Ilsedora Laker - CʘVID-19 din perspectiva NMG (partea a IV-a)

by - duminică, mai 03, 2020

COVID-19 Partea a IV-a – Statisticile în perspectivă


22 martie 2020

De la primul articol asupra acestui subiect am urmărit statisticile referitoare la așa-zișii „oameni infectați” și la cei care au murit în timpul acestei epidemii și trebuie să spun că au ieșit la suprafață niște lucruri foarte interesante.



Desigur că în acest timp am primit nenumărate rapoarte din toate direcțiile, așa că mi-a luat ceva timp să le analizez pe toate și să îmi fac o părere.



La modul general, rata mortalității mondiale a fost de 4,1% din 244.500 de cazuri diagnosticate, Italia fiind pe primul loc aici, cu un procent de 8,2%, deci trebuie să examinăm atent cum și de ce se întâmplă asta în Italia. Mai ales în acest moment în care China nu mai raportează noi cazuri și Coreea de Nord raportează o scădere a cazurilor diagnosticate.



De obicei, rata mortalității la gripa sezonieră era de 2,1%, indiferent de țara care trecea prin acest eveniment. Dar când au venit cifrele din Italia, acestea s-au dublat.



În Canada avem, la ora actuală, 873 de cazuri diagnosticate, dintre care au murit 12, ceea ce înseamnă o rată a mortalității de 1,4%. În SUA sunt 11.000 de persoane diagnosticate, 178 decedate și o rată a mortalității de 1,6%. Aceste cifre sunt în realitate mai mici decât ne așteptam în cazul ratei mortalității în orice gripă sezonieră.



Voi ajunge mai târziu la „cum” sunt diagnosticați oamenii, pentru că în primul rând trebuie să înțelegem de ce s-a întâmplat asta în Italia. În primul articol pe această temă am menționat că, deși a fost greu să deducem care a fost cauza colectivă a șocului emoțional al populației din China, am reușit să identificăm ce s-a întâmplat înainte de debutul acestei epidemii și ce s-a rezolvat cu puțin timp înainte de debutul primului așa-zis focar. Vă rog să consultați primele mele două articole din această serie.





Tratamentul pentru COVID-19



„Tratamentul” antiviral ulterior pe care l-au primit pacienții italieni poate fi responsabil pentru creșterea accelerată a numărului de decese, ceea ce are foarte multă logică din perspectiva mea ca fost consultant în medicina alternativă, deoarece analizăm efectele secundare și interacțiunea tuturor medicamentelor administrate pacienților vârstnici cu simptome de gripă severă, care deja aveau alte afecțiuni medicale, precum boli de inimă, diabet și hipertensiune arterială şi primeau deja medicamente şi pentru aceste boli. Deci, împreună cu gripa, avem aici de fapt un caz sever de interacțiune medicamentoasă la pacienții vârstnici.



Ce m-a surprins este că medicamentul folosit în China, numit „Chloroquine (Aralen)” este de fapt un medicament anti-malarie, despre care se susţine că este o boală cauzată de un parazit și transmisă de țânțari.



Mai recent, în Italia a fost folosit un medicament anti-viral numit „Ribovirin”, ale cărui efecte secundare includ insuficiență hepatică și renală și anemie severă. De fapt, este folosit ca tratament al hepatitei C.



De asemenea, vârsta medie a pacienților decedaţi de gripă în Italia este 81,3 ani, ceea ce arată că aceste persoane aveau deja alte probleme de sănătate înainte de a dezvolta simptome de gripă.



Conflictul colectiv în nordul Italiei



Din fericire cunosc pe cineva care vorbește italiană și care a făcut cercetare în toate domeniile legate de primul focar din nordul Italiei. Din perspectiva NMG este foarte logic.



Codigno, o regiune agricolă foarte mare din nordul Italiei, a trecut prin câteva schimbări extreme climatice de-a lungul ultimilor ani, incluzând mai multe furtuni devastatoare, ploi puternice, invazii de insecte și distrugeri cauzate de animalele sălbatice, care cel mai probabil căutau hrană în aceste condiții extreme.



Zona agricolă Codigno a înregistrat un deficit de 11 milioane de euro între iulie și august 2019, iar dezastrul a continuat în octombrie. Astfel, viața fermierilor din acea zonă a fost afectată în mod dramatic de acele evenimente.



Rezolvarea acestei situații a venit atunci când s-a înregistrat un profit de 800 de milioane de euro din producția agricolă a regiunii, în ciuda a ceea ce au trăit anul trecut.



