul acestor fotografii este vorba de tentative premeditate de fraudă, la care iau parte autorităţile, cercetătorii şi medicii în momentul în care ei susţin că aceste reprezentări fotografice ar fi virusuri, mai ales virusuri izolate.

Orice persoană care începe să investigheze pe cont propriu va da destul de repede peste afirmaţii şi indicii prin care literatura medicală confirmă că primul postulat al lui Koch nu poate fi aplicat la virusuri. (De ex. Grossgebauer: “Eine kurze Geschichte der Mikroben”, 1997 – O scurtă istorie a microbilor”).

Extrasele şi citatele din manuale, de exemplu cele ale lui Portsmann, Collier and John, Fields et al. etc. care sunt mereu invocate de institutele medicale, nu răspund la întrebarea despre dovezile existenţei virusurilor.

Un manual nu este o lucrare ştiinţifică, ci foloseşte printre altele la indicarea lucrărilor ştiinţifice prin care sunt certificate cunoştinţele prezentate în manual. Din aceste manuale lipsesc trimiterile la publicaţii ştiinţifice care să facă dovada izolării şi caracterizării respectivelor virusuri.

   A vorbi despre structuri şi părţi componente ale unui virus fără a exista în prealabil o izolare şi caracterizare a virusului respectiv este o fraudă cu urmări fatale. Acele virusuri care există şi a căror existenţă este dovedită, asupra cărora sunt efectuate şi publicate studii, de exemplu virusurile bacteriilor (fagele sau bacteriofagele) şi virusul Ectocarpus siliculosus, pe care l-am izolat şi publicat eu (dr. Lanka), nu s-au dovedit niciodată a fi patogene.

   Dogma bolilor infecţioase şi a patogenităţii microbilor, dezvoltată de Robert Koch in 1882 prin fraudă ştiinţifică, comandă politică şi interese financiare, avea mare nevoie de inventarea virusurilor patogene. Devenise clar tuturor că bacteriile "patogene" nu produc toxine decât în mediu complet anaerob, în cadavre sau în ţesuturile necrozate ale organismului, deci era nevoie să se postuleze existenţa unor patogeni "invizibili" sub microscop.

   Având la bază teoriile din sec. XIX despre infecţii, autorităţile, institutele de medicină şi epidemiologie, profesorii universitari bine plătiţi ca şi consilieri ai concernelor farma, prin teoriile pe care le susţin şi deciziile pe care le iau, pentru a ne referi aici de exemplu doar la vaccinuri şi "terapiile" antivirale şi cu citostatice, cauzează de decenii daune sănătăţii pacienţilor, suferinţă şi moarte (prin fanteziste virusuri cauzatoare de cancer, hepatite, AIDS, Ebola, prin testele genetice inventate şi prin administrarea de otrăvuri chimioterapeutice).

   Virusurile au fost de la bun început acuzate de o patogenitate pentru îmbolnăviri care erau de fapt fie vătămări postvaccinale, fie consecinţa sărăciei extreme, a foametei, a intoxicaţiilor de orice fel... Interesant este în acest context că de exemplu hepatita B a fost descrisă şi considerată ca epidemie pentru prima oară în 1885 când a avut loc vaccinarea contra variolei, iar a doua oară, când fusese deja aproape uitată, în 1938 ca urmare a campaniei de vaccinare în masă contra rujeolei. Nemaivorbind de celebra „gripă spaniolă“ care a apărut ca urmare a isteriei vaccinurilor din timpul primului război mondial. Documentele statistice au fost întotdeauna „duşmanul de moarte“ al invenţiilor şi minciunilor medicale.

   Repet, Robert Koch şi colaboratorii săi, plus prof. Rush, prof. Max von Pettenkofer, prof. Virchow şi alţii au arătat prin experimente şi aplicarea postulatelor Henle-Koch că prin transmiterea de bacterii, presupusul „contagium vivum“ nu a provocat niciodată o boală, nemaivorbind de declanşarea aceleiaşi boli ca în organismul de unde au fost recoltate. Dacă în noul organism-gazdă nu există ţesuturi necrozate, cu ce se vor hrăni respectivele bacterii? Ele nu vor avea condiţii pentru o înmulţire exponenţială, iar un sistem imunitar funcţionabil le va elimina în cel mai scurt timp. Tocmai de aceea a reformulat Robert Koch ulterior cel de-al treilea postulat, care stipulează că o bacterie poate fi considerată ca agent patogen infecţios când provoacă simptome asemănătoare în teste pe cobai. (vezi Großgebauer: O scurtă istorie a microbilor)

