Contrar teoriei oficiale, descoperirile din embriologie și alte surse au demonstrat că inima nu este o pompă mecanică ce împinge sângele prin vasele de sânge, ci că sângele este în realitate propulsat de propria sa forță biologică, pe care inima doar o accelerează. În natură, fluidele se mișcă în spirală. Prin urmare, structura sistemului cardiovascular profită din plin de această tendință naturală a fluidelor în vârtej, în spirală (vortex).
Mișcarea rotativă în spirală a sângelui a fost detectată, măsurată și confirmată de mai mulți cercetători:
Încă din 1908, James B. Pettigrew, profesor de medicină la Universitatea St. Andrews (Scoția), a efectuat disecții ale inimii și a descoperit că mușchiul inimii are șapte straturi musculare. Pettigrew a postulat că un grup de mușchi se contractă în timpul sistolei, în timp ce celălalt stochează energia utilizată în diastolă. În opinia sa, mișcarea mușchiului inimii este ca cea a unui pendul torsional (care se mișcă în formă de spirală). (Design in Nature, 1908).
În anii 1920, omul de știință și filosoful Rudolf Steiner și-a învățat studenții la medicină că fluxul spiralat în vasele de sânge ale embrionului este propulsat de propriul impuls biologic inițiat în tuburile din care în cele din urmă se formează inima. Inima este practic doar un ajutor în acest proces al "curgerii" sângelui. În "Psihanaliză și psihologie spirituală", Steiner afirmă: „Presiunea nu este cauza fluxului sanguin, ci rezultatul acestuia”.
În 1928, cardiologul și profesorul german Dr. Martin Mendelsohn a publicat o lucrare cu titlul extrem de interesant „Inima - un organ secundar”. Din păcate, această lucrare există doar în limba germană. Pasajul care mi s-a părut unul din cele mai logice și simple este următorul:
„Conform teoriei oficiale, inima ar fi o pompă care împinge pe partea arterială și absoarbe pe partea venoasă. [...] Dar de unde are inima capacitatea de absorbție? Un mușchi care se contractă și apoi devine flasc nu mai are cum să manifeste o forță activă, ci doar ceva pasiv, un proces negativ. [...] Un biceps care prin contracție trage spre el o greutate nu mai are cum, devenit flasc, să împingă dinspre el imediat aceeași greutate.”
Concluzia profesorului Mendelsohn: inima este în realitate un vas de sânge mărit, a cărui sarcină este de a servi drept recipient special pentru ca o anumită cantitate de sânge să fie pusă în circulație într-un anumit timp. Cea mai mare parte a forței musculare a inimii este necesară pentru închiderea și deschiderea valvelor. Fluxul sangvin pornește în realitate din capilare, iar inima doar îi potențează vârtejul (circulația spiralată).
În 1932, omul de știință de la Universitatea Harvard J. Bremer a filmat fluxul sanguin în embrioni înainte de formarea valvelor cardiace. El a observat că sângele curgând în spirală este accelerat de inima pulsândă fără a crea turbulențe în sânge. El a descris două fluxuri în tuburile inimii, care circulă în spirală cu viteze diferite de înaintare în jurul axelor lor longitudinale și unul în jurul celuilalt (Prezența și influența fluxurilor spiralate în inima embrionului de pui, American Journal of Anatomy, 49: 409-440).
Descoperirile lui Bremer au fost confirmate în 1981 de studiile chirurgicale ale lui A. Arbulu și I. Asfaw: „Nu numai că fluxul sanguin se menține foarte bine în embrion înainte de formarea valvelor; există rapoarte despre adulți la care atât valvele tricuspide, cât și valvele pulmonare fuseseră îndepărtate chirurgical și deși ele nu fuseseră înlocuite de valve protetice, nu apăruseră probleme semnificative”.
Cercetătorul austriac Viktor Schauberger (1885-1958), celebru pentru descoperirile sale extraordinare despre efectele energetice ale apei, a afirmat în multe ocazii că inima nu este o pompă, iar funcția inimii este mai degrabă una de reglare a fluxului sangvin. El considera acțiunea peristaltică și pulsatorie a vaselor de sânge ca fiind elementele responsabile de circulația sângelui. Potrivit profesorului Kurt Bergel (cca. 1925-30) de la Universitatea din Berlin, această funcție este îndeplinită de milioane de capilare extrem de active care permează întregul organism. Bergel a detectat această mișcare pulsatorie analizând micile vase de sânge formate în jurul sacului embrionar al oului unei păsări. La deschiderea oului, el a observat că vasele de sânge care înconjoară sacul embrionar au pulsat înainte să se răcească, deși inima nu fusese încă formată.
Anestezistul Brank Furst, în publicația sa "Inima, un organ secundar in controlul circulației sangvine" (The heart, a secondary organ in the control of blood circulation, Branko Furst, José González-Alonso (Experimental Physiology, 21 dec 2023), scrie astfel: "Exemple din domeniul fiziologiei experimentale și al medicinei clinice arată că modelele de presiune-propulsie nu pot explica/justifica un număr tot mai mare de fenomene circulatorii și modalități de tratament clinic. De exemplu, biologia dezvoltării sistemului cardiovascular arată că sângele circulă înainte de maturitatea funcțională a inimii, iar mișcarea sa este strâns legată de cerințele metabolice ale țesuturilor. Astfel, fluxul este primar, iar presiunea menținută de inimă este un câștig ulterior al evoluției vertebratelor."
