Daca Wolpert sau Virchow s-ar fi gandit macar o data la amibe sau la tardigrazi si ar fi privit singuri prin microscop in loc sa plagieze de la altii, nu le-ar mai fi trecut prin cap sa considere ca celulele ar fi non plus ultra in privinta vietii si aparitiei acesteia.
Amibele, "schimbatoarele", ne arata cum se face: in permanenta se creeaza membrane noi, de aceea este nevoie de foarte foarte multa energie (motiv pt. care amibele au de 100 de ori mai mult ADN decat omul!), totul se cuprinde, se preia, se digera sau se integreaza si astfel se creeaza permanent viata noua, bacterii noi, celule noi. Amibele fac acest lucru dintr-o structura care nu indeplineste criteriile unei celule si care prin insasi cantitatea imensa de ADN demonteaza complet teoriile genetice din prezent.
In interiorul amibei gasim o functie cardiaca si renala intr-o singura unitate, "vacuola contractila", care prin crearea de vartej elibereaza energie in forma de apa densa, eliminand apa lichida, saraca in energie, prin intermediul unor mici pachetele (vezicule). Amibele se regenereaza fara nucleu celular si prin aceasta mai demonteaza odata intreaga teorie celulara si genetica.