   În cele din urmă trebuie încă o dată subliniat că toate publicaţiile dinainte de începutul anilor '70, care vorbesc de existenţa şi caracterizarea virusurilor nu sunt altceva decât fraude, deoarece abia de la începutul anilor '70 biochimia a dezvoltat tehnica pentru a dovedi existenţa virusurilor, izolarea lor parţială, caracterizarea proteinelor şi substanţei genetice (acizii nucleici).

Lucrurile acestea erau ştiute şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii; în 1971, când OMS a căzut de acord asupra criteriilor de dovedire a virusului variolei, procedurile biochimice de certificare nu erau încă dezvoltate. În consecinţă, s-au stabilit doar criterii biologice: morfologia variolică a membranei coriollantois a embrionului de găină. Formulare ciudată, dar care nu înseamnă altceva decât apariţia unor pete şi în final necrozarea respectivei membrane (care este cea de a treia membrană din imediata vecinătate a cojii unui ou şi pe care embrionul o foloseşte printre altele şi ca organ respirator). Aceasta era deci conform OMS DOVADA existenţei virusului variolei şi totodată SIMPTOMUL variolei în experimentele pe animale. Curat murdar, monşer!

Virusurile: de unde vin? Ce fac ele? Care există cu adevărat?

În cadrul interviurilor, seminariilor sau lucrărilor scrise am descris (dr. Lanka) de mai multe ori rolul pe care virusurile îl joacă în viaţa biologică, de unde provin aceste virusuri şi care virusuri anume există în realitate.

După ce în 1931 fizicianul berlinez Ruska a creat microcroscopul electronic, cu care pentru prima oară exista posibilitatea de a vedea concret structuri atât de mici precum un virus, au tăcut brusc o mare parte a "savanţilor" din medicină care până atunci teoretizau despre tot felul de virusuri care ar fi provocat tot atâtea feluri de boli. Nici unul dintre presupusele virusuri de până atunci nu au putut fi efectiv vizualizate cu ajutorul noii tehnologii, atât în animale cât şi în oameni, fără a mai pomeni aici de vreo izolare, curăţare şi certificare a existenţei acestor virusuri. Domeniul de „cercetare“ al acestor savanţi era (şi din păcate mai este încă) experimentarea pe animale, savanţii noştri sunt specialişti în injectarea a tot felul de lichide în creierul animalelor (vezi cercetarea turbării), în stomac, plămâni sau în embrioanele din ouă (vezi cercetarea cancerului).

Întrucât în toate lichidele nu se puteau releva bacterii, încă de la Pasteur medicii au rămas atârnaţi de ideea fixă cum că dacă nu-i bacterie, trebuie ca "agentul patogen" să fie ceva mai mic, mult mai mic, foarte mic, ca şi inexistent. Ceva atât de mic că nu se vede. O otravă (virus în latină = otravă). [Nota qui bono: Numai că, ei bine, acum s-ar fi putut vedea şi tot nu se vede. Ca la Eminescu, era pe când nu se vedea, acuma nu-i şi... tot nu se vede.]

În vremurile sinistre ale celui de-al treilea Reich, au fost făcute experimente direct pe “sub-umani”: evrei, ţigani, slavi, homosexuali, copii etc. Iar după război, americanii au luat ce nu trebuia să ia de la nemţi. Pasiunea pentru experimente dezgustătoare. Astfel în 1972 s-a efectuat un mare studiu pe membrii unei secte religioase din deşertul Nevadei, care se oferiseră voluntari (1200 de persoane - proiectul “White-coat”). Cercetătorii americani au injectat în aceştia tot ce se putea imagina că poate fi agent patogen mai periculos, dar, dar .... tot nimic, măi frate!! Bolile nu se transmiteau infecţios. Da, da, ştiu că am învăţat cu toţii la şcoală chestia asta cu molipsirea, epidemiile etc. Dar mai ştiu că tot la şcoală am mai învăţat încă multe alte tâmpenii de care acum râdem sau clătinăm din cap a silă.