Ralph Marinelli de la Temple University din Philadelphia a scris: „Când inima începe să funcționeze, ea intensifică fluxul sângelui prin impulsuri spiralate. Arterele au o funcție cardiacă secundară de mimare, amplificând în spirală sângele care circulă. Ele se dilată pentru a primi sângele care vine și se contractă pentru a da apoi un impuls care intensifică vârtejul fluxului sângelui.” (Inima nu este o pompă, 1995)
Ideea de spirală este evidentă în funcția și forma inimii și a vaselor de sânge: „Forma spiralată pe suprafața interioară a vaselor de sânge, diferența de temperatură între centru și extremități, precum și diferența de sarcină electromagnetică dintre sângele arterial (bogat în oxigen) și sângele venos (bogat în CO2), toate acestea par să susțină și acțiunea circulatorie” (Viktor Schauberger).
„Musculatura inimii și a arterelor până jos de tot la pre-capilare este orientată în spirală, iar atât inima cât și arterele se mișcă în spirală pentru a amplifica fluxul sângelui” (Stonebridge și Brophy, 1991).
„Inima se mișcă așa cum se mișcă datorită fasciilor sale de fibre musculare striate, care sunt orientate în spirală în aceeași direcție și lucrează împreună pentru a efectua mișcarea ... în 3D, inimile sănătoase își creează propria versiune de răsucire, de vârtej. Mai degrabă decât o simplă acțiune de pompare, prin aceste inimi circulă sângele ca și cum s-ar stoarce un prosop.” (Harvard School of Engineering and Applied Sciences, 24 februarie 2014)
Analiza modernă a inimii a arătat că anume cantitatea de presiune necesară efectiv pentru a forța sângele pe toată lungimea vaselor de sânge ale corpului ar trebui să poată ridica o greutate de 50 kilograme până la o înălțime de 1,5 kilometri. Corpul uman conține cel puțin 60.000 de mile (96.500 km) de vase de sânge, ca atare este de neconceput că inima ar fi capabilă să producă suficientă energie cât este necesară pentru circulația sângelui (Ernst O. Attinger, Hidrodinamica fluxului sangvin (Hydrodynamics of Blood Flow), Univ. Virginia Med. Center, Charlottesville, VA).
În ce privește circulația sângelui prin capilare, conform teoriei oficiale inima (un organ muscular gol, de aproximativ 300 de grame, de dimensiunea unui pumn) ar trebui să fie capabilă de o performanță și mai spectaculoasă, "forțând" sângele (care are o viscozitate de cinci ori mai mare ca a apei) să treacă prin milioane de capilare care au adesea diametrul mai mic decât al eritrocitelor (globulele roșii din sânge)! În mod evident, asemenea ipoteze sunt dincolo de orice logică sau imaginație.
Într-un video din anul 2019, medicul american Dr. Thomas Cowen apelează de asemenea într-un mod magistral la capacitatea noastră de a gândi logic :-)
„Sângele iese din ventricolul stâng, trece prin artera aortă, ajunge la capilare unde face schimbul de gaze etc., apoi merge prin vene înapoi spre inimă. Dacă cineva face o diagramă a fluxului, pentru a afla cât de repede se deplasează sângele la fiecare din aceste puncte, atunci reiese că sângele este cel mai rapid atunci când intră în inimă prin vene și când iese din inimă prin aortă, deci are EXACT ACEEAŞI viteză atât când intră în inimă cât și când iese! Apoi curge tot mai încet și mai încet până când ajunge la capilare, unde aproape se oprește, face câteva mișcări laterale, apoi se pornește din nou. Deci la capilare sângele aproape se oprește, pentru schimbul de gaze, iar la ieșirea din inimă are DEJA viteză maximă, atunci metaforic vorbind este ca un autobuz care merge cu viteză mare de la Los Angeles spre St. Louis, acolo are stop, unde pasagerii coboară sau se urcă, apoi autobuzul pornește mai departe spre New York; atunci în mod EVIDENT trebuie să existe în St. Louis (capilarele!) un "motor" care face ca autobuzul să repornească după ce s-a oprit! Cu alte cuvinte, acolo unde sângele se oprește, FIX ACOLO ar avea nevoie de o "pompă", dacă pompa ar fi cea care pune în mișcare sângele. În plus, dacă sângele intră în inimă cu EXACT ACEEAŞI viteză cu care iese, la ce ar mai fi nevoie de o pompă?”
Minunată explicație, nu?
Vă las să procesați și ca întotdeauna vă doresc sănătate și decizii înțelepte!
____________________________________________
Surse:
[1] https://learninggnm.com/SBS/documents/heart.html
[2] „Inima nu este o pompă. O infirmare a premisei de propulsie prin presiune a funcției inimii” (“The Heart is not a Pump. A Refutation of the Pressure Propulsion Premise of Heart Function”), de R. Marinelli și colab. (Frontier Perspectives, Journal of the Center for Frontier Sciences at Temple University din Philadelphia, Pa, 1995)
[3] „Energii vitale - explicând munca sclipitoare a lui Viktor Schauberger cu energia naturală” (“Living Energies, Viktor Schauberger’s Brilliant Work with Natural Energy Explained”) de Callum Coats, 1995.
[4] https://www.youtube.com/watch?v=ZFUomLdn9aQ
[5] Dr. Thomas Cowan - Human Heart, Cosmic Heart
[7] The heart, a secondary organ in the control of blood circulation, Branko Furst, José González-Alonso (Experimental Physiology, 21 dec 2023)