Alte regiuni geografice din nordul Italiei afectate de gripă sunt localizate chiar lângă râurile Po și Dora, care au trecut prin inundații devastatoare de-a lungul anului trecut ca rezultat al modificărilor climatice. A fost atât de grav încât au fost precipitaţii peste 210 mm în octombrie și alți 110 mm în noiembrie, în aceeași perioadă de timp. Pagubele materiale au fost imense. Oamenii de știință au numit aceasta „o anomalie majoră”.



Îmi pot imagina foarte bine ușurarea pe care a simțit-o toată lumea după ce s-a reinstaurat o stare de normalitate în aceste regiuni.



Amenințarea existențială



Ceea ce consider că este interesant în ambele scenarii din China și Italia este că în ambele cazuri populația a trăit o „amenințare la adresa propriei existențe”, conflict care declanșează sindromul tubilor colectori renali, ceea ce duce la retenția de apă (fluid) la nivelul organelor, în acest caz la nivelul plămânilor care trec apoi prin faza de vindecare a conflictului, manifestată prin „pneumonie”.



În plus, trebuie să luăm în considerare că persoanele din acea regiune italiană au experimentat în același timp, la nivel de comunitate, un conflict în legătură cu apa / fluidele, ceea ce înseamnă că nu au fost afectaţi numai tubii colectori renali, ci și parenchimul renal, care este responsabil de hipertensiunea din cauze renale (hipertensiune arterială secundară). Sunt sigură că acest lucru a exacerbat afecţiunile deja existente la persoane vârstnice. Adăugând la asta tratamentul cu medicamentul antiviral Ribovirin, avem combinația letală.



Sunt conștientă că este multă informație, chiar și pentru cursanții NMG bine informați, dar atunci când am început să descâlcesc toate datele primite, a început să apară o imagine mai clară.



Acum trebuie să ne uităm la cauză și efect, ca să nu mai spun de actualele metode de testare care sunt folosite pentru a diagnostica acest „nou” coronavirus.



~~~ VA URMA ~~~

**************
Partea I aici-link  
Partea a II-a aici-link
Partea a III-a aici-link 

You May Also Like

5 comments

  1. Buna seara. Este clar ca apare "pneumonia" respectiva dupa un conflict de amenintare a vietii cf NMG.
    Este un fapt dovedit științific în Marsilia ca , prin combinația de Hidroxiclorochina, Azitromicina si anticoagulante, mortalitatea prin "virus" a fost acolo 0,5%.
    Intrebare:Va rog
    Acest tratament i -a scos pe pacienți din conflict, pt ca era recomandat de o autoritate medicală, doctorul Didier din Marsilia, sau i-a scos din conflict pur si simplu, prin combinația de medicamente în sine, ca orice antibiotic pe care l dai într-un conflict?
    Multumesc anticipat de raspuns. Cu bine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Atentie!
      1. Moartea prin "virus" este deja o ipoteza falsa.
      2. Coagularea sangelui, cheagurile si in final moartea prin sufocare apar prin MEDICAMENTE gen Tamiflu, nu prin "virusul" fictiv. A explicat aici mai clar biologul Lanka:
      https://feli-popescu.blogspot.com/2015/10/vaccinurile-antigripale-si-fictivul.html
      3. Ca atare, stiind ca "pneumonia", cu simptomele ei specifice, este faza de rezolvare a conflictului de frica de moarte, disparitia simptomelor prin medicamente NU inseamna ca i-a scos din conflict, ci doar ca a fost INTRERUPTA faza de vindecare si organismul, prin acele chimicale, a fost aruncat inapoi in simpaticotonie, in stare de alarma celulara, fiind otravit si avand acum ca prioritate sa elimine otrava. DUPA ACEEA organismul va relua faza de vindecare a conflictului si DIN NOU vor aparea ACELEASI pneumonii, eventual mai grave de data asta, caci asa este cu vindecarile suspendate si cand oamenii se otravesc cu medicamente.

      Ștergere
  2. Buna ziua. In primul rand, multumesc foarte mult pentru acest blog, care m-a ajutat chiar de la inceputul nebuniei generale din 2020 sa am o imagine mai clara a lucrurilor. As vrea sa intreb ce se poate face totusi in cazul pneumoniilor ca sa nu se blocheze procesul de vindecare, dar nici sa nu se agraveze prea tare. Multumesc mult. Suzana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca am fost de folos. Pneumonia se gestioneaza frumos cu remedii naturale, de exemplu uleiuri esentiale cu grad terapeutic. Am avut caz in familie, vara-mea l-a pus pe picioare in cateva zile pe tatal ei de 82 de ani la acel moment :-)

      Ștergere
    2. Multumesc foarte mult. Daca merge cu uleiuri (ACELE uleiuri, stim noi care ��), atunci e bine, am ceva provizii ��. Suzana

      Ștergere