Până în ziua de azi, structurile certificate şi documentate ştiinţific care sunt numite virusuri şi care toate îndeplinesc sarcini pozitive nu au fost dovedite decât la bacterii (bacteriofage), la unele alge verzi unicelulare de apă dulce şi la două alge filiforme de apă sărată. În cazul acestor virusuri avem de a face cu structuri care nu au metabolism propriu, acesta fiind asigurat de celule, care prin intermediul acestor virusuri livrează altor celule energie şi „material de construcţie“.

Pentru ca bacteriile să producă aceste particule, este necesară încălzirea sau radierea acestora (la bacterii virusurile sunt denumite fage). Dacă aceste bacterii mor, ele ajută la formarea altor bacterii prin noi fage stabile, care păstrează şi transportă substanţa energetică (ADN) şi substanţa de construcţie (proteinele). Cu ajutorul virusurilor bacteriene (fagelor) este transportată şi substanţa informaţională în forma ADN pentru formarea de noi proteine, care ajută alte bacterii să înlocuiască şi completeze informaţiile pierdute sau defecte. O acţiune negativă a acestor virusuri nu a fost încă observată.

În algele filiforme de apă sărată, din care am reuşit ca şi student (dr. Lanka) să izolez virusuri, au fost de asemenea observate numai acţiuni pozitive (transport de informaţie, energie şi material de construcţie). În organele algelor, în care în mod normal se formează sporii şi gameţii, se pot forma virusuri doar atunci când algelor le este “prea cald”. Virusurile vor fi preluate numai de spori sau gameţi, căci ele nu posedă membrană, şi cu ajutorul acestora ajung în celule.

Toate celulele care posedă un nucleu sunt rezultatul evolutiv al convieţuirii a mai multor feluri de celule şi/sau bacterii, cum este cazul de exemplu şi în unirea dintre ou şi spermatozoid. Doar aşa, împreună, pot realiza mai mult decât bacteriile sau celulele izolate. În biologie acest proces este denumit endosimbioză. (Vezi şi Teoria simbiozei celulare a dr. Heinrich Kremer).

Mitocondriile

În celulele umane, doar mitocondriile, care au un rol esenţial în respiraţie, arată ca şi bacteriile. O altă parte componentă a celulei, centrozomul, nu mai arată ca o bacterie şi chiar şi-a „predat” ADN-ul nucleului celulei. Centrozomul se dublează înaintea diviziunii celulare şi joacă un rol foarte important în desăvârşirea diviziunii celulare. În celulele muşchilor, centrozomul, care provine fără îndoială din bacteriile spiralate, s-a transformat în fusul neuromuscular, în celulele nervoase din filamentele nervoase, şi de aceea celulele din muşchi şi cele nervoase nu se mai pot diviza. Şi alte părţi ale celulei umane sunt evident de origine bacteriană, dar la unele dintre ele acest lucru nu mai este atât de evident.

Din două motive, virusurile sunt în mod evident factori ai endosimbiozei:

Au o misiune pozitivă, transportă energie, „material de construcţie” şi informaţie, în timp ce îşi menţin „independenţa”, putând să părăsească celula-gazdă. Proprietăţi negative nu au fost observate la virusuri niciodată. Experimentele de laborator cu celulele bacteriilor şi virusurilor (fagelor), care la o privire superficială par a avea acţiune negativă, sunt în fapt rezultatul cultivării forţate în condiţii extreme de laborator, care în mod normal în natură nu apar şi au fost niciodată observate.
ADN-ul lor este întotdeauna circular, la fel ca ADN-ul tuturor bacteriilor. ADN-urile din celulele cu nucleu celular sunt însă întotdeauna filiforme.

Modelele virusurilor „patogene” din lexicoane, manuale sau de pe diverse site-uri din Internet sunt doar construcţii artificiale, inventate.

Imaginile luate cu microscopul electronic, care „chipurile” arată virusuri, ne prezintă în realitate fie părţi componente din celule special preparate în eprubetă (tratate cu diferite substanţe, care provoacă stress fiziologic celulelor, astfel încât acestea elimină anumite particule) sau particule care fac parte din procesul de import şi export (transport intercelular) dintre celule. În cazul virusului polio sau al altor virusuri despre care se susţine că ar provoca tumorile cancerigene, există imagini făcute cu microscopul electronic. Particulele cristaline create „artificial” în vacuum sunt în mod fals desemnate ca fiind virusuri!

   Fotografiile din broşurile informative care cu foarte mare dărnicie ni se pun la dispoziţie de către Casele de sănătate, Ministerul Sănătăţii, institutele de cercetări sau broşurile care duc campanii pro-vaccinare, şi despre a căror „sursă” nu ni se dau niciodată explicaţii (studiu sau lucrare ştiinţifică publicate în jurnalele de specialitate şi recunoscute de specialişti), se deconspiră singure ca fiind simple fraude, deoarece culturile de celule respective au fost special „preparate” în laborator, iar particulele prezentate în imagini sunt artificiale, lipsind cercetarea şi certificarea compoziţiei lor structurale precum şi certificarea oricărei patogenităţi.

   Astfel, orice „amator” poate verifica singur dacă o anumită ipoteză asupra existenţei unui anumit virus cauzator de boală este fundamentată ştiinţific sau nu, în momentul în care va solicita autorităţilor de sănătate o listă cu studiile şi lucrările ştiinţifice publicate în literatura de specialitate pe tema respectivă şi în care se face dovada izolării, curăţării, fotografierii, cercetării şi descrierii biochimice a structurii proteinice şi a ADN-ului, respectiv ARN-ului unui virus patogen.

Notă Feli: Chiar vă invit să faceţi asta! Bombardaţi autorităţile cu scrisori, mailuri, întrebări incomode!

Trimiteţi scrisori la:

Ministerul Sănătăţii

Comitetul de Vaccinologie

Academia de Pediatrie

Catedra de Microbiologie-Epidemiologie a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“

Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş“

DSP-urile locale

O astfel de publicaţie NU EXISTĂ!

   Toate articolele şi studiile din jurnalele ştiinţifice asupra virusurilor patogene se bazează pe metode de identificare indirecte, de exemplu pe relevarea unei anumite proteine sau a unui fragment de ADN (ARN) care se „presupune” că ar proveni de la virusul „X” sau „Y”, fapt care este considerat a fi, prin consens, „izolarea” virusului. Dar dovezi cum că aceste proteine şi fragmente sunt într-adevăr părţi componente ale unui anumit virus NU EXISTĂ.

   Virusurile sunt definite ca particule (corpuri) foarte mici, care sunt produse în celule, care pot părăsi celula şi organismul şi pot pătrunde din nou într-o altă celulă, în care se înmulţesc din nou. Particula (corpul) unui virus constă din membrană (formată din proteine) care conţine o bucată de acid nucleic. Acizii nucleici ai virusurilor care într-adevăr există constau din două lanţuri ADN care se închid circular. În cazul virusurilor care într-adevăr există nu s-a observat niciodată o patogenitate a acestora. Dimpotrivă.

Atunci când este undeva, de către cineva, pretinsă existenţa unui virus, acest fapt nu se poate rezuma doar la cuvinte. Este nevoie de a se aduce şi dovezile respective, dovezi şi probe care sunt clar stipulate în virologie. (Faptul că mare parte din virologi nu le respectă, este altă poveste). Astfel, numai lucrările şi dovezile publicate în revistele de specialitate, care pot fi consultate, pot fi luate în considerare. Orice alt fel de speculaţii, scrieri, articole fanteziste etc. nu mai poate fi considerat ştiinţă. Desigur că într-o publicaţie de specialitate, lucrarea care prezintă şi pretinde descoperirea unui nou virus, trebuie însoţită şi de imaginile luate cu microscopul electronic.

(Nota Qui bono: Mulţi se întreabă de ce nu se mai fac fotografii cu microscopul electronic unor virusuri foarte „actuale” cum ar fi HIV sau HCV. Motivul este simplu. Între 1971, când preşedintele Nixon a declanşat „războiul contra cancerului” şi aproximativ 1983, când a devenit clar că cercetarea şi încercările virologilor de a descoperi "virusul cancerului" au dat greş, prin microscopul electronic nu s-a relevat absolut nici un virus! Astfel că pentru virologi, acest lucru prezenta un foarte mare pericol şi inconvenient. Riscau să rămână pe drumuri, lipsiţi de obiectul muncii. Tocmai de aceea începând din anii 80, virologii au renunţat din ce în ce mai mult la folosirea microscopului electronic - efectuarea unei fotografii dureaza circa 20 de minute şi costă doar cateva sute de dolari - precum şi la legile clasice ale virologiei, începând să facă „construcţii fanteziste” care să fie probate cu DOVEZI INDIRECTE şi acceptate prin consens).

Interesant este că, în fapt (vezi postulatele lui Koch!!), nu există în literatura ştiinţifică medicală nici o fotografie a unui virus care să provoace o boală (patogen), fie el izolat sau fotografiat în interiorul corpului, în celule, ţesuturi sau lichide.

În cadrul prezentării dovezilor pentru existenţa unui virus, un rol principal îl ocupă descrierea caracteristicilor proteinelor (membrana) şi al acizilor nucleici (ADN sau ARN). În lipsa descrierii exacte a acestor caracteristici, nici un test de relevare a prezenţei virusului respectiv într-un organism NU POATE FI STANDARDIZAT! (Este vorba aici de aşa-numitul „Standard de aur”).

Caracteristicile proteinelor si ale acizilor nucleici se pot studia cu ajutorul unui procedeu care se numeşte gel-electroforeză. În cadrul acestui procedeu, proteinele sunt „despărţite în lungime” şi colorate. Se obţine astfel un tipar format din fâşii, care oferă informaţii asupra numărului şi mărimii proteinelor diferite din care este format virusul. Este absolut necesar ca această procedură şi rezultatele ei să fie parte componentă a studiului ştiinţific de relevare a respectivului virus. Pentru niciunul dintre virusurile considerate a fi patogene nu există astfel de analize prezentate în lucrările ştiinţifice.

Prin aceeaşi procedură de gel-electroforeză sunt şi acizii nucleici separaţi de proteine şi analizaţi. Se naşte astfel un alt model de benzi colorate, care reprezintă acizii nucleici ai virusului. Aceste benzi mai sunt denumite şi „amprenta genetică” a virusului. Desigur că şi aceste rezultate ale analizei acizilor nucleici trebuiesc fotografiate şi prezentate în lucrarea respectivă.

Toate aceste proceduri sunt în fapt atât de simple, încît şi un amator, dacă respectă indicaţiile procedurilor, în două zile poate obţine caracteristicile biologice ale unui virus. Şi totuşi nu există în nicio lucrare ştiinţifică ce pretinde existenţa unui virus patogen o astfel de documentare a caracteristicilor biochimice.

Virusurile de acelaşi fel au toate aceeaşi mărime şi greutate. În cazul în care într-o fotografie sunt prezentate particule de diferite mărimi, acestea nu sunt virusuri.

Prin metode indirecte de relevare a unui virus (de exemplu aşa-zisele teste anticorpi) nu pot fi relevate proteine care nu au fost în prealabil relevate direct de către cercetători în virusuri. Şmecheria este foarte străvezie în acest caz: proteinele din sânge (globulinele) sunt declarate a fi anticorpi. În funcţie de condiţiile la care acestea sunt supuse în laborator, globulinele „se leagă” la anumite substanţe sau nu. În cazul unei „legări” se consideră că aceasta este o dovadă indirectă a existenţei virusului (hopa!!). Această prezumţie este o fraudă istorică ce are consecinţe dramatice.

În zilele noastre este foarte des folosită metoda PCR, prin care se pot multiplica acizii nucleici ai unor virusuri. Această metodă poate avea sens numai în cazul în care ar exista o cantitate foarte mică de virusuri în organism. Prin metoda de testare indirectă PCR, pe care virologii o consideră arbitrar ca fiind directă, se pot face tot felul de manipulări. Spre exemplu testul PCR care este folosit pentru gripa aviară apare pozitiv sau negativ după ... poftă. În fapt acest test este întotdeauna pozitiv pentru oameni şi animale, căci acizii nucleici (secvenţa genetică) care sunt în acest caz căutaţi şi relevaţi ca fiind specifici gripei aviare se găsesc în toate animalele şi de asemenea în om. Şi pisicile sunt testate pozitiv la H5N1! Şi pentru big pharma este bine aşa, căci va trebui să ne vaccinăm mereu, nu numai noi, dar şi câinii, pisicile, hamsterii şi peştii din acvarii. Asta da afacere!

Ce sunt anticorpii şi ce se măsoară de fapt atunci când se face un test anticorpi?

Conform definiţiei lui Pschyrembel anticorpii sunt „o posibilă reacţie a sistemului imunitar. Anticorpii nu apar în mod natural.” Această definiţie a fost aleasă deoarece se ştie că persoanele care au o mare concentraţie de anticorpi pot fi bolnave, iar cele cu o concentraţie mică pot fi sănătoase. (Vezi situaţia la SIDA, unde pacienţii "bolnavi"au o cantitate uriaşă de anticorpi). Medicina scolastică diferenţiază între anticorpii „străini” (pentru bacterii patogene, toxine şi virusuri) şi cei proprii corpului (pentru celulele tumorale). În timp ce nouă ni se povesteşte că după un vaccin prin formarea de anticorpi organismul va fi protejat, în medicina scolastică sunt descrise şi cazuri în care prezenţa anticorpilor reprezintă un dezavantaj pentru organism. Astfel de cazuri sunt alergiile, reacţiile de respingere a unor transplanturi precum şi bolile autoimune.

Institutul Robert Koch afirmă că o concentraţie mărită de gamaglobulină în serum indică în marea majoritate a cazurilor afecţiuni alergice. Valori ridicate pot însă fi constatate şi în cazul infecţiilor cu paraziţi sau al tumorilor maligne. Dacă după un vaccin vor fi relevaţi anticorpi, medicina scolastică susţine că persoana respectivă este de acum înainte protejată, pardon "imunizată". Dar se uită să se menţioneze că în ciuda anticorpilor prezenţi unele persoane se îmbolnăvesc, iar altele care nu au anticorpi rămân sănătoase. O mare contradicţie avem aici în cazul anticorpilor HIV, un test „pozitiv” însemnând practic o „condamnare la moarte” (în ciuda anticorpilor prezenţi, şi asta într-o cantitate extrem de mare), în timp ce în cazul anticorpilor contra variolei prezenţa lor însemnând că persoana este „imună”. He?

„Anti” înseamnă că imunoglobulina se poate „lega” numai la anumite proteine. Ceea ce nu este adevărat. Căci dacă are loc o „legare” sau nu, aceasta depinde de starea şi mediul în care se află proteinele: acidă sau bazică, oxidat sau redus. Iar aceste lucruri sunt cunoscute oricărui cercetător care a facut astfel de experimente. Dar ce se petrece de fapt în laborator?

În primul rând din sânge se separă celulele şi proteinele mari. Acest lucru se obţine de exemplu cu ajutorul unei centrifuge. 99% dintre teste se efectuează cu serumul pacientului, adică cu „apa din sânge” care rămâne în urma separării. În continuare i se spune laborantului ce anume trebuie testat prin anticorpi. Pentru aceasta sunt folosite anumite teste produse de concernele farmaceutice, teste ale căror substanţe componente sunt păstrate secret (Legea concurenţei. Secrete industriale. Cu argumentul că alţi producători ar putea copia formula. Acelaşi lucru se petrece în fapt şi în cazul vaccinurilor sau medicamentelor. În realitate practic nici un medic care prescrie un medicament nu ştie EXACT ce anume se află în el. Desigur că substanţa activă, de bază, este scrisă pe cutia medicamentului, dar ce anume mai conţine, asta nu ştie decat firma producatoare. Deci, teoretic, poate conţine orice! - nota quibono).

Dacă se ajunge la o reacţie măsurabilă în cadrul testului, acesta va fi calificat drept „pozitiv”. Până nu demult se considera că prin relevarea prezenţei anticorpilor specifici unui agent patogen este relevată automat o „acţiune de protecţie” imunitară, organismul căpătând prin aceasta imunitate. Totuşi, de când cu SIDA, lucrurile stau exact pe dos, prezenţa anticorpilor HIV reprezentând practic "garanţia" bolii. Astfel, nu este de mirare faptul că nu există un standard ştiinţific pentru titerii anticorpilor (cantitatea de anticorpi), iar măsurătorile testelor nu sunt niciodata comparabile. Şi mai puţin trebuie să ne mire faptul că nu există nici un fel de criterii ştiinţifice în privinţa cărui titer (de la ce cantitate de anticorpi în sus) în sistemul imunitar se poate spune că reprezintă ceva, şi ce anume.

Laborantului i se spune că în setul de testare (primit de la compania farmaceutică) există mai multe proteine care corespund exact structurii unui anume microb (cel bănuit şi căutat). Ori acest lucru este cel puţin ciudat, căci proteinele „cuprinse” în testul respectiv nu mai au nimic comun cu proteinele aşa cum se găsesc ele într-un organism viu, şi deci ele nu au cum să fie la fel cu cele ale unui microb viu din sângele (serul) unui pacient.

ACESTE TESTE NU POT FI CONSIDERATE TESTE DIRECTE SI NICI REPREZENTATIVE SAU STANDARDIZATE!

În aceste teste este vorba (şi chiar acest termen este folosit) de o denaturare a proteinelor. Aceste proteine ţinute secret sunt numite „antigene”. Iar anticorpii se vor „lega” la ele, căci aceleaşi proteine existau în organism în momentul în care acesta a început producerea de anticorpi (contra acestor proteine). În seturile de teste mai există de asemenea coloranţi şi alte substanţe, care ajută la „sporirea sau multiplicarea” unui semnal pozitiv. Aparatura cu care se efectuează testele este şi ea standardizată pentru aceleaşi proteine ţinute secret de către producător. (Remarcaţi vă rog că prin aceasta se realizează o „monopolizare” absolută a medicinii şi laboratoarelor, care în fapt depind de ceea ce le livrează concernele farma).

Cum se face oare că la aprox. 5% din populaţia lumii în testele de laborator nu se observă nici un fel de imunoglobuline? Despre aceasta nu se discută nicăieri şi nici nu s-au făcut studii şi cercetări. În urma vaccinărilor, aceste persoane vor fi declarate ca „non-responder” adică lipsiţi de reacţia de răspuns. Interesant este că aceste 5% sunt practic toţi deţinători ai grupei sangvine AB.

Acum, despre multe lucruri din teoria scolastică a anticorpilor se ştie deja că nu sunt adevărate. Doar că toată lumea are groază să se apuce să „schimbe biologia”. Şi totuşi acest lucru se va întâmpla, şi probabil că intr-un viitor nu foarte îndepărtat. Fizica s-a schimbat de când cu teoria cuantică, chimia este în plină schimbare datorită schimbărilor din fizică. Doar biologia, care ar trebui să se bazeze pe chimie, şi implicit medicina, care se bazează pe biologie, rămân înţepenite.

Astfel, dacă ar exista anticorpi specifici, componenţa florei intestinale nu ar avea voie să se schimbe! Ori ea se schimbă în funcţie de diferite condiţii. Apoi, anticorpii ar trebui să atace fetusul, sau laptele matern (care conţine anticorpi) ar trebui să otrăvească sugarul. Desigur că este foarte simplu formulată această fraza, dar ...

Pe de alta parte în evoluţia unui om, ca urmare a îmbătrânirii sau a unor şocuri, apar proteine noi, sau de exemplu hormoni în perioada de pubertate, care ar trebui să fie atacaţi de sistemul imunitar, ceea ce ar provoca automat alergii, afecţiuni autoimunitare, dereglări de tot felul care ar putea conduce chiar la deces. Toate acestea bineînţeles că nu se întâmplă. Iar atunci când se întâmplă (ca urmare a unui dezechilibru între celulele ajutătoare Th1 şi Th2) ni se spune că din nou este la lucru nu ştiu ce fel de virus.

Anticorpi împotriva virusurilor care, cel puţin ştiinţific conform regulilor mai sus prezentate, nu există, bineînţeles că nu au cum să apară. Imunoglobulinele care sunt relevate prin teste sunt capabile de a se „lega” cu alte proteine, formând „corpuri”. Dar nu anti-corpi.

Definiţia medicinei scolastice precum că „Anticorpii se formează în cazurile de boli infecţioase iar relevarea anticorpilor este o dovadă de protecţie (imunitate) împotriva bolii” este contrazisă în fiecare zi de însăşi medicina scolastică. Căci altfel cum se poate ca în cazul pacienţilor cu SIDA, care au un număr foarte mare de anticorpi (şi asta ar mai fi încă o întrebare: anticorpi contra... ce?), tocmai prezenţa anticorpilor atestă "boala" (!!). La fel şi în cazul altor infecţiuni virale. Definiţia a fost pe tăcute modificată în: „Daca ai anticorpi înseamnă că eşti bolnav!” Aşa se joacă domnii cu diagnosticele cu teoria anticorpilor după cum le convine lor, doar ca să iasă socoteala. Financiară, evident!

Rezumat al unor articole ale biologului şi virologului german
Dr. Stefan Lanka

* * * * *

Pentru cine doreste sa aprofundeze si mai mult frauda virusurilor, va recomand sa vizionati filmul "House of numbers" precum si continuarea "The Emperor's New Virus".

Tags : Medicina corupta, Minciunile profitabile ale stiintei, Pharmafia, Stefan Lanka, Teoria germenilor, Vaccinare, Virusuri patogene, Virusuri si bacterii

21 comments

Anonim11 august 2013 la 00:07
Feli dar ce te faci cu acest articol:
http://www.virologyj.com/content/10/1/248/abstract

Unde se discuta secventionarea genetica a unui virus
Nu inteleg cum esti de acord ca poti avea informatia genetica a unui virus dar conteaza mai mult sa ai poza... E ca si cum ai avea toate informatiile unde locuieste o persoana dar te intereseaza cu ce pasta se spala pe dinti.
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri
Ciprian Alexandru12 august 2013 la 00:26
Anonim , incearca sa citesti mai cu atentie. Articolul de fata trebuie aprofundat, nu este o poveste despre virusuri si bacterii pe care o poti citi in fuga . Comparatia cu pasta de dinti e pripita , chiar foarte slaba .Daca vrei , e ca si cum cu o carte de vizita a mea ai vrea sa-i dovedesti cuiva ca eu exist .Adica oricate informatii ai avea despre mine , pentru ca cineva sa te creada ca eu exist ar trebui sa ma vada in persoana, sau macar o fotografie (cu toate ca si fotografia nu ar fi dovada suprema) .Dar nu asta era cel mai important , articolul nu neaga existenta sau prezenta virusurilor sau a bacteriilor sub nici o forma. Una este sa demonstrezi ca eu exist si alta este sa demonstrezi ca sunt un infractor.Adica , e ca si cum tu ai vrea sa demonstrezi ca eu am spart o banca din gara de nord la o ora de varf cu aglomeratie maxima , prin simplu fapt ca ai gasit cartea mea de vizita pe un peron .Oricate informatii ar cuprinde cartea mea de vizita nimeni nu poate demonstra ca eu sunt infractorul .Nici chiar sa fie demonstrata prezenta mea in gara la ora respectiva printr-o fotografie nu ma poate acuza nimeni. Deci , faptul ca un test oarecare identifica sau probeaza existenta unor proteine specific virale , nu dovedeste nimic.Si chiar de s-ar dovedi ca virusul respectiv exista, nu inteleg prin ce dovedesti ca este patogen sau nu .Oameni de stiinta adevarati stiu ca organismul uman are virusi si bacterii mai multe decat celule iar despre marea majoritate nu se stie nici macar ce pasta de dinti folosesc.
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri
Anonim15 august 2013 la 12:07
Scolastic, nu școlastic: medicina scolastică, teorie scolastică.
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri
Anonim17 august 2013 la 13:54
Feli, eu inca te astept. Am vazut ca ai publicat ceva nou deci cred ca ai niste vreme. Da-mi un interval, cat crezi ca va dura pana obtii un raspun?
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri
Anonim18 august 2013 la 13:14
"Bai Anonim"? Frumos.
Oricum, uite un ghid WHO pentru izolarea poliovirusului.
http://whqlibdoc.who.int/offset/WHO_OFFSET_46.pdf

Probabil ca toti cercetatorii lumii ignora faptul ca exista un ghid oficial si inventeaza virusi dupa cum le covine nu?
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri
Anonim16 februarie 2015 la 03:02
Ok, ziceti ca toata teoria virusologica e o minciuna; dar boli ca herpesul labial si genital, varicela si zona zoster, rubeola, rujeola de ce sunt date, ce le determina, care e cauza lor? Eu personal cand am herpes labial si ung cu aciclovir se vindeca mai repede.
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri

Adăugați un comentariu

Minciunile profitabile ale stiintei (Partea I): Virusurile patogene

21 comments

bine te-am gasit!

DISCLAIMER

Follow Feli

Etichete

Articole Recente

Pro Decizii Informate

Member of the EFVV

Important!

Vaccinezi sau rationezi?

Categories

Outside the matrix

Minciunile profitabile ale stiintei (Partea I): Virusurile patogene

You May Also Like

21 comments

bine te-am gasit!

DISCLAIMER

Follow Feli

Etichete

Articole Recente

Pro Decizii Informate

Member of the EFVV

Important!

Vaccinezi sau rationezi?

Categories

Outside the matrix